Luni, 17 August 2026

24 articole

David Popovici, mesaj pentru sine însuși din trecut: „Mi-aș spune să nu schimb absolut nimic”

Sportivul român a mărturisit că atât el, cât și colegii lui se simt bine, dar sunt și obosiți după perioada intensă prin care au trecut.

Luna Plină transformă monumentele Greciei într-o uriașă scenă culturală. Intrare gratuită la 126 de obiective

Evenimentul principal este programat pentru vineri, 28 august, când Ministerul grec al Culturii organizează o nouă ediție a manifestărilor dedicate Lunii Pline și patrimoniului cultural al țării.

Lista filmelor care trebuie văzute înainte de lansarea „Avengers: Doomsday”. În total sunt 42 de ore de vizionare

Lista filmelor care trebuie văzute înainte de lansarea „Avengers: Doomsday” a fost realizată de compania Disney+. Potrivit Nexta, pe listă sunt 15 filme de succes, din universul fantastic.

Donald Trump, avertisment dur pentru Oman: „Dacă ni se pune în cale, îl vom bombarda până îl facem praf”

Declarația vine într-un moment sensibil, cu puțin timp înainte de expirarea unui acord provizoriu de încetare a focului dintre Washington și Teheran.

Grindeanu, despre întâlnirea dintre Bolojan și șefa CCR: Ridică semne de întrebare. Lucrurile trebuie clarificate

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat luni, într-o conferință de presă, că întâlnirea dintre premierul interimar Ilie Bolojan și președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, ridică semne de întrebare și trebuie clarificată, pentru a nu afecta credibilitatea instituției.

Sorin Grindeanu, reacție la decizia CCR privind mandatul lui Fritz: Alte 50 de persoane sunt în aceeași situație

Sorin Grindeanu a reacționat la decizia Curții Constituționale de a trimite Legea Integrității înapoi la Parlament, după ce judecătorii au declarat-o ca fiind parțial neconstituțională. Decizia CCR spune însă că amendamentul ce îl viza pe primarul Timișoarei Dominic Fritz rămâne constituțional.

PNL susține organizarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru legea salarizării. Andronache: E soluţia corectă pentru a închide subiectul

Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a afirmat luni după-amiază, într-o postare pe Facebook, că PNL susţine organizarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, în perioada 24-28 august, pentru legea salarizării.

Grindeanu continuă atacurile la adresa lui Bolojan: vă prezint datele reale din economie, propaganda oficială le ascunde

Sorin Grindeanu a organizat o conferință de presă luni după amiaza. El l-a acuzat din nou pe Ilie Bolojan că a provocat o prăbușire a economiei naționale. Grindeanu a vorbit despre date incredibile și despre un dezastru.

Comunicat lansare proiect

Societatea ANANDA GENERAL CONSTRUCT S.R.L. anunță începerea proiectului „Construire complex turistic in statiunea Sovata”, cod SMIS 359739, finanțat prin PROGRAMUL DEZVOLTARE DURABILĂ ȘI TRANZIȚIE JUSTĂ 2021-2027, Cod apel: PTJ/756/PTJ_P6/NA/JSO8.1/PTJ_A10, gestionat de ADR Centru. Proiectul se implementează la punctul de lucru din Oraş Sovata, Str. Libertatii, nr.1, jud. Mureș, în perioada 27.07.2026 – 24.07.2028.

Incendiu puternic la o hală de deșeuri și mase plastice din Băicoi. A fost emis mesaj RO-ALERT

Din cauza fumului dens, populația din zonă a fost avertizată printr-un mesaj RO-ALERT.

Debitul Dunării a coborât sub minimul istoric în amenajarea Porțile de Fier. Prognoza este în continuare în scădere pentru următoare zile

Debitul Dunării a ajuns luni la 1.350 de metri cubi pe secundă la Porțile de Fier, semnificativ sub nivelul minim istoric înregistrat în amenajarea hidrologică de pe fluviu la intrarea în țară, a declarat Dragoș Novac, managerul sucursalei Hidrocentrale Porțile de Fier, confirmând diagnoza și prognoza Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA).

De ce atacă Ucraina depozitele celui mai mare retailer online din Rusia. Pagubele ar putea ajunge la miliarde de dolari

Loviturile riscă însă să producă efecte economice mult mai ample, întrucât platforma deservește zeci de milioane de persoane și peste un milion de comercianți, transmite Deutsche Welle .

Turist arestat în Grecia pentru că a făcut grătar la o vilă închiriată

Un turist israelian, în vârstă de 35 de ani, a fost arestat pe insula Creta, în Grecia, pentru incendiere prin neglijență, anunță The Times of Israel . El a aprins un grătar într-o vilă închiriată, în apropiere de Sellia. Asta în ciuda avertismentelor explicite ale proprietarului și a interdicției generale de utilizare a focului valabilă pe întreaga insulă. Numele turistului nu a fost anunțat de autorități.

Două șosele din România, în top 10 al celor mai spectaculoase drumuri din Europa

Clasamentul prezentat de Euronews Travel are la bază o cercetare realizată de compania Avis, care a analizat drumuri europene în funcție de lungime, altitudine și numărul de curbe. În calcul au intrat și indicatori privind popularitatea, precum numărul de hashtag-uri pe Instagram și volumul mediu al căutărilor pe Google.

Scandal uriaș. Ambulanță în misiune, oprită de polițiști pentru a permite trecerea unei coloane oficiale

O ambulanță care avea semnalele luminoase pornite a fost oprită de polițiștii indieni. Potrivit Clash Report, incidentul s-a produs în Delhi, India, și a stârnit un scandal uriaș după ce imaginile au devenit virale pe rețelele de socializare.

Dominic Fritz, după decizia CCR privind legea ANI: Mandatul meu de primar va înceta în 30 de zile

„În loc să oprească un brutal abuz de putere, majoritatea PSD din Curtea Constituțională tocmai l-a validat”, a transmis Dominic Fritz, după decizia CCR.

Cine câștigă și cine pierde după decizia CCR pe Legea integrității. Dominic Fritz, principalul perdant. PSD, Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru printre câștigători

Curtea Constituțională a tranșat luni mai multe dintre cele mai controversate prevederi ale noii Legi a integrității, după conexarea sesizărilor formulate împotriva actului normativ.

CCR respinge sesizările privind împrumutul de 544 de milioane de euro și Legea biodiversității. Miza PNRR, aproape un miliard de euro

În dosarul referitor la acordul de împrumut cu BIRD, judecătorii CCR au respins cu unanimitate de voturi sesizarea de neconstituționalitate.

Ștefănuță va ataca la Comisia Europeană demersurile Guvernului de a reglementa acțiunile prosumatorilor

„Zilele acestea prosumatorii României sunt sub atacul Guvernului, care vrea să le ia libertățile greu câștigate prin lege în 2025. Îi anunț că voi ataca la Comisia Europeană și prin toate mijloacele europene existente orice tentativă de a subjuga oamenii care au investit în regenerabile pentru a genera energie pentru comunitatea lor” , a scris Șefănuță, într-o postare publicată pe Facebook.

Motorina a trecut din nou pragul de 10 lei. Explicațiile premierului Ilie Bolojan

Ilie Bolojan a fost întrebat luni, la Timișoara, de ce prețurile la motorina standard au crescut din nou peste 10 lei.

Franța: Un avion militar de antrenament a aterizat de urgență pe o șosea și a luat foc

Incidentul a avut loc luni, în jurul orei 9:45, pe drumul național 113, în Salon-de-Provence, în departamentul Bouches-du-Rhône. Aeronava efectua un zbor de antrenament și avea la bord un instructor și un elev pilot, notează Le Figaro .

Schimbare pregătită pentru prosumatorii din România. Bolojan: Noile panouri fotovoltaice trebuie însoțite de stocare

El a precizat luni că România are aproximativ 350.000 de prosumatori, însă numai o treime dintre aceștia dispun de instalații de stocare.

Susținători ai partidului anti-război Iabloko, arestați la Moscova în fața Curții Supreme a Rusiei

Iabloko a publicat imagini video cu arestările. Ribakov a cerut instanței să dispună eliberarea celor reținuți și să pună capăt tentativelor poliției de intimidare, potrivit dpa.

Nestlé va dezvolta noi produse pentru consumatorii de medicamente pentru slăbit

Adoptarea rapidă a medicamentelor produse de Novo Nordisk și Eli Lilly a alimentat îngrijorările investitorilor că medicamentele care suprimă apetitul ar putea reduce definitiv cererea de alimente ambalate, gustări și băuturi, potrivit Reuters.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont