Vineri, 14 August 2026

24 articole

Sport la cinci minute de casă: stil de viață activ în Cosmopolis

Atunci când primesc un nou membru, mulți antrenori de fitness întreabă cât de departe locuiește respectivul client față de sală. Este o întrebare care la prima vedere pare o simplă convenție, însă realitatea arată că acest factor determină cel mai important parametru în fitness, și anume continuitatea. Studiile derulate în Statele Unite, Marea Britanie și Suedia, pe eșantioane de zeci de mii de abonați la cluburi sportive, arată constant că persoanele care locuiesc la mai mult de douăzeci de minute de sală abandonează abonamentul, în medie, în trei sau patru luni. Cele care locuiesc la mai puțin de zece minute îl păstrează, în medie, peste doi ani.

Noi fragmente de dronă, descoperite la Costinești. Zona Obeliscului, securizată de autorități

Prefectul județului Constanța, Adrian-Teodor Picoiu, a declarat că fragmentul descoperit vineri ar putea proveni din drona identificată cu o zi înainte în aceeași stațiune. „Este o bucată, posibil desprinsă din cea de ieri”, a precizat prefectul, potrivit informațiilor publicate de FocusPress .

România ar putea pierde „sume colosale” din PNRR. Muraru: „Există un risc foarte mare la ora actuală”

„România riscă foarte mult, riscă în primul rând pierderea unor finanțări colosale (…), sunt niște condiționalități pe cererile de plată și pentru alte jaloane îndeplinite de România, dar pentru că, spre exemplu, PSD și AUR au introdus niște amendamente care au schimbat practic sensul jaloanelor deja îndeplinite, România riscă chiar pierderea unor bani, niște sancțiuni financiare pentru sume deja atrase din PNRR” , atrage atenția Alexandru Muraru.

Carambol pe Autostrada Soarelui. Se circulă pe banda de urgență și pe prima bandă

Accidentul s-a petrecut pe A2, pe sensul de mers spre litoral, în zona localității Dragalina din județul Călărași, la kilometrul 101.

Trump schimbă regulile pentru Marina SUA: permite construirea unor nave militare în șantiere din străinătate

Potrivit memorandumului prezidențial semnat joi, citat de Reuters , constructorii navali străini care fac investiții importante și pe termen lung în industria navală americană vor putea construi primele două nave în propriile șantiere. Scopul este de a acoperi rapid necesarul Marinei SUA. Ulterior, producția ar urma să fie mutată în Statele Unite.

Suspect de omor calificat, dat dispărut în SUA. FBI oferă 50.000 de dolari recompensa pentru informații

Biroul Federal de Investigații din Dallas îl caută pe suspectul de omor calificat Hector Vicente Paguada Paguada. Autoritățile îl bănuiesc că a fugit din SUA și că a fost ajutat să treacă granița cu Mexicul către Honduras, locul unde bărbatul ar avea mai multe conexiuni.

Venezuela vrea să recupereze de la Banca Angliei aur în valoare de 4 miliarde de dolari

Din 2018, Regatul Unit a refuzat să recunoască guvernul socialist al Venezuelei, ceea ce a blocat accesul acestuia la aproximativ 31 de tone de aur păstrate în seifurile Băncii Angliei. Rezervele au făcut de atunci obiectul unei îndelungate dispute în instanță, informează Financial Times .

Studiu privind lista de dorințe. În ce locuri regretă că nu au ajuns persoanele de peste 50 de ani

Un studiu realizat cu întrebări pentru 2.000 de adulți a stabilit că Noua Zeelandă, Japonia și Australia sunt locurile pe care generația mai în vârstă și-ar fi dorit cel mai mult să le viziteze. Potrivit Express , alte locuri precum Canada, Maldivele și Islanda se află în topul destinațiilor care rămân pe lista de dorințe a persoanelor care au peste 50 de ani.

Carambol pe o șosea din Timiș. Un bărbat a murit, alte 6 persoane au fost rănite

„Astăzi, 14 august 2026, în jurul orei 08:40, un bărbat, în vârstă de 62 de ani, a condus un autoturism pe DN6, dinspre localitatea Lugoj către Caransebeș, iar, la un moment dat, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 32 de ani” , informează IPJ Timiș.

Se pregătește o moțiune de cenzură împotriva lui Gianni Infantino. Revoltă la vârful FIFA: UEFA caută voturi pentru înlăturarea președintelui

Discuțiile s-au intensificat în marja Supercupei Europei, câștigată miercuri, 12 august, de Paris Saint-Germain în fața lui Aston Villa, scor 2-1, la Salzburg. În timp ce cele două echipe se luptau pentru trofeu, în culisele fotbalului european se discuta despre viitorul lui Gianni Infantino și despre o posibilă reorganizare profundă a FIFA.

Înscrierile în Programul FIV 2026 încep luni. Dosarele pot fi depuse exclusiv online

Dosarele pot fi depuse exclusiv online, până la 15 noiembrie 2026, prin platforma dedicată programului, anunță Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.

Bolojan: Sistemul energetic este stabil, după închiderea reactorului 2 de la Cernavodă / Va fi un grup interministerial pentru deblocarea proiectului Bala 2

Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o postare pe Facebok, că sistemul energetic național este stabil după oprirea controlată a Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă.

Un complot rusesc de asasinare, dejucat în Varșovia. Tusk: Ținta era un cetățean ucraineano-american

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat că un plan rus de asasinare a unui cetățean ucraineano-american a fost dejucat în Varșovia înainte ca acesta să fie pus în aplicare.

Jandarmii, în alertă înaintea derbyului Rapid – Dinamo. 71 de suporteri au interdicție la meci

Partida Rapid – Dinamo se va disputa sâmbătă, 15 august, de la ora 21:30, în cadrul SuperLigii. Accesul spectatorilor pe stadion va fi permis începând cu ora 19:30, pe baza biletului sau invitației și a unui document de identitate, potrivit Jandarmeriei Capitalei.

Apple își construiește propriul model AI, destinat pieței din China

Apple pregătește un model de inteligență artificială, adaptat special pentru piața din China, au descoperit cei de la Reuters . Modelul este dezvoltat împreună cu Alibaba Group, cu care l-au antrenat special pentru a răspunde nevoilor de pe piața din China.

Șoferul care a omorât doi pietoni în centrul Brașovului și-ar fi întrerupt tratamentul pentru epilepsie. Poliția: Știa că afecțiunea i-ar putea agrava starea / A fost reținut pentru 24 de ore

Reprezentanții IPJ Brașov au anunțat vineri că, în urma cercetărilor și a probatoriului administrat până în acest moment, una dintre principalele concluzii este că accidentul a fost provocat de o stare medicală a conducătorului auto.

Analiză. Cum îl ajută pe Putin problemele cu care se confruntă România

Experții Newsweek au analizat efectele secetei din Europa și au constatat că problemele europenilor reprezintă o veste bună pentru președintele rus Vladimir Putin. Canicula și seceta din România și din alte zone ale Europei au devenit aliații neașteptați ai liderului rus. Din cauza scăderii nivelului Dunării, Ucrainei i-a devenit mai dificil să utilizeze una dintre rutele alternative esențiale pentru exportul de cereale și alte produse agricole.

Tren deraiat în Marea Britanie: două persoane sunt grav rănite. La bord se aflau circa 150 de pasageri

Două persoane au suferit răni grave, iar alte nouă au fost rănite mai ușor în urma deraierii trenului de pasageri de lângă Lewes, potrivit informațiilor transmise de serviciile de urgență britanice. Mai multe persoane au fost transportate la spitalele din zonă, anunță Reuters .

Conor Kennedy, fiul lui Robert F. Kennedy Jr., a fost dat în urmărire internațională de Rusia

Un tribunal din Moscova a dispus arestarea în lipsă a lui Conor Kennedy, acuzându-l că a acționat ca mercenar în cadrul armatei ucrainene.

Raport preliminar: Ce a cauzat spargerea geamului avionului Ryanair, în urma căruia un pasager a fost aspirat parțial în exterior

Consiliul Național pentru Siguranța Transporturilor (NTSB) a publicat un raport preliminar privind incidentul aviatic petrecut în luna iulie, în timpul unui zbor pe ruta Salonic-Memmingen, Germania, când un bărbat a fost parțial scos din avion de presiunea din interiorul cabinei.

Cuplu de români, condamnat în Anglia la închisoare pentru uciderea unor bărbați pe care i-a drogat

Adina Mihai și Mădălin Dumitru au fost amândoi fiecare la 17 ani de închisoare. Potrivit BBC , ei au recunoscut omorul din culpă al lui Gary Mouat, în vârstă de 37 de ani, din Oxfordshire, și al lui Malcolm King, în vârstă de 80 de ani, din Gloucestershire.

SUA pierd miliarde de dolari din cauza țărilor care evită tarifele. Casa Albă estimează pierderi de până la 26 de miliarde de dolari pe an

Raportul publicat de administrația americană, citat de Euronews , arată că mărfuri în valoare de zeci de miliarde de dolari ar fi trecute prin alte state înainte de a ajunge în SUA, astfel încât originea lor să fie prezentată diferit și taxele vamale să fie reduse sau evitate. Peter Navarro, consilierul comercial al Casei Albe, a acuzat China că își redirecționează exporturile prin peste 40 de țări. El a susținut însă că problema nu este limitată la Beijing, ci implică și state care permit astfel de operațiuni.

Prizonierii ucraineni ar fi „îngrășați” înainte de schimburile de prizonieri, pentru a ascunde condițiile reale de detenție din Rusia

Informația a fost prezentată de Andrii Pasternak, șeful Centrului Unificat de Coordonare a Căutării și Eliberării Prizonierilor de Război, în cadrul unei conferințe de presă organizate la Ukrinform.

Peter Magyar pune sub semnul întrebării acordul nuclear dintre Ungaria și Rusia, care a fost încheiat de Viktor Orban

Premierul ungar Peter Magyar a pus sub semnul întrebării un acord nuclear încheiat între Ungaria și Rusia în timpul mandatului lui Viktor Orban, acord prin care compania nucleară de stat rusă Rosatom urma să extindă capacitatea energetică nucleară a Ungariei.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont