Marți, 22 Septembrie 2026

24 articole

Bursele elevilor în anul școlar 2026-2027: cine primește bani, cât și când se fac plățile

Schimbarea importantă anunțată de MInisterul Educației: bursa socială se acordă și în vacanțele școlare, cu anumite excepții.

Nepotul lui Puya, un copil de 6 ani, a căzut de la etajul doi al unui bloc din Sectorul 3

Polițiștii au fost sesizați prin apel 112 și s-au deplasat de urgență la fața locului.

Un vânător a crezut că a văzut o căprioară, dar a ucis o femeie. Victima se plimba pe un câmp cu un bărbat și doi copii în momentul împușcăturilor

Victima a fost găsită pe un câmp din apropierea orașului Ellendale din statul Maryland.

Vodafone România susține viitorii tineri de 10 printr-un proiect inedit, alături de Nadia Comăneci și Ciprian Marica:"Talentul trebuie să deschidă ușa"

Timp de un an, prin proiectul GEN10, copiii selectați vor beneficia de îndrumarea celor doi campioni și a echipelor lor, dar și de susținere financiară din partea Vodafone pentru practicarea gimnasticii și a fotbalului.

Avion militar, implicat într-un incident la o bază americană din Germania

Incidentul s-a produs la baza Spangdahlem, situată în regiunea Eifel, în landul Renania-Palatinat. Autoritățile districtului Bitburg-Prüm au anunțat că, potrivit informațiilor preliminare, o persoană a fost rănită, relatează Bild .

Siegfried Mureșan exclude depunerea mandatului: Noi vom fi la guvernare, nu PSD

„Noi vom fi la guvernare, nu PSD. Cu Sorin Grindeanu vom discuta cu drag imediat după prezentarea programului”, a declarat Siegfried Mureșan la ieșirea de la ședința parlamentarilor PNL.

Tricolorii se opresc în sferturile de finală la EuroVolley. România, învinsă de Franța cu 3-0

Scorul în sfertul de finală de la EuroVolley a fost 3-0 în favoarea Franței. Pe seturi a fost 25-16, 25-19 și 25-19.

Ce a provocat moartea actriței Hayden Panettiere: raportul medicului legist

Potrivit raportului publicat de Biroul Medicului Legist din Greenville County, decesul a fost provocat de efectele toxice ale mai multor substanțe: fentanil, 4-ANPP, alprazolam, metocarbamol și quetiapină. Medicii legiști au stabilit că moartea a fost accidentală, potrivit The Independent .

Procurorii maghiari cer ridicarea imunității pentru premierul Péter Magyar și doi foști miniștri Fidesz

Potrivit 24.hu, citat de Daily News Hungary , procurorii au cerut ridicarea imunității parlamentare a lui Balázs Hankó, fost ministru al Culturii și Inovării și deputat Fidesz, și a lui Miklós Seszták, fost ministru al Dezvoltării Naționale și deputat KDNP. Autoritățile au reluat, de asemenea, procedurile în cazul premierului Magyar, într-un dosar care vizează un incident din 2024.

Percheziții în București și Ilfov în dosarul de viol și agresiune sexuală al lui Argeșeanu. „Vizionarul” spiritual a fost reținut

Ancheta a fost deschisă în luna mai, după apariția unor informații privind posibile comportamente abuzive în timpul unor ședințe de psihoterapie.

Fostul DJ al BBC, acuzat de încă două infracțiuni de agresiune sexuală. Are un total de 17 acuzații care implică nouă femei

Tim Westwood se confruntă deja cu o serie de acuzații care datează din anii 1980, inclusiv viol, agresiune sexuală și agresiune indecentă.

Siegfried Mureșan respinge ideea depunerii mandatului: „Cum să-mi depun mandatul?”. Negocierile pentru majoritate continuă

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a respins marți, la ieșirea de la ședința parlamentarilor PNL, scenariul în care și-ar depune mandatul înainte de votul din Parlament, în contextul dificultăților de a construi o majoritate care să susțină viitorul Executiv.

Goana după vacanțele de Revelion începe din septembrie. Maldive, Zanzibar și Laponia, printre destinațiile căutate

Pentru această iarnă, compania mizează pe cinci destinații pentru care are programe charter: Laponia, Phuket, Maldive, Zanzibar și Kenya.

Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” își deschide noua stagiune cu „Grand Opening Gala”. O parte din program a fost deja publicat

Conceput ca un preambul al noului sezon, spectacolul aduce pe aceeași scenă cele mai reprezentative momente din repertoriu, oferind o privire de ansamblu asupra întregii stagiuni.

Lituania va elimina interdicția privind armele nucleare pe teritoriul său. „Ne vom apăra independența prin toate mijloacele”

Procedura de modificare a Constituției nu s-a încheiat. Parlamentul trebuie să voteze proiectul de încă două ori, cu o pauză de cel puțin trei luni între cele două voturi. Pentru adoptare este nevoie, de fiecare dată, de sprijinul a cel puțin două treimi dintre cei 141 de membri ai Seimasului, adică minimum 94 de parlamentari.

Nicușor Dan s-a întâlnit cu românii din SUA. Subiectul sensibil abordat de șeful statului la New York

„Am avut o întâlnire emoționantă la New York cu comunitatea românilor din Statele Unite. Am discutat despre România, despre legătura cu țara și despre felul în care experiența românilor din diaspora poate contribui la ceea ce construim împreună”, a transmis Dan, marți, pe Facebook.

Reguli globale pentru protejarea copiilor în mediul digital. Mesajul transmis de Mirabela Grădinaru la ONU

Prima Doamnă a României, Mirabela Grădinaru, a participat, la invitația Primei Doamne a Turciei, Emine Erdoğan, la o reuniune internațională consacrată protejării copiilor în mediul digital.

Călin Georgescu pleacă acasă liber. DIICOT a contestat decizia instanței. Georgescu: „Șahul se joacă până cade regele”

Fostul candidat la Președinția României a ieșit liber , marți, din Tribunalul București, după ce magistrații au decis să fie pus sub control judiciar. Georgescu a salutat, la ieșirea din Tribunal, mulțimea de susținători care au scandat „Libertate”.

FOTO | De la lacrimi și „Călin nevinovat, dosar fabricat” la scandări de „Libertate”. Cum l-au așteptat susținătorii pe Călin Georgescu la Tribunal

Înainte de anunțarea hotărârii, mai mulți dintre cei veniți să îl susțină au fost surprinși plângând pe treptele Tribunalului București.

„Presiunea asupra Moscovei trebuie intensificată”: Zelenski face apel la țările UE să-i mențină pe Usmanov și Fridman pe lista de sancțiuni

Întreaga listă va expira dacă ambasadorii nu reușesc să găsească o înțelegere până la sfârșitul zilei de marți.

Călin Georgescu a ieșit liber din Tribunalul București. Primul mesaj al fostului candidat

La ieșirea din Tribunal, Georgescu a fost întâmpinat cu aplauze și scandări.

Explozie la o butelie de gaz, într-o curte din București. Două persoane au fost rănite

Potrivit ISU București-Ilfov, victimele au suferit arsuri și au fost asistate medical de echipajele ajunse la fața locului.

Mikel Arteta rămâne la Arsenal. Antrenorul a ajuns la un acord pentru un nou contract

Arteta a preluat Arsenal în decembrie 2019 și a condus echipa la primul titlu de campioană a Angliei după 22 de ani, în sezonul trecut.

Polonia: Un adolescent, adept al ideologiei naziste, a fost arestat în timp ce plănuia atacuri asupra unei școli și a unei moschei

În urma unei percheziții la domiciliul suspectului, identificat drept Pawel G.. anchetatorii au confiscat cuțite, o baionetă, precum și cărți și obiecte care aveau simboluri fasciste și naziste.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont