Israelul închide astăzi consulatul britanic din Ierusalimul de Est
Potrivit ministrului israelian de Externe, Gideon Sa’ar, Consulatul britanic din Ierusalimul de Est și-a încheiat operațiunile, iar consulul general și aproximativ 20 de diplomați își încheie misiunile și vor părăsi Israelul, scrie The Independent .
Colecție Mercedes spectaculoasă, scoasă integral la vânzare: 83 de mașini S-Class și o piesă unică în lume
Pentru aproape jumătate dintre mașinile Mercedes, licitația va începe de la cel mult 4.000 de euro, potrivit publicației AutoNext.
Trump vrea ca unul dintre terenurile sale de golf să devină reședință prezidențială oficială
Acest nou proiect, dezvăluit de presa locală și confirmat anterior de un oficial american, este învăluit în mister, în special în ceea ce privește potențialele beneficii financiare pentru familia Trump, potrivit Le Figaro .
Un membru al Marinei Regale din Marea Britanie este acuzat de „spionaj pentru o putere străină”
Teddy Young, în vârstă de 24 de ani, a fost acuzat de două infracțiuni în temeiul Legii Securității Naționale, inclusiv „obținerea, copiarea, înregistrarea sau păstrarea de informații protejate, cu intenția de a aduce beneficii unei puteri străine”.
Jeff Bezos prezice o nouă eră a inteligenței artificiale: doar trei zile de muncă pe săptămână și un singur salariu pentru întreaga familie
Într-un interviu acordat Fox News , miercuri, 7 octombrie, miliardarul american a prezentat planurile sale pentru inteligența artificială și explorarea spațială. Bezos consideră că Statele Unite trebuie să câștige competiția cu China pentru revenirea oamenilor pe Lună.
„Un acord murdar care va costa scump Europa”: negocierile secrete SUA–Rusia pentru gazul rusesc și reacția Germaniei
Jared Kushner, ginerele președintelui Donald Trump și emisar special al SUA, și Kirill Dmitriev, consilier apropiat al lui Vladimir Putin, ar fi purtat discuții despre intrarea unui investitor american în conductele Nord Stream, potrivit Reuters , care citează cinci surse familiarizate cu subiectul.
Peste 180 de mamografe în România, dar o problemă majoră persistă. Avertismentul fostului ministru al Sănătății
Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, a atras atenția, într-o postare pe Facebook, asupra necesității dezvoltării infrastructurii medicale pentru screeningul cancerului de sân, subliniind că achizițiile de echipamente realizate în ultimii ani nu sunt suficiente pentru a acoperi nevoile populației.
Are doar 19 ani și a convins unul dintre cele mai mari fonduri din Silicon Valley să-i dea 11 milioane de dolari
Runda de finanțare a fost condusă de Andreessen Horowitz, unul dintre cele mai cunoscute fonduri de capital de risc din SUA, care a investit în Facebook, Instagram, GitHub, Coinbase și Slack, relatează TechCrunch .
Familia care a dominat Sri Lanka, lovită de anchetele anticorupție. Fosta primă-doamnă a ajuns după gratii
Instanța a dispus ca aceasta să rămână în arest timp de o săptămână, în așteptarea continuării investigațiilor, relatează Euronews .
Trump, întrerupt de mai multe ori în timpul unui discurs susținut în Texas. Președintele SUA a acuzat că protestatarii „sunt plătiți de dușmanii națiunii”
Donald Trump s-a aflat în San Antonio pentru a-i îndemna pe alegătorii din Texas să-l susțină pe candidatul la Senat, Ken Paxton, aflat în dificultate.
„Job de vis”: o agenție de turism din Florida plătește 10.000 de dolari pentru 10 zile de distracție, mâncare bună și apusuri pe plajă
Destinațiile turistice angajează tot mai des creatori de conținut în locul campaniilor clasice de publicitate, iar proiectul din Florida este cel mai nou exemplu.
O nouă bază militară a Chinei provoacă îngrijorare. Detaliul neobișnuit observat din satelit
Imaginile din satelit arată desfășurarea unor avioane ușoare de atac la o nouă instalație comună de antrenament a Chinei și Laosului, marcând o extindere importantă a prezenței militare a Beijingului în afara propriului teritoriu, relatează The Independent .
