Gândul
•
31 August 2026
•
12:14
FMI în Ucraina: Negocieri de urgență pentru bugetul 2027
O misiune a Fondului Monetar Internațional (FMI) a început luni o nouă rundă de discuții cu autoritățile de la Kiev. Pe agenda întâlnirilor se află situația și perspectivele economice ale Ucrainei, reformele pe care guvernul s-a angajat să le implementeze prin programul de finanțare a FMI, dar și proiectul bugetului de stat pentru 2027.
Gândul
•
31 August 2026
•
12:14
Social democraţii sunt pregătiţi să-şi asume responsabilitatea guvernării. PSD propune partidelor politice un Acord din 10 paşi
În urma Consiliului Politic Naţional de la Sinaia, de luni, Sorin Grindeanu dă publicităţii seria de „decizii responsabile” pe care social democraţii le-au adoptat în cadrul întâlnirii.
Gândul
•
31 August 2026
•
12:07
Inundații violente în Marele Canion. Care este ultimul bilanț al victimelor și turiștilor dispăruți
Un mort și 15 dispăruți în Marele Canion, după ce o viitură fulgerătoare a măturat mai multe zone turistice. Inundațiile au lovit sâmbătă zona Bright Angel Canyon și Phantom Ranch, a declarat Serviciul Parcurilor Naționale, adăugând că lucrează cu autoritățile din Arizona, Statele Unite, pentru evacuarea oamenilor și găsirea persoanelor dispărute.
Gândul
•
31 August 2026
•
12:06
Bolojan, vânător de panglici. A mai inaugurat o unitate dintr-un spital, de data aceasta în Mureș. Mesajul premierului demis
Premierul demis, Ilie Bolojan, și ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila-Zoltán, au la inaugurat noului Centru chirurgical cardiovascular din cadrul Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș – una dintre cele mai importante investiții în infrastructura medicală din România. Investiția a fost finanțată din Planul Național de Redresare și Reziliență și de la bugetul de stat și are o valoare totală de peste 782 de milioane de lei, din care aproape 500 de milioane de lei reprezintă finanțare PNRR. Ministerul Sănătății a alocat aproximativ 190 de milioane de lei iar în iunie a mai virat 79,2 milioane de lei pentru accelerarea lucrărilor și finalizarea la timp a proiectului. Noul centru are o suprafață de peste 19.300 de metri pătrați și reunește într-o singură clădire activitățile Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș . Unitatea dispune de 219 paturi, dintre care 214 pentru spitalizare continuă și 5 pentru spitalizare de zi, precum și de un bloc operator cu patru săli de operație. Ilie Bolojan a recunoscut eșecul PNRR, faptul că din 19 spitale, prevăzute a fi finalizate sau modernizate prin program, s-a reușit doar în cazul a opt dintre ele. Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, l-a criticat pe Ilie Bolojan: România are nevoie de reforme care construiesc, nu de reforme care taie.
Gândul
•
31 August 2026
•
12:04
GALERIE FOTO: Tragedie la Lacul Bolboci. Un bărbat a murit la ciuperci
Tragedie în zona Lacului Bolboci, din Dâmbovița. Un bărbat care plecase la cules de ciuperci a suferit un stop cardio-respirator și nu a mai putut fi salvat.
Gândul
•
31 August 2026
•
12:03
Sondaj PSD Sinaia: Pe ce loc e partidul și cine e de vină pentru criza politică
Social-democrații reuniți la Sinaia au prezentat rezultatele unor sondaje interne cu privire la percepția românilor asupra direcției în care țara se îndreaptă, dar și asupra intenției de vot pe care aceștia o au. Sondajele au fost realizate de CURS, AVANGARDE și IRES și prezintă date relevante pentru lunile iulie și august. Pe baza informațiilor din sondajele cu circuit închis, social-democrații au asoptat cele două rezoluții și au stabilit strategia partidului pentru perioda următoare.
Gândul
•
31 August 2026
•
11:59
PSD vrea un guvern minoritar sau un guvern politic în jurul partidului
În urma Consiliul de la Sinaia, PSD a decis că partidului va vota fie un guvern minoriat PSD, fie pentru un guvern politic construit în jurul partidului social democrat. Tot în consiliul de astăzi au fost adoptate și două rezoluții care stabilesc clar condițiile impuse de PSD ca să voteze un nou Guvern. Social-democrații cer un mandat clar de 24 de luni, impun 10 priorități naționale nenegociabile și solicită partidelor pro-europene să nu mai meargă cu disputele politice interne la Bruxelles, ca să nu mai fie blocate fonduri europene.
Gândul
•
31 August 2026
•
11:50
Trecerea la ora de iarnă în 2026: Când dăm ceasul înapoi
Românii vor trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24 spre 25 octombrie 2026. Ceasurile se vor da înapoi cu o oră, astfel că ora 4:00 va deveni ora 3:00.
Gândul
•
31 August 2026
•
11:40
Vulcanul Sinabung din Indonezia a erupt. Alertă în Sumatra
Vulcanul Sinabung, unul dintre cei peste 120 de vulcani activi din Indonezia, a erupt luni pe insula Sumatra, aruncând în atmosferă o coloană de cenușă și fum care a ajuns la aproximativ 3.500 de metri deasupra vârfului. Nu au fost raportate victime, evacuări sau perturbări ale zborurilor, însă autoritățile au extins zona de siguranță din jurul vulcanului și i-au avertizat pe oameni să evite zonele din apropiere.
Gândul
•
31 August 2026
•
11:38
România este tot mai aproape de aderarea la OCDE. Ministrul Ţoiu spune că avem 24 de avize din 25 totale
Aderarea României la OCDE(Organizaţie pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) a intrat pe ultima sută de metri. Potrivit ministrului Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, ţara noastră a obţinut 24 de avize formale favorabile din cele 25 finale.
Gândul
•
31 August 2026
•
11:34
GALERIE FOTO: Misterul irakianului care a împărțit bani trecătorilor în Belluno
Incident bizar în orașul italian Belluno, unde un om al străzii a început să împartă trecătorilor bancnote de 50 de euro, scoase dintr-o valiză plină cu bani. Oamenii legii au recuperat 4.390 de euro, dar, până acum, nimeni nu a revendicat banii respectivi.
Gândul
•
31 August 2026
•
11:05
Finlanda: China nu va permite Rusiei atacul nuclear
Președintele Finlandei, Alexander Stubb, susține că Beijingul i-a transmis că nu va permite Rusiei să recurgă la arme nucleare în contextul războiului cu Ucraina. Liderul finlandez consideră că poziția Chinei reprezintă un factor important de descurajare și avertizează Europa să nu se lase dominată de temerile privind o escaladare a conflictului.
Gândul
•
31 August 2026
•
11:01
Putin consideră că încheierea războiului din Ucraina, fără a cuceri complet Donbasul, i-ar pune viața în pericol
După săptămâni de deliberări în timpul verii, Vladimir Putin pare să fi decis să intensifice atacurile împotriva Ucrainei. Președintele rus ar fi de părere că, dacă războiul se încheie fără a cuceri Donbasul, viața sa va fi în pericol. Despre asta a relatat The Economist, care citează surse apropiate Kremlinului.
Gândul
•
31 August 2026
•
10:59
Se decide soarta Liberty Galați
Noul regulament de vânzare a Liberty Galaţi a fost finalizat şi transmis creditorilor şi Comitetului Interministerial. Valoarea minimă de vânzare încă nu a fost stabilită, dar va fi decisă în foarte scurt timp, anunță compania. În cursă reintră UMB Steel, controlată de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, după ce primele două licitații au eșuat, iar oligarhul ucrainean Rinat Ahmetov a renunțat la achiziția combinatului gigant.
Gândul
•
31 August 2026
•
10:47
PSD refuză să voteze un guvern din care nu face parte
Consiliul Național Politic al Partidului Social Democrat reunește membrii partidului la Sinaia. Pe agenda discuțiilor se regăsește și numirea viitorului Guvern. Social-democrații au votat rezoluția politică și anunță că susțin formarea unui guvern minoritar PSD sau a unui guvern politic construit în jurul PSD .
Gândul
•
31 August 2026
•
10:42
Accident grav în Slatina: Un minor fără permis a murit
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din judeţul Olt, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, după ce a intrat într-un stâlp cu maşina pe care o conducea. Tânărul nu deţinea permis de conducere.
Gândul
•
31 August 2026
•
10:33
George Simion: Până cel puțin pe 21 septembrie nu va fi desemnat niciun premier. Ce spune liderul AUR despre participarea la guvernare
George Simion declară că Nicușor Dan nu va desemna niciun premier cel puțin până pe 21 septembrie. Liderul AUR a lansat un mesaj pe o rețea de socializare în care cere din nou alegeri anticipate și includerea formațiunii sale în formarea viitorului guvern. În urmă cu câteva zile, președintele a anunțat că va reîncepe de la 1 septembrie consultările cu partidele și a precizat că în componența viitorului executiv vor fi doar politicieni.
Gândul
•
31 August 2026
•
10:18
SUA antrenează forțele poloneze în Germania
Polonia a devenit primul aliat NATO care participă la un exercițiu al forțelor speciale americane inspirat din experiența de pe câmpul de luptă din Ucraina. Inițiativa are ca scop consolidarea apărării Varșoviei, în fața unei potențiale amenințări din partea Moscovei.
Gândul
•
31 August 2026
•
10:15
Prețurile agricole ating maximele ultimilor 14 ani
Piața materiilor prime agricole a înregistrat în august cea mai puternică creștere din ultimii ani 14 ani, pe fondul problemelor de aprovizionare generate de conflictele militare și al fenomenelor meteorologice extreme. Evoluția alimentează temerile privind noi scumpiri ale produselor alimentare la nivel mondial.
Gândul
•
31 August 2026
•
10:14
Oligarhul ucrainean Victor Pinchuk preia Arcelor Mittal
Miliardarul Victor Pinchuk, al doilea cel mai bogat ucrainean, va restarta fosta fabrică ArcelorMittal din Roman. Interpipe, unul dintre cei mai mari producători globali de țevi de oțel, controlat de Pinchuk, și-a propus să contracteze un credit substanțial pentru a salva obiectivul industrial.
Gândul
•
31 August 2026
•
10:12
Contractele partidelor cu presa în 2026
Expert Forum a publicat luni raportul legat de cheltuielile partidelor cu propaganda politică. Acesta arată că în primele şapte luni din 2026, partidele au cheltuit 26,4 milioane lei pentru presă și propagandă, dintr-un total de aproape 100 de milioane lei. Suma reflectă o scădere ca procent față de anii trecuți, când partidele cheltuiau cam jumătate din bani pentru această categorie.
Gândul
•
31 August 2026
•
10:07
Se scumpesc permisul de conducere și talonul de la DGPCI
Românii care vor să obțină permisul de conducere sau să îl schimbe vor plăti mai mulți bani decât înainte. Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI) a anunța noile valori ale taxelor de permis și certificat de înmatriculare.
Gândul
•
31 August 2026
•
09:54
SURSE | Parchetul general lovește masiv în traficul de țigarete. Captură de peste 70 de milioane de țigări în weekend. Șase persoane deja reținute
Anchetatorii PICCJ ar fi interceptat ]n weekend un trafic masiv de țigarete ce urmau să fie introduse clandestin în țară prin prisma unor transporturi de legume fructe, informează pentru Gândul surse judiciare.
Gândul
•
31 August 2026
•
09:54
Propunerea strategică a Kievului pentru Trump: „Armată de drone, roboți și arme cu AI” în schimbul rachetelor Patriot
Mykhailo Fedorov propune un schimb strategic între Ucraina și SUA: experiența Kievului în construirea unei „armate de drone”, în schimbul rachetelor de interceptare Patriot. El caută și capital american pentru tehnologii militare dezvoltate din lecțiile războiului cu Rusia.