Luni, 21 Septembrie 2026

13 articole

Incidente la meciul Dinamo-Farul. O torță a ajuns în tribuna dinamoviștilor și a lovit două persoane

La începutul partidei, suporterii echipei oaspete au folosit materiale pirotehnice, respectiv torțe, fumigene și stroboscoape.

Dronă detectată în apropierea graniței cu România. Avioanele F-16, ridicate. Un mesaj RO-Alert a fost emis în județul Tulcea

O dronă a fost detectată sa radarele Ministerului Apărării luni, 21 septembrie, în apropiere de granița cu România. Mai exact, drona a fost observată la 12 kilometri de Chilia, în Ucraina.

PSD decide astăzi dacă îl susține pe Siegfried Mureșan în funcția de premier. Grindeanu: Vom analiza cu atenție această propunere a dreptei

Biroul Permanent Național al PSD se reunește luni, de la ora 11:00, pentru a analiza nominalizarea făcută de președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru. Va fi analizată, de altfel, și poziția partidului față de un eventual Guvern condus de Siegfried Mureșan.

Trei persoane au fost rănite într-o explozie în zona demilitarizată dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud

„Un soldat a fost grav rănit în timpul unei operațiuni în Zona Demilitarizată în care a fost implicată Divizia 25 Infanterie”, a declarat un oficial militar pentru canalul de televiziune,relatează Le Figaro .

Trump a oprit în ultimul moment un atac asupra unor ținte dintr-o țară din Orientul Mijlociu

Președintele Donald Trump a decis să nu lanseze lovituri aeriene asupra pozițiilor rebelilor Houthi din Yemen. Potrivit The New York Times , Trump și-a schimbat poziția duminică deși Pentagonul făcuse pregătiri pentru operațiune.

Ești fan Wasabi? Îl poți cultiva acasă, dar planta are o cerință neașteptată

Cunoscut sub numele de hrean japonez, wasabi-ul este apreciat pentru aroma iute a rizomului, scrie Blic . Planta preferă mediile răcoroase și umede, asemănătoare habitatului său natural din Japonia. În sălbăticie, wasabi crește în apropierea pâraielor de munte, la umbra pădurilor. Apa din aceste zone are, potrivit sursei, temperaturi cuprinse între 10 și 18 grade Celsius.

Percheziții într-un dosar de înșelăciune cu un prejudiciu de peste 1,1 milioane de euro. Călin Georgescu, ridicat de DIICOT

Potrivit informațiilor transmise de DIICOT, ancheta vizează trei persoane doi cetățeni români, de 64 și 47 de ani, și un cetățean italian, de 56 de ani – care ar fi constituit, în septembrie 2021, un grup infracțional organizat.

Ce a pățit un bărbat care s-a lăudat în timpul unei emisiuni tv că poate cheltui 30.000 de euro într-o zi

Incidentul s-a produs în Italia. Bărbatul care locuia într-o zonă bogată a țării s-a lăudat cu stilul său de viață în timpul unei emisiuni tv. El a povestit că își permite să cheltuiască până la 30.000 de euro pe zi.

„Părăsiți Iranul acum!” Mesajul urgent transmis de SUA pentru cetățenii americani

Avertismentul a fost transmis de Ambasada Virtuală a SUA în Iran într-o alertă de securitate emisă pe 19 septembrie, anunță Fox News .. „Nu călătoriți în Iran pentru niciun motiv. Cetățenii americani ar trebui să părăsească Iranul acum”, se arată în mesaj.

Un agent ICE a împușcat un bărbat în Austin. Victima este în stare gravă

Incidentul a avut loc în nordul orașului Austin, după ce agenții ICE au oprit un vehicul. Poliția locală nu a participat la operațiune sau la momentul în care s-a produs împușcătura, a precizat șefa poliției din Austin, Lisa Davis.

Rezultate preliminare. Cine a câștigat alegerile parlamentare din Rusia, ce partide intră în Parlament

Estimările făcute după închiderea urnelor arată că Rusia Unită va obține din nou o victorie categorică. Conform datelor preliminare furnizate de Comisia Electorală Centrală a Rusiei, partidul de guvernământ Rusia Unită este pe cale să obțină 57,5% din voturi. Totuși, numărătoarea finală a voturilor din cadrul scrutinului, desfășurat pe parcursul a trei zile, nu va fi încheiată înainte de 25 septembrie.

Unde se află cele mai frumoase sate din lume. Experții au realizat un clasament mondial

Topul celor mai frumoase sate din lume este deschis de localități din Anglia, Austria și Norvegia, potrivit Forbes . Pe locul 3 se află un sat norvegian, iar pe 2 se poziționează o localitate austriacă. Primul loc este deținut de satul englezesc Bilbury.

Teorie surprinzătoare. Pământul a avut un văr mai mare care a fost devorat de Soare

Astronomii susțin că, în trecutul îndepărtat, Pământul a avut un văr mai mare care a fost devorat de Soare, potrivit Futurism . De asemenea, ei cred că pot demonstra teoria surprinzătoare. Experții anunță că au descoperit o metodă de a căuta „amprente” în interiorul Soarelui, pentru a găsi dovezile necesare.

Duminică, 20 Septembrie 2026

11 articole

Băsescu: „Dacă stăm și așteptăm, va fi groasă”. Avertisment privind petrolul și prețurile carburanților

„Îmi permit să spun că, față de ce se prefigurează, prețurile încă sunt bune”, a declarat Traian Băsescu, duminică seară, la România TV.

Fostul consilier al lui Nicușor Dan acuză un „blat” între președinte și Grindeanu: Mureșan ar fi doar o etapă din plan

Declarațiile au fost făcute duminică seară, la Digi24, cu doar câteva ore înainte ca liderii PSD să se reunească pentru a decide poziția partidului față de guvernul pe care încearcă să îl formeze Siegfried Mureșan.

Bruxelles a interzis complet mașinile pentru o zi. Capitala UE vrea să dubleze experimentul din 2027

Timp de aproape zece ore, între 09:30 și 19:00, circulația autovehiculelor a fost interzisă duminică, 20 septembrie, pe întreg teritoriul Regiunii Bruxelles-Capitală. A fost cea de-a 26-a ediție a „Car-Free Sunday”, organizată în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității.

Partidul care a câștigat alegerile din Berlin vrea să naționalizeze sute de mii de locuințe

Die Linke a câștigat alegerile regionale de la Berlin, aproape dublându-și scorul și devansând CDU, partidul cancelarului Friedrich Merz. Elif Eralp, candidata formațiunii pentru conducerea capitalei germane, a promis după anunțarea rezultatelor că va încerca să pună în aplicare una dintre cele mai controversate măsuri ale campaniei: trecerea în proprietate publică a aproximativ 220.000 de locuințe deținute de mari companii imobiliare.

Ce este Die Linke, partidul de stânga radicală care a câștigat Berlinul. A învins CDU și AfD și poate prelua conducerea capitalei Germaniei

Potrivit proiecției ZDF de duminică seară, Die Linke era creditată cu 25,5%, urmată de CDU cu 19,9%, Verzii cu 15,3%, AfD cu 14,3% și SPD cu 11,9%.

Claudiu Manda, despre o guvernare PSD-AUR: „Nu s-a pus problema”. Ce reproșează partidului lui Simion

Întrebat duminică seara, la Antena 3 CNN, de ce PSD exclude o eventuală guvernare cu AUR, Manda a spus că o astfel de variantă nu a fost luată în calcul.

Horoscop 21 septembrie 2026: Berbecii primesc sarcini neprevăzute, Gemenii comunică defectuos, Fecioarele au obligații amânate

La serviciu, apar sarcini neprevăzute care îți pot da peste cap programul, dar le rezolvi dacă îți stabilești prioritățile. Pe plan personal, o discuție tensionată poate fi lămurită prin sinceritate. În dragoste, evită reacțiile impulsive. Pe plan financiar, amână o cheltuială costisitoare. În ceea ce privește starea de sănătate, oboseala îți poate afecta concentrarea. Astrele îți recomandă să iei pauze și să dormi suficient.

Traian Băsescu, despre Siegfried Mureșan: „L-am inventat ca om politic”. Ce spune fostul președinte despre acuzațiile privind serviciul de informații german

Întrebat dacă are o legătură cu Siegfried Mureșan, Băsescu a spus că nu, dar a precizat că el este cel care l-a „inventat ca om politic”.

Manda, despre anticipate: Nu ne este frică. Ce s-ar putea întâmpla în cazul anticipatelor?

„Nu e ne este frică de anticipate. (…) Am văzut, cel puțin și din spațiu public, că evitarea anticipatelor nu mai este un subiect, așa cum era acum câteva luni de zile. Spun doar că nu rezolvă situația. Dacă ne uităm la cum arată astăzi sondajele, PSD-ul e pe un trend crescător și ia mai mult”, a declarat Manda, în direct la Antena 3 CNN.

Lidera AfD pune presiune pe cancelarul Merz după înfrângerea CDU: „Trebuie să își asume consecințele”

AfD se îndreaptă spre a doua victorie regională în doar două săptămâni, după ce primele proiecții au plasat partidul pe primul loc în Mecklenburg-Pomerania Occidentală, după succesul categoric din Saxonia-Anhalt, potrivit dpa.

Ambasadorul SUA la ONU, mesaj de apreciere pentru Nicușor Dan: Parteneri puternici în reformarea ONU

„Alături de președintele României, Nicușor Dan. Parteneri puternici în reformarea ONU — reducerea risipei, readucerea accentului pe pace și securitate și acordarea priorității suveranității”, se arată în mesajul publicat de Mike Waltz, duminică, pe X, însoțit de o fotografie în care cei doi oficiali dau mâna.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont