Duminică, 30 August 2026

8 articole

Cristi Chivu pregătește un dublu transfer Barcelona - Inter Milano!

Perioada de mercato se apropie de final, iar Cristi Chivu și Inter pot realiza cel mai tare schimb de jucători din actuala fereastră de transferuri. Potrivit informațiilor din presa internațională, se pare că „nerazzurrii” negociază cu Barcelona un „swap deal” între Federico Dimarco și Alejandro Balde, ambii fotbaliști jucând pe postul de fundaș stânga. Rămâi pe site-ul FANATIK pentru a afla toate detaliile.

Lisav Eissat a comis penalty spre finalul meciului Bristol City - Portsmouth! Cum s-a încheiat partida

Echipa lui Lisav Eissat (21 de ani), Bristol City, a obținut prima victorie din noul sezon, 2-1 contra lui Portsmouth în etapa a 3-a din Championship. Reușita oaspeților a sosit aproape de finalul jocului, dintr-o lovitură de la 11 metri acordată după un fault comis de internaționalul român.

Mihai Stoica, virulent împotriva celor cu dosar la Securitate! „Am fost un mic dizident! Cum să scriu despre colegii mei?”. Exclusiv

Foarte multe persoane din viața publică, extrem de cunoscute, au avut fel și fel de „relații” cu vechea Securitate. Artiști, politicieni, chiar și foști sportivi, au avut dosar de informator. CNSAS (Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității) a confirmat unele cazuri. Mihai Stoica (61 de ani), oficialul celor de la FCSB, nu a făcut parte din această categorie. Mai mult, Meme îi atacă pe cei care au dat cu subsemnatul.

Peste 3000 de „duble” în scop caritabil! Puștiul lui Ajax a făcut spectacol la Amsterdam, înainte ca echipa sa să obțină calificarea în Europa. Video

Joi seară, înainte ca Ajax să dea piept cu elvețienii de la FC Sion pentru un loc în grupa unică de UEFA Conference League , un puști din echipa U11 a „lăncierilor”, pe numele său Syb Zeldenthuis, a făcut spectacol cu mingea în scop caritabil, fiecare „dublă” reprezentând câte un euro donat pentru Fundația grupării din Amsterdam. Acesta a izbutit să strângă, în total, 3085 de euro.

Editorial Andrei Vochin: "Corvinul - Dinamo, două rase de câini în cel mai bun meci din SuperLiga"

Pentru prima oară în acest campionat al SuperLigii am trăit senzația de oboseală pe care o exersez când mă uit la meciurile de prin cupele europene. Știți tipul ăla de oboseală care apare când te uiți la unii care nu se mai opresc din alergat. Care leagă sprinturile. Care nu se odihnesc după ce câștigă mingea, ci se năpustesc asupra porții adverse cu o potență fizică de invidiat.

Mirel Rădoi, șoc în Turcia! Iustin Doicaru l-a învins la debutul său pentru Rizespor

Mirel Rădoi a suferit prima înfrângere din noul sezon al campionatului Turciei. Gaziantep a pierdut pe teren propriu, scor 1-2, în fața celor de la Rizespor, în etapa a treia din Super Lig.

Zeljko Kopic, debut la Wieczysta Cracovia. Ce rezultat a înregistrat echipa sa

La aproximativ două luni și jumătate după plecarea de la Dinamo, Zeljko Kopic (48 de ani) a revenit pe banca tehnică, fiind prezentat oficial ca noul antrenor al celor de la Wieczysta Cracovia, grupare nou-promovată în prima divizie. Primul său meci a fost un derby contra celor de la Wisla Cracovia, prima întâlnire dintre cele două formații la nivelul primei divizii. Din nefericire pentru fostul antrenor al lui Dinamo, adversarii s-au impus cu 2-0.

Aurel Țicleanu, scandal pe Facebook cu fanii Craiovei. A ales să meargă în concediu în loc să fie la înmormântarea lui Nae Ungureanu

O postare aparent banală a lui Aurel Țicleanu a provocat o adevărată furtună pe rețelele de socializare. Fostul mare fotbalist al Craiovei Maxima a publicat mai multe fotografii de familie de la Neptun, acolo unde își petrece timpul alături de nepoate.

