Turnurile Gemene, reconstruite în lumină cu 3.000 de drone, la un sfert de secol de la 11 septembrie
Turnurile Gemene au revenit pentru câteva minute în peisajul orașului New York, de această dată sub forma unei impresionante instalații de lumină, potrivit nos.nl.
Hidroelectrica demarează cea mai mare instalație de stocare în baterii din portofoliul său la Porțile de Fier II. Care e valoarea și durata investiției
Instalația de stocare în baterii de la PF II urmează să aibă 64 MW putere instalată și 434,76 MWh capacitate de stocare, potrivit mesajului publicat de Bogdan Badea pe contul de LinkedIn.
G4Media: De ce importurile masive de tehnică militară lasă Armata Română vulnerabilă într-un scenariu de izolare, pe care l-a trăit în trecut
„Este primul satelit de securitate cibernetică care abordează domeniul securității cibernetice la Agenția Spațială Europeană, deci este un lucru de noutate. Este un satelit mic, să spunem, cât o cutie de pantofi. Vorbim de 30 de centimetri pe 10 pe 10 în varianta fără panouri solare detașate”, a declarat Cristian Chițu, directorul departamentului spațial al GMV România, la podcastul „ Frontier Defense ” (Ep. 16), găzduit de G4Media .
Claudiu Manda, despre opțiunea alegerilor anticipate: Nu se schimbă mare lucru
Secretarul general al Partidului Social Democrat Claudiu Manda a explicat că în baza sondajelor interne, ponderea partidelor într-un nou parlament nu ar aduce schimbări semnificative, subliniind că singura modificare ar fi o creștere a Alianței pentru Unirea Românilor.
Fiul fostului mare internațional de baschet Claudiu Fometescu face pasul în prima ligă de seniori la 18 ani
În vârstă de 18 ani, David Fometescu este component al naționalei României Under 18 și vine de la CS Agronomia București, pentru care a avut evoluții consistente în ultimele două ediții ale Ligii 1, eșalonul secund. Conform datelor statistice, în sezonul precedent a avut medii de 16,3 puncte, 5,5 recuperări și 4,8 pase decisive pe meci.
WSJ: Conflictul dintre SUA și Iran ar putea dura până în 2029, se tem JD Vance și Marco Rubio
Wall Street Journal a devăluit miercuri faptul că principalii consilieri ai președintelui SUA luau în considerare în privat posibilitatea ca războiul dintre Statele Unite și Iran să continue până la sfârșitul mandatului său.
Atenționare MAE: Trafic îngreunat la două frontiere din Muntenegru
Începând cu 14 septembrie 2026, traficul ar putea fi îngreunat la punctele de trecere Debeli Brijeg – Karasovići și Vitaljina – Kobila, pe fondul unor proteste regionale coordonate ale transportatorilor rutieri din Bosnia și Herțegovina, Serbia, Muntenegru și Macedonia de Nord.
Lactatele românești, mai aproape de piața din China. România pregătește exporturile către Beijing și Shanghai
Președintele ANSVSA, Alexandru Nicolae Bociu, a avut o întâlnire de lucru cu atașații economici desemnați pentru Beijing și Shanghai, la care a participat și conducerea Asociației Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL).
Cseke Attila anunță inaugurarea celei de-a doua creșe din județul Tulcea, realizată prin Programul „Sfânta Ana”
Anunțul a fost făcut printr-o postare încărcată pe contul său de Facebook.
Pochettino cere ca Tottenham să primească titlul din 2017 în Anglia, după sancțiunile primite de Chelsea
Antrenorul argentinian, în vârstă de 54 de ani, a pregătit-o pe Tottenham între 2014 și 2019 și a încheiat pe locul al doilea în Premier League în sezonul 2016-2017, la șapte puncte în urma formației Chelsea, pregătită atunci de Antonio Conte.
Aeroporturile din Rusia au fost închise de 993 de ori într-o singură lună. Este cel mai grav bilanț de la începutul invaziei
În august au fost înregistrate 993 de închideri temporare la 32 de aeroporturi, inclusiv în Moscova și Sankt Petersburg. Potrivit Euronews , media a ajuns la aproximativ 32 de închideri pe zi.
Drone fragments found on romanian beach. The military neutralized them
The Ministry of National Defense (MApN) announced that on Thursday morning an EOD team from the Romanian Naval Forces traveled to the Capu Midia beach area to check for debris from an aerial drone.
