Abrudean face apel la senatori să adopte jaloanele din PNRR: „Miza este de 3,48 miliarde de euro”
„Săptămâna trecută am reușit să salvăm peste 6,75 miliarde de euro pentru România, dintre care peste 4,25 miliarde din PNRR. A fost un pas important pentru investițiile de care România are nevoie. Săptămâna aceasta avem însă în față mai multe jaloane esențiale aflate în dezbaterea Senatului, printre care strategia privind biodiversitatea și legea integrității. Miza totală, pentru toate jaloanele care trebuie îndeplinite până la finalul lunii, este de aproximativ 3,48 miliarde de euro”, a transmis Abrudean, pe Facebook .
Un pilot ucrainean a urmărit racheta rusească prăbușită la sfârșitul lunii iulie în Polonia. De ce nu a doborât-o
Viceministrul polonez al Apărării, Cezary Tomczyk, a declarat pentru Gazeta Wyborcza că racheta rusească de tip Kh-101, care s-a prăbușit la sfârșitul lunii iulie în Polonia, a fost urmărită de un pilot ucrainean. Totuși, el nu a doborât-o și a fost nevoit să se întoarcă la graniță din cauza procedurilor NATO.
Cea mai mare fermă de somon din UE va fi construită în Franța. Ecologiștii contestă proiectul
Prefectura din Gironde a autorizat construirea unei megaferme terestre pentru creșterea somonului în localitatea Le Verdon-sur-Mer, din sud-vestul Franței. Proiectul, considerat cel mai mare de acest tip din Uniunea Europeană, presupune o investiție estimată la 280 de milioane de euro și va fi dezvoltat de compania Pure Salmon.
„Miza nu este doar menținerea ratingului”. Nazare: Obiectivul este recâștigarea perspectivei stabile
Nazare a declarat că după menținerea ratingului de investiții de către Fitch, atenția autorităților se îndreaptă acum către următoarea evaluare importantă, cea realizată de agenția Moody’s. Potrivit acestuia, obiectivul nu este doar evitarea unei retrogradări, ci și îmbunătățirea perspectivei de rating a României.
Femeie arestată după ce a încercat să trimită 35 de doze de cocaină în Austria prin curier
Potrivit procurorilor DIICOT Constanța, femeia este cercetată pentru tentativă la introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri de mare risc, fără drept, și pentru trafic de droguri de mare risc.
Cea mai mare țară din lume rămâne fără televizoare
Singurul producător rus de televizoare „de producție internă” a fost declarat falit din cauza datoriilor, potrivit Nexta. Compania Kvant a produs televizoare sub marca Irbis în fabricile din Voroneț și Zelenograd.
Arsène Wenger, director de dezvoltare al FIFA, se delimitează de proiectul lui Infantino: Abandonarea lui era absolut necesară
„Nu am participat la elaborarea acestui plan strategic și am luat cunoștință de acest proiect pentru prima dată prin intermediul relatărilor din presă”, a afirmat francezul Arsène Wenger, într-un comunicat oficial remis marți.
Cum intervin avioanele F-16 pentru apărarea spațiului aerian. Exercițiu demonstrativ la Baza Borcea
Forțele Aeriene Române vor desfășura vineri, 7 august, începând cu ora 11:30, un exercițiu demonstrativ de executare a unei misiuni de Poliție Aeriană cu aeronave F-16 Fighting Falcon, în cadrul Bazei 86 Aeriene Borcea.
Ilie Bolojan, despre intervențiile pe Dunăre. „Este un semnal bun, dar situația rămâne dificilă”. Stadiul reducerilor consumului de energie și situația carburanților
Ilie Bolojan a anunțat că a analizat în această dimineață, în trei ședințe de lucru, situația din energie și aprovizionarea cu combustibil a României.
Incendiu la bordul unei ambarcațiuni cu migranți în Canalul Mânecii. Garda de coastă franceză a salvat 157 de persoane
Garda de coastă franceză a salvat 157 de persoane aflate la bordul unei ambarcațiuni cu migranți care a luat foc în Canalul Mânecii, în apropiere de portul Boulogne-sur-Mer, în cursul dimineții de marți, au anunțat autoritățile locale, transmit Reuters și CNN.
Un fost aliat al Rusiei vrea să renunțe la importurile de petrol rusesc
Fostul aliat al Rusiei a acceptat să reducă drastic importurile de petrol rusesc, potrivit Clash Report. Decizia a fost luată în timpul discuțiilor Damascului cu Washingtonul privind ridicarea ultimei sancțiuni majore impuse de SUA asupra Siriei.
Leonardo DiCaprio și Jeff Bezos lansează un fond de 200 de milioane de dolari pentru salvarea celor mai amenințate specii de pe planetă
Organizația de conservare Re:wild, cofondată de actorul Leonardo DiCaprio, și Bezos Earth Fund, înființat de fondatorul Amazon, Jeff Bezos, au anunțat lansarea Phoenix Species Project, o inițiativă globală care va mobiliza 200 de milioane de dolari pentru salvarea a 100 dintre cele mai vulnerabile specii de pe glob.
Două nave civile au fost atacate în Marea Neagră. Turcia avertizează că este pusă în pericol siguranța transportului maritim
Ministerul de Externe al Turciei a anunțat marți că cele două nave au fost lovite după ce au părăsit luni seara portul rusesc Novorossiisk. Oficialii au precizat că starea răniților este monitorizată îndeaproape, mai scrie Euronews .
Bolojan: Nu sunt anticipate probleme cu carburanții. Guvernul pregătește măsuri pentru energie
Prima ședință a fost dedicată situației de la Centrala Nucleară Cernavodă , în contextul scăderii debitului Dunării. Potrivit lui Bolojan, lucrările de dragare și derocare continuă, iar în perioada următoare va avea loc operațiunea de scufundare a barjelor, după îndeplinirea tuturor condițiilor tehnice.
Un agent FBI a furat aproape 1 milion de dolari în criptomonede din conturile unui suspect
Patrick Yaroch , un agent special de contrainformații al FBI cu sediul la Washington , a recunoscut retragerea neautorizată de fonduri din portofelele digitale ale unui cetățean străin implicat într-un dosar penal.
Avatar Aang: The Last Airbender (Avatar Aang: Ultimul războinic al aerului) are premiera în exclusivitate în România pe SkyShowtime din 22 august
Bazat pe serialul animat creat de Michael Dante DiMartino și Bryan Konietzko, noul film îl urmărește pe Avatar Aang, ultimul Războinic al Aerului, care descoperă o putere străveche ce i-ar putea salva cultura de la dispariție. Alături de prietenii săi, pornește într-o călătorie în jurul lumii pentru a o găsi înainte ca aceasta să ajungă pe mâini greșite și să amenințe pacea pentru care au sacrificat totul.
Ungaria,„la milimetri distanță” de a închide, pe timpul nopții, centrala nucleară Paks pe fondul secetei. Anunțul Comisiei Europene despre România
Comisia Europeană a anunțat marți că urmărește îndeaproape evoluția situației din Bulgaria, Ungaria și România, în contextul crizei energetice provocate de valul de căldură și seceta severă.
Universitatea Craiova și Rapid, cu câte trei jucători în echipa etapei a 3-a din Superliga de fotbal. Daniel Pancu, desemnat antrenorul rundei
Universitatea Craiova, campioana en-titre, îi are în echipa rundei pe fundașii Carlos Mora și Nicușor Bancu, precum și pe atacantul Steven Nsimba. Carlos Mora s-a remarcat cu două pase decisive în victoria cu Petrolul, scor 4-0, iar Nsimba a înscris primele două goluri ale oltenilor.
S-a stabilit programul noului sezon din Superliga feminină. Campioana Farul debutează cu Rapid
La Casa Fotbalului a avut loc tragerea la sorți a țintarului noii ediții de campionat din Superliga feminină, la care vor participa opt formații. Dintre acestea, șase și-au păstrat locul în primul eșalon, iar Universitatea Craiova și FC Rapid au promovat din Liga a II-a.
UNTOLD 2026: Reguli de acces, ce obiecte sunt interzise și cu ce ai voie să intri în incinta festivalului
O nouă ediție a festivalului UNTOLD are loc în această săptămână în Cluj-Napoca, în perioada 6-9 august 2026. Timp de patru zile și patru nopți, pe scenele din cadrul festivalului vor urca atât artiști din România, cât și internaționali , printre care Flo Rida, Swae Lee, Zara Larsson, Sting, Lost Frequencies și Lewis Capaldi.
Atac armat în Crimeea anexată. Un soldat a ucis patru persoane, dintre care trei civili, înainte de a fi arestat
Patru persoane, inclusiv trei civili, au fost ucise marți în orașul Sevastopol, din Crimeea anexată de Rusia, după ce un soldat a deschis focul asupra militarilor și apoi asupra populației, a anunțat guvernatorul instalat de Moscova, potrivit Euronews .
Incendiu la un apartament de la etajul 10 al unui bloc din București. Zeci de persoane s-au evacuat din bloc
Pompierii au intervenit de urgență după izbucnirea unui incendiu într-un apartament aflat la etajul 10 al unui bloc de locuințe.
Bernadette Szocs și Elizabeta Samara debutează miercuri la WTT Champions Yokohama 2026
Competiția WTT Champions, găzduită de Japonia, la Yokohama, în perioada 4-9 august, este dotată cu premii totale de 500.000 de dolari și reunește cei mai buni sportivi ai lumii, conform clasamentului mondial.
Rasism în spitalele din Marea Britanie. Pacienții refuză să fie consultați de radiografi de culoare
Radiografii din cadrul NHS (National Health Service), sistemul public de sănătate din Marea Britanie, au semnalat o creștere „vizibilă” a abuzurilor rasiste venite din partea pacienților. Sondajul, realizat în rândul a 381 de specialiști care efectuează investigații de imagistică medicală, arată că incidentele de rasism s-au înmulțit în ultimele 18 luni, potrivit The Guardian .