Fanatik
•
29 Octombrie 2026
•
19:49
Logodnica lui Daniel Bîrligea, reacție instant după dubla de senzație din Serie A! Ce a postat pe Instagram
Daniel Bîrligea (26 de ani) a reușit în sfârșit să spargă gheață în Serie A. Și nu a marcat doar o dată, ci a semnat chiar o dublă. Asta în condițiile în care a trecut recent printr-o accidentare, iar acum a fost din nou doar rezervă, fiind introdus pe teren în repriza a doua. S-a întâmplat în meciul jucat de Frosinone joi seară pe teren propriu contra celor de la Lecce.
Fanatik
•
29 Octombrie 2026
•
19:33
„Sunt în ultimul an!“. Steven Nsimba a vorbit despre plecarea de la Universitatea Craiova
Steven Nsimba a revenit pe teren pentru Universitatea Craiova, după o perioadă în care a fost mai mult spectator la meciurile echipei. Atacantul francez a evoluat în repriza secundă a remizei cu FC Voluntari, scor 1-1, în Cupa României, iar la final a vorbit despre situația sa, relația cu antrenorul Filipe Coelho și viitorul în Bănie. Fotbalistul a lămurit și episodul controversat de la partida cu Sepsi, când a părăsit banca de rezerve și s-a îndreptat spre vestiare.
Fanatik
•
29 Octombrie 2026
•
19:27
153 de zile! Mihai Popescu, revenire după cea mai lungă absență din carieră
Mihai Popescu (33 de ani) se pregătește să revină într-un meci oficial pentru FCSB după o pauză de 153 de zile! Fundașul central este anunțat titular în partida cu Gloria Bistrița, programată joi, 29 octombrie, de la ora 21:30, în etapa a doua a grupelor Cupei României.
Fanatik
•
29 Octombrie 2026
•
19:15
Agitație mare înainte de Gloria Bistrița - FCSB! Fanii au luat cu asalt stadionul, însă mulți riscă să nu prindă startul. Video
FCSB continuă să umple stadioanele atunci când joacă în provincie, iar acest lucru se va întâmpla și la meciul cu Gloria Bistrița din etapa a 2-a a fazei grupelor Cupei României Betano. Stadionul cu o capacitate de 7.800 de locuri va fi plin, iar fanii au luat cu asalt intrările cu o oră înaintea partidei.
Fanatik
•
29 Octombrie 2026
•
19:05
Jucătorul de la Egnatia, accidentare horror chiar înaintea meciului cu U Craiova! Imagini teribile. Video
Egnatia urmează să joace cu Universitatea Craiova , în Bănie, pe data de 5 noiembrie, cu începere de la ora 22:00, în cadrul etapei cu numărul 3 din faza principală a Conference League. Formația din Albania va veni însă pe stadionul „Ion Oblemenco” fără unul dintre titulari, Eljon Sota (28 de ani), cel care a suferit o accidentare teribilă joi seară în campionat.
Fanatik
•
29 Octombrie 2026
•
19:00
FC Voluntari dinamitează grupa din Cupa României! Toate calculele înainte de Universitatea Craiova - Dinamo
Universitatea Craiova era mare favorită în faţa celor de la FC Voluntari. O victorie a oltenilor securiza calificarea, iar Dinamo putea sta, la rându-i, liniştită înaintea derby-ului de pe „Ion Oblemenco” din ultima etapă. Doar că remiza smulsă de ilfoveni complică teribil calculele.
Fanatik
•
29 Octombrie 2026
•
18:54
Retro Nsimba. Atacantul Craiovei a purtat ghete speciale la meciul cu Voluntari. Foto
Moda pieselor de colecție retro a cucerit și vestiarele din campionatul intern, iar ultima apariție a unui astfel de articol vine din vestiarul celor de la Universitatea Craiova. Vârful francez Steven Nsimba a renunțat la modelele de ultimă generație și a ieșit pe gazon într-o pereche impresionantă de Nike Mercurial Vapor 1, modelul lansat în urmă cu peste două decenii, înaintea Campionatului Mondial din Asia.
Fanatik
•
29 Octombrie 2026
•
18:19
Cristi Chivu, definitiv în istoria lui Inter Milano! Recordul de senzație stabilit de român în Italia: peste Mourinho, Mancini, Inzaghi și Herrera
Cristi Chivu (46 de ani) se află la doar al doilea sezon pe banca tehnică a lui Inter Milano, dar despre el se poate spune deja că a intrat definitiv în istoria clubului și ca tehnician, după ce reușise acest lucru ca fotbalist, prin prisma faptului că a participat la acea triplă unică din 2010, sub comanda lui Jose Mourinho.
Fanatik
•
29 Octombrie 2026
•
18:15
Apărători cu Iisus și Maica Domnului! Cine e fotbalistul de la Universitatea Craiova care „vorbește mereu” cu Dumnezeu. Foto exclusiv
Oleksandr Romanchuk (26 de ani) a vorbit în mai multe rânduri despre credința sa, iar fundașul ucrainean al Universității Craiova demonstrează acest lucru și prin apărătorile pe care le folosește, pe care apar Iisus și Maica Domnului.
Fanatik
•
29 Octombrie 2026
•
18:10
Mihai Căpățînă, interviu-eveniment după titlul istoric cucerit în Kazahstan! Acum vrea să-și ajute fosta echipă: „Craiova are avantaj!”
Mihai Căpățînă trăiește unul dintre cele mai frumoase momente ale carierei. Fostul fotbalist al Universității Craiova a devenit campion al Kazahstanului cu Ordabasy, după un final de sezon plin de emoții, în care titlul a fost decis de rezultatul rivalei Kairat Almaty, din penultima etapă. Într-un interviu-eveniment acordat în exclusivitate pentru FANATI K , mijlocașul a povestit cum a sărbătorit performanța alături de familie, dar a oferit și informații prețioase despre Kairat, viitoarea adversară a oltenilor în Conference League.
Fanatik
•
29 Octombrie 2026
•
18:00
Surpriză! Ce meci va rula pe ecranul gigant al arenei din Bistrița chiar în timpul duelului cu FCSB
Gloria Bistrița primește joi seară, 29 octombrie, vizita celor de la FCSB, într-un meci din grupele Cupei României. Conducerea clubului ardelean a pregătit însă o surpriză pentru suporterii care vor ajunge pe stadionul „Jean Pădureanu”. Înaintea confruntării cu roș-albaștrii, pe ecranul gigant al arenei va fi transmis meciul de handbal feminin dintre Rapid și Gloria Bistrița.
Fanatik
•
29 Octombrie 2026
•
17:38
Tolea Ciumac, absent de la conferința galei HEROES! Judecătorii îi decid soarta chiar în ziua luptei cu Danu Spartanu. Exclusiv
Meciul dintre Tolea Ciumac (52 de ani) și Danu Spartanu (n.r. – Dan Ciudin), de la gala HEROES 16, este în aer. „Ursul Siberian” nu s-a prezentat la conferința de presă premergătoare evenimentului de la Buzău. FANATIK a aflat ce s-a întâmplat, de fapt, cu fostul luptător K1.
Fanatik
•
29 Octombrie 2026
•
17:36
Nicolae Stanciu, fostul căpitan al Rapidului, condamnat la închisoare cu suspendare
Nicolae Stanciu (52 de ani), fost fotbalist cu peste 300 de meciuri în tricoul Rapidului, a primit o sentință de un an și o lună de închisoare cu suspendare după ce a condus sub influența băuturilor alcoolice și a produs un accident rutier în urmă cu aproape un an.
Fanatik
•
29 Octombrie 2026
•
17:21
Anunț-sumbru după derby-ul Clujului: „Din păcate, o echipă cu tradiție dispare”
Problemele financiare de la CFR Cluj sunt unele extrem de grave. Clubul care are în palmares nu mai puțin de 8 titluri pe prima scenă a fotbalului românesc a acumulat datorii de ordinul zecilor de milioane de euro. Un fost antrenor din Gruia face un anunț sumbru după derby-ul Clujului, CFR vs „U”, din Cupa României, și spune că, din păcate, „ o echipă cu tradiție dispare ”.
Fanatik
•
29 Octombrie 2026
•
17:08
Reacția lui Cristano Ronaldo de pe Instagram care a strâns 6 milioane de aprecieri în doar o oră
În acest an, pe lângă Balonul de Aur câștigat de Harry Kane, s-a mai oferit un premiu numit „cel mai bun Balon de Aur din toate timpurile”, doar că voturile au fost date de fani, nu de jurnaliști. Această distincție a fost câștigată de Cristiano Ronaldo (41 de ani), pentru sezonul fabulos de la Manchester United, în care a câștigat „tripla” alături de „diavoli”. La câteva ore după ce a câștigat, portughezul a transmis un mesaj pe Instagram, în care i-a înțepat subtil pe cei de la France Football.
Fanatik
•
29 Octombrie 2026
•
17:01
Mesajul cu care fostul fotbalist de la Barcelona a devenit viral. Ce a spus după tragedia din Spania
Un fost fotbalist care a avut în trecut contract cu Barcelona a devenit viral datorită unui mesaj puternic. Fundașul Marc Bartra și-a expus punctul de vedere după tragedia din Spania. A ținut să vorbească de cât de fragilă este, de fapt, existența oamenilor.
