Sâmbătă, 31 Octombrie 2026

5 articole

Subsecretar de stat american: România e printre cei mai de încredere aliați pe flancul estic al NATO / ”Un aliat indispensabil al Statelor Unite în regiunea Mării Negre”

Subsecretarul de stat american Thomas DiNanno a declarat că România este unul dintre cei mai de încredere aliați ai SUA de pe flancul estic al NATO, după o întâlnire cu consilierul prezidențial Marius Lazurca, relatează Mediafax .

Arată ca o motocicletă naked, dar e o bicicletă electrică cu o autonomie de peste 80 de kilometri / Se conectează la smartphone și are sisteme de alarmă și de blocare a roților /Xyber Air costă sub 2 mii de euro

O precizare necesară: în prezent, acest model este disponibil doar pe piața din Statele Unite, deoarece depășește limitele prevăzute de legislație pentru bicicletele obișnuite cu asistență la pedalare din Uniunea Europeană. În viitor, însă, ar putea ajunge și la noi.

Bărbat de 25 de ani, prins sub un mal de pământ, a fost scos decedat, după şapte ore de intervenţie / A fost găsit la o adâncime de peste 7 metri

Bărbatul în vârstă de 25 de ani, prins sub un mal de pământ care s-a surpat vineri în cartierul Obor din municipiul Călăraşi, a fost scos decedat, după şapte ore de intervenţie, relatează Agerpres.

Sibiul propune ”autonomia” Transilvaniei în privința promovării turistice / ”Eforturile României în privința promovării internaționale nu sunt consistente și coerente” / Suntem depășiți de țări precum Bulgaria, Croația, Ungaria și Albania

Președintele Consiliului Director al Asociației Județene de Turism Sibiu (AJTS), Alin Chipăilă, propune o colaborare nouă între județe: un OMD Transilvania, nemulțumit fiind de felul în care Bucureștiul a înțeles să facă promovarea turistică a țării, relatează Turnul Sfatului.

Sunt căutați în Sălaj și Cluj trei copii care au dispărut de joi / Sunt frați și au vârste cuprinse între 11 și 13 ani / Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale

Autoritățile încă îi caută pe cei trei copii dispăruți dintr-un sat din Sălaj. A fost transmis și un mesaj RO-Alert în județele Cluj și Sălaj, relatează Mediafax .

Vineri, 30 Octombrie 2026

19 articole

Omagiu adus victimelor incendiului de la Clubul Colectiv / Un tânăr a interpretat la chitară pisa ”The Day We Die” / Banner expus de suporterii echipei Dinamo: „Ați fi oferit țării întregi o bucurie temeinică dacă în locul celor 65 era intreaga clasa politică”

Mai multe persoane au ieșit în fața clădirii Pionierul din Capitală pentru a le aduce un omagiu celor 65 de tineri care și-au pierdut viața în tragicul incendiu din fostul Club Colectiv, în seara din 30 octombrie 2015.

Kelemen Hunor, despre propunerea PSD de a comasa localitățile mici: Suntem blestemați să facem reforme fără cap. Lăsăm impresia ca muncim foarte mult

Reorganizarea administrativ teritorială care a fost readusă în discuție de PSD, după ce a revenit la guvernare, este un subiect sensibil mai ales pentru UDMR, care reprezintă în special comunitățile maghiare din localitățile din Ardeal cu populație maghiară mult scăzută în ultimii 30 de ani. Într-o emisiune la B1Tv, liderul UDMR Kelemen Hunor a reiterat că nu e de acord cu comasarea localităților cu sub 1500 de locuitori, în varianta de pornire a reformei așa cum a fost prezentată de PSD. Kelemen arată că o asemenea decizie nu poate fi asumată în afara unor referendumuri locale.

Ministrul Dezvoltării le răspunde românilor care și-au închis balcoanele din apartamente și care se tem de sancțiunile prevăzute de noul Cod Urbanistic: „Trebuie să intre în legalitate”

Noul ministrul al Dezvoltării, Alexandru Stoica, vine cu explicații într-o emisiune la Antena3-CNN, în contextul informațiilor vehiculate pe marginea noului cod urbanistic care prevede sancțiuni pentru lucrările/modificările efectuate în locuințe, fără aprobarea Primăriei, în speță îngrijorarea existând mai ales în rândul proprietarilor de apartamente care și-au închis balcoanele.

Alegeri în SUA la jumătatea mandatului: Un număr record de aproape 48 de milioane de americani au votat deja

Un număr record de 47,9 milioane de americani şi-au exprimat deja votul în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA, relatează Agerpres, care notează că se observă o creştere semnificativă a prezenţei la urne în mai multe state-cheie, iar printre cei care au votat deja, numărul alegătorilor democraţi este mai mare decât cel al republicanilor, potrivit unor date publicate vineri.

Preşedintele Poloniei îşi întrerupe călătoria spre Senegal după suspendarea preşedintelui Tribunalului Constituţional

Preşedintele polonez Karol Nawrocki, aflat vineri în avion spre Senegal pentru o vizită programată, a făcut cale-ntoarsă după ce a aflat că poliţia a pătruns în sediul celei mai înalte instanţe din Polonia, iar preşedintele acesteia a fost suspendat din funcţie, relatează Agerpres.

Elbridge Colby, arhitectul rearanjării trupelor americane în Europa, vine la București

Subsecretarul de stat american al Apărării (Războiului) pentru Politică, Elbridge Colby, unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai președintelui SUA, Donald Trump, vine miercuri, 4 noiembrie, la București. Anunțul a fost făcut joi seară, de ministrul apărării, Radu Oprea, conform libertatea.ro

„Banii Consiliului Județean Maramureș nu sunt pușculița PSD” / PNL cere revocarea hotărârii prin care conducerea Consiliului Județean a împărțit discreționar banii publici către Primăriile din Maramureș

Liberalii din Maramureș semnalează că în ședința Consiliului Județean Maramureș s-au repartizat către 29 de primării 2,818 milioane de lei. „Dintre aceste primării, doar două sunt conduse de primari liberali, Săpânța și Strâmtura, celelalte 27 de localități au primari PSD”, avertizează PNL Maramureș.

Este timpul ca Germania să aibă prima femeie preşedinte, consideră Angela Merkel

Angela Merkel, fost cancelar al Germaniei, susţine că este timpul ca o femeie să îi succeadă preşedintelui Frank-Walter Steinmeier atunci când se încheie al doilea mandat de cinci ani al acestuia la conducerea ţării, în martie anul viitor, relatează vineri Agerpres.

Moscova se plânge că Ucraina atacă din nou rafinăriile ruseşti

Potrivit autorităţilor de la Moscova, armata ucraineană şi-a reluat atacurile asupra rafinăriilor ruseşti, relatează vineri Agerpres. „Am avut o pauză pentru o vreme. Dar astăzi atacurile … au fost reluate, iar facilităţile noastre funcţionează cu măsuri de protecţie,” transmite agenţia de ştiri rusă RIA Novosti, citând declaraţia de vineri a viceprim-ministrului Aleksandr Novak.

Carpații înverzesc. Dan Turtureanu și povestea unei naturi în transformare / Video-story de vineri seara

O producție G4Media.ro / Documentar realizat de Ruxandra Hurezean / Filmare și montaj: Anastasia Sucitu / Producție: Sorin Mărghitaș

Diplomații europeni au refuzat să participe la o sesiune foto cu Serghei Lavrov, la reuniunea G20

Diplomații europeni au refuzat să fie fotografiați alături de ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, la reuniunea G20 din Statele Unite, obligând partea americană să anuleze o sesiune foto oficială planificată, relatează BBC .

Noul Guvern a emis Hotărârea prin care îi schimbă din funcții pe toți prefecții și subprefecții numiți de PNL și USR / Vezi cine îi înlocuiește / Prefecții UDMR sunt păstrați

A fost emisă, vineri, Hotărârea prin care prefecții și subprefecții care au reprezentat Guvernul Bolojan în teritoriu sunt eliberați din funcții. Astfel, noul guvern Niculescu i-a validat pe noii prefecți propuși de PSD, în cea mai mare parte, cu câteva excepții în județele din Ardeal, unde sunt menținuți reprezentanți ai UDMR. G4Media a semnalat și cazul unor politicieni PMP care au trecut în tabăra PSD, un exemplu concludent fiind al Cătălinei Bozianu, președinta interimară a PMP, numită prefect de Prahova. De asemenea, mai sunt propuneri de subprefecți care n-au fost validate, cel mai probabil pentru că pozițiile sunt negociate politic. De exemplu, organizația PSD Cluj l-a propus pentru funcția de prefect pe Alexandru Cordoș, iar pentru cea de subprefect pe Florentin Burz. Prefectul Cordoș a fost validat în funcție, prin Hotărârea de Guvern, însă nu și Burz, existând interes din partea PSD să ofere la schimb această funcție altor formațiuni politice, pentru a-și asigura un sprijin mai larg în Parlament.

Nazare, despre solicitările de majorări salariale: Decizia va fi politică şi se va lua în Guvern

Deciziile privind solicitările de majorări salariale formulate de sindicate vor fi luate la nivelul Guvernului, în funcţie de spaţiul fiscal disponibil şi de necesităţile bugetare pentru anul 2027, a declarat vineri ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, potrivit Agerpres.

Gigantul chinez BYD anunță investiții în România

Producătorul chinez de automobile, BYD, intenționează să investească în dezvoltarea infrastructurii de încărcare a mașinilor electrice din România, inclusiv prin instalarea a 10-20 de stații ultrarapide, a anunțat, vineri, la București vicepreședinta executivă a companiei, Stella Li, scrie Mediafax .

Percheziții în Olt și Dolj într-un caz de furt de cupru de 350.000 de euro

Unsprezece percheziții domiciliare au avut loc în județele Olt și Dolj, într-un caz privind furturi de cupru în valoare de aproximativ 350.000 de euro, comise în mai multe state europene. Șase persoane sunt cercetate, iar autoritățile judiciare din Austria au emis trei mandate europene de arestare, scrie Mediafax .

Ilie Bolojan: „CSM și Înalta Curte au refuzat să prezinte guvernului, pentru CEDO, datele privind salarizarea magistraților, pentru ca țara asta să se poată apăra” (VIDEO)

Instituțiile de la vârful Justiției române, CSM și Înalta Curte, au refuzat să prezinte Agentului Guvernamental pentru CEDO date privind nivelul de salarizare al magistraților din România, spre a fi prezentate la Curtea Europeană Drepturilor Omului, a afirmat fostul premier Ilie Bolojan, la emisiunea „Outsider politic” , realizată de Sebastian Zachmann și difuzată de portalul Recorder.ro.

Nicușor Dan, a trimis Parlamentului, spre reexaminare, legea privind performanța energetică a clădirilor

Președintele României, Nicușor Dan, a trimis Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 16/2025 pentru transpunerea art. 17 alin. (15) din Directiva (UE) 2024/1.275 a Parlamentului European și a Consiliului din 24 aprilie 2024 privind performanța energetică a clădirilor și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2009 privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe.

Papa a votat la alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, anunţă Vaticanul

Papa Leon al XIV-lea – primul suveran pontif american din istorie – a votat la alegerile intermediare (midterm) din SUA, ca „de fiecare dată când a avut ocazia”, afirmă vineri serviciul de presă al Vaticanului într-un comunicat, potrivit Agerpres.

A fost lansată licitația pentru pasajul subteran care va scoate traficul dintre Urseni și Timișoara pe sub Centura Sud / Valoare estimată a lucrărilor, 70,3 milioane de lei, fără TVA

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, anunță că a fost lansată licitația „pentru un obiectiv mult așteptat”, pasajul subteran de la Urseni. Acesta are scopul de a scoate traficul dintre Urseni și Timișoara pe sub Centura Sud. Viitoarea subtraversare va avea o lungime de 550 m, cu o bandă pe sens și trotuare, ceea ce înseamnă o lățime de 12 m. Lucrările ar urma să dureze un an și jumătate, primele 6 luni fiind alocate proiectării pasajului.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont