Duminică, 13 Septembrie 2026

24 articole

Performanță! România încheie Campionatele Balcanice de canotaj cu 17 medalii, la egalitate cu Grecia

Federația Română de Canotaj a anunțat duminică, într-o postare pe Facebook, faptul că România a încheiat Campionatele Balcanice de canotaj cu 17 medalii, la egalitate cu Grecia în clasamentul general după numărul total de medalii.

Predoiu, de Ziua Pompierilor: Dotarea și organizarea IGSU și a Sistemului Național pentru Situații de Urgență reprezintă astăzi un model în Europa

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a transmis, duminică, un mesaj de cu ocazia Zilei Pompierilor. El a vorbit despre sacrificiul și eroismul pompierilor, evoluția Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, investițiile în dotare și noile riscuri cu care se confruntă structurile de intervenție, între care a menționat dronele, incendiile de amploare și inundațiile.

„Nu excludem asta”. Kremlinul reacționează la afirmațiile Ucrainei privind posibilitatea negocierilor trilaterale în octombrie

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a afirmat duminică faptul că Rusia nu exclude posibilitatea ca în luna octombrie să aibă loc noi discuții trilaterale SUA-Rusia-Ucraina.

Un camion încărcat cu grâu s-a răsturnat în județul Constanța. O femeie însărcinată, transportată la spital. Traficul a fost restricționat

Un accident rutier s-a produs duminică, 13 septembrie, în jurul orei 13:25, în localitatea Nicolae Bălcescu din județul Constanța. În urma impactului, un camion încărcat cu grâu s-a răsturnat, iar două persoane au avut nevoie de îngrijirile medicilor.

MAE avertizează românii care merg în Kosovo: Demonstrații și posibile perturbări în Priștina, pe 16 septembrie

MAE a transmis, duminică, o atenționare de călătorie pentru românii care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Kosovo.

Operațiunea „Diameter”. Cum au aruncat în aer ucrainenii Nord Stream 1 și 2

Traseul operațiunii care a dus la sabotarea Nord Stream 1 și 2, de la conceperea planului până la identificarea autorilor, a fost reconstituit de jurnalistul macedonean Bojan Pancevski în volumul The Nord Stream Conspiracy, după ce a discutat cu oficiali germani implicați în anchetă, cu ucraineni care au participat la operațiune și cu reprezentanți ai mai multor servicii europene de informații. The Baltic Sentinel a prezentat principalele dezvăluiri din investigație.

Un bolovan s-a prăbușit peste un cortegiu funerar. Femeia care își conducea mama pe ultimul drum a murit și ea

O femeie a murit sâmbătă în timp ce participa la înmormântarea mamei sale. Un bolovan uriaș s-a desprins și i-a strivit mașina aflată într-un cortegiu funerar. Accidentul a avut loc între două localități din centrul Italiei.

Cine a venit la nunta lui Nazare. Miniștri, politicieni și invitați surpriză la petrecere

Alexandru Nazare s-a căsătorit sâmbătă, 12 septembrie, la București, cu interpreta de muzică populară Maria Mihali. I-a cununat ministrul Finanțelor din Grecia, omologul lui Nazare, iar la nunta de la Restaurantul Casa Albă au venit, rând pe rând, colegi de guvernare, de partid și chiar din fosta Coaliție, miniștri PSD.

Friedrich Merz, sub presiune după eșecul electoral. Premierul Bavariei îi ia apărarea, dar avertizează că guvernul Germaniei trebuie să accelereze reformele

„Indiferent cine ar prelua acum funcția, dacă analizăm alternativele, s-ar confrunta inițial cu aceleași probleme, inclusiv cu un SPD (Partidul Social-Democrat – n.r.) care are dificultăți în a susține reformele”, a declarat Söder, care este și premierul Bavariei, pentru Bild am Sonntag, potrivit Die Zeit .

Topul celor mai spectaculoase peisaje de toamnă din Europa: Transilvania, inclusă printre destinațiile de poveste

România este reprezentată în acest top european prin Transilvania, zonă descrisă drept o destinație care oferă mult mai mult decât legenda vampirilor, notează Euronews . Trecerea spre toamnă aduce nuanțe spectaculoase în pădurile din Munții Carpați, iar diferențele de altitudine permit menținerea acestor culori vibrante pe o perioadă îndelungată.

O femeie vs. rebelii houthi. Ea conduce nava de război europeană care patrulează în Marea Roșie

Căpitanul Sarah Arrighi conduce fregata italiană care are ca principală misiune protejarea navelor comerciale care trec prin Marea Roșie și prin Strâmtoarea Bab el-Mandeb.

Tren lovit de o dronă rusească la doi kilometri de granița cu Polonia. Un camion, lovit de altă dronă la 800 de metri de granița cu Polonia

În cursul nopții de sâmbătă spre duminică, Rusia a lansat noi atacuri asupra Ucrainei. De această dată, dronele lansate au ajuns până în vestul țării, aproape de granița cu Polonia.

