G4Media

Cele mai recente știri publicate de G4Media, într-un singur flux.

118 articole 06 Noiembrie 2026

Un bărbat a amenințat la 112 că urmează să arunce în aer un tren de călători / Bărbatul a fost descoperit de polițiști într-un tren care se deplasa la Brașov

Polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov, în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, au intervenit, vineri, după ce o persoană a apelat numărul unic de urgență 112 și a amenințat că va arunca în aer un tren de călători.

Un transport de cipuri al companiei Nvidia, în valoare de 11,4 milioane de dolari, a fost furat în California

Un transport de cipuri informatice în valoare de 11,4 milioane de dolari al companiei Nvidia a fost furat în statul american California, relatează vineri Agerpres.

Chiriţoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a reţelelor de energie din Oltenia; în esenţă,recreăm CEZ-ul

Consiliul Concurenţei va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuţie Energie Oltenia (DEO), în esenţă recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, preşedintele instituţiei, Bogdan Chiriţoiu, la un eveniment de specialitate, relateaza Agerpres.

Bavareza Ilse Aigner ar putea deveni prima femeie preşedintă a Germaniei

Actuala preşedintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie preşedinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creştin-Democrate (CDU), relatează AFP.

Toată floarea PSD din Suceava, adunată la conferința susținută de Adrian Năstase, fostul premier social-democrat cu dublă condamnare pentru corupție

Muzeul Național al Bucovinei ar fi organizat conferința cu scopul de a oferi publicului oportunitatea unei întâlniri cu „istoria diplomației românești și europene, precum și cu o temă relevantă pentru înțelegerea contextului politic și diplomatic al perioadei interbelice”, conform relatării Suceava News .

Noi numiri în funcții, la Guvern / Adrian Dan, consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului

Adrian Dan a fost numit vineri în funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului, informează Agerpres. ”La data de 9 noiembrie, domnul Adrian Dan se numeşte în funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului”, se arată în decizia semnată de premierul Luca Niculescu şi publicată în Monitorul Oficial.

Spania și Țările de Jos se luptă pentru președinția Băncii Centrale Europene / Pablo Hernández de Cos și Klaas Knot, în cursa pentru președinție după plecarea Christinei Lagarde

Olanda și Spania au prezentat vineri candidații pentru președinția BCE, dat fiind că actuala președintă Christine Lagarde își va încheia mandatul pe 7 februarie, relatează Politico. Pablo Hernández de Cos, fost guvernator al Băncii Centrale a Spaniei, și Klaas Knot din Olanda, fost președinte al băncii centrale olandeze, au fost singurii candidați care s-au înscris după termenul limită de la ora 17:00, așa cum era de așteptat.

Atacurile cibernetice şi alertele false cu bombă demonstrează necesitatea creşterii cheltuielilor militare, consideră Giorgia Meloni

Şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a susţinut vineri necesitatea creşterii cheltuielilor pentru apărare şi securitate în Europa pentru a proteja infrastructura civilă în faţa ameninţărilor, după o nouă zi cu alerte false cu bombă care au vizat avioane şi după o serie de atacuri cibernetice care au afectat frigiderele unor centre comerciale în mai multe ţări europene şi de asemenea bănci de sânge din Franţa, relatează Agerpres.

Un cetățean maghiar a fost exploatat timp de un an, într-o gospodărie din Băile Tușnad / O femeie de 46 de ani și fiul de 20 de ani, arestați preventiv

Un bărbat de 20 de ani şi o femeie de 46 de ani, membri ai aceleiaşi familii (mamă și fiu), au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetaţi pentru trafic de persoane şi supunerea la muncă forţată sau obligatorie, relatează Agerpres. Cei doi sunt acuzaţi că ar fi exploatat prin muncă un cetăţean maghiar în vârstă de 56 de ani, pe care l-ar fi adăpostit în locuinţa lor din Băile Tuşnad, arată informaţiile transmise de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita .

Nazare: Fondul de investiţii RoBOOST ar putea fi lansat până la începutul anului viitor

Fondul de fonduri RoBOOST, pentru care este prevăzută o contribuţie de 100 de milioane de euro din fonduri salvate în urma renegocierii Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), ar putea fi lansat până la sfârşitul acestui an sau cel târziu la începutul anului viitor, a declarat vineri ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, la CONCORDIA SUMMIT 2026, conform Agerpres.

Sviatlana Țihanouskaia, lidera opoziției din Belarus, la Timișoara: „Dictatorii nu pot fi îmbunați. Ei pot fi doar înfruntați”

Lidera opoziției democratice din Belarus, Sviatlana Țihanouskaia, a primit joi, 6 noiembrie, la Timișoara, Premiul Timișoara pentru Valori Europene. În discursul de acceptare, Țihanouskaia a spus că distincția nu este doar o recunoaștere personală, ci o formă de solidaritate cu milioanele de belaruși care continuă să lupte pentru libertate, inclusiv cu cei aflați în închisoare. Ea a anunțat că va dedica partea financiară a premiului susținerii inițiativelor culturale belaruse.

Opt poliţişti din Serbia, arestaţi după moartea unui suspect în detenţie care ar fi fost torturat

Parchetul sârb a anunţat vineri arestarea a opt poliţişti suspecţi că au torturat un bărbat care a murit în detenţie în urmă cu doi ani, după ce fusese reţinut în cazul uciderii unui copil care a şocat ţara, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

Franţa va asigura protecţia principalului hub de livrări occidentale către Ucraina din Polonia din ianuarie 2027

Franţa va prelua sarcina de a apăra aeroportul polonez de la Rzeszow, principalul hub de livrări de ajutor occidental către Ucraina, în cadrul unei misiuni NATO, a declarat vineri ambasadorul francez la Varşovia, relatează agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.

Radu Miruță (USR): Alt fake news cum că eu aș fi blocat proiectul cu drone produse în România

Fostul ministru al Apărării, Radu Miruță, a denunțat vineri un fake news legat de proiectul dronelor produse în România.

Un nou contingent american a sosit în Estonia, unde va rămâne timp de nouă luni

Un nou contingent de trupe americane a sosit în Estonia, a declarat vineri o purtătoare de cuvânt a ambasadei SUA la Tallinn, la postul public ERR, transmite agenția de știri dpa, citată de Agerpres.

Tatăl lui Meghan Markle, arestat în Florida pentru presupusa deținere de pornografie infantilă

Thomas Markle Sr., tatăl în vârstă de 82 de ani al ducesei de Sussex, Meghan Markle, a fost arestat vineri, 6 noiembrie, în Florida, într-un dosar privind presupusa deținere de materiale cu abuzuri sexuale asupra copiilor, scrie Mediafax .

Teatrul Național din București, în mijlocul unui amplu scandal, după angajarea controversatului regizor Felix Alexa, acuzat de abuzuri și hărțuire sexuală / Un regizor îi cere managerului TNB să demisioneze din funcție, după ce Ada Lupu Hausvater a găsit justificări pentru decizia de a-l angaja pe Felix Alexa

„În ce instituție culturală europeană care se respectă poți lua o asemenea decizie, cunoscând contextul, mărturiile și avertismentele, iar singura consecință să fie o explicație administrativă?”, întreabă Botond Nagy, conform vorbitorincii.ro

Bilanț provizoriu de Black Friday la Christian Tour: venituri de aproape 1 mil. de euro în primele ore și creștere spectaculoasă a rezervărilor de vacanțe în Egipt

Compania Christian Tour, primul touroperator listat la BVB, a înregistrat venituri nete de aproape 1 milion de euro până la ora 16:00 în prima zi a campaniei de Black Friday, de 2,4 ori mai mult decât la aceeași oră în ediția din 2025. Sejururile cu zbor charter au generat trei sferturi din totalul raportat, în vreme ce veniturile nete din această categorie au crescut de aproape 2,4 ori comparativ cu acelaşi interval orar al ediției precedente.

De ce sunt partidele sioniste reticente să formeze o coaliție cu partidele arabo-israeliene?

Scrutinul parlamentar din 27 octombrie a avut ca deznodământ cel mai bun rezultat din istoria modernă de 78 de ani a statului Israel: cele două liste ale partidelor care reprezintă cele două milioane de cetățeni arabi israelieni au obținut împreună 19 mandate din totalul de 120 în Knesset – parlamentul unicameral de la Ierusalim.

Lacurile Colentinei: planurile Sectoarelor 1 și 2, în etape diferite

Primăria Sectorului 1 se concentrează pe amenajarea Lacului Grivița, prima dintre cele trei investiții prevăzute pentru Grivița, Băneasa și Străulești, lacuri emblematice pentru nordul Bucureștiului, din salba râului Colentina. Valoarea totală estimată a amenajărilor se apropie de un miliard de lei, potrivit primarului George Tuță. Mai departe pe cursul râului Colentina, în Sectorul 2, proiectul „Ape Vii” se află încă în etapa elaborării studiului de fezabilitate, la peste doi ani de la selectarea sa, în septembrie 2024, printr-un concurs internațional de soluții organizat în mandatul lui Radu Mihaiu (USR).

Reactorul 1 de la Cernavodă a fost repornit și a livrat primii megawați în rețea

România a reluat vineri, 6 noiembrie, producția de energie nucleară, după mai bine de trei luni în care centrala de la Cernavodă nu a mai furnizat electricitate în Sistemul Energetic Național. Reactorul 1 a fost reconectat la rețea și a început să livreze primii megawați, potrivit datelor în timp real ale Transelectrica. Revenirea are loc după o oprire prelungită provocată de debitul extrem de scăzut al Dunării, transmite MEDIAFAX .

Putin a ordonat preluarea controlului asupra activelor din Rusia ale Japan Tobacco International, unul dintre cei mai mari producători de țigări din lume

Decizia vizează patru unități industriale și aproximativ 4.000 de angajați, într-o nouă escaladare a măsurilor Kremlinului împotriva companiilor din statele care susțin Ucraina. Japonia a protestat oficial și a cerut anularea ordinului, scrie Mediafax .

Evenimente de weekend în provincie (6–8 noiembrie 2026): Sibiu, Brașov, Cluj, Timișoara, Iași și Constanța

Marile orașe din România nu își încetinesc ritmul în fața frigului de noiembrie. Weekendul 6-8 noiembrie 2026 propune evadări urbane cu agende dense, unde contrastele sunt regula de bază: de la seri de club cu telefoanele interzise în Cluj, la maratoane de jazz în Timișoara sau evadări cu mașini 4×4 și cinema sub stele în pădurile Brașovului.

România cere baze permanente SUA și deblocarea fabricilor de drone

România a cerut oficial Statelor Unite o suplimentare substanțială și permanentă a trupelor americane la Baza Mihail Kogălniceanu și în alte puncte-cheie din țară. Propunerea a fost transmisă direct influentului strateg Elbridge Colby pentru un raport decisiv destinat Congresului SUA și administrației Trump, potrivit unor surse din Ministerul Apărării Naționale (MApN) consultate de G4Media. Totodată, un parteneriat industrial de 200 de milioane de euro cu Ucraina pentru producția de drone este blocat birocratic la București, iar instituția se confruntă cu provocarea apărării perimetrului offshore Neptun Deep și a navelor comerciale din Marea Neagră, vizate în cadrul războiului hibrid dus de Rusia în regiune. Mai mult, potrivit informațiilor G4Media, ministerul forțează accelerarea achizițiilor de radare de la Thales, deschiderea unei fabrici de arme Sig Sauer pentru calibrul 6,8 mm și controale interne la DGA pe contractele de armament.

Șeful NATO, despre conflictul dintre Rusia și Ucraina: „Războiul se va încheia cu un compromis”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, este de părere că războiul dintre Rusia și Ucraina nu va aduce o victorie categorică pentru una dintre părți, ci se va încheia, cel mai probabil, printr-un acord negociat, scrie Mediafax .

Președintele Nicușor Dan: Pericolul pentru democrație este că vocea legitimă a cetățeanului riscă să nu se mai audă, să fie acoperită de sute mii de conturi false plătite / Cum facem ca instituțiile să protejeze în timp real integritatea alegerilor fără să fie afectat dreptul la liberă exprimare?

Președintele Nicușor Dan a declarat, vineri, că pericolul pentru democrație este că vocea legitimă a cetățeanului riscă să nu se mai audă, să fie acoperită de sute mii de conturi false plătite, iar provocarea pentru instituții este cum fac să protejeze în timp real integritatea alegerilor fără să fie afectat dreptul la liberă exprimare.

Procurorul Claudiu Sandu, membru CSM: Centrele de reflecție din justiție au vrut să transmită un dublu mesaj: Condamnarea unor politicieni nu este o idee bună și poate fi urmată de represalii

Procurorul Claudiu Sandu, membru CSM, a declarat vineri că sancționarea judecătorului Costin Andrei Stancu, de la Curtea de Apel Pitești, a fost un semnal pentru orice judecător din țară care ar mai îndrăzni pe viitor să mai condamne un politician.

Protestatari au pătruns pe șantierul unui centru de date Microsoft

Aproximativ 100 de protestatari au pătruns vineri dimineață pe șantierul unui nou centru de date Microsoft din Amsterdam, în semn de opoziție față de construirea complexului. Unii dintre activiști s-au urcat pe o macara și au afișat un banner cu mesajul „fuck AI”, relatează Reuters, citată de The Verge .

Ion Fundătureanu, al doilea judecător sancționat după ce l-a băgat la închisoare pe Daniel Chițoiu, despre decizia CSM: „Încălcare «macroscopică» a legii. Rețineți acest termen, «macroscopică»”

Judecătorul Ion Fundătureanu de la Curtea de Apel Pitești a reacționat și el pe contul de Facebook, după ce a fost sancționat de către CSM, cu retrogradarea de la judecător de Curte de Apel la cea de Tribunal, în urma sentinței pe care a dat-o în dosarul lui Daniel Chițoiu.

„Am fost proști, am fost ticăloși, am fost corupți” / Ministrul PSD al Fondurilor Europene cere renegocierea contractelor cu Rheinmetall, „chiar cu riscul unor penalități”

„Cred că România are oameni astăzi care pot să convingă Bruxelles-ul că am fost proși, am fost ticăloși, am fost corupți și că avem nevoie de o nouă șansă să îndreptăm aceste lucruri”, a declarat noul ministru al Fondurilor Europene, Mihai Ghigiu (PSD), la Antena 3, pe 5 noiembrie. El le-a cerut miniștrilor de la Apărare și Externe să renegocieze contractele încheiate cu Rheinmetall în cadrul Mecanismului SAFE.

Primarul Buzăului, întâlnire cu Ilie Bolojan și Ciprian Ciucu

Primarul Buzăului, Constantin Toma, s-a întâlnit vineri cu Ilie Bolojan și Ciprian Ciucu și a ținut să facă publică întrevederea pe o rețea de socializare.

Alexandru Nazare avertizează că România riscă „cartonașul roșu” de la agențiile de rating dacă bugetul pe 2027 nu va fi credibil: „Nu mai are nimeni răbdare cu noi”

Ministrul Finanțelor Alexandru Nazare a avertizat vineri că România riscă să primească „cartonașul roșu” de la agențiile de rating dacă bugetul pe 2027 nu va fi credibil. „Nu mai are nimeni răbdare cu noi”, a sublinait Alexandtu Nazare, în cadrul Concordia Summit 2026, scrie Economedia .

Cine transmite Inter - Como din Serie A

Pentru Interul antrenat de Cristian Chivu urmează în Serie A duelul cu Como. Trupa lui Cesc Fabregas este revelația din Champions League, iar în ultimul meci a trecut cu un istoric 9-1, în deplasare, de Lens.

Gruparea rusă "Statul Masculin" neagă implicarea în valul de amenințări false cu bombă din Europa

Gruparea extremistă rusă „Statul Masculin”, al cărei nume a fost menționat în unele dintre amenințările false cu bombă transmise în această săptămână aeroporturilor din Italia, a negat orice implicare în alertele care au provocat perturbări ale traficului aerian în mai multe țări europene, relatează BBC .

Evenimente de weekend în București (6-8 noiembrie 2026)

Într-un noiembrie capricios, Bucureștiul nu vrea să intre în hibernare. Weekendul 6–8 noiembrie 2026 recuperează timpul pierdut cu evenimente amânate din cauza vremii și plusează cu o agendă culturală incărcată.

Parchetul European a deschis o anchetă privind eventuale fraude la renovarea liniei de mare viteză Madrid-Sevilla, după tragedia feroviară din Spania

Parchetul European (EPPO) a deschis o anchetă privind o posibilă fraudă în ce priveşte utilizarea fondurilor europene destinate renovării liniei feroviare de mare viteză Madrid-Sevilla, unde, săptămâna trecută, a avut loc un accident soldat cu 69 de victime, a anunţat instituţia vineri, transmite agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

BREAKING | Deșeuri asfaltice îngropate în Vâlcea de firma familiei șefului de la Ape Olt, membru PSD / Adi Florinel Barbu apare în unul dintre dosarele de corupție ale lui Darius Vâlcov / A fost demis din administrația Apelor Române după scandalul balastierelor din Olt

Firma familiei șefului de la Serviciul de Gospodărire a Apelor Olt, Panadria SRL, este acuzată de îngroparea ilegală de deșeuri. Autoritățile au găsit resturi de asfalt îngropate într-o comună din Vâlcea, deșeuri care proveneau de la lucrările de modernizare a unui drum.

România, printre ţările UE cele mai scăzute cheltuieli cu protecţia socială ca procent din PIB, în 2025, arată datele Eurostat

Cheltuielile totale cu protecţia socială în Uniunea Europeană au ajuns anul trecut la 5.183 miliarde de euro, în creştere cu 4,9% comparativ cu 2024, potrivit datelor publicate vineri de de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), scrie Agerpres.

Sportivă din România, locul 14 la triatlon la JO de tineret

Sportiva Tunde Crișan a ocupat locul 14 la triatlon în cadrul Jocurilor Olimpice de tineret de la Dakar. Tunde a încheiat competiția cu timpul de 1:03:55, transmite Comitetul Olimpic Român.

Un bărbat de 50 de ani a murit pe șantierul Autostrăzii Transilvania, în Bihor / I s-ar fi făcut rău / ITM face verificări

Un bărbat în vârstă de 50 de ani a murit vineri pe șantierul Autostrăzii Transilvania, în zona Chiribiș, după ce, se pare, i s-ar fi făcut rău, iar manevrele de resuscitare nu au avut succes, relatează Bihoreanul.

Peste 11 tone de băuturi spirtoase şi instalaţii de distilare, găsite de poliţişti în Tulcea

Poliţiştii tulceni au găsit peste 11 tone de băuturi spirtoase şi două instalaţii de distilare, în urma mai multor percheziţii domiciliare efectuate joi, în judeţ, şi continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a persoanelor care deţineau bunurile identificate, relatează Agerpres.

Instituții media din Irlanda, evacuate după amenințări cu bombă

Mai multe instituții media importante din Irlanda, inclusiv postul public de televiziune RTÉ, au fost evacuate joi după ce au primit amenințări cu bombă. Printre organizațiile vizate s-au numărat și publicația Irish Independent, precum și posturile de radio NewstalkFM și TodayFM, ale căror birouri din Dublin au fost evacuate temporar, relatează BBC .

„Găsiți-vă un avocat” / Congresul SUA e gata să ancheteze criptomonedele, telefoanele mobile din aur și Truth / Cele șapte direcții de anchetă privind clanul Trump

Trump a încasat 2,2 miliarde din inițiativele sale antreprenoriale, a efectuat 22.000 de tranzacții la bursă și a primit donații uriașe de la manageri și companii pentru proiecte precum noua sală de bal. În schimbul a ce, se întreabă Corriere della Sera într-o analiză privind cele 7 posibile anchete care ar putea privi afacerile familiei Trump.

UEFA, impresionată de golul lui Nicușor Bancu

#Fútbol2Day - 🏆 Mejores goles de la fecha 3 en la Conference League: Lelê🇧🇷 - Pafos🇨🇾 Daniel Dos Santos🇨🇭 - Lugano🇨🇭 Nicușor Bancu🇷🇴 - Universitatea Craiova🇷🇴 Oscar Gloukh🇮🇱 - Ajax🇳🇱 https://t.co/WUqVOpsEGP

Franţa comandă noi rachete antinavă şi de croazieră navală pentru marina sa militară, în contextul degradării situaţiei de securitate la nivel mondial

Franţa comandă noi rachete antinavă Exocet şi rachete de croazieră navală (MdCN) pentru lovituri în profunzime, concretizând eforturile sale de reînarmare faţă de degradarea situaţiei de securitate la nivel mondial, a anunţat vineri Ministerul Apărării francez, transmite agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

Lucrările principale de la Pasajul Unirii se încheie până la sfârșitul anului / Erbașu: ”Probabil că vor mai fi anumite lucrări mai puţin importante, care nu vor afecta însă bunul mers al activităţii”

Lucrările de bază la Pasajul Unirii probabil ar putea fi finalizate până la sfârşitul anului, finanţarea fiind asigurată, a declarat, vineri, Cristian Erbaşu, directorul general al companiei Construcţii Erbaşu, în marja unui eveniment de specialitate, relatează Agerpres.

Liderul PNL Iași, deputatul Alexandru Muraru: Autoritatea Electorală Permanentă, condusă de pesedistul Adrian Țuțuianu, a început deja ofensiva pentru blocarea unei eventuale alianțe PNL-USR

Deputatul liberal Alexandru Muraru îi acuză vineri pe social-democrați că încearcă prin Autoritatea Electorală Permanentă să blocheze formarea unei alianțe PNL-USR, în perspectiva alegerilor din 2028.

Ursula von der Leyen vine luni la București. Va avea întâlniri cu președintele Nicușor Dan și premierul Luca Niculescu / Președinta Comisiei Europene face un turneu în regiunea Mării Negre

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va efectua o vizită luni, 9 noiembrie 2026, la București, urmând să aibă întâlniri cu președintele Nicușor Dan și cu premierul Luca Niculescu.

Comitetul Interministerial pentru protejarea intereselor statului la Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA., convocat de premierul Luca Niculescu

Prim-ministrul României, Luca Niculescu, a convocat vineri la Palatul Victoria, Comitetul Interministerial pentru protejarea intereselor statului la Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA., pentru a identifica soluțiile necesare salvării locurilor de muncă și a capacităților de producție.

Nopți cu temperaturi sub 0 grade la București / În depresiuni se ajunge la minus 10 grade Celsius / Cum va fi vremea în weekend

Nopțile devin tot mai reci, iar temperaturile vor coborî sub zero grade inclusiv în București, anunță TVRInfo.

Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chiriţoiu: 91% din volumul ajutoarelor de stat s-a dus la firme cu capital românesc

Ajutoarele de stat acordate de România s-au dus în proporţie de 91% la firmele cu capital românesc şi doar 9% au ajuns la cele cu capital majoritar străin, a afirmat, vineri, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, la un eveniment de specialitate, transmite Agerpres.

Primul mesaj transmis de noua șefă a Casei Naționale de Pensii

Vasilica-Valentina Robu este noua președintă a Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), fiind numită în această funcție la sfârșitul lunii octombrie 2026 de către premierul Luca Niculescu. Ea deține un mandat de 5 ani și are rang de secretar de stat, fiind totodată și președintele Consiliului de administrație al instituției.

DAN AIR intră în insolvență

Compania aeriană DAN AIR intră în insolvență, după ce Tribunalul Ilfov i-a admis cererea, vineri, 6 noiembrie 2026. Decizia poate fi atacată cu apel.

Penalizare pentru Russell la cursa de F1 din Brazilia

George Russell va suferi o penalizare de cinci locuri pe grila de start la Marele Premiu de Formula 1 din Brazilia, transmite Racingnews365.com .

Educația unui tânăr fascist / Un italian de 20 de ani a scris o carte despre cum a activat într-o mișcare a extremei drepte / Afișele cu Mussolini și Zelea Codreanu / „Dușmanii sunt sistemul, democrația, birocrația, migranții, comuniștii și Șoroș”

Timp de 15 luni a trăit într-o organizație de extremă dreapta din Italia. A reușit să se desprindă de acel anturaj, iar apoi a scris o carte despre această experiență.

Nithya Raman, susţinută de Socialiştii Democraţi din America, devine primar în Los Angeles

O candidată susţinută de Socialiştii Democraţi din America (DSA) a câştigat cursa extrem de strânsă pentru primăria oraşului Los Angeles, desfăşurată în paralel cu alegerile de la jumătatea mandatului pentru Congres, relatează vineri agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.

EXCLUSIV | Agresorii de la „Protestul ciobanilor” din septembrie își recunosc infracțiunile pe bandă rulantă și primesc pedepse cu suspendare. Nu mai au dreptul de a participa la proteste, mitinguri, manifestații

Opt agresori inculpați de Parchetul de pe lângă Tribunalul București pentru violențe în timpul „Protestului ciobanilor” de la jumătatea lunii septembrie, din Capitală, au recunoscut săvârșirea unor infracțiuni de violență. Ei au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției care au fost înaintate spre validare unor completuri de judecată de la Judecătoria Sectorului 1. Printre inculpați, dintre care o parte au fost arestați după percheziții în mai multe județe, se află membrii unui grup care au alergat o persoană, au împins-o la pământ, au lovit-o cu un băț lung din lemn în zona spatelui și cu portavoce în cap. Până în prezent, în cazurile a patru dintre agresori, judecătorii au admis acordurile de recunoaștere a vinovăției și i-au condamnat la pedepse curprinse între un an și șase luni și doi ani și două luni de închisoare, cu suspendare.

Noi alerte cu bombă vizează zboruri din Europa

Mai multe aeroporturi europene au fost vizate de noi amenințări la adresa traficului aerian, vineri, după ce o cursă Wizz Air de la Praga la Roma a fost deviată către Veneția în urma unei alerte cu bombă, relatează The Guardian .

Parcul Natural Văcărești: cum s-a transformat în 37 de ani

În cei 37 de ani din 1989, de când a fost abandonat proiectul hidrotehnic, zona Văcărești s-a transformat într-un ecosistem cu bălți, stufărișuri, pajiști și arbori, protejat din 2016 prin statutul de parc natural. Transformarea locului continuă de atunci neîncetat. Vegetația lemnoasă se extinde pe suprafețe anterior deschise, sunt observate alte specii de animale, iar seceta afectează habitatele dependente de apă. Reprezentanții asociației și administrației parcului au explicat aceste schimbări într-un tur organizat joi, 5 noiembrie, în care au prezentat și soluții discutate pentru menținerea zonelor umede.

Tabloul lui Grigorescu, evaluat la 3,5 lei, va fi în centrul unei expoziții de 1 Decembrie / ”O oportunitate de a aduce în atenția publicului atât patrimoniul cultural al județului, cât și responsabilitatea instituțiilor”

Tabloul „Peisaj”, semnat de Nicolae Grigorescu, care a ajuns în centrul unui scandal după ce s-a aflat că figurează în evidențele contabile ale Muzeului de Artă Ploiești la valoarea de numai 3,50 lei, va fi prezentat publicului într-o expoziție organizată de Consiliul Județean Prahova, anunță Observatorul Prahovean.

Debranşarea combinatului siderurgic Liberty de la energia electrică poate genera o criză cu consecințe sociale grave, avertizează președintele CJ Galați

Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, a avertizat, vineri, că o eventuală debranşare de la energia electrică a combinatului siderurgic Liberty Galaţi ar putea avea consecinţe sociale grave, afectând nu doar angajaţii combinatului, ci şi salariaţii firmelor care depind de activitatea acesteia, declaraţia fiind făcută în faţa a aproximativ 100 de siderurgişti nemulţumiţi veniţi la sediul CJ Galaţi, scrie Agerpres.

Șeful Nvidia, convocat în Congres privind presupuse legături cu serviciile chineze

Trei lideri republicani ai unor comisii din Camera Reprezentanților i-au solicitat directorului general al Nvidia, Jensen Huang, să participe la o audiere cu ușile închise, pentru a oferi informații despre relația sa cu o directoare din industria tehnologică, suspectată că ar fi agent al serviciilor de informații chineze, relatează CNBC .

Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară va efectua analize de laborator pentru autorităţile din Bulgaria

Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară (IISPV), aflat în subordinea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), va efectua analize de laborator pentru detectarea reziduurilor de substanţe farmacologic active în produse de origine animală provenite din Bulgaria, în baza unui acord bilateral de cooperare valabil până la sfârşitul anului 2026, a anunţat vineri ANSVSA, scrie Agerpres.

Gaz mai ieftin, curent mai scump / Paradoxul pieței europene a energiei / România, campioana scumpirilor la energie în UE: +51,9% la electricitate în 2026

Deși prețul gazelor naturale a scăzut semnificativ în prima jumătate a anului 2026, nu același lucru s-a întâmplat și cu prețurile la energia electrică, notează Agenția de presă Rador, care preia o analiză realizată de Energy Press din Grecia.

53 de morți în urma unui bombardament rusesc asupra unui punct de distribuire a ajutoarelor din Ucraina

Bilanţul victimelor în urma bombardamentului rusesc împotriva unui punct de distribuire a ajutoarelor din regiunea Zaporojie (sud-estul Ucrainei), care a avut loc luni, a crescut la 53 de morţi, a declarat vineri guvernatorul regional interimar, Mihailo Semikin, acesta fiind unul dintre cele mai sângeroase atacuri împotriva civililor în Ucraina din acest an, relatează agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.

Democrații pregătesc eliminarea tarifelor asupra Canadei

Democrații din Congresul SUA consideră că tarifele vamale impuse de președintele Donald Trump asupra Canadei reprezintă prima oportunitate de a combate agenda comercială a administrației republicane și pregătesc o inițiativă legislativă pentru anularea acestora, potrivit principalului reprezentant al partidului în domeniul comerțului din Senat, relatează Wall Street Journal .

Sorana Cîrstea, final de drum la WTA Hong Kong

Principală favorită a întrecerii, Sorana Cîrstea a fost eliminată în sferturile turneului WTA de la Hong Kong. Sorana a fost învinsă de rusoaica Alexandra Shubladze, locul 136 mondial.

BREAKING | Demisionează un judecător sancționat după ce l-a băgat la închisoare pe Daniel Chițoiu: „Am înțeles mesajul, nu vă atingeți de politicieni” / O controversă privind sancțiunea dispusă de CSM

Unul dintre judecătorii sancționați joi de CSM după ce l-au băgat la închisoare pe fostul ministru Daniel Chițoiu și-a anunțat demisia din conducerea Curții de Apel Pitești și de la secția penală, formulând o cerere de transfer la o secție civilă.

Un argentinian din Miami a fost intermediar pentru plata avionului cu care Flavio Bolsonaro a fugit din Brazilia imediat după ce a pierdut alegerile prezidențiale

Un argentinian stabilit la Miami, în statul american Florida, a acţionat ca intermediar pentru plata avionului cu care a fugit din Brazilia în SUA senatorul Flavio Bolsonaro, învins în alegerile prezidenţiale de şeful statului brazilian, Luis Inacio Lula da Silva, transmite vineri agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

Fabrică de lactate din Bistrița - Năsăud, închisă și amendată cu 55.000 de lei / Arunca reziduurile direct într-un pârâu

Garda de Mediu Bistrița Năsăud a descoperit că o fabrică de lactate din județ funcționa fără autorizație și deversa reziduurile într-un pârâu, relatează Agenția de presă Rador, care citează Radio Cluj.

Absență importantă pentru Hagi în Liga Națiunilor

Ionuț Radu nu va face parte din lotul cu care Gheorghe Hagi va aborda ultimele două partide din Liga Națiunilor la fotbal. Portarul celor de la Celta Vigo va efectua un tratament medical pentru a rezolva o problemă mai veche, transmite frf.ro .

Alarmă falsă cu bombă la o cursă Tarom care a venit de la Praga la București. A aterizat pe Otopeni, cu 102 pasageri la bord

UPDATE Ora 12.43 : Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a anunțat că, „după parcurgerea procedurilor specifice, amenințarea s-a dovedit a fi falsă”.

Cei 8 zei care i-au schimbat destinul lui Ulise! Cine l-a salvat și cine i-a făcut viața un coșmar în „Odiseea” (P)

Ulise a avut nevoie de zece ani pentru a se întoarce acasă după războiul troian, iar călătoria sa a fost influențată permanent de intervențiile zeilor. Unii l-au protejat, alții au încercat să-l distrugă, iar câteva divinități l-au pus în fața unor alegeri aproape imposibile. În „Odiseea” lui Homer, Atena, Poseidon, Zeus, Hermes, Calipso, Circe, Helios și Eol joacă roluri decisive în aventurile regelui din Itaca.

Rusia va utiliza un vaccin autohton împotriva cancerului, CaTeVac, începând din 2027

Rusia va începe să utilizeze în 2027 vaccinul său împotriva cancerului CaTeVac, dezvoltat pe plan intern şi bazat pe celule dendritice, pentru tratarea pacienţilor cu sarcoame ale ţesuturilor moi, a anunţat joi biroul viceprim-ministrului Tatyana Golikova, informează agenţia de presă Xinhua, citată de Agerpres.

STUDIU: Populaţiile mici de animale sălbatice se pot redresa chiar şi atunci când se află în pragul extincţiei

Speciile cu mai puţin de 50 de exemplare rămase în sălbăticie nu sunt condamnate în mod automat la extincţie, întrucât eforturile de conservare bine ţintite pot salva o specie de la dispariţia sa definitivă, potrivit unui studiu recent, informează agenția de știri Xinhua, citată de Agerpres.

PNL respinge modificarea Legii partidelor de către AEP: Este inacceptabil. Un proiect propus de o instituție condusă de un reprezentant PSD și inițiat de un guvern al PSD va reflecta interesele electorale ale acestui partid

PNL respinge modificarea Legii partidelor de către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), subliniind că un proiect propus de o instituție condusă de un reprezentant PSD și inițiat de un guvern al PSD va reflecta interesele electorale ale acestui partid.

Comasare în Suceava: Se unesc Sadova și Fundu Moldovei cu Pojorâta / Noua comuna ar urma să aibă peste 9.000 de locuitori / ”Ori ne ținem de scaun pentru câțiva oameni, ori ascultăm vocea poporului”

Consiliul Local al comunei Pojorâta a votat pentru începerea demersurilor cu deliberativele locale din comunele Sadova și Fundu Moldovei în vederea comasării voluntare a celor trei comune, anunță Monitorul de Suceava.

Aer mai curat până în 2030? Ce poți face acasă, de acum (P)

Din 1 ianuarie 2030, limitele legale pentru principalii poluanți din aer se reduc la jumătate în toată Uniunea Europeană. România, care nu respectă nici în prezent pragurile actuale în mai multe orașe, are mai puțin de patru ani ca să recupereze distanța.

Raluca Turcan, despre candidatura lui Alin Tișe: ”Când a fost greu, nu i-am văzut înghesuindu-se, acum slăbesc partidul” / Despre Nicușor Dan: „I s-au vândut iluzii, pe baza unor promisiuni PNL-isto-puciste-pesediste”

Deputatul PNL Raluca Turcan îl atacă pe liberalul Alin Tișe, după ce acesta și-a anunțat candidatura pentru președinția partidului.

Premierul Niculescu: Când le cerem companiilor să devină mai eficiente, instituțiile statului trebuie să facă exact același efort. Nu putem solicita responsabilitate și eficiență mediului privat fără să le aplicăm în gestionarea banilor publici

Premierul Luca Niculescu a declarat, vineri, la Summit-ul CONCORDIA 2026, că instituțiile statului trebuie să devină mai eficiente, subliniind că statul nu poate solicita responsabilitate și eficiență mediului privat fără să le aplice în gestionarea banilor publici și în funcționarea instituțiilor

Microfoanele puse de WTA au produs scandal în tenis

POLÉMICA HISTÓRICA EN EL TENIS FEMENINO 😳 ​Se escuchó a Jessica Pegula hablando con su entrenador y criticando a Mirra Andreeva en la previa de las WTA Finals. ​🗣 "Perdí el respeto por ella. Es una buena chica, pero necesita madurar. No sé si es porque no sabe cómo manejarlo". ​🗣 "Si yo fuera su entrenadora y mi jugadora acaba de jugar cuatro grandes juegos, va ganando 4-0, se enoja conmigo y me persigue... Yo le diría que no me hable así". ​🗣 "Ella es mala... Siento que necesita que la provoquen para encenderse y reaccionar". https://t.co/8PJ9ceRxWQ

Avocatul lui Ionel Rusen acuză DIICOT că i-a cerut bani pentru copii ale dosarului de înșelăciune / DIICOT: Plata e prevăzută prin lege

Avocatul Tudor Dobrescu, care îl reprezintă pe omul de afaceri Ionel Rusen în dosarul de înșelăciune instrumentat de DIICOT, în care este arestat preventiv și politicianul pro-rus Călin Georgescu, acuză parchetul Antimafia că i-a cerut bani pentru copii ale dosarului. Avocatul spune, de asemenea, că nu i s-a permis accesul la dosarul original. DIICOT arată, însă, că plata copiilor dosarului e prevăzută prin lege, de Codul de procedură penală.

Kushner propune 5 obiective pentru o "arhitectură de securitate europeană mai amplă"

Jared Kushner, ginerele președintelui american Donald Trump și negociator în dosarul războiului din Ucraina, a prezentat cinci obiective care ar urma să stea la baza unei noi arhitecturi de securitate europene, menită să reducă riscul unor conflicte viitoare și să creeze condițiile pentru o pace durabilă, relatează Sky News .

De la camionetă la robotaxi / Tesla renunță la asamblarea Cybertruck în Texas în favoarea modelului Cybercab

Tesla intenţionează să renunţe până la mijlocul anului viitor la producerea camionetei Cybertruck la uzina din Texas, SUA, pentru a se concentra pe majorarea producţiei Cybercab-ului, un vehicul fără pedale sau volan conceput special pentru servicii de taxi fără şofer, a anunţat vineri şeful directorul general Elon Musk, într-o postare pe platforma X, transmite Agerpres, care oreia Reuters.

NATO a lansat o platformă de tip „e-commerce” pentru achiziţia de capacităţi antidronă de către statele membre

NATO a anunţat joi lansarea unei platforme comune destinate să le permită cele 32 de state membre să se doteze mai rapid şi mai eficient cu capacităţi antidrone, în urma creşterii numărului de incidente cu drone în Europa, transmite agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

Contractul cu Sig Sauer de armament individual pentru MAI, MApN și serviciile secrete s-ar putea semna în curând, anunță ministrul Apărării, Radu Oprea / România negociază pentru o achiziție comună prin SAFE cu Ucraina și/sau Republica Moldova/ Valoarea contractului - peste 800 de milioane de euro

România ar putea semna în curând contractul de achiziție de armament individual de peste 800 de milioane de euro, negociat cu americanii de la Sig Sauer. Finanțarea ar urma să se facă tot prin SAFE, dar va fi una în comun cu Ucraina și/sau Republica Moldova, spun surse G4Media.

SONDAJ INSCOP: 23.9% dintre români menționează crearea de locuri de muncă pentru tineri drept prioritatea principală a noului Guvern în următoarele 6 luni / 14.1% dintre cei chestionați cred că combaterea corupției trebuie să fie, de asemenea, o prioritate

Noul Guvern ar trebui să aibă ca prioritate în primul rând crearea de locuri de muncă pentru tineri (23.9%), reducerea inflației și a costului vieții (19.2%), respectiv creșterea veniturilor populației (16.4%), potrivit unui sondaj INSCOP Research, realizat în perioada 26 octombrie – 2 noiembrie 2026.

Cinci minori au tâlhărit un bărbat din Târgu-Neamţ / Sunt fete şi băieţi cu vârste între 11 şi 16 ani / I-au furat 600 de euro

Cinci minori cu vârste cuprinse între 11 şi 16 ani au tâlhărit un bărbat din Târgu-Neamţ, căruia i-au sustras portofelul în care se aflau 600 de euro, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, relatează Agerpres.

Finlanda oferă o vacanță gratuită pentru 16 persoane singure / Obiectivul? Să-și găsească sufletul pereche acolo

16 persoane singure din întreaga lume vor pleca într-o călătorie de 4 zile în Finlanda pentru a-și găsi sufletul pereche, anunță La Repubblica.

Trump anunță că va decide în curând dacă SUA reiau războiul împotriva Iranului

Președintele american Donald Trump a declarat joi că va lua în curând o decizie privind reluarea operațiunilor militare împotriva Iranului, după ce s-a consultat cu consilierii săi pentru securitate națională, relatează Axios .

Modelele Anthropic se îmbunătăţesc de aproape două ori mai rapid decât în trecut, cu ajutorul inteligenței artificiale

Modelele de inteligenţă artificială (AI) ale companiei Anthropic se îmbunătăţesc de aproape două ori mai repede decât în trecut, pe măsură ce această tehnologie joacă un rol tot mai important în dezvoltarea unor versiuni mai puternice ale sale, a dezvăluit un studiu independent, alimentând îngrijorările potrivit cărora progresele AI ar putea devansa eforturile de evaluare a riscurilor, informează agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.

Şeful serviciilor secrete din Serbia, apropiat de Vucic, va fi interogat de Parchet privind acuzaţiile de ingerinţă în alegerile legislative

Parchetul sârb a ordonat joi ca şeful serviciilor secrete ale ţării, apropiat de puterea naţionalistă la final de mandat, să fie interogat privind acuzaţiile de ingerinţă în alegerile legislative care s-au soldat în octombrie cu victoria mişcării studenţeşti, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

Un sit funerar din Siberia, vechi de 2.800 de ani, dezvăluie utilizarea străveche a canabisului ca substanţă psihoactivă

Un tumul funerar siberian aparţinând civilizaţiei străvechi a sciţilor, datând din urmă cu 2.800 de ani, a furnizat cea mai veche dovadă cunoscută până acum despre utilizarea canabisului pentru efectele sale psihoactive: oamenii de ştiinţă au descoperit seminţe ale acestei planete printre obiecte funerare, precum şi păr uman care prezintă urme ale compuşilor săi chimici în interiorul mormântului, informează agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.

Russell nu a primit mașina ideală de la Mercedes în 2026

Toto Wolff se bucură pentru titlul mondial cucerit de Kimi Antonelli. Șeful Mercedes admite însă în același timp că „nu i-a oferit” lui George Russell mașina necesară pentru a performa în sezonul 2026 al Formulei 1.

Consum în scădere: Afacerile din comerț s-au diminuat cu aproape 5% în primele nouă luni ale anului față de aceeași perioadă din 2025

În primele nouă luni ale anului volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a scăzut faţă de aceeași perioadă din 2025, atât ca serie brută, cu 4,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 4,9%, arată datele Institutului Național de Statistică, scrie Economedia .

Balkan Dad, un influencer sârb care trăiește în Australia, în echipa Banat – Regiune Gastronomică Europeană 2028 / ”Convingem toată Europa că niciun meniu din lume nu bate bucătăria locală bănățeană”

Cunoscutul influencer sârb Balkan Dad s-a alăturat echipei de promovare pentru Banat – Regiune Gastronomică Europeană 2028, anunță Opinia Timișoarei.

De ce nu doboară România dronele rusești cu arme terestre. Explicații

Legislația este destul de anevoioasă pentru amplasarea pe timp de pace a sistemelor militare pe terenuri private, a declarat avocatul Iustin Armașu, specializat în apărare, de la casa de avocatură Schoenherr și Asociații, în cadrul podcastului „Frontier Defense” (Ep. 22) , găzduit de G4Media.

Horațiu Cosma (USR), fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor: PSD închide Salonul Regal din Gara de Nord. În loc să promoveze patrimoniul, PSD alege să pună lacătul. La fel cum au făcut comuniștii acum 80 de ani

Horațiu Cosma (USR), fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a anunțat, vineri, că PSD închide Salonul Regal din Gara de Nord, în loc să îl extindă și să promoveze patrimoniul. „PSD alege să pună lacătul. La fel cum au făcut comuniștii acum 80 de ani”, afirmă Horațiu Cosma.

Google, Meta şi TikTok atacă în justiție o lege californiană ce protejează persoanele cu vârste de sub 16 ani

Google (YouTube), Meta (Facebook, Instagram) şi TikTok au sesizat justiţia federală pentru a bloca o lege californiană ce interzice, de la 1 ianuarie, propunerea de cont personalizat persoanelor cu vârste de sub 16 ani şi citirea automată de videouri, chiar şi cu acordul părinţilor lor, informează vineri agenţiile de știri Reuters şi France Presse, citate de Agerpres.

VIDEO A fost instalat la Brașov cel mai înalt brad natural de Crăciun din România / Are 26 de metri și a fost donat de către un proprietar privat

Bradul de Crăciun a fost adus și amplasat în centrul orașului, în Piața Sfatului, marcând începutul pregătirilor pentru sezonul de iarnă, anunță Brașov.net.

Cod galben de vânt în șase județe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis vineri o avertizare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă în șase județe din România. Meteorologii anunță rafale de până la 60 km/h în mai multe zone din nord-estul țării, scrie Mediafax .

Craiova, peste Ajax și Atalanta în clasamentul din Conference

Universitatea Craiova a câștigat, scor 2-0, meciul cu Egnatia și a ajuns la cota 7 puncte acumulate în Conference League. Oltenii se găsesc pe locul 8, unul care asigură calificarea directă în optimile competiției.

Trump semnează un decret prin care încearcă să împiedice viitorii președinți să modifice Biroul Oval

Președintele american Donald Trump a semnat un ordin executiv prin care desemnează Biroul Oval drept monument național, susținând că măsura va împiedica viitoarele administrații să aducă modificări majore încăperii de la Casa Albă, relatează BBC .

Guvernatoarea Texasului vrea să suspende proiectele de centre de date pentru AI

Gina Hinojosa, guvernatoarea aleasă a statului Texas, a anunțat că intenționează să suspende activitățile legate de dezvoltarea centrelor de date pentru inteligență artificială până când vor fi adoptate măsuri pentru protejarea populației, relatează Sky News.

Cine transmite la tv MP de Formula 1 din Brazilia

În acest weeekend va avea loc Marele Premiu de Formula 1 al Braziliei. Orele de start nu sunt cele cu care fanii F1 sunt obișnuiți. Primele două antenamente vor avea loc vineri.

Militarii ruși vorbesc de pierderi catastrofale și gropi comune: ”Al doilea Stalingrad”

Militarii ruși relatează despre pierderi catastrofale și gropi comune într-o zonă a frontului ucrainean. Supraviețuitorii compară evenimentele cu un „al doilea Stalingrad”. Zona se află în apropiere de Kursk și Sumî, transmite Mediafax.

Germania se teme că reducerea dependenței de armamentul american ar putea afecta relațiile cu Washingtonul

Ministerul german al Apărării avertizează că o reducere prea rapidă a dependenței de echipamentele militare americane ar putea tensiona relațiile cu Washingtonul și ar putea afecta participarea industriei germane la proiectele de producție de armament din SUA, potrivit unor documente interne obținute de POLITICO .

Apartamente și bani pentru hackerii din Coreea de Nord. Atacul asupra Binance

Coreea de Nord și-a construit o armată de hackeri specializați în atacuri cibernetice, pe care îi recrutează încă din adolescență și îi recompensează cu apartamente în capitala Phenian, bani în valută și privilegii sociale, transmite Mediafax.

Hamilton, în continuare „frustrat” de situația de la Ferrari

📻 𝗧𝗘𝗔𝗠 𝗥𝗔𝗗𝗜𝗢 📻 🚨 LEWIS HAMILTON SOUNDED SERIOUSLY CONCERNED! 𝗟𝗘𝗪𝗜𝗦 𝗛𝗔𝗠𝗜𝗟𝗧𝗢𝗡: 🎙️ “We've got big problems.” 🎙️ “Big, big problems.” 𝗟𝗔𝗣: 𝟰𝟲/𝟳𝟭 #F1 #MexicoCityGP 🇲🇽 #Hamilton https://t.co/b227GSoRTr

Lucrările la Sala Polivalentă Braşov s-au scumpit de două ori într-o zi / Anunţurile au fost publicate la distanţă de câteva ore / La ora 11, prețul a ajuns la 324 de milioane, iar la 15 a trecut de 337

Lucrările la Sala Polivalentă s-au scumpit, din nou, anunță Bună Ziua Brașov.

Chirilicele redevin lege în Bulgaria / Protecție împotriva limbii engleze / ”S-a instaurat un bilingvism fără precedent și neoficial, dar foarte vizibil, ceea ce este inacceptabil / Literele chirilice vor fi obligatorii pe clădiri, vehicule și uniforme

Bulgaria va înființa Consiliul Consultativ pentru Limba Bulgară, organism care va ține de Consiliul de Miniștri. Acesta va pregăti rapoarte privind studiul și utilizarea limbii și va oferi avize privind programele școlare și manualele, relatează Agenția de presă Rador, care citează presa din Bulgaria.

Donald Trump spune că s-a întâlnit cu emisarul lui Putin și războiul din Ucraina s-ar putea încheia curând: ”Va implica întreaga Europă”

Președintele american Donald Trump a declarat vineri că a avut o întâlnire privată cu Kirill Dmitriev, emisarul special al președintelui rus Vladimir Putin, și că un acord pentru încheierea războiului din Ucraina ar putea fi încheiat în curând, transmite Mediafax.

Poliția de Frontieră din Bulgaria a destructurat o grupare de trafic de migranți către România

Angajații Direcției Generale a Poliției de Frontieră din Bulgaria au destructurat un grup infracțional organizat pentru trafic de migranți ilegali într-o operațiune specializată desfășurată marți, a anunțat centrul de presă al Ministerului de Interne de la Sofia. În cadrul operațiunii, au fost arestați patru bărbați cu antecedente penale, care au organizat transportul străinilor peste granițele din partea de sud a Bulgariei, precum și scoaterea lor ulterioară din țară peste granița bulgaro-română, transmite Dunav Most , citată de Rador.

Dan Tăpălagă: Câțiva politicieni din România, în frunte cu Sorin Grindeanu și George Simion au toate motivele să aibă emoții legate de investigațiile din Congresul SUA despre presupusa corupție din Administrația Trump

Dan Tăpălagă avertizează că România ar putea fi implicată într-un scandal de amploare, în urma dezvăluirilor legate de administrația Trump. Jurnalistul susține că investigațiile pregătite de Partidul Democrat din SUA ar putea scoate la iveală detalii despre afacerile din sectorul energetic românesc. Acesta subliniază că informațiile ar putea clarifica cine au fost politicienii care au purtat discuții cu partea americană. Urmăriți emisiunea integrală pe YouTube.

Wall Street prăbușit după alegerile din SUA. Temeri că nu se va mai investi în AI

Bursa de pe Wall Street a fost puternic afectată după alegerile intermediare din SUA din 3 noiembrie. Acțiunile producătorilor de cipuri au fost printre cele mai afectate. Președintele Donald Trump a dat vina pe democrați pentru prăbușirea burselor americane. Totodată, au fost afectate și bursele din Coreea de Sud și Japonia, din cauza temerilor că odată cu preluarea puterii de către democrați nu se va mai investi atât de mult în domeniul inteligenței artificiale.

Muntenegru și Albania, tot mai aproape de Uniunea Europeană / Serbia și Macedonia de Nord avansează încet cu reformele / În Bosnia și Herțegovina și Kosovo nu s-a înregistrat niciun progres

Comisia Europeană a publicat miercuri, 4 noiembrie, rapoartele sale anuale privind stadiul actual al fiecărei țări candidate pe parcursul a 33 de capitole de negociere. În Balcanii de Vest, Muntenegru și Albania au înregistrat progrese semnificative față de 2025, îmbunătățindu-și nivelul de pregătire în majoritatea capitolelor. Alte țări din regiune au stagnat, precizează Agenția de presă Rador într-o analiză preluată din europeanwesternbalkans.com.

Ministerul Finanţelor lansează o nouă ediţie Fidelis: dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei / 4,50% e dobânda la euro, cu scadenţa la 3 ani

Ministerul Finanţelor lansează, în perioada 6 – 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediţie Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei şi de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituţiei, relatează Agerpres.

Marco Rubio neagă informațiile privind o posibilă demisie / ”A fost întotdeauna planul meu să lucrez pentru președintele Trump până la finalul mandatului său„

Secretarul de stat american Marco Rubio a respins informațiile potrivit cărora ar intenționa să părăsească administrația președintelui Donald Trump, afirmând că planul său a fost dintotdeauna să rămână în funcție până la încheierea mandatului actualului lider de la Casa Albă, relatează Mediafax.

Joi, 05 Noiembrie 2026

24 articole

Niculescu, despre întâlnirea cu oficialul american Elbridge Colby: Ne dorim ca trupele americane să rămână aici, ca aceste capabilități americane să fie prezente. Destul de des primesc mesaje noaptea privitor la dronele care vin în România

Premierul Luca Niculescu a precizat în emisiune la Antena3-CNN că în cadrul întâlnirii cu oficialul american Elbridge Colby s-a discutat despre retragerea trupelor americane, în contextul securității în regiunea Mării Negre. „Ne dorim ca trupele americane să rămână aici, ca aceste capabilități americane să fie prezente. Am vorbit de securitatea în regiunea Mării Negre, cred că înțelege situația în care suntem, înțelege că prezența americană strategicăîn România e importantă și pentru interesele SUA… Vom vedea care este decizia. A fost o discușie constructiv”, a spus Niculuescu, cu precizarea că nu poate dezvălui tot ce s-a discutat.

Luca Niculescu: În funcție de rezultatele controlului privind SAFE, vom vedea ce măsuri vom lua

Premierul Luca Niculescu a subliniat, joi, că SAFE este un program de care România are mare nevoie, dar și faptul că transparența modului în care sunt cheltuiți banii publici reprezintă o obligație, relatează Agerpres.

Niculescu, despre relația cu Nicușor Dan: „Vorbim, suntem în contact” / Despre ipoteza că e prizonierul PSD: „E singurul partid care și-a asumat această guvernare”

Premierul Luca Niculescu a afirmat în emisiune la Antena3-CNN că are o relație bazată pe încredere cu președintele României, Nicușor Dan. El a respins ipoteza că ar fi subordonat PSD-ului, reamintind că doar social-democrații au fost de acord să-și asume această guvernare.

Românii au peste 52 de mii de societăți înregistrate în Italia / E cea mai numeroasă comunitate de afaceri, după cea marocană / Suntem axați în principal pe construcții, cel mai des în zonele Viterbo, Torino și Cremona

Românii în sectorul construcțiilor, marocanii în comerț, chinezii în industria prelucrătoare, baruri și restaurante. Așa se prezintă afacerile străinilor care locuiesc în Italia, notează presa din peninsulă.

Kaja Kallas e de acord cu Giorgia Meloni: UE trebuie să vorbească pe o singură voce despre negocierile privind Ucraina

Şefa diplomaţiei UE Kaja Kallas a declarat joi că este de acord cu premierul italian Giorgia Meloni că UE nu trebuie să vorbească pe voci diferite în ceea ce priveşte negocierile de pace din Ucraina, relatează Agerpres.

Premierul Niculescu, despre situația financiară a României: Avem o diferență mare între ce încasează statul și ce ar trebui să încaseze. Nu ne gândim să impunem alte taxe. Se păstrează reglementarea tarifelor la gaze până la 31 martie

Premierul Luca Niculescu a oferit mai multe răspunsuri în emisiune la Antena3-CNN privind situația financiară și planul Guvernului în privința bugetului din 2027. „Peste două săptămâni vom avea toate datele despre situația financiară, am cerut asta ministrului Nazare”, a transmis Niculescu, subliniind că e norma ca la început de mandat să știm cu arată situația fiscală-bugetară a României.

După 3-1 cu Inter, 0 - 2, acasă, cu Ferencváros / AC Milan, dezastru în Europa League / Anderlecht câștigă cu Salzburg / Rezultatele meciurilor

Formația italiană AC Milan a suferit o înfrângere surprinzătoare, joi seara, pe teren propriu, scor 0-2 cu Ferencváros, în etapa a patra a fazei principale din Europa League. Echipa maghiară s-a impus prin două goluri marcate în repriza secundă de Lenny Joseph, relatează Mediafax.

Scrisoare comună a peste 100 de companii europene / Se contestă reforma emisiilor de carbon / Noile reguli ar putea scumpi producția sau să se mute în afara Europei

Peste 100 de companii europene cer modificarea regulilor privind piața certificatelor de emisii de carbon. Producătorii avertizează că noile condiții ar putea crește costurile și accelera închiderea fabricilor, relatează Mediafax

Rezultate Conference League: Ajax câștigă cu 6-1, Atalanta a remizat cu Kairat Almaty, Steaua Roșie Belgrad bateInter Escaldes

Ajax Amsterdam a obținut cea mai categorică victorie a meciurilor disputate joi, 5 noiembrie, în etapa a treia a fazei principale din Conference League, după ce a învins formația daneză Midtjylland cu 6-1, în deplasare, relatează Mediafax .

Cel puţin 8 oameni împuşcaţi mortal de un atacator într-o zonă rurală din Turcai / Operaţiune de căutare în curs / Zeci de milioane de arme de foc sunt în circulaţie în Turcia, majoritatea ilegal

O operaţiune de căutare este în curs în regiunea central-vestică din Turcia, unde opt persoane au fost împuşcate mortal de un atacator în trei sate distincte, potrivit unor responsabili locali, citaţi de AFP, relatează Agerpres.

Ministrul Dezvoltării: Am emis ordin pentru a clarifica interpretarea prevederilor legale referitoare la regimul juridic al balcoanelor închise fără autorizaţie de construire

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Marcel-Alexandru Stoica, anunță că a emis un ordin pentru a clarifica interpretarea prevederilor legale referitoare la regimul juridic al balcoanelor închise fără autorizaţie de construire.

Ministrul Mediului: E nevoie de peste 10 milioane de euro pentru punerea în siguranță a barajului Valea de Pești / ”În scenariul extrem al unei cedări a barajului, consecințele pentru localitățile din aval ar putea fi catastrofale”

Ministra Mediului Natalia Intotero a transmis joi că este nevoie de peste 10 milioane de euro pentru punerea în siguranță a barajului Valea de Pești. Intotero afirmă că de această investiție depinde siguranța a zeci de mii de oameni din Valea Jiului, relatează Mediafax.

Victorie definitivă în justiție pentru gazoductul Tuzla – Podișor / ÎCCJ a respins recursul Bankwatch / Conducta e finalizată și pusă în funcțiune / Producția din Marea Neagră este programată să înceapă în 2027

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a pronunțat miercuri, 4 noiembrie 2026, o decizie definitivă care stabilește legalitatea autorizației de construire pentru gazoductul Tuzla – Podișor, o infrastructură energetică strategică ce va transporta gazele din perimetrul offshore Neptun Deep direct în Sistemul Național de Transport (SNT), anunță Ministerul Energiei.

VIDEO Băsescu, despre poziția României în relația cu SUA: ”Am avut politica prostului” / ”Acum au venit la putere democrații, trebuie să trecem în tabăra lor” / ”O naivitate demnă de un stat în care guvernul e format din analfabeți”

Fostul președinte Traian Băsescu a numit politica României în relația cu Statele Unite una a ”prostului” și spune că pare că avem un guvern format din analfabeți. Nici Administrația Prezidențială nu a scăpat: ”a plătit sute de mii de dolari, să treacă pe la Mar A Lago și să facă poze cu câte o machetă d-aia cu Trump”, a spus fostul președinte într-o emisiune B1.

Ciucu, explicații privind modul în care evoluează lucrările la liniile de tramvai: „Sunt loturi la care se lucrează bine, dar sunt și loturi pentru care lucrările au stagnat”

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, vine cu explicații în contextul nemulțumirilor privind modul în care se derulează lucrările la liniile de tramvai. Ciucu spune că a primit multiple întrebări, de ce nu se văd muncitorii pe șantier, de ce lucrările par că stagnează pe anumite tronsoane.

Intotero o acuză pe Buzoianu că a pierdut foarte mulți bani din PNRR: „Şi atunci, vedeţi, trebuie să venim cu soluţii din bugetul de stat” / Buzoianu: „Banii au fost pierduți din corupția și incompetența oamenilor numiți de PSD”

Noua ministră a Mediului, Apelor şi Pădurilor, Natalia Intotero arată că din peste 3,6 miliarde de Euro asigurați prin PNRR, s-a reușit accesarea a puțin peste 1,3 miliarde de euro, punând acest eșec pe seama fostei ministre USR, Diana Buzoianu.

Într-o școală din Prahova au mai rămas doar 17 copii / E proaspăt reabilitată, are bază sportivă cu teren sintetic, săli de clasă moderne, table inteligente, teren de sport și microbuz / „Avem de toate. Doar elevii ne mai lipsesc”

Școala din comuna prahoveană Jugureni a fost reabilitată în urmă cu aproximativ un an și dispune de săli de clasă moderne, table inteligente, teren de sport și microbuze școlare.

Parcări reduse cu 60% în Timișoara pentru cei care au domiciliul aici / Primăria vrea să-i convingă așa pe cei mutați aici să se și înregistreze

Municipalitatea timișoreană a găsit o bună metodă să îi convingă pe cetățenii veniți din alte localități să își mute domiciliul în orașul de pe Bega, dar și să își înregistreze fiscal aici vehiculele pe care le dețin, relatează DeBanat.ro.

La Cluj Napoca, taxele locale pentru 2027 ar urma să rămână la nivelul din 2026, anunță primarul Emil Boc

Primarul municipiului Cluj Napoca, Emil Boc, a anunțat joi că va propune un proiect de hotărâre de Consiliu Local prin care taxele și impozitele să fie menținute la nivelul celor din 2026, relatează ActualdeCluj Proiectul urmează să intre în dezbatere publică, înainte de a fi supus votului în Consiliul Local.

Un român a adormit în casa din care voia să fure / S-a întâmplat în Italia / Carabinierii au fost cei care l-au trezit

A adormit în timp ce jefuia o casă. Când s-a trezit, în fața lui erau carabinierii, care l-au arestat.

Fanii ungurilor de la Ferencváros defilează prin Milano în tricouri cu Mussolini / Baner cu mesajul „We have to defend Europe” în fața Duomului / „Respect, părinte”, mesaj pentru preotul Giannicola Maria Simone

Sute de suporteri ai echipei Ferencváros din Budapesta au invadat joi centrul orașului Milano, înaintea partidei de pe San Siro pentru meciul din Europa League, în compania Milanului.

Contabila Primăriei Mărgineni din județul Neamș, reţinută sub acuzaţia de delapidare şi fals informatic / Prejudiciul, 400.000 lei

Contabila Primăriei Mărgineni a fost reţinută, joi, de poliţiştii de investigaţii criminale, sub acuzaţia de delapidare şi fals informatic, prejudiciul fiind estimat la 400.000 de lei, relatează Agerpres.

Reactorul 1 de la Cernavodă se repornește vineri, după trei luni de oprire / Nu e încă cert când va fi repornit și al doilea reactor

Specialiștii autorității naționale de reglementare și control în domeniul nuclear au făcut verificări de amploare, în urma cărora au decis că Unitatea 1 a Centralei nucleare de la Cernavodă poate fi repornită, relatează Mediafax .

Primarul Bacăului vrea reducerea taxelor locale în 2027 / „Nu am în plan o actualizare cu inflația” / ”Din legislație a dispărut obligația de actualizare”

Primarul municipiului Bacău, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, a anunțat că intenționează să reducă povara fiscală pentru contribuabili în anul 2027, prin reintroducerea bonificației de 10% pentru plata anticipată a impozitelor locale și eliminarea cotei adiționale de 50% aplicate impozitului pentru autoturisme, anunță Bacău.net.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont