Vineri, 07 August 2026

24 articole

Atmosferă încinsă la UTA - Rapid. Cum s-au ironizat cele două galerii: "Voi lângă armată doar o etapă!". Foto

Rivalitatea dintre fanii de la UTA și cei ai Rapidului este binecunoscută în fotbalul din România, iar întâlnirea de la Arad a fost una care s-a lăsat cu ironii. Ambele galerii au afișat mesaje dure la adresa adversarilor.

De nicăieri! Internaționalul român, transfer în străinătate aproape de miezul nopții: „Abia aștept să-i cunosc pe fani”

FC Hermannstadt se află în pragul desfințării, așa că jucătorii sunt liberi să-și găsească noi angajamente. Formația sibiană a retrogradat la finalul sezonului trecut, iar cu doar o zi înainte de startul Ligii 2 și-a anunțat retragerea din competiție. Kevin Ciubotaru, jucător de națională și unul dintre cei mai râvniți jucători ai ardelenilor, și-a găsit imediat echipă în străinătate.

Șeful din SuperLiga a anunțat în direct că el se dă la o parte dacă vine Neluțu Varga investitor. Exclusiv

CFR Cluj se află într-o situație disperată din toate punctele de vedere. Echipa care a încheiat sezonul trecut pe locul 3 în SuperLiga are mari probleme financiare, iar sportiv o duce la fel de dezastruos. În aceste condiții, în spațiul public au apărut zvonuri legate de posibilitatea ca Neluțu Varga să facă pasul către un alt club din România. Șeful acestei echipe a reacționat, la FANATIK , și a spus că nu ar fi nicio problemă să facă un pas în spate.

Biletul zilei la pariuri, sâmbătă, 8 august 2026. Trei meciuri din Germania, Belgia și Austria ne aduc un câștig de 506 lei

Weekendul 8 – 9 august aduce mai multe partide extrem de interesante și de atractive pentru pariori. Tot mai multe campionate încep pe continent, iar ofertele sunt, automat, din ce în ce mai numeroase. Din oferta Maxbet am ales să mizăm pe trei meciuri din Germania, Belgia și Austria pentru un câștig de 506 lei.

Aura B și Gabriella Nastas, la un pas de bătaie în direct înainte de RXF Next Fighter 33: „Tu ești proastă?!”. Video

RXF Next Fighter 33 este cea mai „fierbinte” gală de sporturi de contact din luna august. Show-ul va fi în direct și în exclusivitate pe VOYO, iar Aura B și Gabriella Nastas vor lupta în main event. Cele două sunt soțiile cântăreților Ralflo, respectiv Kamara. Înaintea duelului din 14 august, cele două au fost la un pas de bătaie în platoul emisiunii Fight Klub.

Cristi Chivu pune presiune pe conducătorii lui Inter: ”Avem nevoie de jucători cheie”. Ce posturi vrea să întărească înainte de startul sezonului

Aflat cu echipa într-un stagiu de pregătire în Australia, Cristi Chivu a atras atenția că este nevoie de achiziții importante la Inter. ”Nerazzurii” vor să-și apere titlul câștigat în Serie A și să ajungă în fazele superioare ale Champions League.

Colegul lui Joao Paulo de la CM 2026, transfer în SuperLiga! E în tribune la UTA - Rapid, iar conducerea a făcut marele anunț!

Din informațiile obținute de FANATIK , șefii clubului UTA au reușit să rezolve problema datoriilor chiar înaintea partidei cu Rapid. În aceste condiții, arădenii au din nou liber să efectueze transferuri.

Filipe Coelho, apărat de conducerea lui U Craiova după declarațiile controversate: „Nu a mințit!”. Ce a vrut, de fapt, să transmită

După ce Universitatea Craiova a fost eliminată de Levski Sofia în turul doi preliminar din Champions League, Filipe Coelho (45 de ani) a făcut câteva declarații care în spațiul public au fost catalogate drept destul de acide la adresa fotbalului românesc per ansamblu. Mai exact, antrenorul portughez a spus că, în viziunea sa, nu era normal să existe o astfel de presiune mare pe echipa lui în sensul accederii în faza principală din această competiție, câtă vreme au trecut foarte mulți ani de când o formație din țara noastră nu a mai reușit să atingă acest deziderat.

Încă o lovitură pentru Gigi Becali și FCSB! O altă echipă îl vrea pe Jovo Lukic de la U Cluj

Gigi Becali (68 de ani) are parte de concurență mai mult decât serioasă pentru aducerea lui Jovo Lukic (27 de ani) de la U Cluj la FCSB. Recent, finanțatorul clubului roș-albastru a anunțat că va începe demersurile necesare pentru realizarea acestei mutări. La scurt timp, FANATIK a informat în exclusivitate că există interes pentru atacantul bosniac și din partea unui club din Arabia Saudită.

Fostul antrenor al Craiovei lui Adrian Mititelu a ajuns la naționala Italiei! Anunțul federației

Giovanni Constantino (41 de ani) a rezistat doar 18 meciuri pe banca lui FC U Craiova 1948 în sezonul 2023/2024, la finalul căruia echipa lui Adrian Mititelu a retrogradat în Liga a II-a. Federația Italiană de Fotbal a anunțat că fostul antrenor al oltenilor va prelua echipa națională a Italiei U16.

Imagini cumplite din Ucraina! Rusia a atacat stadionul unei echipe importante: cum au reacționat cei de la Dinamo Kiev

În după-amiaza zilei de vineri, 7 august, Rusia a atacat orașul Odessa din Ucraina și a provocat astfel daune semnificative inclusiv la stadionul lui Cernomoreț, situat în centrul orașului. Au fost grav avariate acoperișul, fațada, geamurile și tribunele, precum și spațiile de birouri din interiorul arenei, dar și sala de fitness din incintă.

UTA Arad - Rapid, LIVE VIDEO în SuperLiga, etapa 4. Cum arată echipele de start: atacantul de 2,5 milioane de euro al giuleștenilor este în lot

UTA Arad și Rapid se înfruntă în primul meci al etapei a 4-a din SuperLiga României. Situația în clasament este diametral opusă. Gazdele n-au câștigat niciun meci până acum, în timp ce oaspeții nu au pierdut în startul noului sezon.

Adrian Mutu, moment special alături de soția sa, Sandra. Zeci de mii de vizualizări pentru Briliant

Un moment special dintre Adrian Mutu și Sandra a devenit rapid viral în social media. Clipul care îi are în prim-plan pe cei doi le-a adus zeci de mii de vizualizări. Iată în ce fel a fost imortalizat, de fapt, Briliantul.

Reacții extreme după meciul Craiovei din Europa League: „E moartea fotbalului!”

Meciul Craiovei din deplasare cu KuPS Kuopio din turul trei preliminar al Europa League, încheiat la egalitate, scor 1-1, a generat reacții extrem de dure în spațiul public din România din cauza faptului că partida s-a jucat pe un teren sintetic. FANATIK a analizat pe larg AICI modul în care jocul oltenilor a fost încurcat de această chestiune.

Cum s-a descris Filip Stojilkovic în 3 cuvinte. Noul atacant al Rapidului, dezvăluiri despre sosirea la gruparea giuleșteană: „De asta am venit aici”

Rapid a oficializat joi sosirea atacantului elvețian Filip Stojilkovic (26 de ani), care a fost împrumutat la gruparea giuleșteană de cei de la Pisa. „Vârful” a oferit un interviu pentru canalul oficial al clubului Rapid, în care a dezvăluit de ce a ales să își continue cariera în România. Stojilkovic a vorbit și despre relația sa cu Daniel Pancu.

Marius Şumudică a zburat la Cluj! Întâlnire decisivă cu Neluţu Varga şi Marian Copilu pentru a prelua CFR. Exclusiv

Neluţu Varga a fost negru de supărare după umilinţa suferită de CFR Cluj în turul trei preliminar din Conference League cu Tromso, scor 0-5. Patronul ardelenilor a promis în FANATIK curăţenie generală şi deja au căzut primele capete de la echipă: antrenorul Antonio Folha şi staff-ul au fost daţi afară, plus jucătorii Renato Pantalon, Bruno Costa și Andre Moreira.

Nuno Campos a spus adevărul despre starul lui Dinamo: „Este imposibil să folosesc un jucător cu probleme”

Dinamo suferă în centrul ofensivei în acest debut de sezon, avându-i indisponibili atât pe Mamadou Karamoko, cât și pe George Pușcaș. Deși Nuno Campos a jucat acolo cu Alex Musi și Alex Pop, absențele celor doi atacanți se simt, iar ei vor continua să lipsească și pentru meciul cu FC Voluntari.

Cifrele nu mint: cum a afectat gazonul sintetic din Finlanda jocul Universității Craiova

KuPS – Universitatea Craiova s-a jucat nu doar pe un gazon sintetic, ci și pe un sintetic foarte prost. Calitatea suprafeței de joc a afectat clar jocul campioanei României, care a avut statistici-cheie semnificativ sub deplasarea anterioară, de la Sofia.

Paula Badosa și-a îngrijorat admiratorii după ce a apărut pe patul de spital. Ce a pățit sportiva

La mai puțin de o lună de la ultimul turneu la care a luat parte Paula Badosa și-a îngrijorat admiratorii. Sportiva originară din Spania a făcut o recapitulare a vieții sale din ultima vreme, apărând în câteva fotografii pe patul de spital.

Liga 2, LIVE VIDEO etapa 2. Unirea Slobozia - Gloria Bistrița, primul meci al rundei, se joacă acum

Liga 2 a debutat pe 1 august 2026 cu mai multe partide extrem de interesante. În ciuda caniculei, am avut parte de meciuri spectaculoase cu foarte multe goluri. S-au înregistrat și mai multe surprize. Favoritele la play-off și la promovare nu s-a descurcat excelent. În derby-ul rundei, Poli Timișoara a trecut de Chindia Târgoviște, scor 1-0.

Florin Prunea, reclamat la UEFA după derapajul sexist! Fostul portar a fost pârât de FRF

Florin Prunea (57 de ani) a fost protagonistul unui moment incredibil la Tiraspol din postura de observator UEFA. Fostul internațional român a avut un derapaj sexist, iar Federația Română de Fotbal l-a „pârât” la conducerea forului continental.

Gigi Becali a scos imediat teancul cu bani! Gestul de milioane pe care l-a făcut patronul FCSB în fața catedralei din Pipera. Foto

Gigi Becali (68 de ani) face în continuare gesturi deosebite pentru persoanele care au nevoie de ajutor. Patronul FCSB răspunde solicitărilor venite din partea celor care au probleme financire sau medicale. O nouă scenă de acest gen s-a petrecut la catedrala din Pipera.

Probleme pentru Ionuț Radu la Celta Vigo! Decizie neașteptată luată de șefii grupării spaniole. Update

Ionuț Radu (29 de ani) a avut un sezon excelent în poarta celor de la Celta Vigo. Titular incontestabil în stagiunea precedentă, goalkeeper-ul român a avut prestații extrem de apreciate, atât în La Liga, cât și în cupele europene. Astfel, el a reușit în acest context să revină la echipa națională, redobândind și acolo statutul de titular.

Neluțu Varga, stop-joc la CFR Cluj!? Dezvăluirea fostului președinte al clubului: „E imprevizibil!”

În aceste condiții, fostul președinte al clujenilor, Cristi Balaj, a fost rugat să comenteze acest scenariu care pare inevitabil: plecarea lui Varga. Cu toate acestea, deși recunoaște că Varga este imprevizibil, Balaj speră că se va produce un miracol care va salva CFR Cluj, cel puțin din punct de vedere financiar.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont