Marți, 01 Septembrie 2026

24 articole

GRAFIC Rezervele valutare cresc după intrarea împrumutului SAFE

Rezervele valutare au urcat de la 63,23 miliarde de euro, la finele lunii iulie, la 64,87 miliarde de euro, la finele lunii august.

PREMIERĂ în România. Prim grup de companii românești care își pregătesc extinderea internațională participă la prima imersiune de piață din cadrul programului Beyond Borders

Companiile selectate au rezultate confirmate pe piața din România și activează în domenii diverse, de la inteligență artificială, medtech și software, până la producție alimentară, servicii și logistică.

ANUNȚ Nouă ediție Fidelis. Dobânzile oferite de stat

Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners, Salt Bank&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale, UniCredit Bank și TradeVille în parteneriat cu Libra Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori București.

FOTO Ciucu cumpără 100 de troleibuze

Valoarea estimată a contractului fiind de 492,7 milioane lei, fără TVA. Data limită de depunere a ofertelor este 05.10.2026 ora 15:00, iar o parte din fondurile pentru achiziție provin din Programul Regional București-Ilfov 2021–2027.

VIDEO&FOTO Pistă de avioane pe autostradă în România. Tronsonul abandonat de Bechtel avansează cu peste 550 muncitori

Evoluție foarte bună a lucrărilor pe Autostrada Transilvania. Șantierul lotului Chiribiș-Biharia al Autostrăzii A3 a ajuns la 71% execuție, un progres de 6 procente pentru luna august, anunță autoritățile.

Tranzacție de aproape 2,9 miliarde de dolari pe piața pharma. Eli Lilly cumpără Merida Biosciences și își extinde afacerile dincolo de medicamentele pentru slăbit

Lilly a intensificat achizițiile în 2026, după profiturile importante generate de succesul tratamentelor sale pentru slăbit. Cheltuielile pentru tranzacții au depășit deja ritmul din anii anteriori, compania încercând să dezvolte noi motoare de creștere.

IKEA anunță un val de reduceri. Oferta pentru România

În România, prețurile unor produse selectate sunt reduse cu până la 20% în perioada 1 septembrie 2026 - 28 februarie 2027, în timp ce la nivel european discounturile pot ajunge până la 25%.

ANUNȚ FOTO Portofel digital în România: Lansarea oficială a RO Wallet, la începutul anului viitor. România va utiliza soluția germană. Cum va funcționa. Nu este obligatoriu să-l folosești

Portofelul digital - RO Wallet / Foto: Rowallet.gov.ro

FOTO PPC anunță clienții în România. Discount pentru activarea facturii electronice

Campania se desfășoară între 1 septembrie 2026 și 28 februarie 2027.

ACUZAȚIA lui Zelenski după atacul la granița României

„Un punct de trecere a frontierei cu România a fost avariat în mod deliberat, deoarece este o infrastructură pentru exporturi”, a scris Zelenski într-un mesaj pe care l-a publicat pe rețeaua social media „X”.

GRAFICE Industria românească dă noi semne de revenire. Indicele BCR PMI, la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani

Indicele BCR PMI pentru industria prelucrătoare din România, publicat de S&P Global, a crescut la 51,1 puncte în august, de la 50,1 puncte în iulie. Este a doua lună la rând când indicele depășește valoarea neutră de 50 de puncte, și intră în teritoriul care arată o expansiune a sectorului manufacturier, după ce doi ani la rând s-a plasat sub 50 de puncte.

Bilet de autobuz-tramvai la doar 1 leu. Primul efect: Numărul biletelor vândute s-a dublat, în Arad

Potrivit datelor publicate de Primăria Arad, la o lună de la lansarea programului '1 leu pe zi' - însemnând costul unui bilet care este valabil 24 de ore pe tramvaie sau autobuze, cea mai importantă evoluție se înregistrează în cazul vânzării de bilete. Dacă în iulie au fost vândute 36.072 de bilete, în august numărul acestora a ajuns la 80.556, ceea ce înseamnă mai mult decât dublu, scrie Agerpres .

Uniunea Europeană suspendă importurile de carne, ouă și miere din Brazilia din cauza nerespectării normelor sanitare

În acest moment, Comisia Europeană reproșează Braziliei că nu a oferit garanții suficiente cu privire la conformitatea produselor sale cu normele europene împotriva utilizării abuzive a antibioticelor în creșterea animalelor, scrie News.ro

FOTO Bursa își mai revine după cel mai mare declin din acest an GRAFIC

Indicii BET sunt acum preponderent pe verde.

FOTO Revolut lansează în România asistentul AI

AIR este un asistent AI complex din aplicația Revolut, conceput pentru a transforma modul în care milioane de clienți interacționează cu banii lor, își gestionează stilul de viață și își îmbunătățesc deciziile legate de investiții și de cheltuielile zilnice.

Litoralul pentru Toți - o nouă ediție începe astăzi. Prețurile pleacă de la 39 lei/persoană/noapte

Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) anunță că programul ”Litoralul pentru Toți”, ajuns la cea de-a 49-a ediție, continuă să atragă unități noi, dar și operatori care nu au mai participat în ultimele ediții, iar față de ediția din primăvară s-au înscris încă 24 de unități.

ULTIMA ORĂ O nouă prăbușire a pieței auto arată dimensiunea uriașă a eșecului Programului Rabla. Chinezii au depășit BMW, Mercedes, Renault și Ford

Piața de autoturisme a căzut dramatic cu -36,85% în august, la 9.552 unități, după ce în urmă cu un an aceasta urca accelerat la 15.125 de unități. Scăderea uriașă are mai multe cauze, dar printre ele se numără și alegerea actualului guvern de a tăia masiv bugetul Programului Rabla, care era singura măsură de stimulare a industriei auto pe care o putea lua în această perioadă.

Panourile fotovoltaice au devenit principala sursă de energie a Chinei

Postul public de televiziune, citând datele furnizate de organismul oficial National Energy Administration (NEA), a anunțat că, la finele lunii iulie, capacitatea instalată de producție de energie fotovoltaică a ajuns la 1.286 de gigawați sau 1.286 miliarde de kilowați, adică 31,5% din capacitatea totală instalată de producție de electricitate a Chinei.

Inflația din Germania a revenit pe creștere, alimentată de prețurile la energie

Conform datelor provizorii publicate luni de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), prețurile de consum în cea mai mare economie a Europei au înregistrat o creștere de 2,9% în luna august a acestui an comparativ cu luna august 2025, după un avans de 2,8% în iulie.

Șomajul se menține la un nivel ridicat în rândul tinerilor

Față de iulie 2025, se observă o creștere cu peste 40.000 a numărului șomerilor.

Banking în ritmul tău. Antreprenorii pot deschide un cont de business oricând și de oriunde, rapid și simplu, prin BT Go

Noțiunea de „program fix de lucru” este străină majorității antreprenorilor. Puțini își permit să rezolve totul într-un interval strict de opt ore. Viața activă a firmei nu începe la ora 9 și nu se termină la ora 17.00, iar antreprenorii își găsesc adesea timp pentru partea administrativă fie seara târziu, după ce au încheiat ziua cu clienții, fie dimineața, când își fac ordine în planurile pentru săptămâna următoare, fie în weekend.

Mircea Duțu: Juristul IA intră pe piața muncii, se pregătește juristul Quantum!

Primul reprezintă juristul specializat în dreptul inteligenței artificiale (DIA), juristul tech și care oferă îndeosebi întreprinderilor expertiza sa în domeniu; secundul, în curs de constituire, este expertul în drept specializat în încadrarea emergenței, regimului și impactului tehnologiilor cuantice (informatică, criptografie și senzori cuantici) în societate și întreprinderi. Ca orice specializare de înaltă calificare, și acestea se dobândesc cu precădere la nivel de master și eventual doctorat, și unele universități, inclusiv din România, au reacționat deja în acest sens. Rolul de pionier și chiar de lider în materie revine Universității Ecologice din București (UEB), care organizează deja, încă din anul universitar 2024-2025, în cadrul Facultății de Drept, masterul de Dreptul inteligenței artificiale și pregătește unul nou, consacrat Quantum Law. Despre aceste noutăți universitare și inedite provocări profesionale vorbește prof. univ. dr. h. c. Mircea Duțu, Președintele UEB, fondatorul acestor discipline științifice și inițiatorul demersurilor de formare universitară aferente în România.

ULTIMA ORĂ VIDEO Punctul de trecere a frontierei cu bacul dinspre Ucraina spre România de la Orlivka-Isaccea a fost distrus

Postul de grăniceri și vamă este temporar scos din funcțiune, iar autorizarea cetățenilor și a vehiculelor prin Orlivka este suspendată temporar, traficul fiind redirecționat către alte puncte de trecere a frontierei.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont