Marți, 04 August 2026

24 articole

Horoscop, 5 august, 2026: Berbecii lămuresc neînțelegeri, Gemenii comunică, Leii sunt carismatici

Ziua de miercuri îți aduce multă agitație și câteva decizii care nu mai suportă amânare. În familie, reușești să lămurești o neînțelegere care plana de mai mult timp, iar atmosfera devine mai relaxată.

Una dintre cele mai cunoscute clădiri din București intră în reabilitare după 100 de ani

Primăria Capitalei a anunțat că finanțarea este asigurată, că a fost finalizată licitația pentru proiectare și execuție și a fost desemnat constructorul. Lucrările, care vor dura 3 ani, vor începe după realizarea proiectului tehnic și obținerea autorizației de construire.

Fosta Uzină Electrică din Câmpulung Muscel a fost demolată prin detonare controlată

Fosta Uzină Electrică din cartierul Apa Sărată, din municipiul Câmpulung Muscel, a fost demolată în cadrul unei acțiuni controlate, relatează Ziarul din Muscel .

Șeful Gărzii de Mediu zice că nu are nimic de ascuns după ce Ministerul Mediului anunță controale | „Transparența Gărzii este totală. Să nu existe antepronunțare”

La scurtă vreme după ce Ministerul Mediului a anunțat declanșarea unor controale de urgență la cinci comisariate județene ale Gărzii Naționale de Mediu, comisarul general al acestei instituții, Andrei Corlan, reacționează spunând că instituția pe care o conduce de 17 ani e deschisă oricărei verificări.

Alexandru Rogobete îi acuză pe „reformiști” că au blocat proiectele energetice ale României: „Câștigă cei care fac miliarde din importuri”

„Felicitări! Ați făcut «reforme»! Ani la rând ați dus o luptă împotriva fiecărei surse de energie pe care România o avea la dispoziție. Astăzi, când vorbim despre criză energetică, prețuri uriașe și industrie care își reduce activitatea, poate ar fi momentul să vă asumați și consecințele «reformelor»”, a scris Rogobete într-o postare pe Facebook.

Schimb dur de replici între Ponta și Pîslaru în contextul disputei privind Legea decarbonizării: Am o părere proastă despre dumneavoastră

Într-o intervenție telefonică avută marți seara la B1 TV, Dragoș Pîslaru a spus, despre amendamentul privind închiderea centralelor pe cărbune doar după ce vor fi înlocuite, adoptat de Senat, că acesta nu era o urgență.

Nicușor Dan avertizează că ar putea retrimite în Parlament Legea decarbonizării

Proiectul de lege privind decarbonizarea a fost adoptat marți de Senat, camera decizională.

Funeralii în masă în Gaza pentru 112 victime care au fost recuperate din ruine la aproape trei ani de la atacul israelian care le-a ucis

Autoritățile din Fâșia Gaza au organizat marți funeralii colective pentru 112 persoane ale căror trupuri au fost recuperate recent din ruinele unui bloc de apartamente din cartierul Sabra, din orașul Gaza, notează Sky News .

Italia face un pas înapoi după disputa cu Spania privind criza migrației

Italia încearcă să calmeze tensiunile apărute în Uniunea Europeană după criza migrației din enclava spaniolă Ceuta.

Tot mai mulți copii din Afganistan mor, pe măsură ce în țară ajung tot mai puține alimente, atrage atenția ONU

„Trebuie să acționăm acum pentru a stopa creșterea numărului de decese în rândul copiilor, pe care această criză o provoacă” , a afirmat John Aylieff, directorul național al PAM în Afganistan.

Prețul petrolului scade după ce secretarul Trezoreriei SUA a anunțat că un acord pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz este aproape

Scott Bessent a declarat marți pentru CNBC că negocierile cu Iranul continuă.

Italia: Un bilet de loterie în valoare de un milion de euro a fost recuperat de la gunoi după o operațiune de peste 24 de ore

Un bilet de loterie cu un premiu de un milion de euro a fost recuperat din deșeuri în regiunea Puglia, din sudul Italiei, după ce câștigătoarea și-a dat seama prea târziu că îl aruncase la gunoi.

