Aproape întreaga populaţie din Fâşia Gaza nu are un adăpost adecvat înainte de sosirea iernii, avertizează ONU
Aproape întreaga populaţie din Fâşia Gaza, adică două milioane de persoane, este lipsită de adăposturi adecvate înainte de venirea iernii, a avertizat vineri ONU, cerând acces pentru livrarea de ajutoare în enclavă, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Firmele care modernizează Faleza Dunării din Galați, amendate cu 100.000 de lei de Garda de Mediu
Garda de Mediu Galaţi a amendat cu 100.000 de lei firmele care execută lucrările de modernizare a Falezei Dunării, în urma unui control în care au fost constatate nereguli privind organizarea şantierului, depozitarea materialelor şi respectarea condiţiilor prevăzute în acordul de mediu, informează, vineri, instituţia, transmite Agerpres.
Cancelaria prim-ministrului anunţă reducerea cu peste 90%, comparativ cu media lunară a anului 2024, a costurilor cu transportul
Cancelaria prim-ministrului a transmis vineri că va continua să reducă cheltuielile de funcţionare, prin diminuarea „substanţială” a costurilor cu transportul, transmite Agerpres.
Bărbat plasat sub control judiciar pentru trafic de influență
Un bărbat a fost plasat vineri sub control judiciar de către procurorii anticorupție sub acuzația de trafic de influență, fiind suspectat printre altele că ar fi pretins că are influență pe lângă un general de armată pentru a face un transfer între unitățile militare.
Laurențiu Reghecampf ar putea rata meciul cu Oțelul Galați
Laurențiu Reghecampf ar putea rata meciul FCSB-ului cu Oțelul Galați, programat sâmbătă, de la ora 21:30. Revenit pentru al treilea său mandat, „Reghe” nu a fost încă înregistrat la LPF și FRF ca antrenor al grupării bucureștene, potrivit informațiilor gsp.ro .
Sorin Grindeanu insistă să ceară refacerea majorității PSD-PNL-UDMR, iar PSD să-și asume „responsabilitatea guvernării” / Val de comentarii critice în câteva minute: „Nu tu, cu gașca ta de hoți, ați dat jos guvernul din care făceați parte?”
Sorin Grindeanu a publicat, vineri, pe pagina sa de Facebook, o declarație în care insistă să ceară refacerea majorității PSD-PNL-UDMR, iar PSD să-și asume „responsabilitatea guvernării”. În doar câteva minute, un val de comentarii critice au fost publicate de internauți, care îi amintesc că actuala criză a fost declanșată de PSD împreună cu AUR, când au dat jos Guvernul Bolojan. „Nu tu, cu gașca ta de hoți, ați dat jos guvernul din care făceați parte?”, scrie unul dintre cei care au postat comentarii.
România participă cu trei aeronave F-16 la exercițiul anual NATO de descurajare nucleară Steadfast Noon 2026, desfășurat în Italia
România participă la exercițiul anual NATO de descurajare nucleară Steadfast Noon 2026, desfășurat în acest an în Italia, cu trei aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române.
Proteste de amploare la Bruxelles, pe fondul nemulțumirilor față de planurile bugetare ale Guvernului
Bruxelles-ul se confruntă vineri cu proteste sindicale de amploare și perturbări majore ale transportului, pe fondul nemulțumirilor față de planurile bugetare ale Guvernului federal belgian, transmite MEDIAFAX .
Compania de investiții a lui Iulian Stanciu devine acționar NIBIRU
NIBIRU Real Estate, compania care dezvoltă proiectul de entertainment și leisure lansat în această vară în zona Costinești, pe litoralul românesc, are un nou acționar: Inspire Asset Management (I AM), compania de investiții fondată de Iulian Stanciu. Participarea în capital continuă o investiție structurată în două etape: o finanțare acordată companiei în faza de dezvoltare, înainte de lansare, și, ulterior, participarea directă în capitalul acesteia. Părțile nu au făcut publice detaliile financiare ale tranzacției. Finalizarea acesteia este condiționată de obținerea aprobării Consiliului Concurenței.
S-a eliberat un loc la Înalta Curte pentru soțul procuroarei generale
Procesul de promovare a judecătorului Adrian Chiriac, soțul procuroarei generale a României, la Înalta Curte de Casație și Justiție pare să decurgă cu precizia unui ceasornic: tocmai i s-a eliberat un post la Secția de contencios administrativ, acolo unde acesta candidează, deși a fost toată cariera judecător de penal.
Comisia Europeană selectează 46 de noi proiecte strategice pentru a consolida aprovizionarea UE cu materii prime critice. România, printre cele 16 țări selectate
Comisia Europeană a anunțat, vineri, că a selectay 46 de noi proiecte strategice pentru a consolida aprovizionarea UE cu materii prime critice. Proiectele sunt amplasate în 16 state membre, între care și România, selectate din cele 102 aplicații primite în cadrul apelului de proiecte încheiat la începutul acestui an.
Un al doilea centru de date al companiei ruse de tehnologie şi inteligenţă artificială Yandex, lovit într-un atac ucrainean cu dronă
Compania rusă de tehnologie şi inteligenţă artificială Yandex a anunţat vineri că mai multe module ale centrului său de date din regiunea rusă Kaluga au fost scoase complet din funcţiune în urma unui atac cu dronă, al doilea incident de acest fel în decurs de două zile, relatează agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.
Russell, cel mai rapid în unicul antrenament din Singapore
George Russell (Mercedes) a înregistrat cel mai bun timp în cadrul unicului antrenament liber al Marelui Premiu din Singapore, vineri, oprind cronometrul la 1:32.274.
Flavio Cobolli, eliminat de locul 83 mondial de la Shanghai
Flavio Cobolli, finalist al ediției din acest an a Roland-Garros, a fost eliminat încă de la primul său meci de pe tabloul de simplu masculin al turneului Masters 1000 Shanghai de locul 83 de mondial, vineri.
Financial Times: Fiica șefei de cabinet a lui Trump lucrează la o firmă de lobby care reprezintă Republica Srpska
Fiica șefei de cabinet de la Casa Albă, Susie Wiles, lucrează la o firmă de lobby contractată să reprezinte Republica Srpska, iar o fotografie verificată o surprinde alături de ministrul de interne al entității în timpul unei vizite efectuate în luna august, potrivit relatărilor Financial Times și CBS News.
Cristian Tello, despre Lamine Yamal: N-ar fi prins echipa în 2012
Cristian Tello, fost fotbalist în perioada de glorie a Barcelonei, este de părere că fenomenul Lamine Yamal, titular indiscutabil în echipa de astăzi a catalanilor, n-ar fi prins „primul 11” în 2012.
Cum arată reforma administrativ-teritorială a Republicii Moldova?
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat vineri că reforma administrației publice locale se află în ultimele etape de pregătire, după ce Guvernul de la Chișinău a prezentat propunerea de reorganizare administrativ-teritorială a țării.
Peste 2.800 de arme, aproape 400 de explozibili şi grenade şi 40.000 de cartuşe având legătură cu zone de conflict, confiscate de Interpol în 17 ţări din Europa şi Asia Centrală
O operaţiune poliţienească desfăşurată în 17 ţări din Europa şi Asia Centrală a dus la confiscarea a peste 2.800 de arme, aproape 400 de explozibili şi grenade şi 40.000 de cartuşe, fapt ce evidenţiază efectele pe termen lung ale armelor provenite din zonele de conflict şi riscul ca acestea să ajungă în mâinile criminalităţii organizate, informează vineri agenția de știri EFE, citată de Agerpres.
Ilie Bolojan, de Ziua Naţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului: Fiecare om trebuie să se poată simţi în siguranţă, indiferent de etnie, religie sau origine
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Naţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, subliniind că, indiferent de etnie, religie sau origine, fiecare om trebuie să se poată simţi în siguranţă şi să fie tratat cu respect.
Ofensiva împotriva accesului la medicamentele pentru avort se intensifică în SUA. Trei state americane conduse de republicani au deschis o procedură judiciară neobișnuită, în care invocă un „pericol public”
Trei state americane conduse de republicani au deschis două procese pentru a restricționa distribuirea prin poștă a medicamentelor pentru avort. Autoritățile susțin că trimiterea acestor medicamente din alte state, unde avortul este legal, reprezintă un „pericol public”. Louisiana, Alabama și Arkansas încearcă să limiteze accesul la medicamentele pentru avort printr-o strategie juridică neobișnuită, relatează Reuters preluată de MEDIAFAX .
Adolescent de 15 ani, înjunghiat în umăr într-un parc din Sfântu Gheorghe
Un adolescent în vârstă de 15 ani a fost rănit cu un obiect ascuțit în zona umărului, în urma unui conflict izbucnit într-un parc de pe strada Pescarilor din Sfântu Gheorghe, județul Covasna. Agresorul, care are tot 15 ani, a fost reținut, transmite MEDIAFAX .
Înmatriculările de plug-in hybrid au crescut cu 131% în septembrie
Înmatriculările de autoturisme plug-in hybrid din România au crescut cu 131% în septembrie 2026 față de aceeași lună a anului trecut, iar cota lor de piață a ajuns la 17%, comparativ cu 6,5% în septembrie 2025.
Execuția autorului atacului de la Fort Hood va fi transmisă în direct
Execuția prin pluton de execuție a lui Nidal Malik Hasan, condamnat pentru uciderea a 13 persoane și rănirea altor 32 în atacul armat de la baza militară Fort Hood din 2009, va fi transmisă în direct, a anunțat joi Pentagonul. Decizia reprezintă o premieră în pregătirile pentru prima execuție militară din ultimii peste 65 de ani, după ce secretarul Apărării, Pete Hegseth, afirmase că aceasta va fi „publică”, relatează Associated Press .
Platform Stop Rasism a devenit funcțională. Pot fi raportate incidentele antisemite, antirome și xenofobe de către victime sau martori ai manifestărilor de ură
Platforma Stop Rasism funcționează, începând din data de 8 octombrie 2026, ca instrument de informare a cetățenilor și de facilitare a raportării incidentelor antisemite, antirome și xenofobe de către victime sau martori ai manifestărilor de ură, a anunțat, vineri, Guvernul.