Guvernul a aprobat organizarea de activităţi de susţinere a candidaturii României la Consiliul Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor - Financial Intelligence
Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de Guvern, au fost aprobate normativele de cheltuieli pentru acţiuni de protocol necesare pentru desfăşurarea activităţilor de susţinere a candidaturii României pentru un nou mandat la Consiliul Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor, în cadrul Conferinţei Plenipotenţiarilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (PP-26), precum şi stabilirea unei derogări de la prevederile referitoare la indemnizaţia corespunzătoare de cazare din anexa la Hotărârea Guvernului nr.518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar.
Ioan Nani pleacă de la conducerea Antibiotice Iași; Mandatul său încetează pe 4 decembrie, la cerere - Financial Intelligence
Ioan Nani, directorul general al Antibiotice Iași (ATB), va părăsi conducerea companiei începând cu 4 decembrie 2026, la propria solicitare , potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori București.
BT Capital Partners menține recomandarea „Outperform” pentru OMV Petrom, cu un preț-țintă de 1,464 lei/acțiune - Financial Intelligence
BT Capital Partners menține recomandarea „Outperform” pentru acțiunile OMV Petrom (SNP), cu un preț-țintă de 1,464 lei/acțiune, ceea ce indică un potențial de apreciere de 8,2% față de cotația de referință de 1,354 lei, potrivit unui raport de analiză publicat la 30 octombrie 2026.
China şi Elveţia semnează un acord comercial care elimină aproape toate taxele vamale - Financial Intelligence
Preşedintele chinez Xi Jinping şi Guy Parmelin, omologul său elveţian, au salutat vineri, la Beijing, extinderea unui acord comercial major, care prevede eliminarea taxelor vamale pentru aproape toate exporturile elveţiene către a doua cea mai mare economie a lumii, informează AFP, potrivit Agerpres.
Democraţii îi cer lui Donald Trump să păstreze conversaţiile cu Grok despre operaţiunea de capturare a preşedintelui Maduro în Venezuela - Financial Intelligence
Aleşi democraţi din Camera Reprezentanţilor i-au cerut preşedintelui american să păstreze conversaţiile sale oficiale cu chatbotul de inteligenţă artificială Grok, dezvoltat de o companie a lui Elon Musk, despre operaţiunea de capturare a preşedintelui Nicolas Maduro în Venezuela, informează vineri EFE, potrivit Agerpres.
Preşedintele Nicuşor Dan trimite Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe - Financial Intelligence
Preşedintele Nicuşor Dan a trimis Parlamentului vineri, spre reexaminare, Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului pentru transpunerea art. 17 din Directiva (UE) a Parlamentului European şi a Consiliului privind performanţa energetică a clădirilor şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, potrivit Agerpres.
Canada şi Uniunea Europeană deschid summitul comun cu hotărârea de a construi o relaţie fără precedent - Financial Intelligence
Canada şi UE au deschis vineri în mod oficial summitul de la Montreal cu scopul de a construi o relaţie fără precedent între blocul comunitar şi ţara nord-americană, pe care liderii lor au prezentat-o ca pe o cale de a-şi consolida suveranitatea şi rezilienţa în faţa crizelor internaţionale, informează EFE, potrivit Agerpres.
ADR lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro - Financial Intelligence
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro , disponibilă momentan doar pe Android și iOS.
Guvernul a prelungit cu 30 de zile posibilitatea ca Transelectrica să pună în aplicare măsuri de siguranţă pe piaţa de energie electrică (Cărbunaru) - Financial Intelligence
“Sunt măsuri preventive, sunt şi acum în vigoare, până la momentul actual nu a fost necesar să fie puse în aplicarea de către Transelectrica, dar acest normativ este necesar. Ce conţine practic această hotărâre: dacă este ameninţată siguranţa fizică ori securitatea persoanelor, aparatelor sau instalaţiilor sau integritatea sistemului electroenergetic naţional, atunci Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA este abilitată să pună în aplicare următoarele măsuri de siguranţă, în această ordine de prioritate: în primul rând, creşterea rezervelor tehnologice de sisteme din unităţile de producţie care pot funcţiona pe combustibil alternativ, pentru a-l utiliza după caz; în al doilea rând, pornirea grupurilor aflate în rezervă tehnică la dispoziţia dispeceratului energetic naţional; apoi, reducerea, respectiv anularea capacităţii disponibile de interconexiune pe direcţia export şi, de asemenea, reducerea sau anularea schimburilor notificate pe această direcţie. Şi, nu în ultimul rând, limitarea în tranşe a consumului de energie electrică în condiţiile stabilite prin normativul de limitare a consumului de energie electrică pe tranşe în situaţii de criză apărute în funcţionarea Sistemului Electroenergetic Naţional”, a explicat Cărbunaru, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.
O nouă ediție FIDELIS în noiembrie: dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat - Financial Intelligence
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6-13 noiembrie 2026 , cea de-a XI-a ediție FIDELIS din acest an, care aduce investitorilor dobânzi atractive de până la 7,75% la emisiunile în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat.
RomâniaFilm intră în faliment după 8 ani de insolvență (RisCo) - Financial Intelligence
Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor RomâniaFilm (RADEF), regia de stat aflată în subordinea Ministerului Culturii, a intrat în faliment după opt ani de insolvență. Potrivit platformei de analiză financiară RisCo.ro , regia a încheiat 2025 cu o cifră de afaceri de 4 milioane lei și un profit net de 65.700 lei, după doi ani consecutivi de pierderi, iar datele din ultimul deceniu arată că afacerile nu au mai revenit la nivelul de dinaintea insolvenței.
Nazare: Sperăm să găsim o soluţie de eşalonare a sumelor datorate magistraţilor - Financial Intelligence
Ministrul a fost întrebat ce se va întâmpla cu restanţele datorate magistraţilor în urma unei decizii definitive, în condiţiile în care suma depăşeşte 5 miliarde de lei.
Nazare: Bugetul pe 2027 va fi complicat de construit; pierdem 1,5% din PIB din PNRR - Financial Intelligence
Bugetul pentru anul 2027 va fi complicat de construit, în condițiile în care România pierde finanțări din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) echivalente cu 1,5% din PIB și trebuie să integreze cheltuieli importante pentru apărare, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după ședința de Guvern, potrivit Agerpres.
Guvernul a aprobat prima rectificare bugetară din 2026 pentru finanțarea serviciilor publice și continuarea investițiilor (MFP) - Financial Intelligence
Guvernul a aprobat astăzi, la propunerea Ministerului Finanțelor, prima rectificare bugetară din 2026. Fondurile suplimentare sunt direcționate către medicamente și servicii medicale, plata pensiilor, servicii sociale și bugete locale. Investițiile publice beneficiază de aproximativ 169 de miliarde de lei, peste 8% din PIB, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Finanțelor.
Guvernul a aprobat setul de măsuri propus de Ministerul Finanțelor pentru sprijinirea pregătirii localităților pentru iarnă, finanțarea serviciilor esențiale, continuarea investițiilor și menținerea disciplinei bugetare la final de an - Financial Intelligence
În ședința de Guvern de a fost aprobat proiectul de Ordonanță de urgență propus de Ministerul Finanțelor, care cuprinde un set de măsuri pentru sprijinirea pregătirii pentru iarnă a localităților, eficientizarea utilizării resurselor bugetare existente, facilitarea plății facturilor restante, asigurarea continuității finanțării serviciilor publice esențiale, a investițiilor și întărirea disciplinei cheltuielilor, pentru a preveni acumularea de noi obligații de plată fără acoperire bugetară, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Finantelor.
Alexandru Nazare: România mai are de finanțat 70 de miliarde de lei în următoarele opt săptămâni; costurile de împrumut au scăzut după învestirea Guvernului - Financial Intelligence
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat vineri, după ședința Guvernului în care a fost adoptată rectificarea bugetară, că România mai are de finanțat 70 de miliarde de lei în următoarele opt săptămâni. Ministrul a subliniat importanța menținerii credibilității României în fața investitorilor și a agențiilor de rating și a arătat că rectificarea a fost realizată fără majorarea țintei de deficit bugetar.
Finlanda va înfiinţa un centru de operaţiuni spaţiale militare în ianuarie 2027 - Financial Intelligence
Finlanda va înfiinţa un centru de operaţiuni spaţiale militare la sediul forţelor aeriene finlandeze din Tikkakoski pe 1 ianuarie 2027, a anunţat vineri Antti Hakkanen, ministrul finlandez al apărării, relatează agenţia de presă turcă Anadolu, potrivit Agerpres.
Bende Sándor: Tarifele de distribuție a energiei nu sunt stabilite politic, ci în funcție de costurile fiecărui operator - Financial Intelligence
Tarifele de distribuție a energiei electrice nu sunt stabilite pe criterii politice, ci în funcție de costurile fiecărui operator, de numărul consumatorilor deserviți și de cantitatea de energie distribuită, a declarat Bende Sándor, deputat UDMR și președinte al Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, în cadrul Forumului de Securitate Cibernetică în Energie, organizat de Distribuție Energie Electrică România (DEER), la Cluj-Napoca.
Eusebiu Rotaru (DEER): Inteligența artificială este necesară pentru detectarea atacurilor cibernetice, dar decizia trebuie să rămână la factorul uman - Financial Intelligence
Inteligența artificială trebuie utilizată pentru identificarea rapidă a anomaliilor și a potențialelor atacuri cibernetice asupra infrastructurii energetice, însă deciziile privind intervenția și protejarea sistemelor trebuie să rămână în responsabilitatea oamenilor, a declarat Eusebiu Rotaru, directorul Direcției Sisteme Informatice și Automatizări din cadrul Distribuție Energie Electrică România (DEER), la Forumul de Securitate Cibernetică în Energie, organizat la Cluj-Napoca.
Consiliul Fiscal: România riscă retrogradarea ratingului suveran dacă procesul de consolidare fiscală se blochează. Criza politică a afectat economia și investițiile străine - Financial Intelligence
Criza politică majoră din România a creat incertitudine, a afectat economia și a contribuit, probabil, la diminuarea investițiilor străine directe, avertizează Consiliul Fiscal, în opinia privind proiectul primei rectificări a bugetului general consolidat pe anul 2026, publicată la 30 octombrie.
Binance a alocat peste 6,34 miliarde de dolari pentru acoperirea pierderilor provocate de atacul cibernetic; active de 3 miliarde de dolari au fost blocate; Binance a început recuperarea activelor afectate - Financial Intelligence
Binance a anunțat că a alocat deja peste 6,34 miliarde de dolari din fondurile proprii pentru gestionarea consecințelor atacului cibernetic care a afectat platforma de tranzacționare a criptomonedelor.
CES critică reducerea dramatică a fondurilor pentru decontarea facturilor la energie și gaze la 1 miliard de lei. Măsura afectează și furnizorii reprezentați de ACUE - Financial Intelligence
Consiliul Economic și Social (CES) solicită Guvernului să renunțe la reducerea fondurilor destinate decontării schemelor de sprijin pentru energie electrică și gaze naturale, prevăzută în proiectul de rectificare bugetară pentru anul 2026. Potrivit documentului analizat de CES, alocarea din bugetul Ministerului Energiei pentru plata cererilor de decontare formulate în baza OUG nr. 27/2022 și OUG nr. 6/2025 ar urma să fie redusă de la 2 miliarde de lei la 1 miliard de lei.