Călin Georgescu rămâne în arest preventiv
Curtea de Apel Bucureşti a admis miercuri contestaţia DIICOT şi a decis prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestării preventive pentru Călin Georgescu, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Trei zile de doliu național în Spania, după tragedia feroviară în care și-au pierdut viața 68 de oameni | AUDIO
În Spania vor fi trei zile de doliu national, după tragedia feroviară în care și-au pierdut viața cel puțin 68 de persoane. Bilanțul este în plină actualizare, având în vedere că mare parte dintre răniți sunt în stare gravă. Cel mai probabil, cauza accidentului din regiunea Toledo este o eroare umană. O decizie „inexplicabilă” a centrului de control – spune ministrul spaniol al transporturilor. În continuare, nu se știe dacă printre victimele sau răniții accidentului de astăzi se află români.
De ce vrea ministrul Sănătății audit la CNAS. Alexandru Rogobete acuză nereguli la plata facturilor către spitale: „prima dată se plătesc pentru cabinete private ale unor somități, ce rămâne se împarte la spitalele publice” | VIDEO
Un audit anunțat de ministrul Sănătății la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) ar urma să arate, printre altele, cum plătește această instituție facturile către spitalele de urgență din sistemul public și către cabinetele private . Potrivit ministrului Sănătății, invitat în emisiunea „Piața Victoriei”, la Europa FM, există suspiciuni privind unele nereguli în modul în care se fac aceste plăți dinspre CNAS către cabinetele private „ ale anumitor somități”, și apoi către spitalele publice. Ministrul a vorbit miercuri, în cadrul emisiunii, și despre plata gărzilor în cazul medicilor rezidenți, despre stadiul în care se află spitalele construite și/sau dotate cu bani din PNRR
Alimentele viitorului: 67% dintre români spun că nu sunt suficient de informați, arată un studiu al Comisiei Europene
77% dintre români spun că au auzit de alimentele viitorului, arată un studiu realizat de Comisia Europeană . Cu toate acestea, puțin peste jumătate dintre ei declară că au o părere bună. 67% spun că nu sunt suficient de informați când vine vorba despre alimentele inovatoare. La nivel european, studiul arată că mulți oameni declară că nu se simt bine informați în ceea ce privește alimentele inovatoare, dar prin metode noi, fermieri și producătorii de alimente să răspundă unor provocări majore cum ar fi: reziliența, extinderea opțiunilor de producție sau satisfacerea nevoilor în schimbare ale consumatorilor, respectând totodată standardele înalte de siguranță ale UE.
SONDAJ: Care sunt cele mai de interes teme pentru tinerii europeni. Pacea, securitatea și locurile de muncă, pe primele locuri | AUDIO
Ce îi interesează pe tinerii europeni? Pacea, securitatea, lupta împotriva sărăciei și oportunitățile de angajare sunt printre prioritățile lor pentru următorii ani. Tinerii sunt tot mai implicați în activitățile organizațiilor și mai interesați de schimbările din societate, arată un sondaj Eurobarometru, instituție a Uniunii Europene.
CSM a publicat indemnizaţiile judecătorilor, după decizia recentă a CEDO. Cât câștigă un judecător în funcție de vechime și alte criterii | AUDIO
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a publicat indemnizaţiile judecătorilor, după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins cererile unor dintre ei care reclamaseră neplata integrală a unor sume cuprinse între 30.000 și 570.000 de euro, câștigate în instanță. Suma brută încasată de un judecător stagiar reprezintă 1,26 câştiguri salariale medii brute naţionale, arată CSM.
Piața Victoriei. Cât de aproape este sistemul de sănătate de un blocaj? Invitat este ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete
Cât de aproape este sistemul de sănătate de un blocaj?
PNL acuză PSD că evită dezbaterea despre situația financiară a țării. Ce reproșează liberalii | AUDIO
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Black Friday 2026: cum să te ferești de fraude online. Sfaturile DNSC pentru cumpărători | AUDIO
Sfaturi de Black Friday de la autorități: verificați ofertele, solicitările de plată și mesajele despre livrări sau rambursări. Asta pentru că o ofertă promovată pe reţelele sociale, un mesaj despre un colet care nu poate fi livrat sau o presupusă rambursare pot fi puncte de plecare pentru o tentativă de fraudă.
Forumul Mobilității Sustenabile 2026, pe 12 noiembrie, la București. Inteligența artificială și viitorul industriei auto, pe agendă
Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România (APIA) organizează pe 12 noiembrie, la București, cea de-a patra ediție a Forumului Mobilității Sustenabile și Accesibile (FMSA). Evenimentul va reuni reprezentanți ai autorităților, ai industriei auto și ai mediului de afaceri. Discuțiile vor viza transformările pieței auto, noile tehnologii și tranziția către o mobilitate mai accesibilă și mai puțin poluantă.
Președintele AEP: Ar trebui organizate alegeri locale în 35 de localități din România, după încetarea înainte de termen a mandatelor primarilor. Guvernul a fost infornat | AUDIO
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Peste 36.000 de studenți vor primi burse sociale în valoare de 925 de lei pe lună în anul univrsitar 2026-2027 | AUDIO
Peste 36.000 de studenți vor primi burse sociale de 925 de lei pe lună în anul universitar în curs. Banii provin din fonduri europene și din bugetul național. Este al doilea an universitar în care se acordă astfel de burse. Cine poate beneficia de burse și cum se face selecția?
Reforma administrativ-teritorială: aproape 430 de primării ar putea fi comasate. Cum privesc partidele din opoziție intenția PSD | AUDIO
Sursa foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Bacău: Primarul din Slănic Moldova, reținut pentru luare de mită. Ar fi primit peste 20.000 de euro de la o firmă | AUDIO
Primarul orașului Slănic Moldova a fost reținut pentru luare de mită și va fi prezentat astăzi Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă. Benone Moraru e acuzat că ar fi primit peste 20.000 de euro mită de la reprezentantul unei firme care avea contract cu primăria.
București: O elevă de 16 ani, trimisă în judecată pentru că și-a lovit profesoara cu palmele și cu un scaun | AUDIO
O elevă de 16 ani din București a fost trimisă în judecată pentru că și-a lovit profesoara cu palmele și cu un scaun. Fapta s-a petrecut în urmă cu doi ani la Școala Gimnazială numărul 5 din Capitală și a fost surprinsă de camera de supraveghere din clasă. Potrivit anchetatorilor, cadrul didactic a suferit leziuni în zona capului și a umerilor și a avut nevoie de aproape o săptămână de îngrijiri medicale.
România și alte state europene, solidare cu Spania „în momentele dificile” de după accidentul feroviar în care au murit 30 de oameni și au fost răniți 80. Reacții de la oficiali europeni | VIDEO
Mai mulți oficiali europeni au transmis miercuri mesaje de condoleanțe și de solidaritate cu Spania, după ce două trenuri de mare viteză s-au ciocnit miercuri dimineață în provincia Toledo, la sud de Madrid. Cel puțin 30 de oameni și-au pierdut viața după ce trei vagoane au deraiat și alte două s-au răsturnat. În jur de 80 de persoane au fost rănite, potrivit președintelui regiunii Castilla-La Mancha.
Incendiu la mansarda unui bloc din sectorul 1 al Capitalei, pe strada Gârlei | VIDEO
Pompierii bucureșteni intervin pentru stingerea unui incendiu produs la mansarda bloc de pe pe strada Gârlei, sectorul 1, București.
România în Direct. Sabotaj și în România. Ce vrea Rusia?
România acuză Federația Rusă pentru tentativa de sabotaj de la fabrica de armament Carfil. Președintele și premierul au condamnat atacul săvârșit de doi cetățeni bieloruși și un ucrainean. Atacul a fost asupra unei vecinătăți a fabricii, afectând o entitate privată.
Demnitarii își vor putea păstra pe termen nelimitat posturile de profesori, în timp ce ocupă funcții publice. Proiectul de lege a fost respins de senatorii PSD, AUR și PNL | AUDIO
Demnitarii și alte persoane care ocupă funcții publice își vor putea păstra pe termen nelimitat postul de cadru didactic. Senatorii au respins un proiect inițiat de USR care obliga aceste persoane să opteze între postul din învățământ și funcția publică după o perioadă de cinci ani de la blocarea locului la catedră. PSD, AUR și PNL nu au fost de acord cu noile prevederi.
Precizările MAE după tragedia feroviară din Spania. Ministrul Dan Neculăescu, mesaj de solidaritate: „Misiunile noastre diplomatice și consulare sunt în contact strâns cu autoritățile spaniole”
Nu există încă informații cu privire la existența vreunui cetățean român care să fi fost victima tragediei feroviare care a avut loc miercuri dimineață în Spania, precizează Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Deocamdată au loc operațiuni de acordare a primului ajutor și salvare a victimelor. Precizările vin după ce miercuri dimineață două trenuri de mare viteză s-au ciocnit în apropiere de Toledo, regiunea Castilia-La Mancha. Cel puțin 30 oameni au murit.
PNL îi cere premierului Luca Niculescu să adopte urgent rectificarea bugetară
PNL îi cere premierului Luca Niculescu să adopte urgent rectificarea bugetară. Într-un comunicat de presă, reprezentanții partidului spun că instituțiile și serviciile publice au nevoie urgentă de această rectificare și orice întârziere poate duce la blocaje grave și la intrarea unor instituții cheie în imposibilitatea de a mai funcționa.
Tragedie în Spania. Două trenuri de pasageri, care circulau între Madrid și Sevilla, s-au ciocnit. Cel puțin 10 oameni au murit în urma accidentului
Tragedie feroviară în Spania. Cel puțin 10 oameni au murit după ce două trenuri de mare viteză s-au ciocnit în apropiere de Toledo, regiunea Castilia-La Mancha. Presa locală susține că numărul victimelor ar putea fi mai mare. O primă ipoteză privind cauza accidentului: o eroare umană în cazul controlorilor de trafic.