The European Commissioner for Equality, Preparedness and Crisis Management, Hadja Lahbib, welcomed by Nicușor Dan
During the discussions, Hadja Labhib spoke about the fact that the European Union is facing climate-related dangers, geopolitical tensions, as well as cyber threats.
Rogobete asks head of CNAS to present "real figures" regarding the financing of healthcare system
Rogobete claims that, a few weeks ago, the head of CNAS publicly stated that there were no problems regarding the financing of the system and access to medicines and that concerns on this topic were related to „political games”.
Nicușor Dan, întâlnire cu comisarul european pentru Gestionarea Crizelor: Prioritățile noastre sunt consolidarea rezilienței și a capacității de pregătire
„Discuții constructive astăzi, la Palatul Cotroceni, cu Hadja Lahbib, Comisarul European pentru Pregătire, Gestionarea Crizelor și Egalitate. Am reafirmat angajamentul nostru ferm de a consolida reziliența și capacitatea de pregătire a Uniunii Europene, într-un context de securitate tot mai complex”, a transmis președintele Nicușor Dan printr-un mesaj publicat pe X.
COMPO își extinde prezența în România prin colaborarea cu Verdon
COMPO este un brand german cu o istorie începută în 1956 și cu experiență în dezvoltarea produselor pentru cultivarea și îngrijirea plantelor. Portofoliul său cuprinde pământ de flori , fertilizanți pentru plante de interior și exterior, produse pentru gazon și alte soluții destinate grădinăritului.
Carlo Ancelotti începe reconstrucția selecționatei Braziliei, după dezamăgirea de la Cupa Mondială. Opt debutanți convocați la startul noului ciclu internațional
Lista anunțată de Ancelotti miercuri noapte marchează o schimbare importantă după eliminarea Braziliei în optimile de finală ale Cupei Mondiale, în fața Norvegiei. Doar nouă dintre jucătorii prezenți în lotul de la Mondial se regăsesc și pe noua listă de convocare, una dintre cele mai ample schimbări de după un turneu final din ultimii 20 de ani.
Bihor: Trei tineri au fost arestați preventiv după ce au fost prinși în flagrant cu 5 kilograme de canabis
Procurorii DIICOT Oradea au dispus reținerea celor trei inculpați, cercetați pentru trafic de droguri de risc.
Sondaj INSCOP: AUR conduce detașat în intenția de vot pentru alegerile parlamentare. PSD și PNL, la distanță
Datele au fost culese în perioada 1-7 septembrie 2026, iar cercetarea face parte din ediția a XIV-a a Barometrului Informat.ro – INSCOP Research. Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1.100 de persoane, reprezentativ pentru populația adultă neinstituționalizată a României. Eroarea maximă admisă este de ±3%, la un nivel de încredere de 95%.
Comisarul European pentru Egalitate, Pregătire și Gestionarea situaţiilor de criză, Hadja Lahbib, primit de Nicușor Dan
În cadrul discuțiilor, Hadja Labhib a vorbit despre faptul că Uniunea Europeană se confruntă cu pericole legate de climă, tensiuni geopolitice, precum și cu amenințări cibernetice.
Nu arunca telefonul vechi. Îl poți transforma într-o cameră de supraveghere în mai puțin de 5 minute
Metoda prezentată de Engadget folosește AlfredCamera și nu necesită cabluri speciale sau cunoștințe tehnice. Ai nevoie doar de telefonul vechi, telefonul pe care îl folosești în prezent și o conexiune stabilă la internet.
Rogobete îi cere șefului CNAS să prezinte „cifrele reale” privind finanțarea sistemului de sănătate
Rogobete susține că, în urmă cu câteva săptămâni, șeful CNAS afirma public că nu există probleme privind finanțarea sistemului și accesul la medicamente și că îngrijorările pe această temă ar ține de „jocuri politice”.
Dezechilibrul care costă România 8,4 miliarde de euro: pentru fiecare euro vândut Chinei, România cumpără de aproape 13 euro
România a importat în 2025 din China bunuri de aproximativ 9,1 miliarde de euro, cu 16,2% mai mult decât în anul precedent, în timp ce exporturile românești pe piața chineză au stagnat la numai 715 milioane de euro, potrivit datelor Institutului Național de Statistică analizate de Curs de Guvernare.
Islanda pregătește interzicerea vânătorii de balene. Doar Norvegia și Japonia ar mai continua vânătoarea comercială
Vânătoarea de balene din Islanda a stârnit ani la rând proteste din partea organizațiilor pentru protecția animalelor și a unor celebrități de la Hollywood, relatează Reuters .