The Telegraph: Liderii Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord se reunesc pentru a pregăti destrămarea Regatului Unit. Vor cere referendumuri privind independența și apropierea de UE

În cadrul unui summit fără precedent organizat la Cardiff, cei trei prim-miniștri vor semna o declarație comună prin care vor cere dreptul de a organiza referendumuri privind independența, potrivit The Telegraph .

Navă atacată în Strâmtoarea Ormuz. Un incendiu a izbucnit la bordul acesteia

Agenția UKMTO, afiliată marinei britanice, a anunțat, într-o postare pe rețelele sociale, că o navă care traversa Strâmtoarea Ormuz a fost lovită de un proiectil. În urma atacului, la bordul navei a izbucnit un incendiu, iar echipajul a fost evacuat, relatează Reuters.

Imaginile care nu s-au văzut de la nunta lui Nazare. Cine a fost alături de ministru la petrecere

Alexandru Nazare, ministru interimar al Finanțelor, s-a căsătorit sâmbătă, 12 septembrie, la București, cu cântăreața de muzică populară Maria Mihali. La nuntă au venit invitați de seamă din politică, de la șeful statului, Nicușor Dan, până la nașul cuplului, ministrul Economiei și al Finanțelor din Grecia, Kyriakos Pierrakakis.

VIDEO | Vlad Șendroiu, unul dintre cei mai tineri parlamentari, între milionul de euro și politicienii pe care i-ar evita în vacanță

Vlad-Ioan Șendroiu, deputat USR de Timiș și inginer software, absolvent de Automatică și Calculatoare la Timișoara, răspunde în stilul rapid al formatului Ping Pong Mediafax la întrebări despre politică, bani, Parlament, generația sa și propriile obiceiuri. Unele răspunsuri sunt serioase, altele vin cu o doză de ironie, iar deputatul nu se ferește nici de întrebările despre colegii din alte partide.

Scăpări de gaz într-un bloc din Râmnicu Vâlcea. Alimentarea a fost oprită pentru 20 de apartamente

Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea au fost sesizați, duminică, în legătură cu posibile scăpări de gaz într-un apartament dintr-un bloc situat pe strada Mărașești din Râmnicu Vâlcea.

Scandal. Un diplomat american, implicat într-un dosar de pedofilie, a fost scos pe furiș din Londra

Diplomatul american a fost ridicat în timpul unei descinderi în zori la apartamentul său din Londra, potrivit The Sun . Ulterior, el a fost evacuat din țară cu un avion cargo înainte ca poliția britanică să fie informată și să poată investiga. Incidentul a avut loc la finalul lunii august.

Marile absențe de pe lista nominalizărilor la Balonul de Aur 2026

Printre cele mai sonore absențe de pe lista nominalizărilor la Balonul de Aur 2026 se numără spaniolul Pedri, care a ocupat locul 11 în clasamentul ediției precedente. Mijlocașul Barcelonei a avut un sezon solid, în care a câștigat titlul în Spania și Supercupa, însă prestația sa la Cupa Mondială, unde și-a pierdut statutul de titular în fazele eliminatorii, i-a afectat șansele.

Centrul INFOTRAFIC: 11 transporturi agabaritice se vor deplasa, de duminică după-amiază, pe mai multe trasee din țară

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, începând de duminică după-amiază, pe mai multe trasee din țară se vor deplasa 11 transporturi agabaritice.

Nicușor Dan, discuții despre viitorul Guvern la nunta lui Nazare. Cine va „năși” executivul

Nicușor Dan, președintele României, ar fi vorbit seara trecută, la nunta lui Alexandru Nazare, despre formarea viitorului Guvern. Nunta anului din politică a avut loc în nordul Capitalei, unde au fost prezenți și colegii din actualul executiv interimar ai mirelui.

ANM: Averse, vijelii și intensificări ale vântului în mai multe regiuni ale țării, duminică. Prognoza meteo pentru București

Potrivit informării meteorologice, în prima parte a zilei de duminică, în Dobrogea vor fi averse în general moderate cantitativ, care vor acumula local 15-20l/mp și izolat peste 30l/mp.

Scandalul din Centrul Vechi al Capitalei s-a terminat prost pentru un cunoscut luptător de MMA. Bărbatul a fost reținut

Scandalul din Centrul Vechi al Capitalei a avut loc vineri, dar bărbatul a fost reținut sâmbătă. Doi bărbați s-au bătut în fața unui local din Centrul Vechi al Capitalei. Martorii au filmat scenele violente care ulterior au ajuns și la polițiști.

De ce Atena are un nume la plural? Secretul vechi de mii de ani ascuns în numele capitalei Greciei

În greaca veche, Atena era numită Ἀθῆναι (Athenai), o formă de plural. Particularitatea nu a dispărut odată cu lumea antică: latina a preluat forma Athenae, iar urmele ei se regăsesc și astăzi în engleză, franceză, spaniolă și italiană, arată Greek Reporter .

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont