Celebrul alpinist Nirmal Purja a decedat pe Broad Peak
Renumitul alpinist Nirmal Purja a murit în timpul expediției pe Broad Peak. Vestea nefericită a fost confirmată sâmbătă.
Renumitul alpinist Nirmal Purja a murit în timpul expediției pe Broad Peak. Vestea nefericită a fost confirmată sâmbătă.
Un entomolog explică de ce prezența păianjenilor în locuințe este normală și chiar utilă, conform The Independent .
Deși pare contraintuitiv, specialiștii spun că o baie caldă făcută cu una-două ore înainte de culcare poate răci organismul și poate îmbunătăți calitatea somnului în nopțile foarte călduroase, scrie The Independent .
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că administrația locală va reduce iluminatul public pe timpul nopții începând din noaptea de 2 spre 3 august, în contextul stării de alertă instituite de Guvern în sectorul energetic, transmite Economedia.
UEFA a salutat decizia lui Gianni Infantino de a abandona proiectul de creare a unei societăți comerciale pentru a vinde o parte din Cupa Mondială, dar rămâne foarte dură la adresa conducătorului FIFA.
Cea mai mare universitate din Mexic a anunţat vineri că va repeta un examen pentru studenţii care tocmai au fost admişi după o sesiune organizată pentru prima dată în format online, la finalul căreia rata de reuşită a fost anormal de ridicată, informează AFP preluată de Agerpres.
Machiajul se schimbă odată cu tendințele, dar și cu pielea. Specialiștii spun că secretul unui look reușit nu este acoperirea imperfecțiunilor, ci adaptarea produselor și tehnicilor la fiecare etapă a vieții, scrie The Guardian .
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat, sâmbătă, pe X, că, pentru prima dată în istorie, Ucraina se alătură Mecanismului de Protecție Civilă al UE în calitate de furnizor de asistență, iar 70 de pompieri ucraineni au plecat spre Franța pentru a ajuta la stingerea incendiilor.
Cererea pentru mini-frigidere destinate băii este în creștere, pe fondul popularității produselor de skincare și al tratamentelor pentru slăbit. Totuși, specialiștii spun că majoritatea cosmeticelor nu au nevoie, de fapt, să fie păstrate la rece, scrie The Guardian.
De la agrafe elegante la cocuri moderne, iată câteva soluții simple pentru a-ți păstra părul aranjat și a face față temperaturilor ridicate, scrie The Telegraph .
O navă a agenţiei atomice ruseşti Rosatom care transporta mărfuri civile a fost scufundată într-un atac cu drone ucrainene în Marea Neagră, atac nesoldat cu victime, a anunţat compania sâmbătă, în contextul în care Kiev şi Moscova îşi înmulţesc atacurile asupra navelor cargou, transmite AFP preluată de Agerpres.
Există un moment care se repetă aproape în fiecare vară. Temperaturile trec de 30 de grade, costumele din lână sunt înlocuite de in, pantalonii devin mai scurți, iar inevitabil reapare aceeași întrebare: ce poate purta un bărbat în picioare fără ca ținuta să pară prea relaxată? Dacă în garderoba feminină sandalele sunt acceptate de mult timp în aproape orice context, moda masculină continuă să privească încălțămintea deschisă cu o anumită rezervă.
Fiecare lună august repetă același ciclu: toate detașările în interesul învățământului ale directorilor, directorilor adjuncți și inspectorilor școlari expiră odată cu anul școlar, așa că trebuie reînnoite pentru ca școlile și inspectoratele să aibă conducere de la 1 septembrie. Anul acesta, fenomenul pe care Edupedu.ro îl documentează de ani de zile sub numele de Pixiada capătă o dimensiune suplimentară: chiar în timp ce Ministerul Educației pregătește primul concurs național de directori din ultimii 5 ani, comisiile care evaluează candidații rămân conduse de aceiași inspectori numiți politic, potrivit metodologiei făcute de același minister, pentru că inspectoratele nu mai au avut concurs propriu din 2017, lucru decis și perpetuat de conducerile politice ale MEC.
Seismul cu magnitudinea 4,7 care a zguduit vineri seară regiunea oraşului Napoli, în sudul Italiei, a rănit 21 de persoane, dintre care două se află în stare gravă, şi a cauzat pagube materiale, potrivit autorităţilor italiene, informează AFP preluată de Agerpres.
Ancheta privind fostul proprietar al Harrods se extinde. Peste 150 de persoane au reclamat agresiuni sexuale, iar sute de victime solicită despăgubiri, scrie Fashion Network .
O zi petrecută la mare nu trebuie să însemne chipsuri, gogoși și gustări luate la întâmplare. Nutriționistul Tania Fântână explică ce alimente rezistă câteva ore fără frigider, cum poți evita ronțăitul continuu și ce preparate merită alese la restaurantul de pe plajă. Vacanța la mare vine la pachet cu multe tentații culinare, iar lipsa unui plan face ca, de cele mai multe ori, să mâncăm mai mult decât avem nevoie. Potrivit nutriționistului Tania Fântână, una dintre cele mai mari greșeli este să plecăm la plajă fără să luăm micul dejun, convinși că vom găsi ceva de mâncare la destinație. Citește continuarea articolului pe G4Food .
Cofondatorul companiei și-a cerut scuze după ce a oferit interviuri celor dispuși să se tatueze la un eveniment de recrutare, scrie The Wall Street Journal .
Vinicius Junior intră în ultimul an de contract cu Real Madrid, iar cele două tabere au purtat discuții interminabile în ultimul timp despre o posibilă nouă înțelegere care încă nu pare că se apropie de concretizare, ceea ce a forțat clubul Merengue să îi dea ultimatumul starului brazilian: o ultimă ofertă care îi va decide următorul club.
Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului BNR, a explicat la Digi24 că decizia inițială a Fitch privind ratingul României a fost de retrogradare. Deși ratingul a rămas neschimbat, Rădulescu subliniază că pericolul nu doar că nu a trecut, ci este și mai mare și arată către reformele întârziate ale României. Consilierul a explicat și pașii greșiți care s-au făcut încât s-a ajuns la criza energetică din prezent.
Unii oameni nu se întorc din vacanță doar cu suveniruri, ci și cu un accent nou, un stil vestimentar diferit sau obiceiuri împrumutate din locurile pe care le-au vizitat. Psihologii și antropologii spun că acest fenomen are explicații surprinzătoare, scrie BBC .
Finala de la ora 12.34: Perechea Andrei Lungu/Marian Florian Enache a pierdut bronzul la limită în a treia finală a zilei de CE de canotaj de la Varese și a terminat pe locul patru în proba masculină de dublu vâsle.
Alegerea cărților pentru vacanță poate dezvălui mai multe despre personalitatea și preocupările tale decât ai crede, scrie BBC .
Schimbările hormonale, diminuarea simțurilor și pierderea masei musculare sunt doar câțiva dintre factorii care pot reduce pofta de mâncare odată cu înaintarea în vârstă, scrie The New York Times .
Există un moment recognoscibil în primele zile cu adevărat calde ale anului. Ferestrele rămân deschise mai mult, terasele se umplu, iar un mesaj trimis spontan unui prieten pare mai ușor decât în lunile reci.