Fanatik
•
29 Octombrie 2026
•
16:45
Liga Campionilor la handbal masculin, etapa 6. Montpellier - Dinamo, ultimul meci din grupă al „Dulăilor”. Calculele calificării
Liga Campionilor la handbal masculin, faza grupelor, programează în această săptămână partidele din etapa 6, ultima. În Franța se joacă Montpellier – Dinamo, un duel decisiv, care poate aduce, în funcție de jocul rezultatelor, calificarea „Dulăilor” în faza următoarea a competiției. Românii vin după un succes absolut de senzație și impresionant, cu puternica echipă daneză Skanderborg Aarhus.
Fanatik
•
29 Octombrie 2026
•
16:44
Cât a ajuns să coste un bilet „la negru” pentru meciul Gloria Bistrița - FCSB
FCSB evoluează joi, de la ora 21:30, pe terenul Gloriei Bistrița în Cupa României Betano, iar fanii au epuizat aproape toate biletele puse la dispoziție pe căi oficiale. Multe dintre bilete au ajuns însă pe diferite site-uri sau pe rețelele sociale, vânzătorii solicitând sume mai mari decât cele plătite inițial.
Fanatik
•
29 Octombrie 2026
•
16:33
Replica lui Cornel Țălnar după ce Cornel Dinu l-a numit „bestie” în Fanatik: „Mă rog la Dumnezeu să îmbătrânim frumos”
Cornel Țălnar (69 de ani) nu vrea să mai pună paie pe foc în conflictul cu nașul său, Cornel Dinu (78 de ani), în ciuda jignirilor care i-au fost adresate. „Procurorul” a folosit cuvinte extrem de dure la adresa lui Țălnar, pe care l-a numit „bestie” și „canalie”.
Fanatik
•
29 Octombrie 2026
•
16:15
Cosmin Matei, și suspendat, și „țepuit”! Cum i-au dispărut fotbalistului peste 230.000 de euro din cont
Cosmin Matei (35 de ani) este fotbalistul celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe, însă, începând cu luna august a anului 2026, contractul său a fost desfăcut după ce a primit o suspendare de 9 luni din cauză că a picat testele anti-doping. Recent, fostul fotbalist de la Dinamo și FCSB a mai trecut printr-un moment dificil după ce a fost „țepuit” în mediul online și a pierdut o sumă consistentă de bani.
Fanatik
•
29 Octombrie 2026
•
16:02
Căpitanul Gloriei Bistrița, la un pas de FCSB! Cum a picat transferul: „Reghecampf a fost antrenorul care m-a băgat în seamă”
FANATIK a stat de vorbă cu veteranul ardelenilor care vrea să le închidă poarta FCSB-ului, deși este fan declarat al echipei patronate de Gigi Becali. Alexandru Greab vrea să facă meciul carierei împotriva formației pe care o simpatizează.
Fanatik
•
29 Octombrie 2026
•
15:49
Prima medalie pentru România la Campionatele Mondiale de lupte! Andreea Ana, bronz la 53 kg
Andreea Ana (25 de ani) a cucerit singura medalie a României la Campionatele Mondiale de lupte din 2025, iar sportiva a „recidivat” și la ediția din acest an, organizată în capitala Kazahstanului, Astana. Ana a obținut bronzul la categoria 53 kg după ce a venit din recalificări, învingând-o pe Cristelle Rodriguez Dobler (SUA) în meciul decisiv pentru medalie.
Fanatik
•
29 Octombrie 2026
•
15:45
Istoria piloților de Formula 1 care au devenit campioni mondiali în Mexic. Kimi Antonelli poate marca o premieră!
De-a lungul anilor, Marele Premiu de Formula 1 al Mexicului s-a regăsit în ultima parte a sezonului competițional, reprezentând chiar și finalul acestuia. Astfel că etapa din Ciudad de México a fost martoră și totodată gazdă la încoronarea mai multor campioni mondiali. Întrucât este greu de crezut că mai poate pierde titlul , Kimi Antonelli își poate trece numele pe lista piloților care și-au adjudecat marele trofeu pe Autodromul Hermanos Rodriguez.
Fanatik
•
29 Octombrie 2026
•
15:30
A murit fostul coleg de bancă al lui Helmuth Duckadam!
Jozsef Meszar, fratele lui Alexandru Meszar, șeful celor de la UTA Arad, a murit la vârsta de 67 de ani. Acesta a fost coleg de bancă în copilărie cu „Eroul de la Sevilla”, Helmuth Duckadam, și a activat la clubul care a crescut mai mulți fotbaliști importanți ai României.