Sâmbătă, 29 August 2026

16 articole

Suporterii lui Dinamo s-au încăierat pe stadion după meciul cu Corvinul: intervenția Jandarmeriei

După meciul pe care Dinamo l-a disputat la Arad contra celor de la Corvinul (1-1), fanii „câinilor” s-au bătut în tribune, iar Jandarmeria a intervenit pentru a încerca să controleze situația. Totul a pornit de la faptul că ultrașii din Sud Dinamo l-au înjurat din nou pe președintele executiv al clubului, Andrei Nicolescu (50 de ani), cu care se află în conflict.

Adrian Mutu, ovaționat pe Artemio Franchi la centenarul Fiorentinei! Tribunele "au erupt" la apariția „Briliantului”. Video

Fiorentina a sărbătorit sâmbătă seară 100 de ani de la înființare, drept pentru care pe stadionul Artemio Franchi a fost organizat un spectacol grandios de la care nu au putut lipsi marile personalități ale clubului. Printre aceștia s-a numărat, bineînțeles, și Adrian Mutu, care a ridicat publicul în picioare în momentul în care și-a făcut apariția pe gazon. Rămâi pe FANATIK pentru a vedea imaginile cu „briliantul”.

"Pinto și Hintsa, o apă și-un pământ!" Notele lui Marcel Pușcaș după Corvinul - Dinamo 1-1

Dinamo rămâne neînvinsă în ultimele etape. Cu toate astea a tremurat în fața unei echipe cu posibilități limitate, dar cu lecția bine învățată. Multor echipe din campionat le va fi greu contra Corvinului și multe vor capota în fața celor de la Dinamo. Ambele echipe au nevoie încă de omogenizare și ambele vor avea un cuvânt greu în acest campionat. Fără îndoială, achizițiile bucureștenilor vor ieși în curând mai mult în evidență, așa cum cred că Florin Maxim este unul dintre cei mai buni antrenori români.

„Momentan sunt aici”. Karamoko a făcut anunțul despre plecarea de la Dinamo! Ce a spus imediat după remiza cu Corvinul

Dinamo s-a mulțumit doar cu o remiză, sâmbătă seară, la Arad, în deplasarea cu Corvinul. Scorul final a fost 1-1. „Câinii roșii” rămân pe primul loc, cel puțin pentru moment, în SuperLiga. La final, jucătorii formației din Ștefan cel Mare au reacționat.

Probleme pentru Dinamo înainte de derby-ul cu FCSB: un titular s-a accidentat, Bellaarouch are și el probleme

David Irimia (20 de ani) a evoluat ca pe postul de fundaș dreapta la Dinamo în ultimele 6 meciuri jucate de „câini” în SuperLiga, inclusiv în partida de la Arad contra Corvinului, 1-1. Spre finalul meciului, tânărul fotbalist a acuzat o problemă medicală, fiind înlocuit cu Ștefan Opriș, care a debutat cu această ocazie în tricoul lui Dinamo. Accidentarea lui Irimia sosește într-un moment neplăcut pentru antrenorul Nuno Campos, deoarece formația „roș-albă” va juca săptămâna viitoare derby-ul contra rivalei FCSB.

Răsturnare de situație în Premier League! Cody Gakpo, negocieri avansate pentru un transfer de la Liverpool la Manchester City

Perioada de mercato se apropie de final, dar se pare că ultimele zile în care se mai pot efectua transferuri în primele 5 campionate din Europa vor veni cu multe surprize. Prima dintre ele s-a produs chiar în acest weekend, atunci când presa britanică a anunțat faptul că olandezul Cody Gakpo vrea să plece de la Liverpool și să semneze cu marea rivală Manchester City . Rămâi pe FANATIK pentru a afla toate detaliile.

Roger Junio a revenit în SuperLiga: prezent în tribune la meciul cu Dinamo, după semnarea contractului

Roger Junio (30 de ani) a revenit în fotbalul românesc după o pauză de doi ani. Brazilianul a semnat cu Corvinul, grupare la care a mai evoluat pentru o scurtă perioadă, sub formă de împrumut de la U Cluj. Acesta a fost prezent în tribunele Arenei „Francisc Neuman” din Arad și a urmărit duelul dintre noua sa echipă și Dinamo.

Radu Drăgușin, pus la zid de presa italiană după evoluția dezastruoasă din Fiorentina - Frosinone 0-3: „Vinovat la toate golurile”

Cu Radu Drăgușin integralist, Fiorentina a pierdut categoric al doilea meci consecutiv din debutul noului sezon în Serie A . Echipa stoperului român a cedat la scor de neprezentare pe teren propriu în fața celor de la Frosinone (0-3), noul club al lui Daniel Bîrligea, iar fotbalistul în vârstă de 24 de ani a fost printre cei mai criticați în presa italiană. Acesta a jucat un rol important la toate cele trei goluri marcate de oaspeți.

Marele avantaj pentru Universitatea Craiova dat de programul anunțat de UEFA în Conference League

Universitatea Craiova și-a aflat programul complet din faza principală a UEFA Conference League. Oltenii vor disputa șase partide în perioada 15 octombrie – 17 decembrie și speră să obțină punctele necesare pentru a continua aventura europeană și în primăvara anului 2027.

Premier League, 30 august 2026: două meciuri cu cotă 2.20 la BETANO – cum obții câștig de 200 de lei

Biletul zilei la pariuri de duminică, 30 august 2026, propune două meciuri din etapa a doua de Premier League. Este vorba despre partidele Manchester United – Ipswich Town și Chelsea – Brighton. Am analizat aceste dueluri și am ales pronosticuri care cumulate ajung la o cotă totală de 2.20 la BETANO .

Cum a refuzat Sabin Ilie 500.000 de dolari. Gestul l-a șocat pe Giovanni Becali

Sabin Ilie (51 de ani) rămâne unul dintre cei mai mari atacanți ai României. Fostul golgheter al Stelei a povestit la FANATIK SUPERLIGA cum s-a făcut transferul la Fenerbahce, după ce a refuzat un salariu de 500.000 de dolari pe an.

FCSB – UTA Arad: Pontul zilei din SuperLiga, Bet Builder de cotă 13,55 pentru duminică, 30 august

Capul de afiș al etapei cu numărul 7 din SuperLiga României este FCSB – UTA Arad, un meci care se joacă în afara Bucureștiului. Cum Arena Națională e indisponibilă din luna mai, iar gazonul de pe Ghencea și Arcul de Triumf nu e în stare bună, roș-albaștrii au ales să-și mute meciul de acasă la Târgoviște, pe stadionul „Eugen Popescu”.

Suporterii lui Dinamo, percheziționați la intrarea pe stadionul din Arad: Cozi interminabile înainte de meciul cu Corvinul

E agitație mare la Arad, cu mai puțin de o oră înainte de meciul pe care nou-promovata Corvinul îl joacă în compania liderului Superligii, Dinamo. Suporterii „câinilor roșii” au fost percheziționați la sânge de forțele de ordine și s-au format cozi uriașe la intrarea pe stadion.

Poli Timișoara: Noul stadion „Dan Păltinișanu” va fi gata până în 2030, costă 115 milioane de euro

Noul stadion „Dan Păltinișanu” ar urma să fie inaugurat în 2030, conform celor declarate de președintele clubului Poli, Dinu Bara (40 de ani), în exclusivitate pentru FANATIK . Contractul pentru noua arenă a fost semnat în această săptămână, la aproximativ un an și jumătate după demolarea vechiului stadion.

Radu Drăgușin, distrus de fanii lui Fiorentina după gafele comise contra echipei lui Bîrligea: „Este un pericol public”

Radu Drăgușin a avut parte de o primă repriză de coșmar în runda cu numărul #2 din Serie A . Deși a avut numeroase ocazii de a marca, existând inclusiv două mingi care au lovit bara, Fiorentina a intrat la cabine condusă pe tabelă, 0-2 cu Frosinone, noua echipă a lui Daniel Bîrligea. Stoperul român a fost implicat în ambele goluri ale oaspeților, iar fanii trupei de pe Artemio Franchi l-au taxat dur în mediul online.

Marius Baciu, despre plecarea de la FCSB: discuția cu Gigi Becali din vară dezvăluită

Marius Baciu (51 de ani) se află într-o situație foarte complicată la FCSB. Eliminată de Auda din Conference League, formația „roș-albastră” nu a convins nici pe plan intern, iar suporterii din Peluza Nord i-au cerut demisia tehnicianului după eșecul suferit pe terenul lui CFR Cluj. Înainte de partida contra UTA-ei, care va avea loc duminică la Târgoviște, antrenorul a dezvăluit ce a discutat cu Gigi Becali înainte de startul sezonului.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont