Luni, 14 Septembrie 2026

24 articole

Gigi Becali îl trimite pe Tavi Popescu în Grecia: ce pierde FCSB după plecarea celui mai bun driblor al echipei

Octavian Popescu (23 de ani) este istorie la FCSB, cel puțin pentru moment. Fotbalistul din Nucet va juca sub formă de împrumut la Levadiakos până la finalul sezonului 2026-2027. Plecarea sa lasă însă echipa lui Marius Baciu fără unul dintre puținii jucători capabili să producă dezechilibru prin acțiuni individuale.

APS semnalează înmulțirea tacticilor de intimidare împotriva jurnaliștilor. Trei exemple negative de cluburi cu tradiție din Liga 1 și Liga 2

Asociația Presei Sportive din România a semnalat o serie de derapaje în relația unor cluburi de tradiție din campionat față de reprezentanții mass-media. În consecință, APS solicită cluburilor să respecte regulamentul și libertatea presei, precum și a jurnaliștilor de a-și exercita profesia fără „intimidări, condiționări sau presiuni”.

FCSB, formația de start pentru Petrolul: Korenica titular, Drăguș rezervă, decizia pentru Muhar

FANATIK a aflat echipa de start a celor de la FCSB pentru meciul cu Petrolul de luni seară, ora 21:00, de pe Arena Națională, din cadrul etapei cu numărul 9 din SuperLiga. Astfel, a fost ales un sistem de joc de tip 4-2-3-1, cu Târnovanu în poartă, Labonne fundaș dreapta, preferat deci în detrimentul lui Valentin Crețu, Dawa și Batubinsika fundași centrali și Pădurariu în flancul stâng al liniei defensive.

„Arhitectul lui Arsenal” alege coșmarul Craiovei: Edu Gaspar, cel care l-a numit pe Mikel Arteta, o preia pe Levski Sofia

Universitatea Craiova a avut o „dublă” pe „viaţă şi pe moarte” împotriva lui Levski Sofia, în turul doi preliminar al Ligii Campionilor. Bulgarii s-au impus în dublă manşă cu 3-2 la general şi au mers mai departe, fiind eliminaţi în play-off de AEK Atena .

Dragoș Albu, după 3 retrogradări consecutive din SuperLiga: transformare radicală și mesaj pentru fani

Considerat, la un moment dat, o mare speranță a fotbalului românesc, mijlocașul defensiv Dragoș Albu (25 de ani) vine după 3 retrogradări consecutive din SuperLiga. Fostul fotbalist de la echipa lui Adrian Mititelu i-a șocat pe toți cu cea mai recentă postare pe contul personal. Cum arată în prezent.

„Într-un final am să ajung să lucrez acolo”: Alexandru Bourceanu, gata să devină antrenor la FCSB

Alexandru Bourceanu (41 de ani) antrenează în prezent în Liga 3, la Unirea Dej, iar acum și-a finalizat studiile în vederea obținerii licenței A de tehnician. Acest lucru înseamnă că de acum fostul căpitan al FCSB poate face următorul pas și se poate pregăti pentru obținerea licenței Pro.

Scandal în Qatar! Cosmin Contra și-a exclus vedeta din lot după o criză de nervi. Șeicii au intervenit imediat

Cosmin Contra nu traversează cea mai bună perioadă în Qatar, astfel că unii jucători încep să fie tot mai nemulțumiți de modul în care este condusă echipa. Este și cazul marocanului Oussama Tannane, care a avut o reacție nervoasă la cel mai recent antrenament al Al-Arabi.

Tolea Ciumac, lăsat fără permis înaintea scandalului din Centrul Vechi. Luptătorul a contestat amenda: ce alcoolemie avea și unde a fost prins

Tolea Ciumac a rămas fără permis de conducere nu cu mult timp înainte să revină în centrul atenției, odată cu scandalul care a avut loc weekend-ul trecut, în buricul Capitalei. FANATIK vine cu informații în exclusivitate despre problemele cu legea pe care le are luptătorul de K1.

Pe cine a remarcat antrenorul Petrolului înaintea duelului cu FCSB: "Este foarte puternic! Văd multă calitate"

Partida dintre FCSB și Petrolul Ploiești promite să fie una dintre cele mai tensionate partide ale rundei din Superligă. Înaintea duelului de pe Arena Națională, antrenorul oaspeților, Ricardo Sousa, a oferit o analiză asupra formei de moment a ambelor formații, arătându-se pregătit să profite de starea de criză prin care trece formația bucureșteană.

U Craiova a vândut un jucător cheie: Ilie Dumitrescu dezvăluie de ce Anzor Mekvabishvili era superior lui Băluță

Anzor Mekvabishvili, mijlocașul georgian care a evoluat la Universitatea Craiova, s-a transferat în MLS, la Chicago Fire. Ilie Dumitrescu l-a lăudat pe fotbalistul plecat de la campioana României și a scos în evidență capitolele unde stătea mult mai bine decât actualii mijlocași ai echipei din Bănie.

Cum a pierdut Andrei Cordea 180.000 de euro dintr-un foc la CFR Cluj! Adevărul despre transferul ratat la Universitatea Craiova. Exclusiv

Andrei Cordea este unul dintre cei mai valoroşi jucători rămaşi în lotul celor de la CFR Cluj. Fotbalistul a rămas şi la greu, când echipa a intrat în insolvenţă, chiar dacă asta înseamnă că va pierde o sumă uriaşă de bani. Mai mult decât atât, a ratat un transfer la Universitatea Craiova în ultima zi de mercato.

Veste uriașă pentru fanii handbalului din România! Meciurile din campionatele interne nu se mai văd doar la TVR

Vești excelente pentru iubitorii handbalului din țara noastră. Oferta media pentru competițiile interne de handbal se extinde din acest sezon. Astfel, suporterii vor avea posibilitatea de a urmări o diversitate mult mai mare de confruntări din prima ligă masculină, dar și din cea feminină.

Filipe Coelho are deja viitorul Universității Craiova: cine sunt cei 6 puști care pot exploda

Universitatea Craiova se gândește deja la următorul capitol, iar în Bănie există câteva nume tinere care pot avea un cuvânt important de spus în anii care urmează. În spatele jucătorilor care au dus „Știința” spre titlul de campioană a României se află o nouă generație care începe să bată la ușa primei echipe: unii au făcut deja primii pași la seniori, în timp ce alții încearcă să-i convingă pe oamenii din club că merită o șansă. Iar noi îi luăm pe rând.

Sorin Cârțu dezvăluie: 9 milioane de euro plătiți de U Craiova pe salarii

Universitatea Craiova a câştigat eventul şi apoi Supercupa României, într-un sezon istoric pentru olteni în fotbalul românesc. Echipa lui Filipe Coelho a încasat salarii şi prime istorice pentru performanţele din stagiunea precedentă.

Sorana Cîrstea, accidentare după US Open: cât va lipsi jucătoarea de 36 de ani de pe teren

Sorana Cîrstea (36 de ani) spune că urmează să se retragă, dar e în cea mai bună formă a carierei. Recent, sportiva din Târgoviște a ajuns până în optimi la US Open și a urcat pe locul 15 în clasamentul WTA. Totuși, după Grand Slam-ul de la Flushing Meadows, Sorana a suferit o accidentare și va lipsi de pe terenul de tenis.

Editorial Cristi Coste: Daniel Pancu, șansa Rapidului cu „Ș” de la Șucu

Rapid a început al 5-lea sezon cu Dan Șucu patron. Pe final de mai 2022, patronul Mobexpert a decis că e momentul să intre și în fotbal, influențat sentimental și de cei doi băieți ai săi pasionați de acest sport, dar și de culorile vișinii. Șucu a livrat spre Giulești „cărămizi” de milioane de euro, anunțând din start că vrea să devină campion, nu doar jucător în noul business.

Andrei Ivan, start dezastruos în Vietnam: zero puncte în primele două meciuri la Truong Tuoi Dong Nai

Andrei Ivan (29 de ani) are parte de o experiență exotică în Vietnam, acolo unde joacă din iulie 2026, când a semnat cu Truong Tuoi Dong Nai, o nou-promovată în primul eșalon. Startul noii aventuri este însă unul de coșmar pentru fostul atacant de la Universitatea Craiova.

Vlad Chiricheș, dezvăluiri despre transferul eșuat la Dinamo: „M-au trimis să negociez”

Înainte să ajungă la FCSB, Vlad Chiricheș a fost trimis de conducerea celor de la Pandurii Târgu Jiu să negocieze cu Dinamo. Transferul nu s-a mai realizat în cele din urmă, iar el a ajuns ulterior în tabăra roș-albastră. Fostul căpitan al naționalei a povestit de ce nu s-a înțeles cu rivala echipei care l-a consacrat.

Lukas Zima, portarul ignorat de FCSB, a devenit cel mai bun din SuperLigă: 34 de intervenții salvatoare în 2026

FCSB întâlnește diseară Petrolul, de la ora 21.00, un meci în care echipa lui Marius Baciu va avea în față cel mai în formă portar din SuperLigă. Cariera acestuia s-a revigorat rapid după ce a fost ignorat de roș-albaștri.

Arena Națională, mobilizare totală: Peluza Nord cheamă fanii FCSB la meciul cu Petrolul. Ce vor suporterii de la Korenica și Drăguș

După mult timp fără Arena Națională, meciul FCSB – Petrolul va fi primul din acest sezon care se va disputa pe cel mai mare stadion al țării. Această întâlnire coincide cu meciul în care suporterii îi vor vedea la treabă pe Korenica, care deja a debutat, pe Muhar, care este anunțat titular, dar și pe Denis Drăguș, care ar putea intra în ultimele minute. Peluza Nord a transmis un mesaj de mobilizare în dimineața meciului contra prahovenilor.

Jovo Lukic, dorit de Gigi Becali la FCSB: U Cluj refuză 2 milioane de euro, dar atacantul poate pleca în Indonezia

Jovo Lukic (27 de ani) nu a ajuns la FCSB, dar ar putea prinde un transfer exotic în perioada imediat următoare. Golgheterul SuperLigii din sezonul trecut e dorit la campioana din Indonezia, Persib Bandung.

RXF nu îl abandonează pe Tolea Ciumac: „Ursul Siberian” ar putea reveni în cușcă pentru gala din Brașov

Tolea Ciumac (52 de ani) a fost arestat preventiv 30 de zile după bătaia cu Danu Spartanu din Centrul Vechi. Cu toate acestea, RXF încearcă să îl ajute pe luptătorul poreclit „Ursul Siberian”, care ar trebui să aibă meci, pe 30 septembrie, în gala de la Brașov.

Florin Maxim rămâne la Corvinul Hunedoara: contract pe trei ani și clauză de reziliere triplată

În căutare de antrenor, Florin Maxim ar fi putut reprezenta o variantă bună pentru FCSB, însă Gigi Becali a recunoscut că nici măcar nu îl cunoaște. În urma presupuselor interese, Corvinul Hunedoara a decis să-i prelungească contractul antrenorului și să-i tripleze clauza de reziliere.

(P) Bristol City – Lincoln City: duelul românilor Lisav Eissat și Andrei Coubiș

Lisav Eissat și Andrei Coubiș, fundașii naționalei României, se vor întâlni în duelul dintre Bristol City și Lincoln. Meciul reprezintă o ocazie inedită, după ce fotbaliștii au fost transferați în perioada de mercato din vară.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont