G4Media
•
3 Septembrie 2026
•
20:15
Doar trei persoane din lume pot călători fără pașaport. Cine sunt și de ce nu li se aplică regulile
Un pașaport este unul dintre acele documente fără de care majoritatea oamenilor nici nu își pot imagina călătoriile în străinătate. Totuși, există trei persoane care pot călători fără a avea nevoie de acest document. Cine sunt și de ce pot călători fără pașaport, transmite MEDIAFAX. Potrivit Blic, acest privilegiu special se aplică regelui Charles al III-lea al Marii Britanii, precum și cuplului imperial japonez format din împăratul Naruhito și împărăteasa Masako.
G4Media
•
3 Septembrie 2026
•
20:06
O conductă de gaz, fisurată în apropierea unei benzinării din Odorheiu Secuiesc
O conductă de gaz a fost fisurată, joi după-amiaza, lângă o benzinărie din municipiul Odorheiu Secuiesc, în urma efectuării unor lucrări, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, potrivit Agerpres.
G4Media
•
3 Septembrie 2026
•
20:05
„România în lumină”: De la sloganul lansat de Nicușor Dan înainte de turul doi al prezidențialelor din 2025, la proiectul Administrației prezidențiale care o are în prim-plan pe Mirabela Grădinaru
„România în lumină” este sloganul lansat de Nicușor Dan în campania pentru turul doi al alegerilor prezidențiale din mai 2025, când l-a avut contracandidat pe George Simion (AUR). Sub acest nume a fost organizat singurul miting electoral al lui Nicușor Dan din 11 mai 2025, în Piața Victoriei. După șase luni, sub același nume Administrația prezidențială lansa un proiect social. Peste încă jumătate de an, apărea și pagina de Facebook „România în lumină”, asociată proiectului Președinției. O serie de evenimente au fost organizate în această perioadă în cadrul proiectului, toate având-o în prim plan partenera de viață a președintelui, Mirabela Grădinaru.
G4Media
•
3 Septembrie 2026
•
19:50
Alertă pe principalul aeroport al Berlinului. O femeie cu o presupusă substanță periculoasă a declanșat evacuarea Terminalului 1
Terminalul 1 al aeroportului Berlin Brandenburg (BER) a fost evacuat joi seară, după ce o femeie s-a prezentat la un punct de servicii din interiorul aeroportului și a afirmat că are asupra sa o substanță suspectă, transmite MEDIAFAX.
G4Media
•
3 Septembrie 2026
•
19:09
Ungaria le va oferi în continuare azil bărbaţilor ucraineni de vârstă militară, contrar deciziei UE
Ungaria va continua să le ofere în mod automat azil bărbaţilor ucraineni de vârstă militară (25-60 de ani), deşi ţările Uniunii Europene au convenit în iulie ca bărbaţii ucraineni ce pot fi mobilizaţi în armată să nu mai poată obţine statutul de refugiaţi în aceste ţări, a anunţat joi premierul ungar Peter Magyar, transmite Agerpres.
G4Media
•
3 Septembrie 2026
•
18:56
SpaceX și Blue Origin se retrag de la summitul spațial al lui Macron, sub presiunea Casei Albe
Patru companii spațiale americane au anunțat că nu vor participa la summitul spațial organizat de președintele francez Emmanuel Macron la Paris săptămâna viitoare, după ce au fost supuse presiunilor din partea administrației președintelui american Donald Trump, relatează Politico.
G4Media
•
3 Septembrie 2026
•
18:45
Buzoianu susține că postul dat de PSD către AUR în Biroul Permanent „vine cu o factură din partea PSD, iar AUR deja a început să o plătească”
Ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu, spune că problema reală privind „faptul că AUR a primit cadou de la PSD un post în Biroul Permanent al Camerei Deputaților” este că acesta „vine cu o factură din partea PSD, iar AUR deja a început să o plătească”, transmite MEDIAFAX.
G4Media
•
3 Septembrie 2026
•
18:43
Planul Pentagonului privind testarea testosteronului în rândul militarilor, scos de pe site la o zi după publicare
Ghidul clinic al Pentagonului care prevedea testarea obligatorie a nivelului de testosteron în rândul militarilor a fost retras joi de pe site-ul Departamentului Apărării, la mai puțin de 24 de ore după ce a fost publicat, transmite MEDIAFAX.
G4Media
•
3 Septembrie 2026
•
18:39
Trump sugerează că le va cere europenilor să plătească retroactiv armele americane oferite Ucrainei de Biden
Preşedintele american Donald Trump a afirmat joi că le va cere susţinătorilor europeni ai Ucrainei în războiul cu Rusia să ramburseze Statelor Unite costul armelor şi muniţiilor pe care Washingtonul le-a furnizat gratuit Kievului, relatează Reuters.
G4Media
•
3 Septembrie 2026
•
18:23
Nazare, legat de ratingul Standard & Poor's: Rezultatele clare, disciplina fiscală, fără să frânăm investiţiile, şi responsabilitatea sunt cheia credibilităţii României
Misiunea agenţiei de rating Standard & Poor’s va veni în România peste trei săptămâni, iar rezultatele clare, comunicate continuu şi transparent, disciplina fiscală, fără să fie frânate investiţiile, şi responsabilitatea sunt cheia credibilităţii României, a scris, joi seara, pe pagina sa de Facebook, ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare.
G4Media
•
3 Septembrie 2026
•
18:12
In Italia, un nou val de căldură va persista cel puţin până pe 9 septembrie
Cel mai recent val de căldură din Italia – cel de-al şaselea din această vară cu condiţii extreme – va persista cel puţin până miercurea viitoare, 9 septembrie, a declarat joi meteorologul Lorenzo Tedici. Astfel, canicula va persista în Italia, cu temperaturi generalizate cuprinse între 35°C şi 37°C, relatează agenţia de presă ANSA, conform Agerpres.
G4Media
•
3 Septembrie 2026
•
18:02
Zelenski salută angajamentul Indiei în favoarea păcii cu ocazia vizitei "istorice" a ministrului indian de externe la Kiev
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit joi, la Kiev, cu şeful diplomaţiei indiene Subrahmanyam Jaishankar, salutând poziţia New Delhi după ce premierul indian Narendra Modi l-a îndemnat pe preşedintele rus Vladimir Putin să pună capăt războiului, informează EFE.
G4Media
•
3 Septembrie 2026
•
17:49
Politicianul israelian de extremă dreaptă Ben Gvir prezintă un plan de golire a Fâşiei Gaza de populaţia palestiniană
Ministrul israelian de extremă-dreapta al securităţii naţionale, Itamar Ben-Gvir, a prezentat joi un plan de golire a Fâşiei Gaza de populaţia palestiniană, care ar urma să fie trimisă în alte ţări, o propunere care vine înaintea alegerilor legislative ce vor avea loc în Israel în octombrie, relatează AFP.
G4Media
•
3 Septembrie 2026
•
17:27
Mirabela Grădinaru, la Chișinău, alături de președinta Maia Sandu la o conferință despre siguranța online / Partenera de viață de președintelui Nicușor Dan a fost însoțită de doi consilieri de la Cotroceni
Mirabela Grădinaru, partenera de viață de președintelui Nicușor Dan, a făcut o vizită la Chișinău, unde a participat, joi, alături de președinta Maia Sandu, la o conferință despre siguranța online.
G4Media
•
3 Septembrie 2026
•
17:12
Alina Șerban, singura regizoare din România selecționată la prestigiosul Festival de film de la Veneția
Aclamată în urmă cu doi ani la Festivalul International de film de la Venetia în calitate de actriță, Alina Șerban revine anul acesta în calitate de regizoare și va prezenta la Mostra din acest an (2-12 septembrie) primul ei film: «Eu contez» (I Matter).
G4Media
•
3 Septembrie 2026
•
16:53
Un cetățean suedez suspectat de implicare în atacuri armate la comandă a fost prins în România / Percheziții DIICOT în București și Otopeni
Un cetățean suedez a fost depistat și capturat în România, acesta fiind căutat pentru că ar face parte dintr-un grup de criminalitate organizată, vizat de un mandat de arestare emis de autoritățile din Suedia. Suedezul locuia în România de proximativ trei ani.
G4Media
•
3 Septembrie 2026
•
16:43
Formațiunea extremistă AUR solicită CCR să publice deciziile privind noile consilii de administrație ale TVR şi Radioului public
Partidul extremist AUR cere Curţii Constituţionale să urgenteze redactarea şi să transmită spre publicare în Monitorul Oficial deciziile privind desemnarea membrilor Consiliilor de administraţie ale Societăţii Române de Televiziune (SRTV) şi Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), precizând că au trecut 127 de zile de la constatarea neconstituţionalităţii.
G4Media
•
3 Septembrie 2026
•
16:36
Polonia solicită controale mai stricte asupra vizelor UE acordate cetățenilor ruși / Solicitarea vine pe fondul unei serii de atacuri hibride în întreaga Europă și al incursiunii unor drone încărcate cu explozibili în Germania
Ministrul polonez de externe, Radosław Sikorski, a declarat că recentul val de atacuri hibride susținute de Kremlin în întreaga Europă impune aplicarea unor noi restricții asupra diplomaților și cetățenilor ruși care călătoresc în cadrul Uniunii Europene.
G4Media
•
3 Septembrie 2026
•
16:19
Info Sud-Est: Harta interactivă a celor peste 1600 de proiecte scoase din PNRR. Situația pe județe și localități
Sute de proiecte finanțate cu bani din PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență) au fost scoate din mecanismul european din cauză că autoritățile nu au reușit să gestioneze eficient birocrația, arată o investigație colaborativă a redacțiilor Info Sud-Est , Context.ro, Átlátszó Erdély și Monitorul de Botoșani.
G4Media
•
3 Septembrie 2026
•
16:14
Bulgaria, România şi Grecia pregătesc proiecte comune în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei
Ministerele Transporturilor din Bulgaria, România şi Grecia vor depune candidaturi comune cu ocazia apelului pentru proiecte din 2026, în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei (CEF), sectorul transport, 2021-2027, transmite Agerpres citând agenția BTA.
G4Media
•
3 Septembrie 2026
•
16:09
VIDEO: Obezitatea la copii și semnele la care trebuie să fie atenți părinții. Dr. Anca Bălănescu, medic specialist în pediatrie și sindrom metabolic: „Mediul din jurul nostru este obezogen. Totul este împotriva biologiei noastre”
Părinții trebuie să urmărească în mod activ creșterea și dezvoltarea copiilor și să nu se bazeze doar pe aspectul fizic sau pe valoarea indicelui de masă corporală. Obezitatea la copii se evaluează diferit față de adulți, iar un indice de masă corporală (IMC) aparent normal nu exclude întotdeauna existența unui exces de țesut adipos sau a unor modificări metabolice, explică medicul Anca Bălănescu. Ea a avertizat și că ”mediul din jurul nostru este obezogen”, dar a și oferit o serie de sfaturi utile pentru părinți.
G4Media
•
3 Septembrie 2026
•
16:08
Ultimul raport al Consiliului Europei critică dur starea penitenciarelor din România: suprapopulare, ploșnițe, bătăi
Suprapopularea din penitenciarele românești nu e o știre în sine, însă ultimul raport al Consiliului Europei arată că, în realitate, aceasta ajunge la un incredibil 119,5% din capacitate, iar la Iași – la 140%, transmite MEDIAFAX .
G4Media
•
3 Septembrie 2026
•
16:02
Europarlamentarul Dan Barna (USR): România nu e PSD. Să faci majoritate cu AUR nu e în interesul României
Europarlamentarul Dan Barna afirmă joi că alianța dintre PSD și AUR a introdus amendamentul „Fritz” în legea integrității, care încalcă Constituția, iar acum există riscul ca România să piardă 770 de milioane de euro din PNRR pentru neîndeplinirea unuia dintre jaloane.
G4Media
•
3 Septembrie 2026
•
15:52
Sistemele de control şi siguranţă ale Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă vor fi modernizate pentru a le prelungi durata de viață cu 30 de ani
Compania ABB a fost selectată de contractorul de servicii de inginerie, achiziţii şi construcţie (EPC), Ansaldo Nucleare, pentru modernizarea sistemelor de control şi siguranţă ale Unităţii 1 de la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă, sprijinind astfel funcţionarea pe termen lung a uneia dintre principalele surse de energie cu emisii reduse de carbon ale României.