Vineri, 09 Octombrie 2026

24 articole

Curs valutar BNR, vineri, 9 octombrie 2026. Euro și dolarul scad, dar aurul se scumpește puternic. Noile cotații anunțate de Banca Națională

Banca Națională a României a publicat vineri, 9 octombrie 2026, noile cotații valutare. Leul câștigă teren în raport cu principalele monede internaționale, în timp ce prețul gramului de aur înregistrează o creștere importantă.

Explozie la o rafinărie de petrol din Grecia. Doi muncitori au fost grav răniți

Doi muncitori, în vârstă de 43 și 50 de ani, au fost grav răniți în urma unei explozii produse vineri, la rafinăria Motor Oil din Agioi Theodoroi, Grecia. Cei doi au fost intubați la un spital din Corint și transferați ulterior la Thriasio, unde există o unitate specializată în tratarea arsurilor. Potrivit autorităților medicale, starea lor este critică.

George Simion anunță proteste în toată Europa pentru susținerea lui Călin Georgescu

Liderul AUR, George Simion, a anunțat că membrii și simpatizanții AUR vor fi prezenți la Arestul Central, dar și în alte locuri din țară și din Europa în care vor fi organizate proteste pentru susținerea lui Călin Georgescu. Anunțul vine după ce Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, printr-o decizie definitivă a Curții de Apel București, într-un dosar în care procurorii DIICOT îl acuză că ar fi înşelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro.

Cristela Georgescu, dezvăluiri în show-ul unui influencer american, după patru zile consecutive de percheziții și audieri la DIICOT

Cristela Georgescu, soția fostului candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu – în prezent arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile în dosarul DIICOT în care este acuzat de înșelăciune – va fi prezentă vineri, 9 octombrie, în show-ul găzduit de controversatul actor și regizor american, Alex Jones. Este vorba de unul dintre cei mai vocali influenceri americani de dreapta, care se declară un „paleoconservator” înrăit – filozofie politică întâlnită mai ales în Statele Unite, care pune în prim-plan tradiția, guvernarea limitată și societatea civilă. Transmisiunea poate fi urmărită, în direct, de la ora 19:30, pe pagina de X a publicației InfoWars .

Victorie uriașă pentru Spania: două orașe au fost desemnate cele mai verzi din UE. Ce țări au ratat titlul

Cel mai verde oraș din UE pentru anul 2028 a fost desemnat, într-o victorie categorică pentru Spania.

Fostul șef al serviciul de informații externe al Germaniei, arestat pentru spionaj și trădare, ar fi avut „contacte de lungă durată“ cu China, relatează revista „Spiegel”

August Hanning, fostul șef al serviciului de informații externe al Germaniei (BND), care a fost arestat sub acuzația de spionaj și trădare, săptămâna aceasta, ar fi avut contacte de lungă durată cu un fost general chinez de rang înalt, a relatat revista „Der Spiegel”, transmite Reuters .

Hitler Mussolini a fost ales primar al localității Queropalca din Peru

Un bărbat pe nume Hitler Mussolini Simeon Flores a câștigat alegerile dintr-un sat din Peru cu 750 de locuitori. Candidatul partidului de stânga „Ahora Nación” a fost ales primar al localității Queropalca, din provincia Lauricocha, în așa-numitul lanț muntos Cordillera Blanca din Anzi, după ce a obținut 34,5% din voturile locuitorilor.

Deputata USR care și-a ascuns ceasul Cartier de 8.000 de euro de ochii publicului susține în mod fals că CCR i-a interzis să își publice declarația de avere. Mai mulți oficiali și-au publicat declarațiile de avere, fără vreo interdicție, inclusiv președintele Nicușor Dan și partenera sa, Mirabela Grădinaru

Deputata USR, Diana Stoica, deține un ceas în valoare de aproape 8.000 de euro, însă nu și-a publicat și declarația de avere în care ar fi fost trecută bijuteria. Ea susține, într-o declarație pe social media, că ceasul apare în declarația de avere pe 2025, primul an după achiziția bijuteriei, doar că CCR i-a interzis să publice documentul pe site-ul Parlamentului. Afirmația este cât se poate de falsă. Nu numai că CCR nu a interzis publicarea declarațiilor de avere, ci a eliminat doar obligația de a le publica, dar foarte mulți colegi ai Dianei Stoica și-au publicat ultimele declarații de avere în mod transparent. Gândul publică toate dovezile.

