Prima Clinică Universitară Integrată pentru copiii cu diabet se amenajează la Spitalul CF 2 din București | AUDIO
Prima Clinică Universitară Integrată pentru copiii bolnavi de diabet se amenajează în cadrul Spitalului CF 2 din București. Va fi un centru unde copii din toată țara ar urma să găsească specialiști care să-i ajute să se obișnuiască cu diagnosticul, dar și cu tratamentul necesar, a explicat la Europa FM, Ștefania Mircea de la Organizația Salvați Copiii.
Arheologul care a elaborat studiile pentru restaurarea castrului roman din Vâlcea, explicații despre proiect după ironiile de pe Facebook | AUDIO
Restaurarea unui castru roman – Arutela – în județul Vâlcea, este criticată în mediul online. Cei care au văzut forografiile publicate de Ministerul Culturii spun că rezultatul este rușinos și duce mai degrabă cu gândul la Disneyland , decât la un castru roman. De partea cealaltă, specialiștii în domeniu spun că felul în care s-a făcut restaurarea poate fi un exemplu de bună practică la nivel european.
Filmul „Fjord”, de Cristian Mungiu, printre favoriții pentru premiile Oscar. Variety anticipează cinci nominalizări | AUDIO
Sursa foto: Festival du Cannes / Joachim Tournebize
O nouă dronă a pătruns joi după-amiază în spațiul aerian al României
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Japonia condamnă vizita lui Vladimir Putin în Insulele Kurile, un teritoriu revendicat atât de Moscova, cât și de Tokyo
Guvernul japonez a reacționat cu indignare la prima vizită a lui Vladimir Putin în Insulele Kurile, teritoriu disputat, revendicat atât de Tokyo, cât și de Moscova.
Guvernatorul BNR: Cursul leu-euro este în echilibru. Am intervenit mai puțin în acest an și am lăsat moneda mai flexibilă. Ce spune despre trecerea la euro | AUDIO
Instabilitatea politică se reflectă și în cursul de schimb leu – euro. Guvernatorul BNR subliniază că situația – deși sensibilă – nu se compară cu cea din aprilie 2025. Intervențiile BNR asupra cursului au fost mai puține comparativ cu anul trecut iar cursul leu – euro este lăsat „mai flexibil”. Este în echilibru, spune Mugur Isărescu.
Dinamo – FCSB s-ar putea juca la Cluj. Derby-ul nu poate avea loc pe Arena Națională | AUDIO
Primul derby Dinamo – FCSB din acest sezon al Superligii are șanse mari să se joace în afara Bucureștiului. Arena Națională nu este disponibilă în primul weekend din septembrie, iar cele două rivale ar fi ajuns la un acord verbal pentru mutarea partidei pe Cluj Arena.
Schimbări importante pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul 2027, propuse de Ministerul Educației | AUDIO
Ministerul Educației propune schimbări importante pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul de anul viitor. Proiectele de metodologie au fost lansate în consultare publică și vizează acuratețea evaluării lucrărilor scrise.
TikTok a eliminat postările despre „ambulanța neagră”, la solicitarea CNA | AUDIO
Postările care promovau așa-numita ambulanță neagră care ar fi răpit copii au fost eliminate de pe TikTok, rețeaua care a promovat masiv această dezinformare. Măsura a fost luată după o solicitare a Consiliului Național al Audiovizualului.
Situația energetică după oprirea Unității 2 de la Cernavodă. Necesarul de consum, acoperit din multiple surse. Discuții cu Comisia Europeană despre capacitățile pe cărbune
Sistemul Electroenergetic Național este stabil și nu există, în acest moment, riscuri pentru pentru alimentarea constantă cu energie electrică, dă asigurări Ministerul Energiei joi, 13 august, după ce în cursul dimineții Unitatea 2 de la CNE Cernavodă a fost oprită controlat. Instituția avertizează, însă, că, din punct de vedere energetic, România depinde în prezent inclusiv de megawații dați de capacitățile pe cărbune, astfel că subiectul urmează să fie discutat cu Comisia Europeană.
Procurorii britanici cer ca frații Tate să nu fie eliberați pe cauțiune în SUA. Decizia, așteptată azi la Miami | AUDIO
Sursa foto: Inquam Photos / Eduard Vînătoru
Consiliul Concurenței a amendat 21 de companii de pe piața semințelor de cultură pentru înțelegeri privind prețurile | AUDIO
Consiliul Concurenței a sancționat peste 20 de companii de pe piața semințelor de cultură și a produselor pentru protecția culturilor. Acestea au fost amendate cu peste 83 de milioane de lei pentru că s-au înțeles în privința prețurilor practicate.
David Popovici, „Supersonic” în presa internațională după victoria la 100 de metri liber | AUDIO
„David Supersonic”, titrează presa internațională despre victoria lui David Popovici la 100 de metri liber la Campionatele Europene de la Paris. Publicații importante din Franța și Italia vorbesc despre o finală de nivel excepțional și despre maturitatea tactică a înotătorului român.
Mugur Isărescu: Inflația va scădea rapid și puternic până la finalul anului. Îndemnul său pentru politicieni privind viitorul fiscal al României | AUDIO
Inflația va scădea rapid și puternic până la finalul acestui an, spune guvernatorul Băncii Naționale a României. Mugur Isărescu spune că seceta din acest moment va influența inflația la finalul anului, dar aceasta va scădea chiar și în aceste condiții. Inflația la finalul lunii iulie a ajuns la 8,2% după ce în prima lună din 2026 era de 9,62%.
Aproape 4.500 de proiecte PNRR nu sunt finalizate cu două săptămâni înainte de termenul-limită. Ilie Bolojan cere autorităților locale să le închidă până la 31 august | AUDIO
Aproape 4.500 de lucrări finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență nu sunt încă gata – cu doar două săptămâni înainte de termenul final pentru atragerea banilor europeni. În total, sunt peste 15.000 de proiecte în toată țara prinse în PNRR, spune premierul interimar. Cele care nu au fost încă recepționate trebuie tratate ca prioritate în următoarele două săptămâni, cere Ilie Bolojan.
Ministerul Sănătății, precizări despre stocurile de vaccin BCG: DSP-urile redistribuie dozele către maternitățile care au nevoie; nou-născuții nevaccinați la naștere vor fi rechemați | AUDIO
Precizări de la Ministerul Sănătății, după ce mai multe maternități au semnalat că au rămas fără vaccinul BCG care se administrează nou-născuților în prima zi de viață pentru a-i proteja de tuberculoză. La nivel național există peste 48.000 de doze de vaccin, suficiente pentru două luni, a spus la Europa FM, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, Oana Grigore.
Ministrul interimar Radu Miruță, despre drona de azi-noapte și resturile alteia, găsite la Costinești: Un război real care se întâmplă în Marea Neagră | AUDIO
Sursa foto: Prefectura Constanța și Nicușor Bușurica
Teama de a greși: învățată sau înnăscută?
Formele de teamă înnăscute Din perspectivă evoluționistă, nu toate formele de teamă sunt învățate: oamenii au o tendință să evite situațiile care ar putea avea consecințe negative. Creierul nostru se ocupă cu identificarea amenințărilor în funcție de experiențele anterioare care au avut consecințe nefavorabile. De exemplu, dacă atingem ceva fierbinte și ne ardem, a doua oară când vedem același obiect vom avea mai multă grijă să menținem o distanță sigură. Acest mecanism este unul datorită căruia specia umană a supraviețuit până în acest punct, arătându-ne faptul că frica poate fi, în multe cazuri, în favoarea noastră. Însă, problema apare atunci când același mecanism este aplicat unor situații în care pericolul este doar social. Atunci, frica nu ne mai protejează, ci ne copleșește cu întrebări: „ce vor crede despre mine?” „Mă voi face de rușine?”… În aceste cazuri, greșeala nu ne pune în pericol, dar reacționăm la anticiparea ei ca la o amenințare.
David Popovici s-a calificat în semifinala probei de 200 de metri liber la Campionatele Europene de nataţie de la Paris | AUDIO
David Popovici s-a calificat în semifinala probei de 200 de metri liber la Campionatele Europene de nataţie de la Paris. David Popovici a obținut timpul de 1 minut 46 de secunde și 6 sutimi. Semifinalele acestei probe au loc diseară de la ora 19 și 40 de minute. În aceeași probă a participat și înotătorul Eric Andrieș care a obținut timpul de 1 minut, 49 de secunde si 27 de sutimi. David Popovici a câștigat aseară medalia de aur în proba de 100 de metri liber, stabilind un record al competiției de 46, 56 de secunde. Acesta a făcut declarații pentru postul român de televiziune.
Timiș: Oamenii au putut să admire eclipsa de soare de pe dealul de la Lucareț | AUDIO
În Timiș, oamenii au putut să admire eclipsa de soare de pe dealul de la Lucareț. Sute de persoane au participat cu ochelari speciali, telescoape și aparate foto pentru a surprinde momentul.
Alertă la Costinești: Prezența unui obiect plutitor, care pare a fi o dronă, a fost semnalată de turiști. Zona a fost izolata | AUDIO
Alertă la Costinești. Turiștii care făceau plajă au semnalat prezența în apa mării a unui obiect plutitor care păre a fi o dronă. Zona a fost izolata, turistii au fost îndepărtați, autoritățile urmează să evalueze obiectul din punct de vedere pirotehnic.
Eclipsa de Soare a fost vizibilă parțial, în nord-vestul țării. Sute de oameni din Arad au urmărit fenomenul astronomic | AUDIO
Cerul a fost, miercuri seara, principala atracție în vestul României de unde eclipsa totală de soare s-a văzut parțial. Peste o mie de oameni au urcat la cetate Șiriei din Arad pentru a urmări eclipsa în condiții cât mai bune, iar cerul de un senin perfect a permis admirarea fenomenului astronomic in cele mai bune condiții.