Compania Victoriei Beckham a înregistrat primul profit de la înființarea sa în 2008 / ”Cu toții am muncit din greu, mult timp”
Compania Victoriei Beckham a transmis că a înregistrat profit operațional pentru prima dată de la înființarea acesteia în 2008, după ani întregi de pierderi, relatează Mediafax .
Dunărea văzută din spațiu / ”În albia râului se pot observa bancuri de nisip întinse, expuse la suprafață”
Râul Dunărea continuă să fie afectat de niveluri excepțional de scăzute ale apei, ca urmare a secetei prelungite din Europa Centrală și de Est, anunță site-ul Uniunii Europene, care prezintă imagini de pe unul din sateliții programului Copernicus Sentinel-2.
PSD: „USR s-a transformat, fără rușine, în partidul penalilor și condamnaților în funcții publice”
PSD afirmă, într-un comunicat de presă transmis luni seara, că „USR s-a transformat, fără rușine, în partidul penalilor și condamnaților în funcții publice”
Drama din spatele unei averi de peste 13 miliarde de euro / Fiica moștenitoarei Heineken, victimă a unei false vindecătoare / Isabella de Carvalho-Heineken vorbește despre anii de captivitate și abuzuri
Depresivă și anorexică, una dintre cei cinci copii ai moștenitorului celebrei mărci de bere Heineken, fusese trimisă la o clinică psihiatrică de către mama sa, la vârsta de 12 ani. Un calvar care a durat ani de zile.
Decizia de moment care a salvat din calea apelor 900 de elevi de la o școală din Nepal
Cel puțin 900 de elevi au fost salvați în urma evacuării timpurii a școlii, înainte de inundații. Directorul unei școli din Nepal a relatat momentele în care a luat decizia de a evacua școala înainte de viitură, salvând astfel sute de elevi, transmite Sky News .
Companiile Telecomunicații CFR și Tipografica „Filaret” au fuzionat cu CFR, în ultima zi de PNRR / Oana Gheorghiu: ”E o reformă de guvernanță corporativă” / ”Astăzi am făcut primul pas și am arătat că se poate”
CFR SA a anunțat că procesele de fuziune prin absorbție cu Telecomunicații CFR SA și Tipografica „Filaret” SA au fost finalizate după admiterea, la 31 august, a cererilor de înregistrare, relatează Mediafax .
Parchetul din Polonia deschide o anchetă pentru un act „cu caracter terorist” după un incendiu la o fabrică de drone
Parchetul polonez a anunţat luni lansarea unei anchete pentru „infracţiune cu caracter terorist” în urma unui incendiu produs în noaptea precedentă la o fabrică de drone de la Skarzysko-Kamienna, în centrul ţării, relatează AFP preluată de Agerpres.
Un italian a redeschis pizzeria fiului său de 27 de ani, ucis într-un accident rutier / ”Mă ține ocupat, nu mă gândesc prea mult la ce s-a întâmplat” / Vedetă e pizza Sinner, în formă de rachetă, cu ricotta, salam și mozzarella
Luminile de la „Pizzeria Mattè”, situată pe strada Milano din Bolzano, s-au aprins din nou la două luni de la tragedia care a zguduit comunitatea locală.
10.000 de locuințe din Vâlcea riscă să rămână fără apă caldă / Bogdan Ivan: CET Govora se închide mâine / ”Nici Primăria, nici Consiliul Județean nu au primit, până astăzi, nici măcar un leu”
Bogdan Ivan, Fostul ministru al Energiei, avertizează că aproximativ 10.000 de locuințe din Vâlcea riscă să rămână fără apă caldă după închiderea CET Govora și, posibil, fără căldură la iarnă. El îi cere Guvernului 40 de milioane de lei pentru o soluție temporară, relatează Mediafax .
Fructele și legume nevândute în piețele din Timișoara sunt transformate în energie / Peste 19 tone de deșeuri au fost strânse în 2 săptămâni
Peste 19 tone de deșeuri biodegradabile adunată de RETIM în numai 2 săptămâni din nouă piețe din Timișoara, în cadrul proiectului pilot ce urmărește transformarea acestei categorii de resturi în energie, relatează Opinia Timișoarei.
Euronews: Germania și Franța vor ca Înaltul Reprezentant al UE pentru politică externă, Kaja Kallas, să fie plasată sub controlul direct al președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen
Germania și Franța au propus un plan comun prin care Înaltul Reprezentant Kaja Kallas să fie plasat sub supravegherea directă a președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ca parte a unei reforme a politicii externe a Uniunii Europene, potrivit Euronews .
Grevă spontană la Dej / Angajații de la Administrația Domeniului Public au refuzat să mai iasă la lucru / Salarii de până la 3.400 de lei
Angajații Serviciului de Administrare a Domeniului Public din Dej au refuzat luni să mai iasă la lucru, nemulțumiți de salariile mici, dar și de faptul că sunt prea puțini și sunt nevoiți să lucreze ore suplimentare neplătite, relatează Cluj24.
Romgaz va prelua Azomureș / Producția ar putea fi reluată în primul trimestru al anului viitor / Muncitorii sunt preluați din luna septembrie
Premierul interimar, Ilie Bolojan, a anunțat în cadrul vizitei la Târgu Mureș, că toate procedurile de avizare pentru preluarea Azomureș au fost finalizate, iar contractul va fi semnat în zilele următoare, relatează Radio România Actualități.
Fălticeni, orașul păcănelelor / Primărie a extins rețeaua de păcănele și a redus taxele pentru operatori / Doi operatori locali de jocuri de noroc au cifră de afaceri de aproape două ori mai mare decât bugetul municipiului
În timp ce marile orașe din țară și majoritatea municipiilor din județul Suceava votează interzicerea sau alungarea sălilor de jocuri de noroc la periferie, la Fălticeni administrația condusă de primarul Cătălin Coman a adoptat o direcție opusă, relatează ReporterIS.
Vești bune pentru românii care au lucrat în SUA: Anii munciți peste Ocean se adaugă la pensie din 1 septembrie
Românii care au lucrat atât în țară, cât și în Statele Unite vor putea beneficia, începând cu 1 septembrie, de mecanismul de totalizare a perioadelor de asigurare pentru stabilirea anumitor drepturi de pensie, relatează Mediafax .
Mozaicul din fața Teiului lui Eminescu din Iași nu va mai fi refăcut, costă prea mult: 2.000 de euro/mp. A fost distrus când s-au montat bordurile
Aleea cu mozaic din fața bustului lui Mihai Eminescu de lângă teiul care poartă numele poetului nu va mai fi refăcută, anunță Ziarul de Iași.
Austria a avut cea mai călduroasă vară din istoria de 260 de ani a măsurătorilor sale meteorologice / "A devenit dificil să mai găsim adjectivele potrivite"
Austria a înregistrat în 2026 cea mai călduroasă vară din istoria de 260 de ani a măsurătorilor sale meteorologice, cu o temperatură medie care a fost cu 2,6 grade Celsius mai mare decât cea din perioada 1991-2020 şi cu 4,4 grade Celsius peste media termică din perioada 1961-1990, a anunţat luni serviciul naţional de meteorologie din această ţară, Geosphere Austria, citat de DPA, transmite Agerpres.
Fermierii doljeni își abandonează marfa pe câmp / ”Ca să culegi o remorcă de lubeniță trebuie să ai 4 inși. Și 10 milioane nu iei pe ei. Și mai bine am abandonat”
Prețul angro a coborât sub costurile de recoltare și transport suportate de producători, iar aceștia susțin că mai bine abandonează recolta pe câmp, relatează Agenția de presă Rador, care citează Radio Oltenia.
Centrala de la Iernut va furniza primii megawați în această iarnă / Premierul Ilie Bolojan: „Până la sfârșitul anului, lucrările vor fi terminate”
Premierul interimar Ilie Bolojan a efectuat o vizită pe șantierul Centralei Termoelectrice de la Iernut, județul Mureș, unde a verificat stadiul lucrărilor la acest obiectiv strategic pentru sistemul energetic național.
Guvernul a aprobat procedurile pentru dezvoltarea energiei eoliene offshore în România
Guvernul a aprobat luni, 31 august, în ședință extraordinară, două hotărâri care pregătesc operaționalizarea cadrului pentru dezvoltarea energiei eoliene offshore în România. Noile reguli vizează atât concesionarea perimetrelor din sectorul românesc al Mării Negre, cât și recepția lucrărilor aferente viitoarelor centrale, transmite MEDIAFAX .
Generalul Pahonțu: Resping cu fermitate orice acuzație de implicare în reprimarea violentă a manifestațiilor din 21 și 22 decembrie 1989 în Piața Universității și în violențele împotriva protestatarilor din Piața Universității, din 13-14 iunie 1990
Generalul Lucian Pahonțu, directorul Serviciului de Protecție și Pază (SPP), afirmă, într-un punct de vedere transmis luni presei, că respinge cu fermitate orice acuzație de implicare în reprimarea violentă a manifestațiilor din 21 și 22 decembrie 1989 în Piața Universității și în violențele împotriva protestatarilor din Piața Universității, din 13-14 iunie 1990.
Probleme cu apa, ploșnițele, animalele vecinilor și igiena / Tot mai multe reclamații la DSP Timiș
Calitatea apei potabile, prezența ploșnițelor și condițiile de igienă din spațiile unde se prepară alimentele se numără printre principalele probleme semnalate de timișeni la Direcția de Sănătate Publică, relatează Agenția de presă Rador, care citează Radio Timișoara.
Ce produse poate anunța Apple la evenimentul din septembrie
Marele eveniment Apple din septembrie se apropie cu pași rapizi, invitațiile fiind deja trimise pentru un eveniment „Surpriză și strălucire” pe 9 septembrie. Deci la ce surprize ne putem aștepta?
Ore de 75 de minute pentru elevii celor două clase pilot de a IX-a la Colegiul Tehnic „Unirea” Pașcani / Directoarea Daniela Orășanu: Am regândit orarul cu o pauză mare pentru toți elevii din școală, ca să fie împreună
Elevii celor două clase pilot de la Colegiul Tehnic „Unirea” Pașcani vor avea ore de 75 de minute începând din anul școlar 2026-2027. Directoarea Daniela Orășanu a spus în emisiunea Starea Educației că a fost regândit orarul. „Am construit o pauză mare pentru absolut toți elevii din școală, ca ei să fie cu toții împreună”, spune directoarea, potrivit Edupedu.ro .