Rusia ar putea folosi drone ucrainene capturate pentru provocări în statele baltice, avertizează ministrul apărării din Lituania
Sursa foto: X / Ministrul apărării din Lituania, Robertas Kaunas
Sursa foto: X / Ministrul apărării din Lituania, Robertas Kaunas
Coiful de la Coțofenești intră în restaurare. Muzeul Național de Istorie a lansat o pagină dedicată procesului, astfel că publicul poate urmări etapele restaurării uneia dintre cele mai valoroase piese ale patrimoniului naţional, cu o istorie zbuciumată.
O porțiune a carosabilului s-a surpat pe Bulevardul Eroilor din București. Circulația se desfășoară pe câte o bandă pe sens, a anunțat joi după-amiază Brigada Rutieră. O echipă a Apa Nova intervine în zonă.
Sursa foto: Facebook / Guvernul României
Trei persoane au ajuns joi la spitale din București în urma unei scăpări de gaze într-un canal tehnic din localitatea Bragadiru, județul Ilfov. Echipaje ale furnizorului de gaze fac verificări la fața locului.
Arheologii italieni au descoperit o clădire din secolul al II-lea d.Hr., cu mozaicuri şi fresce, în apropiere de Colosseum. Este posibil ca aceasta să fi fost o cazarmă folosită de pompierii din Roma Antică. Anunțul privind importanta descoperire a fost făcut de Oficiul Arheologic din capitala Italiei.
Sursa foto: Inquam Photos / Mălina Norocea
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Stocarea energiei electrice în baterii este soluția rapidă pentru a trece mai ușor prin viitoarele crize energetice. Datele arată că, în patru luni, în România s-au instalat aproape 900 MWh de capacitate de stocare. Astfel, la începutul lunii august, România a ajuns la 989 MW putere instalată și 1.975 MWh capacitate de stocare, potrivit economica.net .
Sursa foto: Inquam Photos /Mălina Norocea
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) îi avertizează pe șoferi să nu achiziționeze rovinieta de pe portaluri neautorizate. CNAIR a identificat un nou site care percepe tarife mai mari decât cele prevăzute de lege.
Cele patru barje încărcate cu piatră vor fi scufundate astăzi în Dunăre, după ce ieri curenții puternici din zona brațului Bala au împiedicat intervenția. Operațiunea se va face prin inundare controlată și ar urma să înceapă după ora 15:00, transmit Apele Române. Ar dura cel puțin șase ore. Nu este o operațiune ușoară, spune Sorin Rîndașu, director general adjunct în cadrul Administrației Naționale „Apele Române”.
Românii cumpără tot mai puțin, o arată datele Institutului Național de Statistică. În prima jumătate a anului, volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul a scăzut cu 5,7% în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut.
Doi cetățeni străini au fost prinși în flagrant când înșelau o bătrână din Capitală. Un bărbat s-a dat drept polițist, celălalt, reprezentant al unei instituţii bancare. Ambii au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.
Sursa foto: Inquam Photos /Alexandru Nechez
Sursa foto: Facebook/ Primăria Municipiului Bucureşti
Ședință la Prefectura Bihor, după ce anumite localități se confruntă cu o criză majoră a apei potabile. În alte localități, din cauza secetei, sunt impuse restricții privind folosirea apei pentru udatul grădinilor și gazonului, spălarea mașinilor sau umplerea piscinelor. Prefectul i-a convocat pe toți primarii într-o ședință pentru a afla problemele cu care se confruntă localitățile afectate de secetă și pentru a stabili ce soluții se impun. Ligia Oala, purtător de cuvânt al Prefecturii Bihor, a spus la Europa FM în ce localități sunt cele mai mari probleme.
Sunt 919 primării din totalul de peste 3.100 care nu s-au înscris pe platforma Ghișeul.ro, spune vicepremierul interimar Oana Gheorghiu. Într-un mesaj publicat pe Facebook, aceasta amintește că acest lucru înseamnă că 2,5 milioane de români sunt nevoiți să meargă fizic la primării pentru a-și achita taxele și impozitele.
Cehia nu va mai acorda protecție temporară bărbaților ucraineni de vârstă militară care ajung în țară și nu pot demonstra că și-au îndeplinit obligațiile militare în Ucraina. Măsura intră în vigoare pe 6 august, în baza noilor reguli adoptate la nivelul Uniunii Europene, notează Kyiv Post .
Incident grav în Germania: o dronă dotată cu explozibil a fost descoperită pe aeroportul Leipzig, în apropierea unor avioane de marfă ucrainene. În apropierea aceluiași aeroport, un avion de marfă s-a ciocnit cu un obiect neidentificat, despre care se crede că ar fi fost tot o dronă. Ministrul german de Interne a vorbit despre un atac hibrid și a subliniat că incidentul indică un nou nivel de pericol.
Transport illegal de ovine în județul Alba, în plină criză a pestei micilor rumegătoare. 41 de miei sunt de negăsit. ANSVSA avertizează că există un risc epidemiologic major și a declanșat o anchetă extinsă.
Scufundarea în Dunăre a celor patru barje încărcate cu mii de tone de piatră a fost amânată pentru joi dimineață. Scufundarea ar trebui să crească nivelul Dunării pe brațul Bala, pentru a asigura funcționarea Centralei Nucleare de la Cernavodă. Specialiștii prezenți la fața locului spun că nu este o operațiune ușoară și e nevoie de înlăturarea oricărui risc pentru siguranța celor implicați.
Ministerul Mediului anunță două proiecte dedicate biodiversității, a căror finanțare poate ajunge la maximum cinci milioane de euro fiecare. Unul vizează castorul eurasiatic, iar celălalt, multe specii de păsări de interes comunitar.
Patru bărbați au fost miercuri răniți pe o stradă din centrul Londrei, într-un atac cu armă albă. O femeie a fost arestată, relatează The Guardian.