Un bărbat i-a cerut bani polițistului care îl amendase, ca să-și plătească amenda

IPJ Prahova anunță că, în baza deciziei de marți a Judecătoriei Vălenii de Munte, bărbatul a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Acesta este cercetat pentru ultraj și șantaj.

VIDEO | Forțele ucrainene capturează din somn doi soldați ruși. Le-au șoptit să nu opună rezistență

Pe imagini se vede cum personalul grupului de intervenție specială descoperă ascunzători individuale ale soldaților ruși, într-o pădure. Militarii ucraineni îi trezesc pe soldații ruși, iar în șoaptă, le vorbesc și apoi îi iau cu ei.

Partidul care conduce în sondajele din Germania ar putea fi interzis. Peste o mie de juriști cer declanșarea procedurii împotriva AfD

Cel puțin 1.051 de avocați, judecători, procurori, juriști din administrație și economie, precum și stagiari în domeniul juridic au semnat o scrisoare deschisă adresată Guvernului federal și deputaților din Bundestag, potrivit Asociației Republicane a Avocaților (RAV), informează Der Spiegel .

Europa, sub "domul de căldură”: Franța și Austria doboară recorduri istorice, Italia sub alertă în 27 de orașe

Mai multe recorduri au fost depășite astăzi în Europa.

Messi, gest impresionant. Donează 80.000 de euro pentru reconstrucția unei zone devastate de incendii din Spania

Președinta Comunității Madrid, Isabel Díaz Ayuso, a confirmat donația lui Messi într-o postare pe platforma X, potrivit The Independent .

Comisarul pentru migrație al UE, „solidaritate deplină” cu Spania după criza migranților din Ceuta

UE exprimă „solidaritatea deplină” față de Spania în urma crizei migranților din Ceuta, a declarat marți comisarul UE pentru migrație, Magnus Brunner. Acesta a calificat criza migranților din Spania drept „o încercare pentru reziliența noastră europeană”, potrivit Euronews.

Cu cât au contribuit instalațiile de stocare la sistemul energetic național pe vârf de consum? Puterea lor instalată a crescut de peste șapte ori în ultimul an și jumătate

Nevoia de capacități de stocare a energiei electrice nu este deloc o noutate, dar a reapărut cu o intensitate crescută în spațiul public în ultimele zile, de când România se află în stare de alertă energetică, după oprirea unui reactor de la Centrala de la Cernavodă și după înjumătățirea producției de energie a celor două mari hidrocentrale de la Porțile de Fier, ambele din cauza scăderii masive, aproape de minimele istorice, a debitelor Dunării.

PENNY continuă parteneriatul cu World Vision prin programul „Mândru să fiu fermier”

Prin acest program, compania sprijină elevii din liceele agricole să descopere agricultura modernă și oportunitățile de dezvoltare profesională din acest sector.

Țările în curs de dezvoltare au „mai puține motive să se teamă” de inteligența artificială decât statele bogate

Banca Mondială estimează că răspândirea unor instrumente AI mai ieftine ar putea susține creșterea economică în statele cu venituri mici și medii, relatează Financial Times .

Austria ridică elicoptere deasupra Vienei. Astăzi a fost doborât un record istoric de căldură

Astăzi, într-o suburbie a Vienei s-a înregistrat o temperatură de 40,8°C. Acesta este un maxim istoric pentru țară, relatează Kronen Zeitung. Recordul anterior de 40,5°C a fost stabilit în 2013.

Unii imigranți marocani din Ceuta susțin că vor să ajungă în România sau în Rusia

Conform unor imagini publicate pe Telegram de Nexta, unii marocani ajunși ilegal în Ceuta, Spania, susțin că vor să ajungă în România.

Criza din Ceuta: Spania susține că reuniunea miniștrilor de interne a fost „constructivă”

Fernando Grande Marlaska, ministrul de Interne de la Madrid, a declarat marți că reuniunea extraordinară a miniștrilor din Uniunea Europeană s-a desfășurat într-o atmosferă constructivă, iar statele membre au apreciat modul în care autoritățile spaniole au gestionat situația, notează Reuters .

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont