Doi tineri din Bistrița, cercetați pentru deținerea de fișiere pornografice cu minori. Una dintre victime, amenințată că vor fi făcute publice imaginile explicite cu ea
Potrivit polițiștilor din Bistrița-Năsăud, pe parcursul anului 2026, tânărul de 17 ani ar fi procurat, deținut și stocat într-un dispozitiv mobil peste 80 de fișiere, conținând imagini cu minori, în ipostaze sexuale explicite.
Romsilva trebuie să prezinte până la 1 decembrie un proiect de reorganizare. Ministrul Mediului cere și corectarea inechităților salariale
În cadrul întâlnirii au fost discutate și problemele salariale ale angajaților, precum și posibile modificări ale Codului silvic.
Spania deține acum recordul mondial la decese în accidente de tren de mare viteză
Accidentul feroviar din Urda, provincia Toledo, în care două trenuri de mare viteză s-au ciocnit, a dus Spania la un record mondial tragic, potrivit publicației The Objective . De la inaugurarea rețelei de mare viteză, în 1992, țara a înregistrat 194 de decese în accidente feroviare de acest tip, dacă sunt incluse victimele accidentelor din Angrois din 2013, lângă Santiago de Compostela, în Galicia (80 de morți), Adamuz, în provincia Córdoba (46 de morți), și Urda (aproximativ 68 de morți).
Carlyle și BERD au ajuns la un acord pentru vânzarea operatorului proiectului offshore de exploare a gazelor Black Sea Oil & Gas. Tranzacția trebuie să primească avizele statului
Operatorul primului proiect offshore de producţie a hidrocarburilor dezvoltat în sectorul românesc al Mării Negre în ultimii peste 30 de ani, Proiectul de Dezvoltare Gaze Naturale Midia („MGD”) la mică adâncime, BSOG, ar urma să fie preluat de către Mazarine Energy B.V., în cazul în care acordul primește avizele din partea Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Directe (CEISD) și a Consiliului Concurenței, dat fiind că potențialul cumpărător, Mazarine Energy B.V., are operațiuni în derulare în România.
SUA și Rusia negociază revenirea companiilor americane pe piața energetică rusă. Ce acorduri ar putea încheia Trump și Putin
Negocierile vizează și alte sectoare strategice, însă există divergențe între Washington și Moscova privind condițiile în care ar putea fi încheiate acordurile economice.
Războaiele scumpesc carburanții și aduc profituri record companiilor petroliere. TotalEnergies a câștigat 8,3 miliarde de dolari în trei luni
Prețurile ridicate ale petrolului, motorinei și gazelor naturale au contribuit la rezultatele financiare record ale TotalEnergies, una dintre cele mai mari companii energetice din lume. Potrivit Le Figaro , care citează AFP, grupul francez a înregistrat un profit net de 8,3 miliarde de dolari doar în perioada iulie-septembrie 2026.
Petrișor Peiu, mesaj categoric despre o eventuală alianță AUR - PSD: „Sub nicio formă”
Întrebat dacă demersurile parlamentare susținute de AUR și PSD ar putea reprezenta începutul unei colaborări politice între cele două formațiuni, Petrișor Peiu a respins această interpretare.
VIDEO | EXCLUSIV PENTRU MEDIAFAX. Mărturia unui jurnalist spaniol după tragedia feroviară din Spania. În spatele fiecărei cifre se află oameni
Manu García este jurnalist la Canal Málaga și colaborează cu mai multe publicații naționale din Spania. În relatarea sa, el descrie presiunea unei zile în care informațiile se schimbau rapid și responsabilitatea de a transmite date verificate, în timp ce echipele de presă încercau să înțeleagă ce se întâmplase și care erau consecințele pentru călători.
Un procuror cere pedeapsa cu moartea pentru fostul președinte sud-coreean Yoon Suk Yeol după ce a impus legea marțială în 2024
Înalta Curte de Justiție din Seul nu a stabilit încă o dată pentru verdictul privind apelul lui Yoon Suk Yeol împotriva condamnării la închisoare pe viață.
România își consolidează cooperarea judiciară în Balcani. Combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului, pe agenda procurorilor generali
Discuțiile au vizat consolidarea cooperării dintre parchetele din regiune, inclusiv în dosarele privind spălarea banilor, finanțarea terorismului și migrația ilegală.
Surpriză uriașă la turneul WTA de la Tokyo. Naomi Osaka, fostă lideră mondială, eliminată de o jucătoare de 18 ani, din afara Top 100
Pohankova, aflată pe locul 144 mondial, s-a impus în minimum de seturi, scor 6-3, 7-5. Prin succesul din meciul cu Naomi Osaka, jucătoarea de 18 ani obține prima victorie din carieră în fața unei jucătoare din Top 20. Nipona ocupă locul 18 WTA.
Un pasager a trimis un mesaj că va deturna avionul cu care călătorea, apoi a adormit. Ce s-a întâmplat când s-a trezit
Incidentul s-a produs sâmbătă seară, la scurt timp după decolarea aeronavei de pe aeroportul internațional Harry Reid din Las Vegas, scrie AP. Suspectul, identificat drept Dante Milne, un locuitor din New Jersey, a fost reținut după aterizare și acuzat că a formulat o amenințare sau a transmis informații false referitoare la un act de terorism.
Germania avertizează China: Independența economică a Beijingului nu trebuie să creeze dependență în Europa
Președintele german Frank-Walter Steinmeier a cerut Chinei să evite politicile economice care îi fac pe partenerii săi comerciali dependenți de piața chineză.
Incident grav în Germania. O fetiță de opt ani a fost atacată de un lup, în interiorul unui țarc pentru animale
Atacul a avut loc într-un oraș din sudul Berlinului. Nici angajatul, nici ceilalți doi copii nu au fost răniți.
OMV Petrom a revenit pe profit în creștere după primele nouă luni din 2026. Christina Verchere, CEO: „Într-un context de piață volatil, am avut o performanță operațională solidă”
OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, a încheiat perioada ianuarie – septembrie cu un profit net de 4,1 miliarde de lei, în creștere cu 18% față de primele nouă luni din 2025, și investiții de 6,6 miliarde de lei, cu 27% mai mari.
„O școală devine sigură dacă nu este singură”. Prioritățile ministrului Sorin Costreie
„A trecut deja o săptămână de când am depus jurământul ca ministru al educației și cercetării. Îmi încep mandatul convins că trebuie să îmbunătățim, punctual, două zone pe care le consider esențiale pentru educație: o mai mare descentralizare și debirocratizare – ca să dăm școlii posibilitatea să se adapteze nevoilor comunității și să dăm profesorilor mai mult timp pentru a face educație, fără să fie copleșiți de hârtii și sarcini administrative. Am ajuns mai mult să justificăm ceea ce facem decât să facem efectiv…
Team Romania, în drum spre Dakar: 16 sportivi la Jocurile Olimpice de Tineret. Întâlnire-surpriză cu Cristian Mungiu în aeroport
Înaintea plecării spre Senegal, tinerii sportivi au avut parte de o întâlnire-surpriză în aeroport cu regizorul Cristian Mungiu și cu directorul de imagine Tudor Panduru, potrivit Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR)
A construit singură un avion la 16 ani, iar acum vrea să descifreze Universul. Fiziciana comparată cu Einstein și teoria sa revoluționară
Cercetările sale explorează posibilitatea ca gravitația și fenomenele cuantice să poată fi explicate printr-un cadru teoretic comun, notează publicația New Scientist .
Coreea de Sud ar putea trimite avioane de patrulare în Strâmtoarea Ormuz. Nu va participa la lupte
Coreea de Sud ia în calcul mai multe variante pentru o eventuală misiune în Strâmtoarea Ormuz, inclusiv trimiterea unui avion de patrulare maritimă. Decizia nu a fost luată încă, iar participarea la operațiuni de luptă este exclusă.
Scurgere masivă de date în SUA. Peste 41.000 de angajați ai Securității Interne, inclusiv agenți ICE sub acoperire, au fost expuși
Arhiva, denumită „Icepick”, a fost publicată miercuri de organizația Distributed Denial of Secrets (DDoSecrets), specializată în distribuirea documentelor de interes public, scrie Wired . Documentele provin, potrivit organizației, de la un grup care se prezintă drept „Department of Peace”. Acesta susține că a obținut informațiile din sistemul de autentificare utilizat de DHS. Datele includ nume, adrese de e-mail, numere de telefon profesionale, funcții și informații despre structura internă a instituției.
Mihai Fifor, despre necesitatea reformei administrativ-teritoriale: Continuăm să funcționăm pe o organizare concepută în 1968
Potrivit social-democratului, la aproape 37 de ani de la Revoluție, „populația s-a redistribuit, orașele s-au extins, numeroase comunități rurale s-au depopulat, iar societatea s-a transformat profund”.
Volkswagen se prăbușește financiar: pierderi de 5,82 miliarde de euro într-un trimestru. Ce urmează pentru angajați
Cel mai mare producător auto din Germania a anunțat joi, 29 octombrie, că a încheiat perioada iulie-septembrie 2026 cu o pierdere netă de 5,82 miliarde de euro, potrivit publicației germane Bild .
Jorge Martín, apt pentru prima sesiune de antrenamente în Malaysia după accidentarea din Australia. Pilotul Aprilia este la 10 puncte de lider în cursa pentru titlu în MotoGP
Jorge Martín a trecut joi de controlul medical și va putea lua startul în sesiunea de vineri dimineață, însă participarea sa la restul weekendului nu este încă garantată. Spaniolul de la Aprilia Racing va fi reevaluat după prima sesiune de antrenamente.
A început decorarea de Crăciun a Sibiului. Localnicii sunt invitați la concursul „Sibiu, Oraș de Poveste”
Primăria Sibiu îi invită pe locuitori și pe reprezentanții firmelor să contribuie la atmosfera festivă prin decorarea clădirilor.