Femeile însărcinate vor putea să nască însoțite de partenerii lor. Legea a trecut de Parlament, dar a creat un scandal pe tema vaccinării nou-născuților
Femeile însărcinate vor avea voie să aibă un însoțitor alături atât în sala de nașteri, cât și pe durata travaliului. Legea care reglementează obligațiile maternităților privind intimitatea viitoarelor mame pe perioada nașterii a fost adoptată de Parlament.
Surse Gândul: Victor Ponta ar putea reveni în Guvern după nouă ani. Fostul premier negociază două ministere importante cu Luca Niculescu
Potrivit Gândul , discuțiile dintre Victor Ponta și Luca Niculescu sunt într-un stadiu avansat, însă nu a fost luată o decizie definitivă privind portofoliul pe care fostul premier l-ar putea ocupa.
Ilie Bolojan, discuții cu ambasadorii UE la București. Măsurile bugetare, politicile de securitate și amenințările hibride, pe agenda întâlnirii
Ilie Bolojan a mulțumit corpului diplomatic pentru sprijinul constant acordat României și a salutat activitatea Președinției irlandeze a Consiliului UE.
Europenii cumpără de aproape trei ori mai multe electronice decât colectează pentru reciclare. Unde ajung telefoanele și electrocasnicele vechi
În 2024, în statele Uniunii Europene au fost colectate, în medie, 12,3 kilograme de deșeuri electrice și electronice pentru fiecare locuitor. În același an, pe piață au intrat echipamente noi însumând 32,4 kilograme pe persoană. Diferența este de 20,1 kilograme pentru fiecare locuitor, potrivit datelor publicate miercuri, 14 octombrie, de Eurostat .
Furtul banilor europeni ar putea deveni mai ușor de ascuns. Avertisment dur lansat de Curtea de Conturi Europeană privind noul buget al UE
Comisia Europeană vrea ca viitorul buget multianual al Uniunii Europene, pentru perioada 2028–2034, să fie mai flexibil, astfel încât statele membre să poată reacționa rapid la crize economice, conflicte militare sau dezastre naturale. Însă această flexibilitate ar putea veni cu un cost important: reducerea capacității instituțiilor europene de a urmări destinația banilor.
Comisia Europeană alocă Ucrainei 2,86 miliarde de euro pentru drone, rachete și apărare antiaeriană, în cadrul Împrumutului de sprijin
Comisia Europeană a alocat miercuri Ucrainei 2,86 miliarde de euro pentru achiziția de drone, sisteme de apărare antiaeriană, rachete, radare, echipamente de război electronic și muniție. Banii fac parte din Împrumutul de sprijin pentru Ucraina, în valoare totală de 90 de miliarde de euro.
Tensiune uriașă între Marea Britanie și Argentina. Britanicii se pregătesc pentru un posibil război
Marea Britanie a efectuat un exercițiu de recucerire a Insulelor Falkland, pe măsură ce Argentina își intensifică presiunea asupra teritoriulu. Potrivit The Independent , aproximativ 150 de parașutiști din cadrul unităților 2 PARA și 100 de rezerviști locali au petrecut șase zile repetând scenariul războiului din 1982.
SURSE: Cum ar putea arăta Guvernul Luca Niculescu dacă PSD decide să intre la guvernare. Lista miniștrilor și bătălia pentru cele mai râvnite ministere
Consiliul Național al PSD se reunește miercuri, de la ora 16:00, pentru a decide dacă partidul își asumă participarea directă la guvernare sau dacă va susține din Parlament un cabinet condus de Luca Niculescu, fără să trimită miniștri în Executiv.
O dronă a pătruns în spațiul aerian românesc. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
Ministerul Apărării Naționale (MApN) anunță că o dronă a fost detectată în apropierea frontierei cu România de sistemul de supraveghere radar al Armatei.
42 de percheziții într-un dosar anchetat de DIICOT în colaborare cu FBI. Mașini și obiecte de lux cumpărate din bani obținuți din infracțiuni comise în SUA
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, împreună cu polițiști au pus în aplicare 42 de mandate de percheziție domiciliară, în județele Argeș, Vâlcea, Dolj și pe raza municipiului București. Descinderile au avut loc într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate.
Volodimir Zelenski a dezvăluit cu ce a fost Ucraina amenințată de către Statele Unite
Administrația președintelui Donald Trump a avertizat că ar putea suspenda schimbul de informații secrete cu Ucraina dacă Kievul nu oprește atacurile asupra rafinăriilor de petrol din Rusia, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un interviu acordat postului NPR.
Siegfried Mureșan, mesaj ferm către Antonio Costa: Propunerea de buget nu poate fi acordul final
Siegfried Mureșan s-a întâlnit miercuri cu Antonio Costa, președintele Consiliului UE pe tema bugetului, transmițându-i că Parlamentul respinge ferm propunere de buget a Irlandei și solicitându-i să medieze dezbaterea pe cadrul multianual fiscal.
Ucraina a atacat cu drone cel mai mare centru de date din Rusia, deținut de Sberbank
Atacul din regiunea Saratov, situată pe fluviul Volga, a avut loc după alte trei atacuri lansate în ultima săptămână asupra unor centre de date aparținând grupului tehnologic rus Yandex, scrie Reuters .
Poeta care scria sub pseudonim masculin și devenea muză pentru artiști, reprezentată în două opere, la licitație
Opere puțin cunoscute marelui public, care fac parte din importante colecții private, aduc în prim-plan personalități remarcabile, surprinse în ipostaze unice, iar licitațiile de artă oferă prilejul unor redescoperiri culturale deosebite.
Sinop, orașul de la Marea Neagră unde s-a scris și o parte din istoria României. De la Mitridate la Războiul Crimeii și arta contemporană
În Sinop, marea este aproape peste tot. Se vede de pe zidurile vechii cetăți, dintre clădirile centrului istoric, de la restaurantele din port și de pe plajele care înconjoară orașul. Spre deosebire de multe alte localități de pe litoralul turcesc al Mării Negre, unde valurile pot fi puternice, Sinop beneficiază de golfuri naturale care oferă adăpost ambarcațiunilor și condiții mai bune pentru înot.
Finala Campionatului Național de Super Rally va avea loc duminică, la București. Traseu și program
Programată inițial pentru 17 octombrie, cursa al cărei start se va da din fața Ateneului Român, pe Calea Victoriei, a fost reprogramată pentru ziua următoare, ca urmare a protocolului semnat cu autoritățile publice. Devenit deja o tradiție în motorsportul românesc și ajuns la cea de-a noua ediție, Trofeul UniCredit Leasing 2026 va aduce la start nu mai puțin de 30 de piloți din discipline precum raliuri, viteză în coastă, anduranță sau rally raid, anunță organizatorii.
FIFA pregătește un fond uriaș de 5,5 miliarde de euro. Câți bani ar putea primi România, în timp ce Infantino se luptă să rămână la conducere
FIFA intenționează să majoreze considerabil fondurile destinate dezvoltării fotbalului în cele 211 federații membre, potrivit unui document consultat de Associated Press și prezentat miercuri, 14 octombrie, de Euronews . Planul urmează să fie analizat de conducerea FIFA în decembrie, înainte de a fi supus aprobării Congresului din martie 2027.
Argumentele unui lider PSD împotriva anticipatelor: „Vă împliniți singuri profeția aducerii unui partid suveranist la putere”
Radu Oprea, fost secretar de stat PSD în Guvernul Bolojan, critică dur USR pentru că au militat pentru dizolvarea Parlamentului și, implicit, organizarea alegerilor anticipate.
SpaceX a impus o limită de viteză pentru terminalele Starlink utilizate de militarii ucraineni. Operațiunile militare au fost afectate
SpaceX a impus o limită de viteză pentru terminalele Starlink utilizate în mișcare, perturbând operațiunile militare ucrainene în timpul nopții, anunță Ukrinform .
Val de indignare după ce Donald Trump a distribuit imagini cu tânărul ucis de tigru în Marea Britanie. Reacția familiei: Ne provocați o suferință cumplită
William Chapman a murit sâmbătă, după ce a intrat într-un țarc pentru tigri de la Yorkshire Wildlife Park, situat în apropiere de Doncaster, în nordul Angliei. Tânărul în vârstă de 23 de ani a fost declarat decedat la fața locului, relatează Reuters .
Înscrierea în clasa pregătitoare 2027-2028. Când începe completarea cererilor și ce părinți trebuie să obțină o recomandare
Ministerul Educației a pus în consultare publică proiectul calendarului pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul școlar 2027-2028. Forma finală urmează să fie aprobată după analizarea observațiilor primite și discutarea proiectului în Comisia de Dialog Social.
Meloni critică acordul dintre SUA și Rusia privind furnizarea de motorină: „O alegere foarte riscantă”
Statele Unite și Rusia au anunțat săptămâna trecută că au ajuns la un acord prin care Moscova va furniza, într-o primă etapă, peste 300.000 de tone de motorină piețelor americane și internaționale, relatează Reuters .
Reacția lui Ciucu în scandalul șobolanilor: Sunt efectul mizeriei pe care nu Primăria o face
„Cealaltă parte a adevărului. Nu la fel de spectaculoasă, dar adevărul este că șobolanii au ieșit la suprafața ca urmare a acțiunilor de igienizare a zonei împuțite, pe care unii aruncă mizerie și mâncare. Am dispus monitorizarea zonei și intervenții repetate. Șobolanii sunt efectul mizeriei pe care nu Primăria o face”, a scris Ciprian Ciucu pe rețeaua de socializare.
Record absolut al roverului Perseverance pe Marte | A reușit să facă în 5 ani ceea ce alte rovere au făcut în 15
NASA a reușit o performanță remarcabilă pe Marte: roverul Perseverance a devenit vehiculul care a parcurs cea mai mare distanță pe suprafața unei alte lumi. Pe 11 octombrie, odometrul său a ajuns la 45,22 de kilometri , peste recordul de 45,16 kilometri stabilit de roverul Opportunity, care a explorat Planeta Roșie între 2004 și 2018.