Vineri, 07 August 2026

24 articole

Pasageri dezamăgiți de noul tren PESA: A ajuns la destinație cu o oră întârziere, iar în vagoane a fost „ca în cuptor”

Un tren mult așteptat a dezamăgit de la prima cursă. Garnitura electrică PESA , fabricată în Polonia, a plecat din București și a ajuns la Brașov cu o oră întârziere. Călătorii spun că în interior s-a simțit ca în cuptor, pentru că aerul condiționat nu a funcționat. Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, spunea că punerea în circulație a acestui tren este „un lucru bun și un alt pas înainte”.

Când începe aplicarea tarifelor pentru rovinietă şi sistemul TollRo. Anunțul CNAIR

Aplicarea tarifelor pentru rovinietă şi TollRo va începe la 1 octombrie 2026, informează vineri Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

SUA impun noi sancţiuni împotriva Cubei. Marco Rubio: „Nu vom tolera operaţiuni ostile la uşa noastră”

Statele Unite au anunţat, joi, sancţiuni împotriva unor entităţi şi persoane din Cuba care contribuie la obţinerea de arme şi întreţin relaţii cu armate străine, informează vineri dpa, potrivit Agerpres.

Statele Unite extind verificările pentru vize: Conturile de social media ale jurnaliștilor străini vor fi analizate

Departamentul de Stat al SUA va verifica conturile de social media ale jurnaliștilor străini care solicită vize pentru activități în Statele Unite, potrivit unui raport publicat joi.

Nivelul scăzut al Dunării a scos la iveală Podul lui Constantin, din timpul Imperiului Roman: „Aceste momente sunt extrem de valoroase”

Nivelul extrem de scăzut al Dunării a scos la iveală porţiuni din fundaţiile vechiului Pod al lui Constantin, oferind arheologilor bulgari ocazia rară de a documenta ceea ce reprezintă, potrivit acestora, una dintre cele mai impresionante realizări inginereşti ale Imperiului Roman, transmite Reuters.

Căldura extremă doboară recorduri în Europa Centrală și de Est. Polonia, forțată să închidă două centrale electrice pe cărbune

Un val de căldură extremă lovește Europa Centrală și de Est, unde mai multe țări au înregistrat temperaturi record, în timp ce seceta pune o presiune tot mai mare asupra infrastructurii critice. În Slovacia, temperaturile au urcat până la 42 de grade Celsius, iar în Polonia nivelul extrem de scăzut al Vistulei a forțat oprirea a două centrale electrice pe cărbune.

Aeroportul din România care are o singură cursă pe săptămână, dar a rămas fără kerosen. „Cisterna e în coadă la Năvodari”

Aeroportul din Arad are o singură cursă săptămânală, dar, chiar și așa, a rămas fără kerosen. Avionul care se îndrepta spre Antalya a primit doar 2.000 de litri de combustibil, insuficienți pentru a ajunge la destinație. Piloții au fost nevoiți să oprească pe un aeroport din Capitală pentru a realimenta. Stocul local de kerosen a fost epuizat, iar cisterna care urma să ajungă la Arad este blocată la Năvodari.

Bolojan, mesaj înainte de evaluarea Moody's: „Alegerile din 2028 se apropie. Crește riscul recăderii în populism și risipă”

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că evaluările agențiilor de rating depind de execuția bugetară, stabilitatea politică și perspectivele economice ale României, iar în acest context acuză „alianța de facto PSD – AUR” că a afectat reformele necesare pentru PNRR și a generat incertitudine politică. Declarațiile au fost făcute vineri, în ziua în care este așteptată evaluarea agenției de rating Moody's.

Medicamentele Colebil și Panzcebil au fost retrase din farmaciile din România. Explicația dată de Agenția Națională a Medicamentului

Două medicamente folosite de mulți români au fost retrase preventiv din farmacii. Este vorba de Colebil și Panzcebil, produse de Biofarm. Măsura este una temporară și a fost adoptată „până la clarificarea unor aspecte care privesc fabricantul substanței active” a transmis Agenția Națională a Medicamentului.

Meteorologii au actualizat estimările pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea până în 7 septembrie

Meteorologii anunță temperaturi mai ridicate decât de obicei în perioada 10-24 august, după care maximele se vor încadra în media ultimilor ani, conform estimărilor ANM până pe 7 septembrie.

Reacția Maiei Sandu după vizita delegaţiei talibane: „E ruşinos că nu toată lumea citeşte politică externă”

Preşedinta Maia Sandu consideră „ruşinoasă” situaţia generată de vizita la Chişinău a unei delegaţii a Ministerului Agriculturii din Afganistan, controlat de talibani, un regim supus sancţiunilor internaţionale, pe care Republica Moldova nu îl recunoaşte.

O nouă ediție Fidelis începe pe 7 august. Ce dobânzi anunță Ministerul Finanțelor pentru titlurile de stat în lei și euro

Românii pot investi, începând de vineri, într-o nouă ediție a programului Fidelis, cu randamente care ajung la 7,50% pentru emisiunile în lei și la 6,30% pentru cele în euro. Donatorii de sânge beneficiază de dobânzi și condiții speciale de subscriere.

Scădere ușoară a prețului carburanților după ce a fost plafonat adaosul comercial. Când e așteptată o nouă ieftinire

P reț ul carburanților a înregistrat o scădere modestă vineri dimineață, după ce legea care instituie din nou situația de criză pe piața carburanților a intrat în vigoare azi-noapte. Măsurile se vor aplica etapizat: mai întâi plafonarea adaosului comercial pentru benzină și motorină și, peste câteva zile, reducerea accizei la motorină.

Sute de avioane Boeing 737 Max, trimise la inspecție pentru depistarea unor fisuri. Unde a fost găsită problema

Administraţia Federală a Aviaţiei (FAA) din SUA a dispus inspectarea a sute de avioane Boeing 737 Max pentru depistarea fisurilor în fuzelajul aeronavei, avertizând că deteriorările nedetectate ar putea afecta integritatea structurală a acesteia.

Controversa ochelarilor inteligenți Meta. De ce încep să fie interziși în tot mai multe locuri, după ce s-au vândut milioane de perechi

Arată ca niște ochelari obișnuiți, dar camerele minuscule integrate în rame le permit celor care îi poartă să filmeze fără să scoată telefonul din buzunar. Succesul ochelarilor inteligenți Meta, vânduți în peste 7 milioane de exemplare la nivel mondial, este însoțit acum de temeri privind viața privată, iar restaurante, pub-uri și teatre din Marea Britanie au început să îi interzică, scrie The Guardian .

Sute de candidați pentru un job „de vis” la CE pe mii de euro lunar. Cei care lucrează la Bruxelles descoperă însă altă realitate

Comisia Europeană rămâne unul dintre cei mai râvniți angajatori din Bruxelles, iar competiția pentru un post în instituțiile europene este uriașă. Aproximativ 170.000 de persoane au candidat, la începutul acestui an, pentru doar 1.500 de posturi destinate celor aflați la început de carieră. Odată ajunși în interiorul executivului european, însă, unii funcționari descoperă o realitate diferită de cea pe care și-au imaginat-o: zile lungi de muncă, presiune, birocrație și, în unele cazuri, un climat profesional pe care îl descriu drept toxic.

Sărbătoare importantă în calendarul ortodox pe 7 august: Ce tradiții se respectă și cui trebuie să îi urezi „La mulți ani”

În fiecare an, pe 7 august, biserica o cinstește pe Cuvioasa Teodora de la Sihla, una dintre cele mai iubite sfinte ale ortodoxiei românești. Cunoscută pentru viața sa ascetică și anii petrecuți în rugăciune și nevoință, ea este considerată un exemplu de credință, smerenie și dăruire spirituală. Cu prilejul acestei sărbători, numeroși români își celebrează onomastica, iar în mai multe biserici și mănăstiri sunt oficiate slujbe și organizate pelerinaje în cinstea Cuvioasei.

Cum afli dacă ai datorii la ANAF sau la Primărie. Documentul oficial care arată dacă ai obligații fiscale de plată

Mulți români află că au datorii către stat abia în momentul în care solicită un document oficial, încearcă să vândă un imobil sau primesc o somație de la autorități. În prezent, situația poate fi verificată rapid, online, fără deplasare la ghișeu, prin platformele puse la dispoziție de instituțiile publice. Atât ANAF, cât și administrațiile locale oferă servicii digitale care permit consultarea debitelor, a istoricului plăților și a documentelor emise, înainte ca eventualele restanțe să genereze dobânzi și penalități.

România este printre țările UE cu cele mai mici salarii minime, dar stă mult mai bine raportat la puterea de cumpărare

Clasamentele privind salariul minim suferă modificări semnificative atunci când sunt ajustate la puterea de cumpărare în mai multe țări europene, la nivelul lunii iulie 2026. Inflația ridicată îi lovește cel mai tare pe angajații cu salariu minim în țările unde salariile sunt actualizate doar o dată pe an. Deși este printre țările UE cu cele mai mici salarii, România este pe locul 12 atunci când salariul minim este raportat la puterea de cumpărare, în fața unor țări în care oamenii au câștiguri mai mari, relatează Euronews .

La câte grade trebuie setat frigiderul. Temperatura care păstrează alimentele în siguranță și poate reduce consumul de energie

Temperatura la care este reglat frigiderul are un rol esențial în păstrarea alimentelor în condiții de siguranță și în limitarea consumului de energie. O valoare prea ridicată poate favoriza dezvoltarea microorganismelor, în timp ce o răcire excesivă poate afecta calitatea unor produse prin înghețare. Specialiștii în siguranță alimentară recomandă respectarea unui interval optim de refrigerare, care reduce riscul contaminării și contribuie la funcționarea eficientă a aparatului.

Unde își doresc să trăiască tinerii: Top 20 orașe dorite de Generația Z. Jumătate dintre ele se află în Europa

Generația Z preferă orașele mari, care oferă locuințe accesibile, bogate în parcuri, cluburi de noapte, cu cafenele și muzee, cu peisaje frumoase, dar și cu transport eficient. Mii de tineri sub 30 de ani au fost întrebați unde vor să locuiască și, cu ajutorul lor, a fost întocmit un top 20 al celor mai bune orașe de locuit, multe aflându-se în Europa.

NATO a interceptat cu 250% mai multe avioane rusești în apropierea teritoriului său. Bilanț îngrijorător: „Cifrele nu mint”

În luna iulie, NATO a mobilizat cu 250% mai multe avioane de vânătoare pentru a intercepta aeronavele rusești în apropierea teritoriului său, comparativ cu misiunile din aceeași perioadă a anului trecut, potrivit Comandamentului Forțelor Comune ale NATO din Europa Centrală și de Est, relatează RBC Ukraine .

„Toată lumea iubește învingătorii”. Ucraina a restabilit complet schimbul de informații cu serviciile secrete americane (Politico)

Statele Unite au restabilit schimbul integral de informații cu Ucraina după o înghețare temporară în 2025, ajutând Kievul să efectueze atacuri mai eficiente pe distanțe lungi pe teritoriul Rusiei, scrie Kyiv Post , preluând Politico . Legislatorii și experții americani afirmă că reluarea cooperării a consolidat poziția Ucrainei pe câmpul de luptă și a intensificat presiunea asupra Moscovei.

Cartelurile columbiene au trimis combatanți în Ucraina pentru a învăța tactici de luptă cu drone

Cartelurile și alte grupări armate din Columbia au trimis membri să lupte ca voluntari de partea Ucrainei, în încercarea de a dobândi pregătire în tactici de luptă cu drone pe care să le folosească ulterior în țara lor.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont