Teroare în Ploiești! Fanii Petrolului și Rapidului s-au bătut pe străzi după meci: „Era măcel! S-au omorât zece minute aici!”. Foto și video
La finalul meciului Petrolul – Rapid 0-2, disputat vineri seară pe stadionul „Ilie Oană” în cadrul etapei cu numărul 6 din SuperLiga, s-au produs incidente violente între suporterii celor două echipe. Scenele s-au desfășurat chiar în apropierea arenei, la un bar. Din informațiile venite de la fața locului, giuleștenii ar fi fost cei care au intrat peste ploieșteni, mai exact peste fanii din grupul „Maniacs”, în localul respectiv.
Cristiano Ronaldo a ajuns la 977 de goluri în carieră și a intrat definitiv în istoria fotbalului
Cristiano Ronaldo (41 de ani) a revenit la antrenamentele lui Al Nassr în urmă cu aproximativ o săptămână după ce a evoluat alături de naționala Portugaliei la Cupa Mondială. Superstarul portughez nu a jucat în meciul din Cupă contra lui Al Diriyah, dar a fost introdus de antrenorul Ange Postecoglou în partida de campionat cu Al Riyadh și a reușit să marcheze ultimul gol al echipei sale într-un succes cu 4-0, stabilind un record fabulos.
Victor Angelescu a râs după celebrarea lui Dobre: "Mai are până să îl ajungă pe Michael Jackson!" Ce spune de derby-ul cu Universitatea Craiova
Rapid a câştigat cu 2-0 „Primvus Derby” şi urcă pe locul 2 în SuperLiga, la egalitate de puncte cu FCSB. Giuleştenii au marcat prin Alex Dobre şi Olimpiu Moruţan şi au mai şters din amărăciunea înfrângerii din derby-ul cu Dinamo.
Ricardo Sousa a dezvăluit unde s-a făcut diferența în Petrolul - Rapid 0-2: „Sunt mândru de echipa mea, vom ajunge departe”
La finalul meciului Petrolul – Rapid 0-2, Ricardo Sousa (47 de ani) s-a declarat mândru de prestația avută de echipa în această partidă, în ciuda înfrângerii înregistrate. Antrenorul portughez al „lupilor galbeni” crede că jucătorii lui au dat dovadă că au mentalitatea corectă pentru că au luptat până în ultima clipă pentru un rezultat mai bun, deși erau conduși.
Gnahore, capăt de drum la FCSB?! Gigi Becali: „Lent, indolent. Îmi trebuie un recuperator, un mijlocaș puternic”. Exclusiv
FCSB continuă să își construiască lotul pentru acest sezon. Gigi Becali a făcut mai multe transferuri, însă patronul campioanei consideră că echipa nu funcționează încă la capacitate maximă. Jocul nu este suficient de legat, iar omul de afaceri crede că mai are nevoie de timp pentru a pune toate piesele la punct.
Fostul jucător de la FCSB, conflict incredibil cu un membru al staff-ului de la Rapid! A sărit la bătaie și a fost ținut cu greu
Rivalele Petrolul și Rapid s-au întâlnit vineri seară pe „Ilie Oană”, iar giuleștenii au avut câștig de cauză, 2-0, după golurile marcate în repriza secundă de Alex Dobre și Olimpiu Moruțan. După ultimul fluier al „centralului” Szabolcs Kovacs, portarul gazdelor, Lukas Zima (32 de ani), a intrat în conflict cu Armando Lungu, preparatorul fizic al giuleștenilor.
Cum a câștigat Pancu din lojă derby-ul Petrolul - Rapid 0-2! Mutarea decisivă, dezvăluită de Andrei Vochin
Peluza Latină a Petrolului a întins înaintea meciului un banner uriaș inspirat din „Moara cu noroc” a lui Slavici . „Tu crezi că stăpânirea caută dreptate? Nu! Ea caută bani!” , a fost mesajul afișat de suporteri, o continuare a războiului cu conducătorii unui club aflat în insolvență. Altfel, frumoasă scenografie pentru un derby în care Rapid venise la Ploiești să-și caute norocul. Numai că, spre deosebire de Ghiță, giuleștenii au știut când să se oprească din a face lucrurile prost. Și, mai ales, Daniel Pancu a știut ce trebuie schimbat. Corect de data asta. Asta ca să interpretez și eu în altă cheie ceea ce ar fi putut să spună autorul mesajului la finalul jocului.
Daniel Pancu, dezvăluire după Petrolul - Rapid 0-2: „Încă un cadavru. Azi am aflat”
La finalul meciului Petrolul – Rapid 0-2, Daniel Pancu (49 de ani) s-a declarat mulțumit că și-a luat revanșa în fața suporterilor și de această dată s-a dovedit inspirat la schimbări, spre deosebire de ce s-a întâmplat etapa trecută, la partida pierdută pe teren propriu în fața lui Dinamo.
Olimpiu Moruţan suferă de alergia care afectează foarte mulţi români: "Dorm foarte greu! Este dificil"
Rapid a câştigat cu 2-0 „Primvs Derby” de pe „Ilie Oană” , împotriva Petrolului Ploieşti. Alex Dobre şi Olimpiu Moruţan au marcat cele două goluri ale meciului, iar giuleştenii au urcat pe locul 2, la egalitate cu FCSB.
Fabulos! Cum și-a motivat Alex Dobre gestul controversat de la celebrarea golului: „Mi-a plăcut enorm”
Alex Dobre (27 de ani) a reușit să deschidă scorul în meciul Petrolul – Rapid, disputat vineri seară în cadrul etapei cu numărul 6 din SuperLiga, în minutul 55, după o pasă furnizată de Olimpiu Moruțan. Fotbalistul echipei antrenate de Daniel Pancu a sărbătorit reușita într-un mod care ar putea fi catalogat într-o anumită măsură drept deplasat.
Cifrele lui Chec Doumbia la debutul pentru Rapid Ce notă a primit mijlocaşul: „Am vorbit cu De Rossi”
Rapid s-a impus cu 2-0 în „Primvus Derby” şi egalează liderul FCSB la puncte. Golurile giuleştenilor au fost marcate de Alex Dobre , în minutul 55, respectiv Moruţan, în minutul 90. „Lupii” sunt pe locul 6 după acest eşec şi rămân cu 9 puncte în primele şase runde.
Suspendat, Daniel Pancu a explodat în loja Rapidului! Ce l-a scos din sărite și cum a comunicat cu Geraldo Alves. Video
Daniel Pancu (49 de ani) a trăit la intensitate maximă meciul cu Petrolul Ploiești, care a deschis etapa cu numărul 6 din SuperLiga. Suspendat, tehnicianul a urmărit din lojă partida de pe Stadionul „Ilie Oană”, dar asta nu l-a împiedicat să se exteriorizeze. La un moment dat, Pancu a făcut un nou acces de furie pe fondul ratărilor echipei sale.
MM Stoica, intervenție în forță în scandalul dintre Baiaram și suporterii Craiovei: „Ireal! E prea mult”
MM Stoica a fost întrebat în direct despre scandalul iscat la Universitatea Craiova între jucătorul Ștefan Baiaram și suporterii olteni. Președintele Consiliului de Administrație de la FCSB i-a luat partea jucătorului de 23 de ani și este de părere că fanii alb-albaștrilor au întrecut măsura.
Scandal pe bani între Petrolul și Rapid: „Nu ne-a plătit transferul! Sunt uimit”. Despre ce sumă e vorba
Președintele clubului Petrolul, Claudiu Tudor (41 de ani), a dezvăluit că Rapid nu a plătit încă suma pentru transferul fundașului Robert Sălceanu (22 de ani), care a semnat în ianuarie 2026 cu formația giuleșteană. Gruparea patronată de Dan Șucu trebuia să achite 200.000 de euro în schimbul fotbalistului.
Pontul zilei de sâmbătă, 22 august 2026, din SuperLiga. Bet Builder de cotă 3,40 la Dinamo - U Cluj
Unul dintre cele mai tari meciuri ale etapei cu numărul 6 din SuperLiga este Dinamo – U Cluj, duelul care ne aduce o cotă de 3,40 la pontul zilei cu Bet Builder de la Superbet.
Atmosferă incendiară la Petrolul - Rapid: scenografii și bannere acide. Cum s-au atacat suporterii celor două rivale. Video și foto
Rivalele Rapid și Petrolul se întâlnesc în etapa a 6-a din SuperLiga, iar meciul de pe „Ilie Oană” a fost la un nivel înalt din punct de vedere al atmosferei. Fanii gazdelor au realizat scenografii spectaculoase cu ocazia meciului și au transmis mai multe mesaje rivalilor, iar răspunsul rapidiștilor prezenți pe stadion nu s-a lăsat așteptat.
Clipe de coșmar pentru fostul jucător al FCSB în Petrolul - Rapid. Ce accidentare a suferit. Video
Meciul Petrolul – Rapid de vineri seară din etapa a șasea a SuperLigii a început cu un ghinion teribil pentru echipa antrenată de Daniel Pancu. Daniel Graovac (33 de ani), fostul jucător de la FCSB, a suferit o accidentare care la prima vedere a părut destul de gravă. Astfel, a fost nevoie ca fundașul central să fie înlocuit cu Alexandru Pașcanu încă din minutul 23.
Ionuț Chirilă, show la Chindia - CS Dinamo 1-2. Dialog savuros cu un spectator: „Ce face, mă, imbecilul ăsta?”. Video
Ionuț Chirilă (60 de ani) a obținut prima sa victorie pe banca celor de la CS Dinamo într-un meci oficial. Și a fost vorba despre un succes cu totul special, consemnat după o revenire de senzație pe final de joc pe terenul uneia dintre echipele cu pretenții la promovare din Liga 2. Este vorba despre Chindia Târgoviște.
Nevasta de fotbalist, ofertată să devină președinte de club, a atras toate privirile la Petrolul - Rapid. Foto
Andreea Hanca se numără printre cele mai frumoase soții de fotbaliști. Tânăra reușește să atragă toate privirile asupra sa, la partida dintre Rapid și Petrolul fiind în vizorul fanilor prezenți în tribune pentru a urmări evenimentul dintre cele două echipe.