Justin Anghel, fondatorul Asociației Cred în România. De la avocatura de business la construirea uneia dintre cele mai dinamice comunități de tineri lideri din România - Financial Intelligence
Avocat, cadru didactic și fondator al Asociației „Cred în România”, Justin Anghel și-a construit parcursul profesional la intersecția dintre mediul juridic, academic și societatea civilă. După peste un deceniu în avocatura de business, în prezent este partener în cadrul act legal România, unde coordonează practica de litigii, activitatea sa concentrându-se în special asupra litigiilor comerciale complexe și a celor din sectorul energiei. În paralel, predă la Facultatea de Drept a Universității din București și în cadrul Collège Juridique Franco-Roumain al Universității Paris 1 Panthéon-Sorbonne.
Marile companii petroliere din Kazahstan analizează o rută de export care să ocolească Rusia, după atacurile ucrainene asupra infrastructurii de la Marea Neagră - Financial Intelligence
Marile companii petroliere care operează în Kazahstan analizează fezabilitatea unei noi rute de export peste Marea Caspică, care ar permite transportarea unor volume importante de țiței către Europa fără tranzitarea Rusiei, după ce atacurile repetate cu drone ucrainene asupra infrastructurii de la Marea Neagră și asupra petrolierelor au provocat perturbări ale exporturilor în acest an, potrivit Nikkei Asia .
Companiile de asigurări membre UNSAR au achitat despăgubiri de circa 2,3 milioane lei pentru pentru prejudicii produse altor persoane, în primele trei luni - Financial Intelligence
În primele trei luni ale anului 2026, companiile de asigurări membre UNSAR au achitat despăgubiri de circa 2,3 milioane lei pentru prejudicii produse terților în baza clauzei de răspundere civilă legală din polițele facultative pentru locuințe, potrivit unui comunicat.
Fondurile deschise de investiții au atras peste 41.000 de noi investitori în august. Activele pieței sunt în creștere cu aproape 30% în 2026 (AAF) - Financial Intelligence
Fondurile deschise de investiții locale au atras în luna august 41.522 de noi investitori, numărul acestora depășind astfel 1,4 milioane de persoane. În același timp, activele nete ale întregii piețe a fondurilor de investiții sunt cu aproape 30% mai mari față de începutul anului, iar numărul total al investitorilor în toate tipurile de fonduri se apropie de borna de 1,5 milioane de persoane, arată cele mai recente date centralizate de Asociația Administratorilor de Fonduri din România (AAF).
PSD nu susţine Guvernul Mureşan - decizia a fost luată în unanimitate - Financial Intelligence
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că a primit programul de guvernare de la premierul desemnat cu cinci minute înainte de a începe şedinţa CPN.
Mureşan l-a contactat pe Grindeanu: Programul de guvernare cuprinde şi propuneri ale PSD; sunt dispus să discutăm - Financial Intelligence
”L-am contactat din nou în această dimineaţă pe preşedintele PSD, Sorin Grindeanu. I-am transmis documentul, (…) care evidenţiază clar cum programul nostru de guvernare cuprinde şi propuneri ale Partidului Social Democrat. Documentul arată că, dacă PSD va vota Guvernul, îl va vota pe criterii obiective. Dacă va vota împotrivă, o va face strict pe criterii subiective. Sunt oricând dispus să discutăm despre programul de guvernare, despre formarea Guvernului şi rezolvarea crizei politice din România”, a scris Mureşan, pe Facebook, potrivit Agerpres.
Raiffeisen Bank România și Bank Pekao facilitează reciproc accesul companiilor pe piețele din România și Polonia - Financial Intelligence
Raiffeisen Bank International (RBI), Raiffeisen Bank România, Raiffeisenbank Cehia și Bank Pekao S.A. din Polonia au semnat un acord de cooperare privind recomandarea reciprocă a clienților corporate și IMM. Prin această cooperare, clienții RBI obțin acces simplificat la piața din Polonia, iar clienții Pekao beneficiază de acces rapid și direct la piețele din Austria, Cehia și România, potrivit unui comunicat.
Europa redescoperă apărarea totală. Capacități, vulnerabilități și opțiuni. România în context (Corneliu Pivariu) - Financial Intelligence
Articolul examinează revenirea apărării totale în Europa și consecințele acestei evoluții pentru România. Teza centrală este că apărarea nu mai poate fi evaluată numai prin efective, armament și bugete militare. Capacitatea unui stat de a rezista depinde de funcționarea energiei, comunicațiilor, transporturilor, serviciilor medicale, administrației, industriei și mecanismelor de decizie. Apărarea totală desemnează organizarea contribuției militare și civile astfel încât societatea să poată continua să funcționeze sub presiune prelungită. Conceptul nu presupune militarizarea tuturor activităților, ci clarificarea responsabilităților, pregătirea cooperării și verificarea capacităților înaintea crizei.
Daniela Maior, ARIR: „O comunicare bună poate aduce un plus de circa 10% la valoarea companiei, în timp ce una slabă poate costa un discount de până la 20%” - Financial Intelligence
Financial Intelligence a lansat ediția 2026 a proiectului „Educația financiară – cea mai bună investiție în tine”, realizat împreună cu Banca Transilvania, cu sprijinul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). În cadrul unei serii de interviuri dedicate educației financiare, reprezentanți ai autorităților, ai sistemului financiar, ai pieței de capital și ai sportului de performanță vor explica de ce responsabilitatea, disciplina și planificarea pe termen lung sunt esențiale atât pentru succesul financiar, cât și pentru performanța în viață. Astăzi, publicăm interviul cu Daniela Maior, Președinte și Cofondator Asociația Română pentru Relația cu Investitorii (ARIR).
Ce trebuie să știe angajatorii români care vor să folosească modelul cunoscut drept job sharing? (Hategan Attorneys) - Financial Intelligence
În prezent, împărțirea unui post între doi angajați, model cunoscut în alte jurisdicții drept job sharing, îl poate costa pe angajator mai mult decât angajarea unei singure persoane cu normă întreagă. În România, modelul se organizează prin două contracte cu timp parțial, iar pentru fiecare dintre ele CAS și CASS pot fi datorate prin raportare la baza minimă prevăzută de Codul fiscal, de 4.125 de lei în a doua jumătate a anului 2026. Tema revine în atenție după ce votul final asupra proiectului care ar elimina această suprataxare de la 1 ianuarie 2027 a fost amânat luna aceasta pentru alte două săptămâni în Camera Deputaților, potrivit unui comunicat transmis de Hategan Attorneys.
Şedinţa CPN al PSD/Se decide dacă parlamentarii social-democraţi susţin sau nu Guvernul Mureşan; Încep audierile în comiile parlamentare ale miniştrilor propuşi de premierul desemnat Siegfried Mureşan - Financial Intelligence
Consiliul Politic Naţional al PSD se reuneşte luni, online, de la ora 10:30, pentru a decide dacă social-democraţii susţin sau nu guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureşan. Biroul Permanent Naţional al PSD a decis în urmă cu o săptămână să nu susţină Guvernul Mureşan, aceasta fiind recomandarea care trebuie supusă votului în Consiliului Politic Naţional, care este forul politic care ia decizii în situaţii de acest tip.
Anchetă antiteroristă la RAF Fairford: cinci suspecți, trei camionete examinate de genişti și 85 de gospodării evacuate. Este verificată și pista Iranului - Financial Intelligence
Autoritățile britanice încearcă să stabilească dacă cei cinci bărbați arestați în apropierea bazei RAF Fairford pregăteau un atac terorist, după ce trei vehicule suspecte au fost observate în timp ce păreau să se îndrepte către baza militară folosită de forțele americane. Aproximativ 85 de gospodării au fost evacuate, iar geniştii armatei britanice examinează vehiculele. Una dintre pistele investigate este o posibilă legătură cu Iranul, însă autoritățile britanice nu au stabilit public până acum nici motivația suspecților, nici existența unei asemenea conexiuni.
Discuțiile cu Kimberly Guilfoyle au fost despre Coridorul Vertical, nu despre Guvernul Bolojan. „Am cerut un mandat explicit Guvernului” - Financial Intelligence
Fostul ministru al Energiei Bogdan Ivan respinge orice legătură între discuțiile sale cu ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, și căderea Guvernului Bolojan, susținând că întâlnirile cu oficialii americani au vizat Coridorul Vertical și cooperarea energetică. Ivan afirmă, totodată, că, în perioada în care conducea Ministerul Energiei, a solicitat în scris Guvernului un mandat explicit pentru a continua discuțiile privind tranzitul LNG-ului american prin România, dar că nu a primit un asemenea mandat până la plecarea sa din funcție.
Franţa: Număr record de aleşi pentru extrema-dreaptă în Senat, cu şapte luni înainte de prezidenţiale - Financial Intelligence
Extrema dreaptă franceză a dat o lovitură puternică duminică la alegerile senatoriale, obţinând 15 locuri în camera superioară şi mărindu-şi de patru ori numărul de senatori, un succes semnificativ cu mai puţin de şapte luni înainte de alegerile prezidenţiale, transmite AFP.