Crin Antonescu: PNL este de o stupiditate fără egal. Hai la vot, dragii mei, pentru Siegfried
Fostul președinte PNL a analizat situația din partidul pe care l-a condus cu două zile înainte de votul din Parlament.
Fostul președinte PNL a analizat situația din partidul pe care l-a condus cu două zile înainte de votul din Parlament.
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat, luni, la TVR, după primele audieri ale miniștrilor propuși în Parlament , că se bazează în acest moment pe aproximativ 200 de voturi pentru învestirea Guvernului, în condițiile în care sunt necesare 233 de voturi.
Reprezentanții IGSU precizează că Zona Parcului Național Domogled – Valea Cernei a fost afectată, în această vară, de două incendii de fond forestier, pentru stingerea cărora au fost mobilizate importante resurse terestre și aeriene.
Patronii din Bari, Italia, spun că fenomenul turiștilor care își împart porțiile la restaurant ia amploare.
Președintele Nicușor Dan a transmis, luni, un mesaj cu ocazia evenimentului „Gala UNESCO 70 România”, organizat în cadrul programului „UNESCO 70 România – Celebrăm trecutul, construim împreună viitorul”.
Alexandru Nazare a declarat luni seară după ce a primit aviz favorabil în comisia parlamentară penbtru portofoliul Finanțelor în guvernul Mureșan, că o indexare a pensiilor începând chiar din prima lună a anului viitor este fezabilă, însă creșterea trebuie să fie prudentă, și bazată pe proiectul viitorului buget. „Cred că putem lua în calcul o creștere prudentă a pensiilor. O indexare prudentă. De la 1 ianuarie. Dar vorbesc de o indexare, repet, prudentă. Toate aceste elemente constituie pilonii viitorului buget pe 2027 și a negocierii între partide a acestui buget, astfel încât el să fie adoptat. Nu este acum momentul să intru în această discuție tehnică”, a declarat Alexandru Nazare.
Declarațiile au fost făcute luni seara, la Parlament, la finalul audierilor pentru poziția de ministru de Finanțe în cabinetul lui Siegfried Mureșan. Alexandru Nazare a primit aviz pozitiv de la membrii comisiilor de finanțe cu 20 de voturi pentru, 2 împotrivă și 17 abțineri.
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Darryl Nirenberg, a fost prezent la poligonul de instrucție Babadag, cu ocazia sosirii primelor vehicule amfibii de asalt AAV-7. Diplomatul american a spus că vehiculele sunt importante pentru securitatea României.
Ministrul Sănătății al regimului taliban face o vizită oficială în Belarus. Potrivit Nexta, Nour Jalal Jalali a sosit la Minsk împreună cu o delegație, cu scopul de a dezvolta cooperarea în domeniul sănătății.
Pentru a produce aluminiu, e nevoie mai întâi de alumină. Aughinish, produce această pulbere lângă Limerick și o expediază către topitorii din Rusia. Aluminiul rezultat este vândut, printre altele, unui comerciant care aprovizionează industria de apărare a Moscovei, potrivit Le Figaro .
Executivii companiilor partenere în proiectul de exploatare a gazelor din perimetrul de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră au restrâns cu șase luni estimările privind startul producției, prognozată inițial pentru anul 2027.
Potrivit unui sondaj realizat de Institutul Internațional de Sociologie din Kiev (KIIS), 72% dintre ucrainenii consideră că președintele Volodimir Zelenski poartă o responsabilitate personală pentru actele de corupție comise de persoane din anturajul său, scrie Kyiv Post .
Cătălin Drulă, propus de USR pentru funcția de ministru al Transporturilor în Guvernul condus de Siegfried Mureșan, a primit aviz nefavorabil în comisiile parlamentare , cu 16 voturi pentru și 18 împotrivă.
O furtună puternică a lovit nord-estul SUA, determinând declararea stării de urgență în statele New York și New Jersey. Străzile au fost inundate, zeci de mii de locuințe au rămas fără energie electrică, iar avioanele înregistrează întârzieri masive.
Liderul ungar a prezentat situația celor doi foști miniștri într-o postare pe rețelele sociale. „Miklós Seszták este deja în arest, iar Balázs Hankó se ascunde în clădirea Parlamentului și încearcă să amâne intervenția autorităților”, a scris Péter Magyar .
Kelemen Hunor a declarat luni că nu poate spune ce se va întâmpla miercuri în viua votului de învestitură în Parlament. Liderul UDMR nu ar recomanda pariuri pe numărul de voturi.
Autorul și eseistul Dorian Furtuna vine în România pentru un turneu de lansare a celor mai recente cărți ale sale, „Aroganța gândirii” și „Dialogul unui filosof cu o cioară”. În perioada 25 septembrie – 2 octombrie, acesta va avea întâlniri cu cititorii în Cluj-Napoca, Arad, Timișoara, București și Iași.
Conducerea celui mai mare producător național de gaze, dar și furnizor, precum și producător și furnizor de energie electrică a precizat, în contextul informațiilor apărute recent în spațiul public referitoare la posibile achiziții de gaze naturale lichefiate (LNG) , că la Romgaz, companie listată la bursă, deciziile comerciale se iau pe criterii de fezabilitate economică, comercială și strategică.
Un scor incredibil a fost înregistrat în etapa a doua a Ligii 5 Vaslui. Potrivit publicației Vremea Nouă , echipa Steaua Urdești a învins formația Sporting Pochidia cu scorul 24-0. Scorul fluviu a fost favorizat de starea echipei oaspete.
„Prim-adjunctul ministrului de Externe, Park Yoon-joo, i-a transmis lui Vieshkin poziția fermă a Seulului în această problemă”, a relatat agenția de presă Yonhap, citând un comunicat al instituției, potrivit Interfax-Ukraine .
Măsura marchează o nouă etapă de detensionare a relațiilor comerciale dintre cele mai mari două economii ale lumii, însă produsele considerate strategice nu sunt incluse.
Radu Miruță, propus pentru funcția de ministru al Apărării în Guvernul condus de premierul desemnat Siegfried Mureșan, a primit luni aviz negativ în comisiile parlamentare , în urma audierilor care au avut caracter consultativ.
Cantitatea tranzacționată pe PZU pentru ziua de livrare 28 septembrie 2026, a fost de 62.552 MWh, acesta fiind cel mai ridicat nivel înregistrat în acest an după maximele consemnate în perioada de iarnă, în luna februarie.
Proprietarii de case au achiziționat 1,16 milioane de pompe de căldură în 12 țări europene, față de 1,05 milioane în prima jumătate a anului 2025, potrivit Asociației Europene a Pompelor de Căldură (EHPA), potrivit The Guardian .