Vineri, 23 Octombrie 2026

24 articole

Un bărbat a fost trimis în judecată după ce a furat din conturile Universităţii Spiru Haret peste 900.000 de lei

Un bărbat care a lucrat ca economist pentru Universitatea Spiru Haret şi Fundaţia România de Mâine a fost trimis în judecată pentru delapidare după ce a virat din conturile Universităţii Spiru Haret şi Fundaţiei România de Mâine peste 900.000 de lei în conturile sale, după care a falsificat documente, pentru a şterge urmele. Faptele s-au produs pe parcursul a 10 ani.

Ilie Bolojan, despre un posibil pact pe energie: „Toată lumea are datele, doar că și le-au împărțit pe parohii”

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat vineri că partidele politice ar putea încheia un pact pe termen lung în domeniul energiei, dar a criticat faptul că marile companii de stat din sector sunt administrate de instituții diferite, situație pe care a descris-o drept o „gândire de tip parohial”.

Ilie Bolojan spune că e nevoie de oameni noi în politică. Avertisment pentru partide: „Să învăţăm din lecţiile 2022-2025”

Președintele PNL, Ilie Bolojan, consideră că partidele trebuie să se reformeze și să aducă oameni noi în politică, avertizând că lipsa rezultatelor și conflictele din coalițiile de guvernare alimentează votul antisistem. El susține că scăderea încrederii în instituții este provocată și de promisiunile politicienilor care nu sunt respectate.

Luca Niculescu, despre nava lovită de drone în Marea Neagră: „Este inacceptabil. Un rezultat al escaladării de către Rusia”

Prim-ministrul Luca Niculescu a transmis, pe tema atacului cu drone din Marea Neagră, care a provocat moartea unui marinar , că s-a aflat în contact permanent cu autoritățile responsabile și a subliniat că este „un rezultat al escaladării de către Rusia”.

Luca Niculescu și-a ales purtătorul de cuvânt. Dan Cărbunaru a mai deținut funcția și în perioada Guvernului Nicolae Ciucă

Premierul Luca Niculescu l-a numit pe Dan Cărbunaru în funcţia de purtător de cuvânt al Guvernului. Acesta a mai deţinut funcţia de purtător de cuvânt al Executivului în perioada Guvernului Nicolae Ciucă.

Măsuri pentru siguranţa în şcoli, după atacurile de la Bistrița și Pitești: Sancțiuni mai aspre, întărirea pazei, mecanism de reacţie r

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, prin acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar şi înăsprirea regimului sancţionator pentru actele de violenţă. Guvernul mai anunţă un grupul de lucru, coordonat de ministrul Educaţiei şi Cercetării, urmând ca săptămâna viitoare să aibă loc întâlnirea cu reprezentanţii profesorilor, elevilor şi părinţilor, pentru revizuirea urgentă a Planului Naţional de Prevenire şi Combatere a Violenţei în Şcoli.

Ucraina și Rusia se pregătesc pentru bătălia decisivă din Donbas. Miza: ultimele orașe fortificate ale regiunii

Rusia își intensifică presiunea asupra ultimelor orașe fortificate ale Ucrainei din regiunea Donețk, în timp ce Kievul încearcă să-și reorganizeze apărarea înainte de venirea iernii. Luptele pentru Kosteantînivka și Dobropillea pot influența evoluția întregului front din Donbas. În paralel, superioritatea numerică a trupelor ruse și incertitudinile privind accesul Ucrainei la Starlink complică planurile armatei ucrainene, arată The Kyiv Independent într-o analiză.

Cum avansează lucrările la Autostrada Sibiu - Făgăraș. Stadiul pe cele patru tronsoane

Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraş au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% şi 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook.

Prima reacție a lui Călin Georgescu, după ce Curtea de Apel i-a respins cererea de a intra în arest la domiciliu

Reprezentanții lui Călin Georgescu au venit cu o reacție, după ce Curtea de Apel București a decis definitiv să îi respingă acestuia cererea de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu. „Nu ne pierdem încrederea în acei maigstrați care rămân drepți”, potrivit unei postări apărute pe contul lui Călin Georgescu.

Atac armat în apropiere de Paris: un mort și 10 răniți. Suspectul a fost prins

Un bărbat înarmat cu un pistol-mitralieră a deschis focul în plină stradă, în două localități de lângă Paris . Un om a murit, iar mai multe persoane au fost rănite, inclusiv o fetiță de 12 ani, aflată în stare gravă. Suspectul a fost reținut, iar ancheta a fost preluată de Parchetul Național Antiterorist.

Rusia a anunțat când și unde vor avea loc următoarele negocieri trilaterale privind războiul din Ucraina

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că, în prima jumătate a lunii noiembrie, la Abu Dhabi, sunt programate discuții în format trilateral, menite să pună capăt războiului din Ucraina, relatează RBC-Ukraine .

Ursula von der Leyen mulțumește României pentru salvarea vieților marinarilor de pe nava lovită lângă Constanța

Șefa Comisiei Europene a transmis un mesaj după ce încă o navă a fost lovită în Marea Neagră , în apropiere de Constanța. Ursula von der Leyen a transmis că este profund îngrijorată și mulțumește echipelor de salvare care lucrează pentru a-i găsi pe cei dispăruți.

Ingredientul adăugat în cafea care conține mai multe calorii decât zahărul. Ce arată un studiu pe 30.000 de persoane

Cafeaua consumată zilnic conține tot mai multe calorii, deși cantitatea băută a rămas aproape neschimbată. Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Tufts, din Statele Unite, pe baza datelor provenite de la 30.000 de adulți, arată că principalul responsabil pentru această creștere nu este zahărul, ci un alt ingredient tot mai popular: crema pentru cafea fără lactate.

PSD se opune majorării impozitelor pe locuințe din 2027: „Nu-i vom pedepsi pe români cu impozite de 27 de ori mai mari”

PSD a anunțat vineri că nu susține introducerea impozitării locuințelor în funcție de valoarea de piață, măsură prevăzută de Guvernul Bolojan pentru 1 ianuarie 2027, care, potrivit social-democraților, ar putea duce la creșterea taxelor de până la 27 de ori față de nivelul actual. Formațiunea susține că va încerca să oprească măsura și să protejeze persoanele cu venituri mici și medii.

Inspector de mediu, prins în flagrant când primea 45.000 de lei mită. Ce ar fi promis în schimbul banilor

Un inspector de control din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu a fost reținut de procurorii DNA Cluj pentru luare de mită, după ce ar fi cerut 45.000 de lei administratorului unei firme din județul Mureș, în schimbul sprijinului pentru diminuarea obligațiilor de plată către Fondul pentru Mediu. Inspectorul a fost prins în flagrant joi, 22 octombrie, când a primit banii, relatează Agerpres.

Scandal în SUA: Un institut de sondaje a recunoscut că și-a fabricat datele ca experiment social. Candidata afectată: „Ne-a ucis”

Un institut de sondaje autoproclamat, ale cărui date au fost utilizate de mai multe echipe de campanie şi instituţii media din Statele Unite, a recunoscut că şi-a manipulat studiile, al doilea scandal de acest gen în perioada premergătoare alegerilor de la mijloc de mandat, relatează AFP.

Acuzații grave la adresa tatălui lui Meghan Markle. Ducesa spune că a păstrat distanța față de acesta pentru a-și proteja copiii

Meghan, ducesa de Sussex , afirmă că a fost informată încă din 2018 despre acuzații tulburătoare la adresa tatălui său, Thomas Markle, după ce o scrisoare în care erau prezentate acestea a fost trimisă Poliției Metropolitane. Declarația sa vine după apariția unor informații potrivit cărora la fosta locuință a tatălui său din Filipine ar fi fost găsite imagini cu abuzuri sexuale asupra copiilor. Thomas Markle a negat acuzațiile, anunță BBC .

AUR propune eliminarea pragului electoral alternativ pentru alegerile parlamentare. Ce condiție ar trebui să îndeplinească partidele

AUR a depus un proiect de lege prin care propune eliminarea pragului electoral alternativ de 20% din voturi în cel puțin patru circumscripții electorale și menținerea exclusivă a pragului național de 5% pentru repartizarea mandatelor parlamentare. Inițiativa îi aparține liderului senatorilor AUR, Petrișor Peiu, și urmărește simplificarea regulilor electorale.

Bărbat de 28 de ani, anchetat după ce ar fi profesat ca medic fără studii, în Bragadiru. Sute de mii de lei, găsite la percheziţii

Un bărbat în vârstă de 28 de ani este anchetat pentru comiterea infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, fiind suspectat că, în ultimii trei ani, a profesat ca medic, fără a avea studii în acest sens. Poliţiştii şi procurorii au găsit sute de mii de lei, în timpul unei percheziţii făcute la adrese din Bucureşti şi Bragadiru.

Ce a răspuns noul ministru al Apărării despre atacurile cu drone. „Am avut miniștri înainte care trebuiau să se ocupe”

Ministrul Apărării, Ștefan Radu Oprea, nu a oferit răspunsuri clare vineri despre pregătirea României în fața amenințării tot mai mari ale dronelor care lovesc nave în Marea Neagră. „Am avut miniștri înainte care trebuiau să se ocupe de acest lucru”. „Sunt lucruri de schimbat multe pe foarte multe domenii, de la cariera militară, viață, faptul că astăzi, când vorbim despre voluntari, trebuie să vină cu un ritm accelerat hotărârile de guvern și normele de aplicare ale legislației, pentru că ați văzut că lucrurile n-au funcționat cum trebuie”.

Nicușor Dan, mesaj pentru Rusia, după atacul din Marea Neagră: „Este timpul să ia în serios inițiativele de pace ale SUA și Europei”

Președintele Nicușor Dan consideră că atacul asupra navei Khoryv, în urma căruia un marinar a murit și alți trei sunt dispăruți, că este un nou „exemplu al consecințelor tragice ale” războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Șeful statului declară că „este timpul ca Rusia să ia în serios inițiativele de pace ale Statelor Unite și Europei, să accepte propunerile de armistițiu și să pună capăt războiului”.

Elev de 13 ani, fotografiat cu un cuțit în sala de clasă, la un liceu din Timișoara. Poliția a deschis o anchetă

Un elev de 13 ani de la Liceul Nikolaus Lenau din Timișoara a apărut într-o fotografie distribuită pe o rețea socială în timp ce ținea un cuțit într-o sală de clasă . Polițiștii au început verificările, au discutat cu elevul și cu tatăl acestuia, iar la școală au ajuns și reprezentanți ai Protecției Copilului. Psihologul Gabriela Groza atrage atenția că gestul nu indică automat o intenție agresivă, dar trebuie tratat cu seriozitate.

Reacția lui Dan Neculăescu după atacul asupra navei din Marea Neagră: „O încălcare flagrantă a libertății de navigație”

Noul ministru de Externe, Dan Neculăescu, a calificat atacul asupra navei comerciale din Marea Neagră drept o încălcare flagrantă a dreptului internațional și a libertății de navigație. Șeful diplomației române a transmis că Bucureștiul colaborează cu aliații NATO, inclusiv cu Bulgaria și Turcia, pentru a accelera punerea în funcțiune a capacităților suplimentare de supraveghere convenite în cadrul reuniunii Consiliului Nord-Atlantic.

Cât ar costa Polonia și, posibil, România, găzduirea unei baze militare americane permanente: suma uriașă dezvăluită de Varșovia

Vicepremierul Władysław Kosiniak-Kamysz, ministrul polonez al apărării, a estimat vineri că găzduirea unei baze militare americane permanente pe teritoriul Poloniei, cu un efectiv de 5.000 de soldaţi şi în jur de 20.000 de persoane în plus, inclusiv membri ai familiilor şi angajaţi, ar fi de peste 3,8 miliarde de euro, relatează EFE.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont