Irineu Darău (USR): Dacă nu poate exista o majoritate 'de coabitare' în Parlament, nu poate exista Guvern - Financial Intelligence
“Putem recunoaşte şi este un eşec poate al tuturor că nu s-a reuşit păstrarea coaliţiei de guvernare în Guvern, dar până la urmă proba în Parlament acum este dacă există sau poate exista o majoritate, i-aş spune de coabitare. Dacă nu poate exista, nu poate exista Guvern. Vedeţi cât de greu a fost pe PNRR. (…) Faptul că atât de greu s-au scurs aceste săptămâni şi că s-au folosit politic subiecte legate de miliarde de euro pentru ţară arată că e foarte greu astăzi să faci o majoritate parlamentară în România. Dar (…) personal consider că aceasta este singura variantă fezabilă şi care are şi o valenţă etică. (…) Cred că dacă vrem ceva stabil până în 2028, trebuie să se revină, în mare, la acel protocol care a existat pentru majoritate parlamentară”, a declarat Darău marţi, la Râmnicu Vâlcea, potrivit Agerpres.
Guvernul ungar, vizat de o plângere privind cheltuielile lui Viktor Orbán pentru conținuturi pe rețelele sociale - Financial Intelligence
Guvernul ungar a anunțat marți că a depus o plângere penală în legătură cu peste patru miliarde de forinți (aproximativ 10,7 milioane de euro), cheltuiți în timpul guvernării lui Viktor Orbán pentru comunicarea pe rețelele sociale, relatează MTI și AFP, potrivit Agerpres.
Donald Trump, acţionat în justiţie pentru sancţiunile sale împotriva CPI - Financial Intelligence
Organizații pentru apărarea drepturilor omului au sesizat marți instanța pentru a contesta sancțiunile impuse Curții Penale Internaționale (CPI) de președintele american Donald Trump, susținând că acestea limitează accesul la justiție al victimelor crimelor de război, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Românii vor putea călători cu avionul direct în China, din 4 septembrie, cu trei zboruri pe săptămână - Financial Intelligence
Românii vor putea călători direct în Republica Populară Chineză începând cu 4 septembrie, odată cu inaugurarea rutei aeriene Beijing–București, operată de Air China cu trei zboruri pe săptămână.
Kazahstan: Producţia de petrol a scăzut cu 8,9% în primele şapte luni din 2026 - Financial Intelligence
În pofida declinului producţiei de petrol şi a volatilităţii de pe pieţele globale, PIB-ul Kazahstanului a crescut cu 4,1% în perioada ianuarie-iulie 2026, a informat ministerul.
Ministrul Miruţă spune că se discută cu CE modul de decontare a lucrărilor PNRR pe linia ferată Cluj-Napoca - Oradea - Financial Intelligence
Întrebat într-o conferinţă de presă în Sălaj ce se întâmplă cu obiectivul de investiţii privind calea ferată Cluj – Poieni – Oradea, Radu Miruţă a spus că este în PNRR, cu termen de a fi finalizată până la 31 august, o condiţie pentru a putea să fie decontate sumele de bani.
Fost şef al Curţii Supreme, Andras Baka, ales preşedinte al Ungariei de către Parlament - Financial Intelligence
Parlamentul Ungariei l-a ales marţi pe Andras Baka, fost şef al Curţii Supreme, în funcţia de preşedinte al ţării, informează MTI, potrivit Agerpres.
Complexul Energetic Oltenia asigură 660 MW pentru Sistemul Energetic Naţional; Stocurile de cărbune de la Rovinari, monitorizate strict pentru sezonul rece - Financial Intelligence
Complexul Energetic Oltenia (CEO) asigură 660 MW pentru Sistemul Energetic Naţional (SEN). CEO are, în prezent, în exploatare comercială trei grupuri energetice care livrează o putere totală aproximativ egală.
CONVOCATOR al Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor societății PREMIER MEAT DISTRIBUTION S.A. din data de 15.09.2026 - Financial Intelligence
Consiliul de Administrație al societății PREMIER MEAT DISTRIBUTION S.A. , persoană juridică română, cu sediul social în România, Municipiul București, Calea Giulești nr. 333, Clădirea C14, Parter, Camera nr. 28, Sector 6, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București sub nr. J2016015172403, având cod unic de înregistrare 36750801, cu un capital social subscris și integral vărsat de 1.626.500 lei, divizat în 16.265.000 acțiuni nominative dematerializate, cu valoare nominală de 0,10 lei fiecare (denumită în continuare „Societatea”),
Departamentul de Stat SUA: România îndeplinește cerințele de transparențã fiscalã evaluate în Raportul din 2026 - Financial Intelligence
România îndeplinește cerințele minime de transparențã fiscalã pentru anul 2025, potrivit evaluãrii realizate de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii în cadrul Fiscal Transparency Report (FTR) 2026, publicat astãzi, 11 august 2026.
Moody’s reconfirmă ratingurile și profilul financiar solid al Băncii Transilvania - Financial Intelligence
Moody’s Ratings reconfirmă ratingurile Băncii Transilvania pentru depozite și emitent, menținând calificativele Baa1/P-2, respectiv Baa2/P-2. Agenția a menținut, de asemenea, evaluarea de credit de bază a băncii la nivelul ba1, precum și ratingurile de contrapartidă și cele asociate obligațiunilor emise de bancă.
Constanța: Polițiștii supraveghează zona barjelor scufundate în Dunăre, după ce două persoane ar fi încercat să fure componente - Financial Intelligence
Polițiștii constănțeni și cei de la Poliția de Frontieră desfășoară acțiuni de patrulare și supraveghere în zona unor barje scufundate în Dunăre, în apropierea localității Izvoarele, după ce două persoane aflate la bordul unei șalupe ar fi încercat să sustragă componente ale acestora.
Matteo Salvini, vicepremierul Italiei, reia apelul către Intesa şi Unicredit pentru sprijinirea economiei italiene - Financial Intelligence
Partidul Liga, formațiune de extremă dreapta din coaliția aflată la guvernare în Italia, va propune introducerea în bugetul pentru 2027 a unei taxe aplicate celor mai mari zece bănci din țară, pentru o perioadă de trei ani, în vederea susținerii finanțelor publice, a declarat marți vicepremierul italian Matteo Salvini, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat raport favorabil proiectului privind tranzacţiile cu bunurile statului - Financial Intelligence
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat marţi raport favorabil la proiectul de lege de completare a Codului administrativ, care instituie un mecanism prin care tranzacţiile care vizează bunurile imobile proprietate privată a statului ori tranzacţii cu o valoare mai mare de 500.000 lei vor trebui aprobate prin hotărâre a Guvernului, potrivit Agerpres.
Aplicația e-Terra este repornită etapizat începând de astăzi; în prima zi de funcționare nu vor putea fi solicitate extrase de carte funciară pentru autentificare și respectiv informare - Financial Intelligence
Începând de astăzi, 11 august 2026, ora 15.00, aplicația e-Terra a fost repornită etapizat, pentru personalul ANCPI, al oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară (OCPI), precum și pentru notarii publici, a anuntat Guvernul.
Comisia Europeană monitorizează securitatea aprovizionării cu energie, în contextul secetei şi al nivelurilor scăzute ale apelor râurilor - Financial Intelligence
Declaraţia vine în urma reuniunii Grupului de coordonare pentru energie electrică, unde s-a discutat securitatea aprovizionării cu energie electrică.
DEER semnează un nou contract de finanțare pentru o investiție strategică de peste 237 milioane de lei în rețeaua electrică din Cluj-Napoca și Florești - Financial Intelligence
Distribuție Energie Electrică Romania (DEER), cel mai mare operator național de distribuție a energiei electrice, a semnat astăzi, 11 august, contractul de finanțare pentru implementarea proiectului „ Mărire capacitate de distribuție şi digitalizare RED în zona de vest a municipiului Cluj-Napoca și a localității Floreşti, jud. Cluj”, una dintre investițiile strategice destinate modernizării și digitalizării infrastructurii de distribuție din județul Cluj.
Cristian Bușoi: România a notificat UE privind situația de criză și iminenta oprire a Unității 2 de la Cernavodă - Financial Intelligence
România a informat Comisia Europeană, în cadrul reuniunii Grupului de Coordonare pentru Electricitate, despre iminenta oprire controlată a Unității 2 a CNE Cernavodă și despre măsurile adoptate pentru gestionarea situației. Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, a anunțat că autoritățile au activat nivelul de „crisis situation” și au solicitat sprijin european, inclusiv o evaluare regională actualizată și flexibilitate pentru menținerea în funcțiune a grupului energetic Turceni 5.
Transelectrica prezintă etapele parcurse în gestionarea Sistemului Electroenergetic Naţional în situaţii de criză - Se merge progresiv de la măsuri tehnice, reducerea voluntară a consumului, până la limitarea consumului şi deconectarea manuală - Financial Intelligence
Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA, care prin Dispecerul Energetic Naţional are misiunea de a asigura funcţionarea în condiţii de siguranţă şi stabilitate a Sistemului Electroenergetic Naţional, informează cu privire la etapele pe care le presupune gestionarea SEN în situaţii de criză, potrivit news.ro.
Rusia desfăşoară surprinzător de rapid o reţea de sateliţi în genul Starlink (general ucrainean din domeniul informaţiilor) - Financial Intelligence
Reţeaua Starlink a companiei SpaceX conduse de magnatul Elon Musk acoperă Ucraina, dar nu şi Rusia. Ucrainenii au obţinut cu ajutorul ei un avantaj important în operaţiunile cu drone şi în comunicaţiile pe câmpul de luptă.
Fostul dictator sirian Bashar al-Assad şi alţi opt oameni cu legături cu regimul, condamnaţi la moarte - Financial Intelligence
Judecătorul Fakhr al-Din al-Uryan, de la Tribunalul Penal nr. 4 din Damasc, a citit sentinţa, în care alţi opt oameni au fost condamnaţi la moarte, printre care şi fratele lui Al-Assad, Maher al-Assad, şi vărul său Atef Najib, singurul prezent la audiere.
Notificarea ANAF privind restanţele trebuie verificată înainte de plată (EY) - Financial Intelligence
“Când o persoană primeşte o notificare de la ANAF privind obligaţii fiscale restante, poate să apară imediat întrebarea firească: “Am ceva de plată sau este o eroare?”. În iunie 2026 a fost publicată Procedura de comunicare a notificărilor de alertă privind neîndeplinirea obligaţiilor bugetare de plată, prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 758/2026 (“Ordin”). Aceasta are rol preventiv şi vizează în principal contribuabilii care desfăşoară activităţi economice (“debitori profesionişti”, aşa cum sunt definiţi de Ordin) cu obligaţii bugetare restante de peste 40.000 de lei. ANAF le va transmite acestor contribuabili o notificare de alertă, periodic, pentru a-i informa despre obligaţiile restante şi despre modalităţile de sprijin disponibile, precum opţiunile de eşalonare la plată”, susţin reprezentanţii EY.
Kelemen Hunor: Dacă Legea salarizării ajunge în Parlament fără o majoritate, nu are cum să iasă bine - Financial Intelligence
Proiectul Legii salarizării ar trebui dezbătut și votat în Parlament doar după încheierea unui acord politic, a declarat președintele UDMR, Kelemen Hunor, potrivit Agerpres.
România la ora 20:00: fără nuclear, nu mai discutăm despre prețul energiei, ci despre cine va fi deconectat (AEI) - Financial Intelligence
Autor: Dumitru Chisăliță, Președinte AEI