Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României - Economica.net
Amplasamentul cuprinde 88.708 de module fotovoltaice și șase stații de medie tensiune. Odată operațional, se estimează că va genera aproximativ 70 GWh pe an, o cantitate echivalentă cu consumul a peste 44.000 de gospodării. Cu o capacitate instalată de 55 MWp, acesta este unul dintre cele mai mari parcuri solare din România. Punerea sub tensiune este programată pentru sfârșitul anului 2026.
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 se vorbește cât de necesar este - Economica.net
„Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat, este termenul de recepţie a acestui instrument. Din 2015 se vorbeşte despre necesitatea acestui instrument. Am scos la iveală toate fenomenele care erau în spatele gestionării ilegale a agregatelor minerale, iazurile piscicole care de fapt erau paravan pentru balastiere ilegale, balastiere ilegale care funcţionau fără niciun fel de autorizaţie şi aduceau zeci de milioane profit la firme care nu se autorizaseră. Toate aceste lucruri s-au putut întâmpla sub ochii unor autorităţi, pentru că nu a existat o trasabilitate clară a autorităţilor şi a operatorilor care se avizează, ce cantităţi sunt avizate pentru a fi exploatate, ce se întâmplă apoi cu agregatele minerale, dacă ele ajung să fie sau nu inclusiv transmise mai departe către operatorii care zic ei că au contractele de preluare a acelor agregate.
Ce angajamente și-a luat grupul Premier Energy în fața Consiliului Concurenței, care trebuie respectate timp de doi ani după preluarea Distribuție Energie Oltenia - Economica.net
“Principala îngrijorare a autorității de concurență este legată de faptul că odată cu integrarea verticală, noua entitatea ar putea utiliza avantajele informaționale și operaționale conferite de controlul asupra DEO, reducând posibilitatea efectivă a furnizorilor concurenți de a atrage sau păstra clienți și, prin urmare, putând slăbi presiunea concurențială exercitată asupra furnizorului afiliat”, arată Consiliul.
Șeful Bundesbank, Joachim Nagel, spune că economia Germaniei s-ar putea consolida în anii următori și că BCE ar putea continua să crească rata dobânzii de referință - Economica.net
În marja reuniunilor anuale ale FMI şi Băncii Mondiale, desfăşurate săptămâna aceasta la Bangkok, Joachim Nagel a dat asigurări că Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE) va face tot ce este necesar pentru a readuce inflaţia la ţinta sa pe termen mediu de 2%.
Autostrada A1 Sibiu - Pitești: Ministerul Mediului va emite "în câteva zile" acordul de mediu revizuit pentru tronsoanele montane - secretar de stat USR - Economica.net
Deblocăm integral șantierele montane ale Autostrăzii Sibiu – Pitești!
Quartz Matrix și CCD Iași lansează o academie IA cu acces la formare internațională HP - Economica.net
Proiectul Academia de Cercetare și Inovare IA în Educație (ACIIA-Edu) combină cercetarea, formarea și mentoratul. Quartz Matrix facilitează accesul la HP AI Academy, un program internațional pentru dezvoltarea competențelor în inteligență artificială anunță publicația Businessedge.ro .
Românii sunt din ce în ce mai conștienți de fenomenele meteo extreme. A scăzut numărul celor care cred că locuințele lor sunt pregătite pentru a face față schimbărilor climatice - sondaj IRES - Economica.net
În același timp, 8 din 10 români consideră că există o legătură directă între schimbările climatice și producerea unor fenomene meteorologice extreme. Totodată, furtunile puternice și valurile de căldură sunt fenomenele cele mai frecvent menționate în rândul respondenților care declară că locuința le-a fost afectată de schimbările climatice în ultimii ani, fiecare cu 30%, urmate de inundații (20%) și secetă (13%).
Auchan a investit 3 milioane de euro pentr o nouă sursă de venit. Face concurență televiziunilor cu serviciul său de retail media - Economica.net
Retailerul Auchan a investit aproximativ 3 milioane de euro într-un ecosistem de retail media, Auchan Retail Media, prima regie de retail media din România. Din această sumă aproximativ 200. 000 de euro doar în concept-store-ul său din Trumul Taberei, acolo unde a montat, în premieră europeană, primele intrări imersive LED care includ 18 mp de LED la fiecare intrare. Per total, compania are acum în magazinele sale 1.000 de ecrane digitale, în 100 de magazine conectate prin Auchan Instore TV, alături de soluții online, CRM și off-site. realizând deja 6.000 de campanii cu peste 300 de companii din FMCG, food, non-food și non-retail. Audiența medie ajunge la 13 milioane de persoane pe lună. Spre exemplu, numai magazinul din Drumul Taberei are 650.000 de vizitatori pe lună, retailerul generând venit din retail media inclusiv de la companii care nu vând în retail precum jucători din industria telecom sau din industria auto.
VIDEO Autostrada A7 Bacău - Pașcani: Umbrărescu a ajuns cu lucrările la lotul 3 la peste 55%. Cum mai arată primul nod turbion din România - Economica.net
Potrivit lui, pe ultimul lot al A7, Mircești – Pașcani, în lungime de 28,09 km, constructorul român (UMB) are mobilizați în șantier 350 de muncitori și o flotă de peste 100 de utilaje și camioane.
Super-gardianul companiilor de stat nu mai vrea şefi interimari. Ce spune AMEPIP despre selecţia administratorilor - Economica.net
„AMEPIP împărtăşeşte obiectivul exprimat de domnul ministru: administratori selectaţi competitiv, pe mandate complete, cu indicatori de performanţă măsurabili, în locul mandatelor provizorii. Acesta este chiar scopul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările şi completările ulterioare, iar Agenţia sprijină atingerea lui”, se menţionează în comunicatul AMEPIP transmis în urma declaraţiilor ministrului interimar al Economiei, care a acuzat, miercuri, agenţia pentru blocajul şi „lentoarea” cu care se desfăşoară procedurile de selecţie a viitorilor administratori ai companiilor din sfera ministerului, scrie Agerpres . . Astfel, AMEPIP precizează că procedurile de selecţie şi nominalizare sunt iniţiate şi aprobate de autoritatea publică tutelară. Comisiile de selecţie şi nominalizare sunt formate din doi reprezentanţi ai AMEPIP, doi reprezentanţi ai autorităţii publice tutelare şi un expert independent.
FMI: BCE va majora cel puţin o dată rata dobânzii în acest an - Economica.net
BCE majorase deja dobânzile, atât în iunie cât şi septembrie, cu 25 puncte de bază, după ce inflaţia în zona euro a trecut pragul de 3%, depăşind ţinta de 2% stabilită de BCE, iar unii economişti estimează că până la finele anului va ajunge la 4%, scrie Agerpres .
Cadouri corporate de Crăciun 2026: ce oferă firmele și cât costă în medie - Economica.net
Un cadou corporate este darul oferit de o companie în context profesional: angajaților, clienților, partenerilor sau colaboratorilor. Se dă în numele firmei, are un buget aprobat și se comandă de regulă centralizat, în volum. Formele cele mai răspândite sunt coșurile cadou, pachetele personalizate și tichetele cadou.
Turbina 1 a noii centrale de la Mintia a atins în prima zi de funcționare 135 MW. Testele vor reîncepe luni și vor fi zilnice, în orele de seară - Economica.net
„Ieri, 15 octombrie 2026, Turbina cu Gaz 1 (TG1) din cadrul Centralei Electrice cu Ciclu Combinat (CECC) Mintia a fost sincronizată cu succes pentru prima dată la Sistemul Electroenergetic Naţional (SEN). Acest moment cheie a marcat începutul etapei de testare a echipamentelor şi sistemelor de producere a energiei electrice în condiţii de funcţionare conectată la SEN. În prima zi de funcţionare în regim de teste, turbina a fost conectată la SEN în două intervale, primul începând cu ora 11:15, iar cel de-al doilea la ora 12:21.
Cum tehnologia extinde economia sportului în timp real
Un meci nu mai înseamnă doar transmisia video. În jurul său funcționează aplicații de scor, servicii de statistici, notificări, rețele sociale și publicații sportive, fiecare oferind o perspectivă diferită asupra aceluiași eveniment. Interesul publicului este astfel distribuit între mai multe tipuri de conținut pe întreaga durată a partidei.
Reşitnec: Am cerut RA-APPS să înceapă procedurile pentru ca sediul PUSL să ajungă la Agenţia Naţională pentru Romi - Economica.net
„Am promis să arăt că imobilele administrate de RA-APPS pot fi folosite mai bine decât au fost până acum. Prea des, clădiri ale statului au ajuns doar la cei cu relaţii. Am refuzat să prelungesc contractele de închiriere pentru sediile unor partide care au mai multă trecere la stat decât susţinere printre alegători. Unul dintre aceste spaţii era sediul PUSL. Partidul a atacat decizia mea, dar săptămâna aceasta instanţa i-a respins cererea de suspendare. Când e vorba de sedii de partid, RA-APPS a găsit clădiri care mai de care mai frumoase şi mai impunătoare. Pentru Muzeul Naţional de Istorie şi Cultură a Romilor din România, de trei ani nu găseşte niciun sediu”, a precizat Reşitnec, pe Facebook.
Interviu Nicușor Dan la Bloomberg - Ce spune președintele României despre invocarea Articolului 4, Rusia, Ucraina şi atacurile cu drone - Economica.net
Întrebat ce poate face Europa pentru a-l ajuta pe preşedintele ucrainean Volodmir Zelenski în contextul degradării relaţiei acestuia cu omologul său american Donald Trump, Nicuşor Dan a afirmat că „vom continua să facem ceea ce am făcut deja. Semnalul pe care trebuie să-l transmitem lumii este că suntem angajaţi să continuăm să sprijinim Ucraina până la sfârşitul acestui război şi după aceea, pentru reconstrucţie”.
Piața de iGaming și interesul operatorilor internaționali
Prezența unui brand precum 888 casino online pe piața locală ilustrează modul în care operatorii internaționali pot funcționa prin structuri și autorizații adaptate jurisdicției în care oferă servicii. În România, activitatea jocurilor de noroc online este supravegheată de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.
Criză migranţi - Italia prelungeşte suspendarea acordului Schengen cu Spania cu încă o săptămână - Economica.net
Prelungirea se aliniază cu o măsură similară luată de autorităţile de la Madrid, care au suspendat acordul Schengen cu Roma până la 22 octombrie, scrie Agerpres .
Acord Google-CNN pentru integrarea AI în jurnalism - Economica.net
„Prin această alianţă, deschidem noi căi pentru ca publicul să acceseze jurnalismul excepţional al CNN, primind în acelaşi timp compensaţii pentru distribuirea şi utilizarea proprietăţii noastre intelectuale exclusive în legătură cu produsele de inteligenţă artificială”, a declarat Sam Felix, vicepreşedinte senior pentru parteneriate strategice şi dezvoltare de afaceri, într-un comunicat.
Rolul promoțiilor în economia digitală | Oferte și beneficii
Spre deosebire de magazinele tradiționale, platformele online funcționează într-un mediu în care utilizatorii compară rapid serviciile disponibile. O ofertă introductivă sau o reducere temporară poate atrage atenția asupra unui produs și poate reduce costul perceput al primei experiențe.
Autostrada A1 Sibiu - Pitești: De ce întârzie revizuirea Acordului de Mediu, care ține pe loc lucrările la secțiunile montane. Explicațiile ANMAP - Economica.net
ℹ Autostrada Sibiu – Pitești are o lungime de 122,110 km, iar proiectul este împărțit în cinci secțiuni: • Secțiunea 1: Sibiu – Boița; • Secțiunea 2: Boița – Cornetu; • Secțiunea 3: Cornetu – Tigveni; • Secțiunea 4: Tigveni – Curtea de Argeș; • Secțiunea 5: Curtea de Argeș – Pitești.
Program de guvernare: limitarea infecţiilor intraspitaliceşti, o lege a malpraxisului, mai multe vaccinuri compensate şi gratuite. Medicii de familie vor putea lucra în spitalele publice - Economica.net
Iată cele mai importante măsuri prevăzute pentru sănătate în programul de guvernare al premierului desemnat Luca Niculescu, depus la Parlament joi, 15 octombrie:
România rămâne sub şocul scumpirilor. Am rămas campionii inflației în UE şi în septembrie - Economica.net
Luna trecută, ţările membre UE cu cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei au fost: Suedia (1%), Ungaria şi Danemarca (ambele cu 2,1%). La polul opus, s-au situat România (6,5%), Lituania (6,1%) şi Bulgaria (5,6%), scrie Agerpres .
Summit pentru Guvernanță Digitală: Nicușor Dan, printre participanți - Economica.net
Prima ediție a avut loc pe 25 noiembrie 2025 la Palatul Cotroceni, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.