AIEA sesizează Consiliul de Securitate al ONU în privința Iranului. Ce țări s-au opus rezoluției
Consiliul de administrație al Agenției Internaționale de Energie Atomică (AIEA) a adoptat, miercuri, o rezoluție prin care sesizează Consiliul de Securitate al ONU cu privire la Iran pentru prima dată în ultimii 20 de ani,în legătură cu nerespectarea de către Iran a obligațiilor sale în domeniul nuclear.
Donald Trump a anunțat când s-ar putea încheia războiul cu Iranul: Nu mai pot rezista
Președintele Donald Trump a declarat miercuri că războiul cu Iranul se va încheia „imediat după” alegerile intermediare din SUA, programate în noiembrie, spunând că Teheranul încearcă să afecteze scrutinul, dar nu va mai putea rezista mult timp presiunii economice americane.
Un fost ministru de Finanțe spune că așteaptă să fie sunat pentru a accepta funcția de premier
Eugen Teodorovici, fost ministru PSD al Finanțelor în guvernele Ponta și Dăncilă, a declarat la emisiunea lui Răzvan Dumitrescu, „Subiectul Zilei” de la Gândul, că i s-ar fi adus la cunoștință faptul că numele său ar fi în discuțiile legate de cine va ocupa fotoliul de premier în viitorul Guvern.
HOROSCOP 10 septembrie. Leul primește vești bune, iar Balanța are parte de surprize în iubire. Ce rezervă astrele pentru toate zodiile
Astăzi, acordă mai multă atenție sănătății și nu ignora nevoile corpului tău. Unele cheltuieli necesare pentru casă îți pot pune presiune pe buget, dar te ajută să eviți probleme mai mari în viitor. Este o zi potrivită să faci planuri pentru copii și pentru viitorul lor.
Un celebru lanț de restaurante oferă, în Italia, pui prăjit gratuit pe viață clienților care își fac un tatuaj cu marca
Această inițiativă, denumită „Experiența Tatuajului”, a permis la peste 200 de persoane să își tatueze permanent KFC pe piele. Cu toate acestea, această ofertă este supusă anumitor condiții: participanții pot profita de ea doar o dată la zece zile în locațiile participante, potrivit Le Figaro .
Autoritățile din Spania și Maroc, avertizate cu o zi înainte de serviciile secrete spaniole despre planurile privind trecerea masivă a migranților în Ceuta
În data de 29 iulie, cu o zi înainte de izbucnirea crizei din Ceuta, agenția spaniolă de spionaj (CNI) a avertizat autoritățile de la Madrid și cele marocane în legătură cu planurile de pe rețelele sociale privind trecerea în masă în exclava spaniolă, potrivit unor documente făcute publice miercuri de guvernul spaniol, relatează Reuters.
Sârbii intenționează să organizeze un protest la toate punctele de trecere a frontierei către UE
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis miercuri seară o informare către cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească spre sau dinspre Serbia pe cale terestră. Începând de luni, 14 septembrie 2026, de la ora 00.00, pe durată nedeterminată, transportatorii de marfă din Serbia intenționează să organizeze un protest la toate punctele de trecere a frontierei către UE.
Drona care a intrat în România era aproape să lovească avionul lui Zelenski. Premierul Norvegiei confirmă incidentul
„Avionul său a fost aproape lovit de o dronă în timp ce urma să decoleze din Moldova. Aceasta este realitatea cu care se confruntă”, a declarat premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre, pentru postul public NRK, potrivit Reuters.
Avionul lui Zelenski, aproape lovit de o dronă. Incidentul s-a produs la Chișinău
Avionul lui Volodimir Zelenski a fost aproape lovit de o dronă, potrivit Express . Incidentul dezvăluit de premierul norvegian Jonas Gahr Støre s-a produs la Chișinău, în Republica Moldova. Avionul se pregătea să decoleze din Moldova pentru a zbura la Oslo, Norvegia.
Atac rusesc cu dronă asupra unui centru comercial din Sumî. Trei persoane au murit și altele au fost rănite
Un atac cu o dronă rusească asupra unui centru comercial și de divertisment din orașul Sumî, în nordul Ucrainei, s-a soldat cu trei morți și două persoane rănite, potrivit guvernatorului regional, Oleh Hryhorov, potrivit Reuters .
Două incendii de vegetație din județul Tulcea amenință zeci de locuințe și o fermă piscicolă din apropiere. Intervenție dificilă a pompierilor din cauza vântului puternic
Două incendii de vegetație au izbucnit miercuri seara, în jurul orelor 19:00 și 20:00, în apropierea localităților Sarinasuf și, respectiv, Somova, ambele din județul Tulcea. Pompierii din cadrul ISU-Tulcea se luptă cu flăcările de mai bine de două ore.
Semnal de alarmă tras de Rogobete: Nu mai sunt bani în programele naţionale de acţiuni prioritare: ATI, AVC, Neonatologie, infarct miocardic acut
Invitat miercuri seara la Antena 3 CNN, fostul ministru al Sănătății Alexandru Rogobete a afirmat că bugetele pentru programele naționale de acțiuni prioritare, care vizează secții precum ATI, AVC, infarctul și neonatologia, sunt aproape epuizate pentru ultimul trimestru al acestui an.
O conductă de apă spartă a blocat total circulația pe un drum național din Bacău
Inspectoratul de Poliție Județean Bacău a transmis miercuri seară că din cauza unei avarii la conducta magistrală de alimentare cu apă Valea Uzului, în imediata apropiere a DN12 A, în interiorul localității Dărmănești, a fost dispusă măsura închiderii totale a circulației pe DN 12 A, în zona incidentului.
Pesimism sau realism? Americanii se pregătesc pentru scenariul în care războiul din Ucraina se va prelungi
Experții de la Washington se pregătesc pentru scenariul în care războiul din Ucraina se va prelungi cel puțin până în primăvara anului 2027, potrivit Nexta. Pregătirile au loc în ciuda declarațiilor secretarului de Stat, Marco Rubio, care susține că procesul de pace încă poate fi relansat rapid.
Apple a lansat oficial primul său iPhone pliabil: iPhone Duo. Costă 1.999 de dolari, iar în România ar putea ajunge la aproape 13.000 de lei
Apple a confirmat oficial primul său iPhone pliabil, care se va numi iPhone Duo. John Ternus a prezentat noul dispozitiv drept răspunsul companiei la nevoia unui ecran mai mare, fără a transforma telefonul într-un aparat greu de folosit.
John Malkovich anulează un spectacol în Israel din cauza unui citat fabricat de promotori
Israelul s-a confruntat cu o izolare culturală crescândă în ultimii ani din cauza războiului din Gaza, a violenței coloniștilor și a ocupației militare a Cisiordaniei. Mai mulți artiști internaționali au refuzat să concerteze în Israel, iar Festivalul Israelului, un eveniment cultural anual, a avut loc fără niciun act internațional în acest an, relatează AP .
Zelenski și premierul Norvegiei, întâlnire cu șefii companiilor de apărare pentru programul FREYJA
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre, s-au întâlnit miercuri cu șefii companiilor de apărare din țările partenere pentru a discuta despre programul antibalistic FREYJA, potrivit Ukrinform .
Drona care s-a plimbat deasupra României avea în interior bile metalice pentru a crește efectul de distrugere
Fragmentele unei drone cu sistem de propulsie turbo-reactiv, care prezintă caracteristici similare aparatului de tip „Geran”, au fost depistate de experții Poliției moldovene, potrivit Moldpres.
Apple Event 2026: iPhone 18 Pro se scumpește, iar Pro Max ar putea ajunge la aproape 14.000 de lei în România. Primul iPhone pliabil este încă așteptat
Apple a anunțat și prețurile noilor iPhone 18 Pro, iar ambele modele primesc o scumpire de 100 de dolari față de generația precedentă, pe fondul presiunilor provocate de penuria globală de componente, în special de memorii.
Friedrich Merz anulează un apel telefonic cu Trump, după ce acesta a salutat victoria electorală a AfD în Saxonia-Anhalt
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei, a anulat un apel telefonic programat cu președintele american Donald Trump, la câteva ore după ce liderul de la Casa Albă a salutat victoria obținută de partidul de extremă dreapta AfD la alegerile din landul german Saxonia-Anhalt.
Andrew și Tristan Tate rămân în arest în Miami. Judecătoarea le-a respins cererea de eliberare
Influencerii Andrew și Tristan Tate au pierdut miercuri cererea de eliberare din închisoarea din Miami, în încercarea lor de a contesta extrădarea în Marea Britanie, unde sunt căutați pentru acuzații de viol, potrivit Reuters și Sky News.
Un fost ministru al Sănătății critică Guvernul și spune că întârzie finanțarea unor tratamente: Toate riscă să nu mai fie la dispoziția pacienților
Alexandru Rafila, fost ministru PSD al Sănătății în guvernele Ciucă și Ciolacu, acuză că guvernul Bolojan ar întârzia intenționat prelungirea finanțării pentru unele tratamente și medicamente, compensate anterior de stat, și critică dur executivul.
Comisia Europeană consideră autostrăzile A7 și A8 din România drept o problemă de securitate și interes european
Asociației HaiCăSePoate a făcut anunțul miercuri, pe Facebook.
Adrenalină la Trofeul Amara 2026. Peste 30 de echipaje de top se întrec în competiția de Rally Raid
La start se vor alinia aproximativ 30 de echipaje din România și din afara țării, majoritatea active în cadrul Campionatului Național, iar publicul va avea ocazia să descopere îndeaproape vehiculele, sportivii și atmosfera specifică acestei discipline. Printre numele anunțate se află Mihai Ban, fost participant la Raliul Dakar, Ovidiu Domide, unul dintre cei mai experimentați piloți din istoria rally raid-ului românesc și Ștefan Vâlsănoiu, campionul absolut en-titre, alături de concurenți și motociclete cu experiență în importante competiții internaționale de Rally Raid, precum Rallye du Maroc, Fenix Rally și Dinaric Rally. Potrivit organizatorilor, prezența acestora contribuie la valoarea sportivă și la atractivitatea unui eveniment conceput atât pentru pasionații de motorsport, cât și pentru familiile și spectatorii care doresc să descopere lumea Rally Raid-ului. Programul Trofeului Amara 2026 va începe vineri, de la ora 10:00, în Parcul Central din Amara, în zona Teatrului de Vară, unde va fi amenajat bivuacul competiției, centrul de comandă al competiției pe înțelesul tuturor, unde vor fi prezente toate echipele. Pe parcursul zilei vor avea loc înscrierile și verificările administrative, verificările tehnice și de conformitate, precum și pregătirea motocicletelor, autoturismelor și camioanelor care vor lua parte la eveniment. Bivuacul va fi deschis publicului, iar spectatorii vor putea vedea îndeaproape vehiculele de competiție și vor putea urmări pregătirile echipajelor înaintea startului. Atmosfera va fi completată de o expoziție auto, sesiuni foto și filmări, simulatoare și activități pentru copii, prezența camionului FRAS-One, muzică și o zonă de food court. Prima zi va reprezenta, totodată, o ocazie de întâlnire între concurenți, jurnaliști, oficialii federației, invitați și iubitorii sporturilor cu motor, spectacolul urmând să înceapă astfel cu mult înaintea probelor cronometrate.