„Pădurile-fantomă”. Cercetătorii au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure. Schimbările au început acolo unde nimeni nu le vedea
Experimentul, numit TEMPEST, a început în 2022 la Centrul Smithsonian pentru Cercetări de Mediu (SERC), pe malul golfului Chesapeake, relatează Blic . Oamenii de știință au vrut să reproducă, în condiții controlate, ce se întâmplă când apa mării pătrunde în păduri în timpul furtunilor și al inundațiilor.
Un candidat la președinția Franței compară guvernul Netanyahu cu Hamas: „Terorism de stat”
Fabien Roussel, candidatul Partidului Comunist Francez (PCF) la alegerile prezidențiale din 2027, a lansat acuzații grave la adresa guvernului israelian, pe care îl consideră responsabil pentru practicarea „terorismului de stat”.
Andy Burnham și Friedrich Merz fac front comun împotriva amenințărilor hibride. Noul pact dintre Marea Britanie și Germania
Premierul britanic Andy Burnham se află joi, 8 octombrie, la Berlin, unde urmează să aibă prima întâlnire față în față cu cancelarul german Friedrich Merz.
De ce ne împiedicăm mai des după 50 de ani: un fizioterapeut arată exercițiul de câteva minute care salvează mersul
Odată cu vârsta scad în mod natural masa musculară, forța și viteza de reacție a mușchilor și nervilor, spune dr. Sergio López López, fizioterapeut și doctor în științele activității fizice la Universitatea San Jorge din Zaragoza, citat de Blic . Procesul nu este însă inevitabil și poate fi încetinit considerabil cu un exercițiu simplu, care se face acasă.
„Evoluție majoră” pentru șoferi. Prețurile la combustibil în Marea Britanie vor putea fi văzute în timp real pe Google Maps
Șoferii vor putea găsi cele mai mici prețuri la benzină și motorină căutând o benzinărie locală în aplicația Google Maps.
Întârzieri la plățile constructorilor Spitalului Regional Craiova. Rogobete: „Au continuat să muncească”. Stadiul construcției a depășit 25%
Constructorii Spitalului Regional de Urgență Craiova au continuat să lucreze chiar și atunci când plățile nu au fost făcute la timp, a precizat Alexandru Rogobete într-o postare pe rețelele sociale. Potrivit fostului ministru, proiectul este realizat în proporție de peste 25%, iar pe șantier lucrează, în medie, peste 600 de persoane.
Natura oferă o surpriză uriașă. O specie care aproape dispăruse a revenit spectaculos
Tonul roșu a revenit în număr impresionant în largul coastelor Marii Britanii, după ce această specie de pești prădători uriași aproape dispăruse din apele țării, relatează BBC .
ÎCCJ, așteptată să decidă azi, după șase amânări, în dosarul restanțelor salariale ale magistraților
Pronunțarea ar veni joi după șase amânări și la o zi după ce Curtea Constituțională a României (CCR) a respins sesizarea Guvernului privind existența unui conflict juridic de natură constituțională între Executiv și instanța supremă.
BBC: SUA ar proteja și finanța un general sirian acuzat de crime împotriva umanității. Ce urmăresc americanii
În schimb, acesta ar furniza informații despre dispariția jurnalistului american Austin Tice și despre secrete ale fostului regim de la Damasc.
Mafia ar împiedica intenționat răspândirea fentanilului în Italia. Teoria controversată potrivit căreia organizațiile criminale își protejează clienții
Potrivit raportului guvernamental italian privind dependențele, citat de Il Post , în 2025 au fost înregistrate doar cinci decese atribuite fentanilului, față de două în 2024. Cifrele contrastează cu situația din Statele Unite, unde opioidul sintetic a provocat o gravă criză de sănătate publică. Explicația ar putea fi însă mult mai simplă decât presupusa intervenție a organizațiilor mafiote.
Călin Georgescu, scos pentru a treia zi din Arestul Central pentru percheziții informatice
Cristela Georgescu a ajuns, la fel ca și în precedentele zile, în jurul orei 8.20, și a intrat pe ușa din față.
Un medic avertizează asupra pericolelor de la pelerinajul Sfintei Parascheva. Greșelile care îi pot trimite pe oameni la Urgențe
Medicul Tudor Ciuhodaru atrage atenția asupra riscurilor la care se expun credincioșii care participă la pelerinajul de Sfânta Parascheva de la Iași. Temperaturile scăzute, așteptarea prelungită și nerespectarea tratamentelor medicale pot duce la situații care necesită intervenția medicilor de urgență.