Ion Cristoiu analizează negocierile lui Grindeanu: „O face în stilul lui Trump”. Cum ar putea trece noul Guvern de votul Parlamentului

Ion Cristoiu analizează negocierile pentru formarea noului Guvern și apelul lui Sorin Grindeanu către PNL și UDMR pentru refacerea coaliției. Scriitorul susține că liderul PSD încearcă să obțină sprijinul partidelor pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu. El afirmă că Sorin Grindeanu și Nicușor Dan ar fi ajuns la o înțelegere în privința formării noului Guvern. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Care este cel mai înfricoșător film din toate timpurile. O producție din 2026 a doborât recordul ritmului cardiac al spectatorilor

A fost desemnat cel mai înfricoșător film horror din toate timpurile. Clasamentul a fost stabilit în urma unui studiu care a monitorizat ritmul cardiac al spectatorilor și creșterea numărului de bătăi pe minut în timp ce urmăreau filme horror.

Luca Niculescu exclude dialogul cu AUR, după consultările cu PSD, PNL și UDMR

Prim-ministrul desemnat Luca Niculescu a declarat joi, 9 octombrie, după discuțiile purtate cu liderii PNL, PSD și UDMR , că exclude, momentan, varianta unui dialog cu reprezentanții partidului AUR. Reporterul Gândul l-a întrebat pe fostul ambasador dacă crede că poziționarea vehementă față de AUR este una democratică, în contextul în care, la alegerile parlamentare din 2024, AUR a fost votat de peste 18% dintre alegători. Niculescu a explicat că motivul principal al refuzului de a dialoga cu partidul condus de George Simion este reprezentat de faptul că acesta a anunțat deja public că deputații și senatorii AUR nu vor acorda votul de încredere pentru formarea noului Guvern.

AUR intervine în scandalul de la TVR și îl atacă pe Dragoș Pătraru: „Nu este moșia dumneavoastră”

Scandalul de la Televiziunea Română ia amploare. AUR a reacționat după ce Dragoș Pătraru a reclamat un presupus ”conflict de interese cât turnul televiziunii” în cazul Monicăi Ghiurco, desemnată de partid în Consiliul de Administrație al TVR și realizatoarea unui interviu cu prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu.

Bunică a 12 nepoți, record impresionant: a menținut poziția de plank timp de 5 ore

O bunică a 12 nepoți este creditată cu doborârea propriului record mondial Guinness pentru cea mai lungă perioadă în care o femeie a menținut poziția de plank.

Omul de afaceri căruia ambasadoarea SUA în Grecia i-ar fi cerut 100.000 de dolari consideră că aceasta ar trebui demisă. Eric Deters a vorbit cu jurnaliștii CBS, după ce mesajele cu Kimberly Guilfoyle au fost dezvăluite de Wall Street Journal. Ce mărturisiri a făcut

Omul de afaceri american Eric Deters, căruia ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, i-ar fi cerut 100.000 de dolari pentru a-și achita factura de la American Express , a declarat pentru CBS News că Guilfoyle ar trebui „să-și piardă funcția de ambasador” din cauza comportamentului ei.

Putin se declară gata să ajute Iranul să oprească războiul: „Suntem pregătiți să facem tot ce ne stă în putință”. Negocierile cu SUA, în impas

Vladimir Putin i-a promis președintelui iranian Masoud Pezeshkian că Rusia va contribui la găsirea unei soluții pentru încheierea războiului din Orientul Mijlociu. Declarația vine în timp ce negocierile dintre Teheran și Washington sunt blocate, iar cooperarea militară ruso-iraniană se intensifică.

Ziua și scandalul la TVR. Pătraru denunță conflict de interese după interviul Monicăi Ghiurco cu Dan Dungaciu

Un nou scandal a izbucnit la Televiziunea Română, de această dată chiar între jurnaliștii instituției. Dragoș Pătraru, realizatorul emisiunii ”Starea Nației”, a acuzat public un presupus conflict de interese, după ce Monica Ghiurco, desemnată de AUR în Consiliul de Administrație al TVR, l-a avut invitat pe Dan Dungaciu, prim-vicepreședintele aceluiași partid.

O destinație fascinantă de la marginea Europei, evitată de mulți turiști din cauza avertismentelor. Ce ascunde Valea Pankisi

Pankisi, în Georgia, fosta țară sovietică situată dincolo de marginile estice ale Europei, are de mult timp o reputație controversată . La începutul anilor 2000, cecenii care fugeau din calea războiului purtat de Moscova în patria lor au folosit valea drept refugiu, scrie CNN .

Viral. Un avion transportat pe șosea a rămas blocat sub un pod CFR pe DN1

Imagini neobișnuite pe DN1, în apropiere de București. Un avion de pasageri scos din uz, transportat pe o platformă specială, a rămas blocat în stradă, în noaptea de joi spre vineri, după ce convoiul agabaritic nu a putut trece pe sub un pod CFR.

Americanii din delegația SUA care ar fi trebuit să se întâlnească azi cu Ilie Bolojan au amânat vizita în ultimul moment

Vizita unei delegații a Congresului Statelor Unite ale Americii în România, programată pentru vineri, a fost anulată din motive obiective, anunța al Biroului de presă al Guvernului. În cadrul deplasării era prevăzută și o întâlnire cu prim-ministrul demis Ilie Bolojan .

O dietă europeană, mai puțin cunoscută decât cea mediteraneeană, ar putea contribui la o viață mai lungă

Cei mai mulți dintre noi am auzit despre dieta mediteraneeană și numeroasele sale beneficii pentru sănătate, însă există un alt regim alimentar european care te-ar putea ajuta, de asemenea, să trăiești mai mult.

Doru Bușcu: Niște băieți fac sacoșe de bani din datoriile țării

România este scufundată într-un lanț de datorii din cauza unui mecanism defectuos de gestionare a împrumuturilor externe la dobânzi uriașe. Mecanism lipsit total de transparență și care îi îmbogățește pe anumiți „ băieți deștepți ” , a afirmat jurnalistul Doru Bușcu în emisiunea Ai Aflat! cu Ionuț Cristache. Pe de altă parte, președintele țării a avut o abordare eronată când a justificat refuzul alegerilor anticipate prin problema creditorilor externi.

Putin l-a invitat acasă pe fostul cancelar german, Gerhard Schröder, la aniversarea de 74 de ani a liderului rus. Fostul lider de la Berlin, implicat în noi afaceri în Rusia

Vladimir Putin l-a invitat pe fostul cancelar german Gerhard Schröder la aniversarea sa de 74 de ani, după ce a aflat că acesta se află la Moscova. Întâlnirea a avut loc miercuri în contextul controverselor privind relațiile politicianului german cu Kremlinul și afacerile rusești.

Marota „Kaliningrad”. Putin pune presiune pe NATO și face declarații contradictorii

După alegerile pentru Duma de Stat, Rusia s-a îndreptat spre o escaladare suplimentară. Săptămâna trecută, Vladimir Putin a amenințat că va folosi „toate forțele și mijloacele” aflate la dispoziția Rusiei dacă NATO ar amenința Kaliningradul. Prin declarații repetate despre o posibilă „operațiune militară” în zona Baltică , Moscova testează simultan limitele răbdării NATO. În același timp, pregătește societatea pentru o confruntare prelungită cu Occidentul.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont