Duminică, 01 Noiembrie 2026

24 articole

INTERVIU. Înainte de alegerile din SUA, scriitoarea americană M. L. Rio vorbește despre țara sa cu lacrimi în ochi: „Simt că ne aflăm într-un moment foarte periculos” - HotNews.ro

Scriitoarea M. L. Rio cunoaște America profundă, pe care a străbătut-o în lung și în lat. „În momentul de față, Statele Unite sunt un loc înfricoșător”, spune ea, într-un interviu pentru HotNews. „Vedem cum libertățile noastre se destramă chiar sub ochii noștri. Vedem cum toate lucrurile care, într-un fel, au făcut ca țara noastră să fie măreață sunt abandonate, unul după altul. Trăiesc într-un loc în care îmi văd vecinii răpiți de un fel de Gestapo al lui Trump”, continuă. Și plânge.

Guvernul Germaniei amenință cu „pedepse aspre” după violențele de la protestul din Frankfurt, despre care spune că a fost deturnat. „Sunt șocat” - HotNews.ro

Miniștrii germani i-au amenințat cu pedepse aspre pe cei care au participat la violențele de la Frankfurt din cursul nopții trecute și au lăudat modul în care au intervenit forțele de ordine.

„Nu suntem țintă militară, dar putem fi ținta unui război psihologic”. Peste 100 incidente aeriene în Republica Moldova, de la începutul războiului - HotNews.ro

„Ar fi nevoie cel puțin de un sistem de avertizare a populației. În același timp, regiunile sudică și nordică ale țării, unde cad cel mai des aceste drone, nu sunt acoperite de apărarea antiaeriană”, explică Artur Leșcu, expert militar și de securitate la organizația WatchDog.MD, ce probleme întâmpină locuitorii Republicii Moldova din cauza încălcării tot mai dese de către Rusia a spațiului aerian din această țară.

Şi cel de-al treilea copil dispărut din judeţul Sălaj împreună cu fraţii săi a fost găsit. Protecția Copilului va face o anchetă socială - HotNews.ro

Cel de-al treilea copil dispărut joi din judeţul Sălaj împreună cu fraţii săi a fost găsit pe raza localităţii Turea, judeţul Cluj, fiind însoţit de un bărbat de 43 de ani din judeţul Sălaj. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a fost sesizată şi va face o anchetă socială.

Fost lider PNL: „Guvernul Luca Niculescu este o coaliție atipică între PSD și Nicușor Dan” - HotNews.ro

Noul Executiv „o să reziste până în 2028, dacă nu cumva Luca Niculescu își va da demisia la un moment dat”, crede fostul președinte liberal Valeriu Stoica.

Cristiano Bergodi, înainte de duelul cu FCSB: „De ce să nu poată fi bătuți?” - HotNews.ro

Cristiano Bergodi, antrenorul echipei Universitatea Cluj, a prefațat confruntarea cu FCSB din etapa a 14-a a SuperLigii. Înaintea partidei, cele două echipe sunt despărțite de un singur punct în clasament.

Suspans la Curtea Constituțională din Polonia, în războiul deschis dintre Tusk și Nawrocki. Mișcare așteptată în zilele următoare - HotNews.ro

Președintele polonez Karol Nawrocki a convocat sâmbătă liderii politici la consultări pe tema disputei privind Curtea Constituțională, în contextul în care intenția Guvernului Tusk de a modifica componența instanței a declanșat o ripostă dură din premierului și a liderului de la Varșovia. Rezultatul discuțiilor este neclar. Ce urmează?

Mesajul neașteptat al lui Donald Trump la final de campanie: Ce le cere președintele SUA susținătorilor înaintea votului - HotNews.ro

Donald Trump pune punct duminică unui turneu maraton prin zece state. Cu 48 de ore înaintea alegerilor cruciale la jumătatea mandatului din 3 noiembrie, sprintul final al președintelui a luat însă o turnură neașteptată.

Răspunsul dat de Radu Miruță, întrebat dacă vrea să candideze la șefia USR - HotNews.ro

Vicepreşedintele USR Radu Miruţă a declarat duminica această că nimeni din partid nu intenționează să-l debarce pe Dominic Fritz de la șefia formațiunii politice, dar nu a exclus clar posibilitatea de a candida când va expira mandatul fostului primar al Timișoarei.

Puterea de cumpărare a leului de-a lungul timpului: un coș care costa 100 de lei în 2005 ar fi costat circa 256 de lei în 2025 - HotNews.ro

Un coș de consum care costa 100 de lei în 2005 ar fi costat, în medie, aproximativ 256 de lei în 2025. În acești 20 de ani, o sumă fixă de bani, păstrată fără dobândă, a pierdut circa 61% din puterea de cumpărare. Istoria leului include însă schimbări mult mai ample: deprecieri, reforme monetare și perioade în care banii nu garantau accesul la produsele de pe raft.

Portalul spre Bucureștiul de altădată de la Romană. O ușă prin care pătrunzi în lumea cu porțelanuri și eleganță pe care o idealizăm - HotNews.ro

Există o studiată și aproape măsurabilă nostalgie pentru Bucureștiul interbelic, un construct sociologic și cultural alimentat de idealizarea unei epoci de emancipare și de contrastul cu vremurile care au urmat.

„România, mai mult decât Dracula”. Țara noastră, promovată cu sporturi create de Charlie Ottley pe BBC News - HotNews.ro

Trei spoturi de promovare turistică a României, realizate în colaborare cu jurnalistul britanic Charlie Ottley, vor fi difuzate pe BBC World News, începând de astăzi, timp de o lună.

Ziua de 1 noiembrie în care în România s-au înregistrat temperaturi de peste 30 de grade Celsius - HotNews.ro

În prima zi de noiembrie din 2026, cele mai ridicate temperaturi din țară vor atinge 16-17 grade Celsius, conform prognozei ANM. În urmă cu exact un secol, un val de căldură fără precedent aducea însă temperaturi tropicale în zone din Muntenia și Moldova.

Una dintre cele mai mari companii de transport de gaz natural lichefiat anunță că o navă i-a fost lovită în Golful Persic - HotNews.ro

O navă de transport de gaz natural lichefiat a fost lovită de „proiectile neidentificate” în Golful Persic, a anunțat duminică compania publică de transport de gaz din Qatar, pe fondul intensificării atacurilor, notează AFP.

Heidi Klum, de nerecunoscut la petrecerea de Halloween. Supermodelul a fost transportată cu un camion - HotNews.ro

Heidi Klum, supranumită Regina Halloween-ului, a făcut senzație la cea de-a 25-e ediție a legendarei sale petreceri din New York dedicate acestei sărbători.

Botez cu liderii PSD la Timișoara: Grindeanu a fost naș, Ciolacu și Olguța Vasilescu pe lista de invitați. Al Bano a cântat la petrecere - HotNews.ro

La evenimentul desfășurat sâmbătă seară într-o locație de lux din Timișoara, președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, și-a creștinat cel de-al treilea fiu.

„Mama dădea mese”. O fiică vorbește despre cum păstrează o moștenire pe care o pierdem deseori: cea a ospitalității - HotNews.ro

Liviana Rotaru Conțelman, colega noastră și publisherul lovedeco.ro , scrie despre cum păstrează vie amintirea mamei mei continuând să facă ce o definea pe aceasta: să fie o gazdă bună, să gătească pentru cei dragi – sau pentru străinii care ajungeau întâmplător la masa ei – și să hrănească în oameni ideea că aparțin de ceva mai mare decât individul și familia.

Cât mai plouă în București. Meteorologii au actualizat prognoza - HotNews.ro

Bucureștenii vor avea parte de un început de săptămână rece și ploios. Episodul de vreme rea va dura cel puțin până miercuri, potrivit prognozei speciale pentru Capitală.

Alertele de vreme severă au fost extinse de meteorologi. Zonele vizate de ploi abundente, vânt puternic, ninsori și strat consistent de zăpadă - HotNews.ro

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo valabilă de duminică, 1 noiembrie, de la ora 10:00, până miercuri, 4 noiembrie, ora 20:00. Sunt vizate ploi moderate cantitativ, ninsori cu depunere de strat de zăpadă în zonele montane înalte și intensificări ale vântului.

O aplicație mobilă creată exclusiv cu AI, folosită în fiecare zi într-o gospodărie: Experimentul reușit al unui specialist în tech - HotNews.ro

O problemă întâlnită des în familie a fost rezolvată cu ajutorul Claude, chatbot-ul de la Anthropic, care a transformat o idee simplă într-un instrument digital cu un buget de funcționare aproape de zero.

Moscova vorbește tainic despre un atac în vestul țării. Presa de la Kiev anunță o lovitură dată unui gigant rusesc - HotNews.ro

O „întreprindere industrială” a fost lovită duminică în urma unui atac cu drone într-o regiune situată la aproximativ 400 km est de Moscova, potrivit autorităților ruse, în timp ce Ucraina susține că a lovit o rafinărie importantă de petrol, notează AFP.

Noapte cu cinci seisme: Patru cutremure în Vrancea și unul în Marea Neagră - HotNews.ro

Activitatea tectonică intensă a început imediat după miezul nopții în județele Vrancea și Buzău, unde cel mai puternic seism a înregistrat o magnitudine de 3,6 pe scara Richter .

Expoziție impresionantă dedicată pictorului Paul Cézanne, la Paris - HotNews.ro

Matisse, Gauguin, Picasso, Signac, Sérusier, Doig, Warhol, Soulages, Mortensen și Wesselmann se numără printre cei 78 de artiști care au fost inspirați de înotătorii, portretele, peisajele și naturile moarte ale lui Paul Cézanne. Lucru demonstrat de expoziția impresionantă dedicată pictorului la Grand Palais Paris și care, în săptămâna Art Basel, a fost plină de vizitatori. Curatorial a vizitat-o.

Ecranul care poate fi îmbrăcat: Descoperirea din Singapore transformă hainele obișnuite în dispozitive digitale inteligente - HotNews.ro

O țesătură interactivă care funcționează ca un ecran tactil deschide calea către haine capabile să redea videoclipuri, să măsoare temperatura și să răspundă la atingere.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont