CFR scoate la licitație lucrări de peste 4 miliarde de lei pentru întreținerea infrastructurii feroviare - Economica.net
Lucrările vizează îmbunătăţirea condiţiilor de siguranţă a circulaţiei şi eliminarea restricţiilor de viteză pe sectoarele de infrastructură din cele şapte sucursale regionale.
O nouă cheltuială obligatorie pentru toate firmele din România, proiect de lege depus în Parlament. Mediul de afaceri protestează vehement - Economica.net
“În timp ce Comisia Europeană și-a asumat reducerea sarcinii administrative cu cel puțin 25% pentru toate companiile și cu 35% pentru IMM-uri, în Parlamentul României se află un proiect care merge în sens invers. Propunerea legislativă B563/2026, depusă la Senat pe 14 octombrie, ar obliga firmele să treacă pe la avocat pentru actele de înființare și modificare a societății și pentru contractele pentru care legea cere forma scrisă, inclusiv actele adiționale”, arată comunicatul.
Ministrul propus pentru Economie, Daniel Zamfir, crede că Poșta Română poate să facă mai mult profit și anunță o posibilă schimbare a conducerii. Primul as va fi un audit al companiei - Economica.net
„Poşta Română cred că e departe de potenţialul pe care l-ar putea avea, deşi este o companie profitabilă acum. Dar, vă repet, din punctul meu de vedere, printr-o eficientizare şi un alt management de conducere, Poşta Română ar putea deveni o companie care să aducă mult mai mult profit statului român. Sigur, sunt şi societăţi care cred că merită restructurate. Fără doar şi poate avem aici societăţi, cum ar fi Plafarul, care sunt pe pierdere. Aici mă gândesc să facem o fuziune între aceste societăţi cu pierdere, să fie preluate de societăţile cu profit”, a spus Zamfir, relatează Agerpres .
APIA a început de astăzi să primească cererile de ajutor de stat pentru sectorul suin. Care sunt condițiile și termenul limită pentru depunerea solicitărilor - Economica.net
Potrivit sursei citate, prin acest act normativ au fost modificate prevederile Legii nr. 175/2026, fiind incluse în categoria beneficiarilor eligibili şi persoanele juridice constituite potrivit Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Ministrul propus al Energiei, Dumitru Chisăliță, se declară împotriva liberalizării prețurilor la gaze, la 1 aprilie. “Este un moment prost” - Economica.net
De la 1 aprilie, furnizorii de gaze ar urma, potrivit calendarului actual, să cumpere gazele pentru populație de la producătorii români la prețul pieței, nu la 110 lei/MWh, așa cum este acum, dar ministrul propus al Energiei se declară împotriva măsurii.
Daniel Zamfir, la audierile din Parlament: E foarte acută situaţia de la Dacia. Voi merge cu ministrul Energiei acolo ca să discutăm despre problemele uzinei și felul în care putem să sprijinim industria auto - Economica.net
„Vreau să prioritizăm sprijinul pentru industria auto şi industria mobilei, pentru că reducerea deficitului comercial va trebui accelerată prin măsuri concrete pentru cele două industrii. Şi, aici, e foarte acută situaţia de la Dacia şi am şi discutat cu ministrul Energiei şi probabil săptămâna viitoare vom face o deplasare la Dacia ca să discutăm acolo despre problemele de acolo şi felul în care putem să sprijinim industria auto din România.
Comisia Europeană propune modificarea Directivei privind nitrații, pentru a reduce costurile pentru fermieri și dependența de îngrășămintele chimice - Economica.net
Prin reducerea acestei dependenţe, propunerea urmăreşte să îi facă pe fermierii din UE mai puţin vulnerabili la şocurile de preţ care sunt cauzate de instabilitatea geopolitică şi să contribuie la închiderea ciclurilor nutrienţilor. De asemenea, acest lucru ar spori autonomia sectorului agricol al UE.
Grupul BEI acordă un împrumut de 100 de milioane de euro către BCR Social Finance, poentru finanțarea microîntreprinderilor din România - Economica.net
BEI acordă un împrumut de 50 de milioane de euro către BCR Social Finance, care va contribui cu o sumă echivalentă și va direcționa întreaga finanțare către microîntreprinderi din România.
Ciucu face licitaţie pentru cubul-gigant de la Arena Naţională. Ce a anunţat Primaria Capitalei despre modernizarea ecranelor LED ale video cubului de pe Stadionul Naţional - Economica.net
Arena Naţională – Valoarea totală estimată a contractului este de 6.673.350 lei, scrie scrie Agerpres .
Lanțul de restaurante Popeyes se extinde în România. Deschide într-un nou oraș mare - Economica.net
Restaurantul va fi deschis în cadrul complexului comercial Shopping City Galați, potrivit unui comunicat de presă.
Ce spune Daniel Zamfir despre pământurile rare, materiile prime critice - declaraţiile ministrului propus pentru portofoliul de la Economie după avizul pozitiv de la audierile din Parlament - Economica.net
„O componentă importantă la care personal am ţinut foarte mult – şi mă ştiţi încă din activitatea mea în Parlament – pun mare accent pe materiile prime critice şi pe aportul economiei circulare. Vreau să poziţionăm România ca furnizor pentru materiile prime critice prelucrate, atenţie, prelucrate, nu ca exportator de resursă brută, bineînţeles, în conformitate cu Regulamentul european privind materiile prime critice. Vom finaliza şi implementăm rapid planul de acţiune al strategiei naţionale pentru resurse minerale neenergetice 2035, pentru că, aşa cum spuneam, materiile prime critice vor fi un punct esenţial în politica Ministerului Economiei”, a afirmat Daniel Zamfir.
Record la Cluj-Napoca. Anunţ despre Aeroportul Avram Iancu - Economica.net
Potrivit unui comunicat transmis de aeroportul clujean, este un rezultat excepţional, obţinut pentru al patrulea an consecutiv, care confirmă evoluţia constantă a traficului aerian şi poziţia aeroportului ca cel mai important aeroport regional al României, scrie Agerpres .
Un nou împrumut al României. Finanțele au luat 194 de milioane de lei de la bănci - date 19.10.2026 - Economica.net
Valoarea nominală a emisiunii a fost de 500 milioane de lei, iar băncile au subscris 311,3 milioane lei, scrie Agerpres .
Aviz pozitiv pentru Daniel Zamfir, pentru postul de ministru al Economiei. Ce a declarat despre prioritățile mandatului - audieri guvern - Economica.net
„Situaţia economică a ţării în acest moment revendică măsuri concrete, măsuri urgente care să producă efecte rapide şi vizibile în economie. Doar simpla raportare la deficitul bugetar, cum a fost până acum, fără să avem în vedere starea reală a economiei, nu ne va permite categoric o redresare economică de care România în acest moment are atâta nevoie. Şi, da, deficitul anunţat recent a scăzut, însă, ce trebuie să ştiţi cu toţii este că deficitul comercial a ajuns la 22,4 miliarde de euro în primele opt luni ale anului. Asta înseamnă o creştere cu 1,4% faţă de momentul anului trecut, în vreme ce, îngrijorător, producţia industrială a scăzut în aceeaşi perioadă cu 3,7%”, a afirmat Zamfir, scrie Agerpres .
Ce ingrediente folosește McDonald’s pentru rețetele vândute în România. Cine sunt antreprenorii români care livrează pentru gigantul american - Economica.net
Premier Restaurants România, compania care operează restaurantele McDonald’s pe plan local, folosește în proporție de 40% ingrediente cumpărate de la parteneri locali, printre care producătorul de carne de pasăre Transavia, producătorul din industria de patiserie Lantmännen Unibake, Eisberg ( salată), Familia Toneli ( ouă), Râureni ( gem și suc de mere) și Olympus ( lactate), potrivit unui anunț al companiei. Dintre aceștia, două sunt business-uri 100% românești, Transavia fiind deținut de antreprenorul Ioan Popa, iar Râureni de familia Mutu, care opeează și lanțul de magazine Annabella .
Barbu: Fermierii ar putea achiziţiona motorina utilizată în agricultură fără TVA şi fără acciză, din 2007 - audieri pentru noul guvern - Economica.net
„Taxarea inversă la cereale expiră la 31 decembrie 2026 şi sigur trebuie prelungită această măsură. Complementar, în decizia Comisiei Europene, vom introduce inclusiv motorina achiziţionată de către fermierii români. Termenul şi implementarea acestui proiect va fi pentru anul 2027, privind achiziţionarea de la pompă, fără TVA şi fără acciză de către fermierii români, a motorinei utilizate în agricultură. Până pe 31 decembrie 2026 va fi finalizată modificarea deciziei Comisiei Europene, pentru că trebuie să prelungim măsura. Ştim foarte bine că atunci când am avut TVA la cereale evaziunea era foarte mare. Aşa a fost justificată şi la Comisia Europeană şi în această modificare, pe lângă taxarea inversă la cereale, vom introduce taxarea inversă şi pentru motorina utilizată de către fermierii români în agricultură”, a precizat el, scrie Agerpres .
Bătălia pentru Arctica - Exporturile de petrol ale Rusiei via ruta arctică au explodat în acest an - Economica.net
Moscova mizează pe faptul că această rută arctică de navigaţie, care începe la Murmansk, în apropierea graniţei dintre Rusia şi Norvegia, şi se termină în Strâmtoarea Bering, va deveni din ce în ce mai accesibilă navelor de mari dimensiuni, pe măsură ce încălzirea climei reduce cantitatea de gheaţă, pentru a livra bunuri spre Europa şi Asia, scrie Agerpres .
Cel mai bogat om de pe planetă, Elon Musk, anunţă că va oferi o acţiune SpaceX "fiecărui copil din America" - Economica.net
„Anul viitor voi oferi una din acţiunile mele SpaceX fiecărui copil din America”, a scris cel mai bogat om din lume într-un scurt mesaj postat pe reţeaua sa X.
Noul Guvern - Chisăliţă are verde la Ministerul Energiei. A primit aviz pozitiv după audierile din Parlament - Cine este Dumitru Chisăliţă - Economica.net
Din totalul parlamentarilor prezenţi, s-au acordat 39 de voturi „pentru”, opt voturi „împotrivă, fiind consemnată şi o abţinere, în ceea ce priveşte avizul pentru Dumitru Chisăliţă .
Planul Volkswagen. Anunțul gigantului auto pentru cei 660.000 de angajaţi de pe toată planeta, până în 2030 - Economica.net
Criză Volkswagen – Comitetul de întreprindere susţine că a primit informaţii interne privind planurile Consiliului executiv, scrie Agerpres .
EXPOZIŢIE-EVENIMENT la Galeria Romană. (CON) – FUZIUNE aduce doi artiști cu limbaje plastice distincte, Gabriela Prosszer şi Alex Ivanov - Economica.net
(CON) – FUZIUNE aduce împreună doi artiști cu limbaje plastice distincte, Gabriela Prosszer & Alex Ivanov , ale căror universuri se întâlnesc într-un teritoriu comun: acela al imaginii ca spațiu al transformării.
Noua fabrică Erbaşu de lângă Bucureşti. Gigantul românesc primeşte o finanţare verde de peste 60 de milioane de euro pentru noua uzină de reciclare a deșeurilor provenite din construcţii şi demolări, de la BRD - Economica.net
CONSTRUCŢII ERBAŞU – Creditul este acordat pe o perioadă de 10 ani şi este aliniat Principiilor pentru Finanţări Verzi ale Loan Market Association (LMA), conform BRD.
Atac cibernetic la Societatea Națională de Radiocomunicații. Va fi sesizat DIICOT - Economica.net
”Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a fost notificat, prin intermediul Platformei Naționale de Raportare a Incidentelor de Securitate Cibernetică (PNRISC), cu privire la un incident de securitate cibernetică detectat în data de 19 octombrie 2026, la nivelul Societății Naționale de Radiocomunicații S.A. (SNR)”, anunță DNSC.
Se schimbă ora. Tot ce trebuie să ştii despre ora de iarnă şi ce se întâmplă în câteva zile - Economica.net
Trecerea la ora de iarnă are loc în ultimul weekend din luna octombrie, mai exact în noaptea de sâmbătă, 24 octombrie, spre duminică, 25 octombrie.