Andrei Nicolescu a rupt tăcerea după interesul Craiovei pentru Stoinov: „De ce am mai setat clauza?”
Universitatea Craiova a pus ochii pe Nikita Stoinov (20 de ani), fundașul celor de la Dinamo, care în sezonul precedent a avut evoluții foarte bune în SuperLiga României. Oltenii vor să își întărească defensiva, însă clubul din Bănie trebuie să pună pe masă o sumă importantă dacă vrea să îl transfere.
Rezultatele serii din Champions League. O nouă victorie pentru Levski Sofia, echipa care a eliminat Universitatea Craiova
Majoritatea meciurilor din turul III preliminar din Champions League s-au consumat în seara zilei de marți, 4 august. Au fost partide lipsite de goluri, dar și meciuri în care s-au marcat cât pentru ambele manșe. Vezi ce s-a întâmplat în jocurile programate marți.
Fanii Universității Craiova jubilează după ce au aflat adversarul din play-off-ul Europe League: ”Este ilegal să nu calificăm”
Dacă va trece de KuPS în turul trei preliminar al Europa League, Universitatea Craiova va avea parte de un adversar accesibil în play-off. Iar asta i-a făcut pe fanii din Bănie să sară în sus de bucurie.
Primul antrenor care refuză să-i ia locul lui Marius Baciu la FCSB: „Nu voi ajunge niciodată acolo!”
Marius Măldărășanu (51 de ani) este primul antrenor care refuză să-i ia locul lui Marius Baciu (51 de ani) la FCSB, bineînțeles dacă se va pune problema de așa ceva în viitorul apropiat. Fostul antrenor de la Hermannstadt, în prezent liber de contract, deși a transmis că are o relație bună cu Mihai Stoica, a susținut pe de altă parte că nu ar putea vreodată să lucreze la clubul roș-albastru.
Meci cu de toate pentru Darius Olaru! Ce notă a primit fostul căpitan al FCSB în thrillerul cu Bodø/Glimt
Darius Olaru a fost titular în duelul dintre Union Saint-Gilloise și Bodø/Glimt. Mijlocașul cumpărat de belgieni de la FCSB s-a făcut remarcat în mai multe momente ale partidei disputate în Belgia. Scorul final a fost 3-3, iar calificarea se va decide peste o săptămână, în returul din Norvegia.
Uluitor: omul care a scris istorie la Cupa Mondială e OUT de la națională! A preluat o echipă de club
Pedro Leitao Brito (56 de ani), cunoscut drept „Bubista”, a scris istorie la Cupa Mondială alături de naționala din Insulele Capului Verde, însă nu va continua pe banca echipei și după turneul final. Antrenorul a plecat de la prima reprezentativă după 6 ani și jumătate, fiind numit pe banca celor de la RS Berkane, club din prima divizie a Marocului.
Andrei Nicolescu, despre eliminarea FCSB-ului din Conference League: „Dinamo nu ar fi avut această evoluție”
Andrei Nicolescu (50 de ani) a comentat eliminarea FCSB-ului din Conference League, în turul doi preliminar în fața letonilor de la Auda. Echipa roș-albastră a ajuns în această competiție din play-out-ul SuperLigii, după ce a învins FC Botoșani și Dinamo în meciurile de baraj. Astfel, președintele „câinilor” a vorbit despre acest subiect începând prin a spune că simte o frustrare vizavi de faptul că nu echipa lui a fost cea care a ajuns în cele din urmă să reprezinte România în preliminariile cupelor europene.
Gest de mare campion! Lionel Messi, donație uriașă pentru victimele incendiilor din Spania
Lionel Messi, gest de mare clasă. Superstarul argentinian și-a arătat solidaritatea față de cetățenii din Spania greu încercați după incendiile de vegetație care au lovit puternic Europa în ultimele săptămâni. Jucătorul lui Inter Miami a donat 80.000 de euro pentru reconstrucția zonelor afectate din Madrid.
Gigi Becali a vorbit despre ruptura dintre căpitanul Tănase și Marius Baciu. „Mă interesez și o să intervin”. Exclusiv
Între Marius Baciu şi căpitanul Florin Tănase există o ruptură la FCSB , care s-a adâncit în momentul în care „decarul” a fost lăsat pe banca de rezerve la meciul cu Farul Constanţa. Iar această falie a putut fi observată şi la declaraţii.
Biletul zilei la pariuri, miercuri, 5 august. Câștig de 400 de lei cu fotbal european
Mai este puțin până la grupele competițiilor continentale, iar un pas greșit poate însemna eliminarea totală din Europa sau o lovitură în buget, prin „retrogradare”. Biletul zilei de miercuri, 5 august, vine cu două partide interesante și un câștig potențial de 400 de lei.
Poli Timișoara, debut în forță în noul sezon de Liga 2. Victorie în derby-ul cu Chindia pentru un vis îndrăzneț: promovarea!
Politehnica Timișoara a început cu dreptul noul sezon din Liga 2, după victoria obținută în fața Chindiei Târgoviște cu 1-0. Echipa pregătită de Dan Alexa a lăsat o impresie foarte bună la primul meci oficial al stagiunii. Proiectul din Banat pare unul extrem de promițător, iar suporterii speră că revenirea în SuperLiga nu mai este decât o chestiune de timp.
Liderul din apărarea Universității Craiova trage semnalul de alarmă înaintea duelului cu KuPS: „Va fi complicat!”
Oltenii se pregătesc pentru manșa tur a dublei cu finlandezii de la KuPS, din turul al treilea preliminar al UEFA Europa League. Jucătorii Universității Craiova au decolat marți din Bănie, iar la aeroport liderul din defensivă, Nikola Stevanović, a analizat adversarul.
Pontul zilei de miercuri, 5 august, din SuperLiga. FCSB vs Rapid, în clasament
FCSB – locul 1, Rapid – locul 2, așa arată clasamentul SuperLigii după primele trei etape jucate. Iar pontul zilei de miercuri, 5 august, se „joacă” între cele două rivale care n-au pierdut în acest start de sezon intern.
Fratele lui Radu Drăgușin, mărturie dureroasă despre copilăria petrecută în Italia: ”În prima săptămână au făcut mișto de mine”
Alex, fratele mai mare al lui Radu Drăgușin, a făcut o mărturie dureroasă. Într-un podcast la care a luat parte de curând a discutat deschis despre copilăria petrecută în Italia, unde a plecat împreună cu mama sa.
Marius Șumudică a dat de pământ cu transferurile FCSB după 2-2 cu Farul: „Nu au adus niciun plus”. Cine l-a mai dezamăgit?
Marius Șumudică e de părere că echipa antrenată de Marius Baciu are mai multe probleme: în primul rând transferurile care au venit nu sunt impresionante, mai apoi echipa e pregătită slab din punct de vedere fizic. În aceste condiții, Gigi Becali trebuie să schimbe rapid ceva pentru a nu avea surprize în următoarele etape.
Auda face încă o victimă în cupele europene după eliminarea FCSB. Letonii merg din victorie în victorie în Conference League
FK Auda a trecut cu 7-3 la general de FCSB în turul 2 preliminar Conference League. După ce au trecut de fosta campioană a României, letonilor le-a ieșit în cale formația albaneză Dinamo City. Ce scor a obținut „călăul” bucureștenilor în manșa tur.
Derby-ul Dinamo – FCSB, interzis din nou pe Arena Națională! Mihai Stoica și Andrei Nicolescu, ultimele detalii: „Sunt șanse mici”
Derby-ul Dinamo – FCSB se joacă în weekend-ul 5-6 septembrie în sezonul regulat din SuperLiga. Până la acel moment este de așteptat ca Arena Națională să nu devină încă disponibilă pentru meciuri de fotbal , din cauza unor evenimente de alt gen organizate acolo în acest timp. Cea mai mare problemă în acest moment este cea că nu ar exista timpul necesar pentru montarea gazonului, ulterior încheierii ultimului eveniment non-fotbalistic desfășurat pe cel mai mare stadion al țării.
Universitatea Craiova, cu ochii pe Ararat – Celje. Cu ce scor s-a încheiat meciul din care se va alege adversara oltenilor în play-off-ul de Europa League
În cazul în care va trece de finlandezii de la KuPS Kuopio în turul trei preliminar din Europa League, Universitatea Craiova se va duela în play-off-ul acestei competiții cu pierzătoarea dublei din turul trei preliminar din Champions League dintre Ararat Armenia și Celje din Slovenia.
Cornel Dinu l-a „mitraliat” pe fostul său apropiat de la Dinamo: „O canalie!”. Ce l-a înfuriat la culme pe „Procuror”
Cornel Dinu a împlinit vârsta de 78 de ani pe data de 2 august. Chiar dacă a ajuns la o vârstă onorabilă, „Procurorul” nu poate trece însă peste greșelile făcute de apropiații săi față de el. Un astfel de exemplu este cel al lui Cornel Țălnar, chiar finul său, cu care s-a aflat într-un amplu proces. Cum l-a caracterizat în direct.
Horia Ivanovici a dezvăluit faza care arată haosul de la FCSB: „S-a oprit și se uita la el. Indolență criminală!”
În timpul emisiunii FANATIK SUPERLIGA , care s-a întors în forță cu un nou sezon, jurnalistul și moderatorul emisiunii, Horia Ivanovici, a analizat o fază care vorbește de la sine de haosul care s-a instalat în această perioadă la FCSB: golul secund înscris de Farul.
O nouă schimbare de siglă la Dinamo. Anunțul lui Andrei Nicolescu: „Există un vibe foarte pozitiv!”
Dinamo a decis actuala siglă încă dinaintea startului acestui sezon, dar criticile dure primite au făcut-o să ia în considerare o nouă schimbare. Andrei Nicolescu a dezvăluit toate detaliile despre procesul în care se află noua emblemă a clubului, care va apărea pe echipamente și obiectele legate de echipă din stagiunea viitoare.
Câți bani primește Universitatea Craiova pentru drepturile tv ale meciului retur cu KuPS. Exclusiv
Universitatea Craiova se pregătește pentru dubla cu KuPS, din turul al treilea preliminar al Europa League. Oltenii vor încerca să obțină calificarea în play-off-ul competiției, ultimul obstacol înaintea fazei principale. FANATIK a aflat și câți bani va încasa clubul din Bănie din vânzarea drepturilor TV pentru manșa retur, care se va juca pe stadionul „Ion Oblemenco”.
Meme Stoica, povești tari cu Franco Baresi. „O statuie! Aștepta în anticameră la Giovanni Becali”
Meme Stoica a mărturisit că a fost un mare fan al lui Baresi, cu toate că nu a ținut cu AC Milan ci cu Inter Milano. În schimb are un mare regret: că legendele fotbalului românesc nu au avut parte de respectul cuvenit și nu au primit o înmormântare demnă de un erou.
10-1! Umilință totală pentru Genoa: echipa lui Dan Șucu, distrusă de o formație din Premier League
Bournemouth a umilit-o pe Genoa în amicalul disputat marți, 4 august. Formația din Premier League s-a impus cu un neverosimil 10-1. Echipa lui Dan Șucu s-a făcut de râs în baza de pregătire a „cireșarilor”, iar sezonul din Serie A se anunță deja unul complicat.