Încă 2 companii listate la BVB vor fi incluse în indicii FTSE Russell
'În urma revizuirii, Aquila Part Prod Com (AQ) si Cris-Tim Family Holding (CFH) vor fi incluse în indicii FTSE Global All Cap. Toate celelalte opt companii românești incluse in indicii FTSE Global All Cap își vor menține prezența în acești indici, astfel că, pentru prima dată, numărul companiilor românești incluse în indicii FTSE Global All Cap ajunge la 10', se arată într-un comunicat publicat pe site-ul BVB.
Firefox blochează nativ reclamele pe iPhone
Cea mai recentă versiune de Firefox pentru iPhone include, în mod implicit, un instrument prin care sunt blocate reclamele.
Miliardarul Ray Dalio avertizează: Se apropie o criză a datoriei!
Secretarul Trezoreriei americane, Scott Bessent, a anunțat în această săptămână extinderea operațiunilor prin care statul răscumpără propriile obligațiuni, în special titlurile cu maturități între 10 și 30 de ani. Bessent a declarat că valoarea achizițiilor ar putea depăși 4 miliarde de dolari.
Replica Canadei la tarifele lui Trump: taxe pe oțel, electronice și alte mărfuri din SUA
După zile de negocieri intense, cele două țări nu au ajuns la un acord comercial vineri seara, ceea ce a agravat relația deja delicată dintre acești parteneri comerciali și aliați de lungă durată și a complicat viitorul pactului continental de liber-schimb cunoscut sub numele de Acordul SUA-Mexic-Canada (USMCA).
Cine a fost Dennis Ritchie, creatorul limbajului C și unul dintre părinții sistemului Unix
Telefoanele, serverele, sistemele de operare, browserele și nenumărate dispozitive electronice folosesc tehnologii construite în limbajul C sau inspirate de sistemul Unix, două creații dezvoltate la Bell Labs într-o perioadă în care programarea era încă legată strâns de fiecare model de calculator.
România fără energie nucleară. Sorin Elisei, secretar general al Ministerului Energiei: Șanse zero ca România să intre în blackout. Posibilă scumpire cu 5% anul viitor
"Trebuie să așteptăm să vedem lunile octombrie, noiembrie și decembrie, pentru că în mod tradițional contractele de furnizare se renegociază în trimestrul 4 al unui an, pentru următorul an calendaristic. Există, cel puțin din punctul meu de vedere, în acest moment, prognosticul pe care îl dau eu este o creștere de 5% față de anul acesta", a declarat Elisei , la Antena 3 , întrebat cu cât ar putea să crească facturile românilor, pe fondul crizei din energie.
Soundbar cu subwoofer sau sistem 5.1 clasic: ce alegi pentru apartament
Vrei sunet cinematic, dar ai vecini, pereți subțiri, spațiu limitat și, de multe ori, un living care nu a fost gândit pentru boxe.
Germania și alte țări din UE vor suprataxarea companiilor petroliere
Miniștrii de finanțe din Germania, Italia, Austria, Polonia și Portugalia, precum și ministrul economiei din Spania au adresat această scrisoare comună ministrului de finanțe irlandez.
Vinul zilei: o șampanie cremoasă, cu discrete note de biscuiți, ce dezvăluie arome de pere, mere și miere. Un cupaj rafinat de Pinot Meunier, Pinot Noir și Chardonnay, cotat cu 92 de puncte James Suckling
Champagne Lenoble – eleganță artizanală din 1920 Fondată în 1920 la Damery, în inima regiunii Champagne, Maison Lenoble este una dintre puținele case independente de șampanie care păstrează o abordare artizanală și atentă la expresia terroir-ului. Cu producții limitate și maturări îndelungate, Champagne Lenoble creează cuvée-uri premium ce pun în valoare finețea soiurilor clasice și rafinamentul stilului champenois.
Bucureștiul, dat exemplu pozitiv. Atena devine prea scumpă pentru localnicii cu salarii mici
În capitala Greciei, chiriile au devenit o povară deosebit de mare pentru atenieni. La un salariu mediu net lunar de 1.158 de euro (1.530 euro în București, potrivit INS), aceștia se confruntă cu chirii medii de 640 de euro pe lună în zonele centrale ale orașului, echivalentul a 55% din salariu.
Exclusivitățile săptămânii: După tranzacția anului, vin în România. SURPRIZĂ Rival al Lidl și Kaufland ia în calcul România. Fabrică străină, la a doua încercare. Mesaj Jumbo către România după scăderea afacerilor. Noile salarii ale bugetarilor
Bugetarii care au câștigat de la un proiect la altul al Legii salarizării. Pentru majoritatea bugetarilor, salariul ar fi mai mic în lipsa unei prevederi