Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței? - Economica.net
Avansul minim este doar pragul de intrare. Înainte de vizionări, ai nevoie și de bani pentru evaluare, notar, asigurări, alte costuri ale tranzacției și o rezervă separată. De aceea, merită să validezi mai întâi bugetul și suma eligibilă pe baza salariului încasat.
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara - Economica.net
Compania precizează că a fost nevoită să ia această decizie ca urmare a lucrărilor de modernizare efectuate pe Aeroportul din Timișoara. Perioada afectată este cuprinsă între 2 și 22 noiembrie 2026.
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 - Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele în redactarea contractului (opinie Andrei Șărban) - Economica.net
De la 12 octombrie 2026, cesiunea de părți sociale într-un SRL cu obligații fiscale restante nu mai este o operațiune pe care părțile o pot încheia și înregistra singure. În Monitorul Oficial, Partea I, nr. 855 din 12 octombrie 2026 au fost publicate, cu titlu identic, Ordinul ministrului justiției nr. 1967/C din 15 septembrie 2026 și Ordinul președintelui ANAF nr. 1137 din 23 septembrie 2026, pentru aprobarea Procedurii de aplicare a dispozițiilor art. V din Legea nr. 239/2025, privind opozabilitatea transmiterii părților sociale față de organul fiscal central și colaborarea dintre ANAF și Oficiul Național al Registrului Comerțului.
Analiză economică de la Jooble: Impactul parcurilor industriale și al logisticii din Ploiești asupra angajărilor - Economica.net
Ploieștiul nu mai e de mult doar orașul aurului negru, ci s-a transformat discret într-unul dintre cele mai agile motoare economice din sudul țării. O privire rapidă peste anunțurile de pe Jooble îți arată imediat că piața muncii din Ploiești dă în clocot, având o nevoie cronică de oameni în aproape orice domeniu.
VIDEO Autostrada A7 Bacău - Pașcani: Lucrările la lotul 2 au ajuns la stadiul de 60% - Economica.net
Potrivit lui Pistol , pe sectorul cuprins între Trifești și Gherăești al A7, în lungime de 18,99 km, antreprenorul român (UMB) are mobilizați 500 de muncitori și 300 de utilaje, iar progresul fizic a ajuns la 60%.
Palatul Telefoanelor, primul „zgârie-nori" din România, scos la vânzare. Ce preţ cere Orange - Economica.net
Palatul Telefoanelor a fost construit în 1933 şi a fost până în anii ’70 cel mai înalt edificiu din Bucureşti, cu o înălţime de 52,5 metri. Clădirea a fost construită pe locul celebrei terase Oteteleşeanu. Palatul Telefoanelor a fost proiectat de arhitecţii Louis Weeks, Walter Froy şi Edmond van Saanen Algi în stil Art Deco, cu schelet metalic.
Decizie definitivă - ÎCCJ câştigă procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor. Miza - 5 miliarde de lei - Economica.net
Instanţa supremă a respins joi recursul formulat de Guvern şi Ministerul Finanţelor, fiind menţinută decizia Curţii de Apel Bucureşti din 5 mai, prin care Executivul a fost obligat să plătească, inclusiv prin rectificare bugetară, drepturile salariale restante ale magistraţilor.
Tesla Roadster: noua generație ar putea fi lansată astăzi în SUA - surse Reuters - Economica.net
Prototipul acestui vehicul, evaluat la 200.000 de dolari, a fost expus public în 2017, planul inițial de management indicând demararea livrărilor comerciale în 2020. Deși structura de preț nu a fost revizuită oficial până în prezent, mecanismul de rezervare impune în continuare imobilizarea unui capital de 50.000 de dolari sub formă de avans pentru fiecare unitate comandată.
Ungurii de la MVM vin cu oferte de energie electrică pentru români cu preț fix până la finalul anului 2028 - Economica.net
MVM Energie România lansează trei noi oferte de furnizare a energiei electrice și gazelor naturale, construite în jurul predictibilității prețului, într-un context energetic în continuă schimbare, arată firma. Astfel, clienții pot avea o mai bună vizibilitate asupra costurilor cu energia și un control mai bun asupra bugetului, fără a fi expuși variațiilor prețului energiei active pe piață pe perioada de valabilitate a ofertei.
E oficial - Reducerea de 25% pentru acciza la motorină se prelungeşte până la 1 noiembrie - Economica.net
„Această măsură continuă intervenţia aplicată în perioada anterioară, într-un context marcat de presiuni pe piaţa carburanţilor. Mecanismul este calibrat în funcţie de evoluţia cotaţiilor internaţionale şi a preţurilor de la pompă, cu scopul de a limita efectele acestora asupra populaţiei şi economiei”, precizează instituţia într-un comunicat citat de Agerpres .
MG4 a dominat piața mașinilor electrice în iulie și august 2026
Marca MG Motor marchează o performanță comercială importantă pe piața auto din România prin modelul său MG4 care a devenit cel mai vândut vehicul electric din țară pentru a doua lună consecutiv, ocupând prima poziție în clasamentul înmatriculărilor atât în august, cât și în septembrie 2026.
Liderii UE se reunesc la Consiliul European de toamnă, cu bugetul multianual - China şi Ucraina, pe agendă - Economica.net
Liderii UE se reunesc joi la Bruxelles pentru două zile de discuţii despre cele mai importante probleme ale blocului comunitar, relatează dpa.
Sorin Scorțan, BiblioInvest: Pensiile vor acoperi cam jumătate din salariu - Economica.net
„Dacă vrem să rămânem cu aceleași cheltuieli ca înainte de pensionare, restul de 50% trebuie să provină din propriile investiții, din retragerea unor sume lunare sau anuale. Altfel vom fi în situația pensionarilor de astăzi, cărora le-au scăzut veniturile semnificativ și nu au ca alternativă decât reducerea cheltuielilor, ceea ce pe mulți îi face nefericiți”, a spus Sorin Scorțan, consultant de investiții și fondator al platformei BiblioInvest, în emisiunea „ Cu cifrele pe masă ” realizată de Termene.ro .
Cel mai scump condiment din lume sub formă de bulbi pentru plantare poate fi cumpărat în acest week-end din București. Este produs în România - Economica.net
Cunoscut drept „aurul roșu”, șofranul, cel mai scump condiment din lume, va putea fi achiziționat sub formă de bulbi direct din București, în cadrul Artisan Food Market , de la un producător local din județul Vrancea. Oferta Grădinii cu Șofran schimbă astfel perspectiva asupra unui ingredient asociat, de regulă, cu gastronomia sofisticată: vizitatorii pot pleca de la eveniment, nu doar cu un condiment deosebit, ci și cu posibilitatea de a-l cultiva în propria grădină.
Noua centrală electrică de la Mintia a livrat azi energie în sistemul energetic național, pentru prima dată. Centrala este în probe - Economica.net
“S-a făcut paralelul la Mintia, s-a livrat primul MWh în SEN”. Momentul este unul foarte important, pentru că de acum încolo se fac teste în care se verifică cum reacționează echipamentele atunci când livrează energie în rețeaua cu care sunt perfect sincronizate.
Portugalia - Guvernul vrea sprijinul opoziţiei pentru vânzarea restului acţiunilor TAP către gigantul Lufthansa - Economica.net
Miercuri, Guvernul de la Lisabona a selectat oferta de 1,2 miliarde de euro făcută de Lufthansa pentru o participaţie de până la 49,9% din acţiunile TAP, scrie Agerpres .
Investiție strategică în Sistemul Energetic Național, finalizată. Instalațiile STATCOM din stațiile Transelectrica Sibiu Sud și Bradu au fost inaugurate oficial. Premieră în Europa de Sud - Economica.net
Cu o valoare totală de aproximativ 260 de milioane de lei, proiectul a beneficiat de o finanțare nerambursabilă de 254,65 milioane de lei din Fondul pentru Modernizare. Investiția a fost finalizată integral în august 2026, înaintea termenului prevăzut în contractul de finanțare, respectiv mai 2027, potrivit unui comunicat de presă al companiei.
Euro NCAP: Audi Q7, prima mașină care a obținut 100% la „siguranță post-accident” după noul standard de testare - Economica.net
Așa cum este deja cunoscut, din 2026, organismul european independent care realizează teste de impact ale mașinilor noi pentru a le evalua gradul de siguranță – Euro NCAP, a decis să modifice radical sistemul său de verificare. Astfel, noile standarde Euro NCAP pentru anul 2026 reprezintă cea mai amplă revizuire a sistemului de evaluare din 2009 încoace, introducând reguli mult mai stricte pentru a obține calificativul maxim de cinci stele.
Atacuri drone Marea Neagră - Bulgaria va cere UE un moratoriu pentru încetarea operațiunilor de luptă împotriva navelor comerciale din Marea Neagră - Economica.net
Premierul bulgar a spus că atacurile de acest gen sunt inacceptabile şi a făcut apel la solidaritate între partenerii europeni. El a spus că propunerea Bulgariei, inclusă în concluziile Consiliului, cere ca operaţiunile de luptă împotriva navelor comerciale să se încheie, scrie Agerpres .
Piața comerțului electronic ar putea ajunge la 13,5 miliarde de euro anul acesta, după o creștere anuală de 4% - Economica.net
Valoarea sectorului de comerț electronic din România a crescut de la 6,1 miliarde de euro în 2021 la 12,9 miliarde de euro în 2025 și ar putea ajunge la 13,5 miliarde de euro anul acesta ( plus 4,6%), potrivit European E-Commerce Report 2026, realizat pentru Ecommerce Europe și EuroCommerce de Centre for Market Insights al Amsterdam University of Applied Sciences.
Noile criterii de risc au blocat rambursările de TVA ale firmelor, fiind afectate investițiile și exporturile - Economica.net
Camera Consultanților Fiscali a trimis la Ministerul Finanțelor și ANAF o adresă în acest sens. De exemplu, un criteriu de risc introdus se referă la faptul că „persoana impozabilă are acționari, asociați sau administratori care figurează în baza de date specială privind riscul de rambursare necuvenită a TVA”, spune CCF.
Orange Romania introduce noi servicii în oferta sa - Economica.net
Prin integrarea FILMBOX+ Stream în oferta sa, Orange Romania își consolidează poziția de furnizor de servicii de divertisment integrate, completând portofoliul de canale FILMBOX+ deja disponibil clienților săi. Astfel, abonații Orange au acum acces la o experiență care combină flexibilitatea serviciilor de streaming cu familiaritatea televiziunii clasice.
KFC a investit 1,1 milioane de euro într-un nou restaurant din Oradea - Economica.net
Sphera Franchise Group marchează cea de-a șaptea deschidere KFC a grupului din 2026, în Oradea, în urma unei investiții de 1,1 milioane de euro, potrivit unui anunț al companiei. Restaurantul de 350 de mp aflat în parcarea Centrului Comercial Oradea Shopping City este de tip Drive Thru și oferă și servicii de take-away 24/7.
Grupul City Grill deschide restaurant într-un palat construit în 1800. Investiția ajunge la jumătate de milion de euro - Economica.net
City Grill Group intră pe piața din Cluj cu brandul Hanu’ Berarilor, într-un imobil cunoscut drept Palatul Mikes, ridicat în jurul anului 1800, potrivit unui anunț al companiei.