Vineri, 30 Octombrie 2026

24 articole

Armata Pakistanului manifestă un „optimism prudent” în privința medierii Iran - SUA: „De ce s-ar deplasa mareșalul de două ori?”

Armata pakistaneză este „prudent optimistă” în ceea ce privește eforturile sale de mediere între Iran și Statele Unite, a declarat vineri purtătorul său de cuvânt, în primul său interviu de la vizita delegației de nivel înalt la Teheran din această săptămână, relatează Reuters .

Cum poți prelua controlul asupra propriilor vise și transforma coșmarurile în experiențe pozitive. Ce arată un nou studiu

Un program care combină realitatea virtuală cu meditația ar putea ajuta oamenii să învețe să aibă vise lucide, în care sunt conștienți că visează și pot uneori influența desfășurarea acestora. Participanții la un studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Trento, Italia, au raportat astfel de vise mai frecvent după doar o lună de antrenament, cu două sesiuni pe săptămână, relatează Live Science .

Pe modelul vecinilor francezi, zeci de mii de tineri sunt așteptați sâmbătă la proteste în toată Germania

Zeci de mii de tineri germani sunt aşteptaţi sâmbătă în mai multe oraşe mari ale ţării pentru a cere în special mai multe fonduri pentru educaţie, o mişcare inspirată de manifestaţiile din Franţa, care vine pe fondul temerilor legate de violenţe, relatează AFP. La apelul unui colectiv numit „Gen Z regelt” („Generaţia Z se ocupă de asta”, cu referire la tinerii născuţi între 1995 şi 2012), aproximativ 160.000 de persoane s-au înscris până acum online pentru a manifesta în aproximativ 30 de oraşe, printre care Berlin, Frankfurt (centru) şi Köln (vest).

Catastrofa feroviară din Spania schimbă datele războiului politic pe frontul alegerilor anticipate de luna viitoare

Alegerile anticipate din Spania, programate pentru luna viitoare, nu mai sunt aceeași competiție ca până miercuri, 28 octombrie. După catastrofa feroviară, premierul de stânga Pedro Sánchez se vede nevoit să apere bilanțul guvernului său în materie de siguranță, scrie The Guardian .

Canada are de gând să participe la împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat de UE Ucrainei

Canada şi-a anunţat vineri intenţia de a participa la împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei de Uniunea Europeană, la finalul unui summit de două zile desfăşurat la Montreal, transmit France Presse şi Reuters.

Respinsă de Bolojan, masa pentru o mie de persoane în Qatar a fost aprobată de noul guvern. Parlamentari pot face parte din delegație

Guvernul a aprobat, în şedinţa de vineri, Hotărârea pentru susţinerea candidaturii României pentru un nou mandat la Consiliul Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor, inclusiv organizarea unei mese tradiţionale oferite, în cadrul recepţiei, pentru aproximativ 1000 de persoane. Este actul normativ pe care fostul premier Ilie Bolojan l-a retras de pe ordinea de zi a ultimei şedinţe de Guvern pe care a condus-o, fiind acuzat de vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Pavel Popescu, că a sabotat cu bună ştiinţă eforturile diplomatice enorme făcute în ultimul an, relatează News.ro.

Premierul estonian refuză să-și modereze criticile la adresa lui Putin: „Nu o să mă abțin. Este un dictator care ucide femei și copii”

Prim-ministrul estonian Kristen Michal a declarat vineri, 30 octombrie, că nu își va modera criticile la adresa președintelui rus Vladimir Putin, în urma unui raport potrivit căruia oficialii Pentagonului ar fi îndemnat aliații din țările baltice să-și tempereze retorica referitoare la Rusia, relatează Kyiv Post .

Probleme cu programul „Anghel Saligny”: facturi restante din mai și proiecte nefinalizate de 3 ani. Câți bani se vor aloca în 2027

Unele primării așteaptă decontarea lucrărilor prin programul de investiții „Anghel Saligny” încă din luna mai, iar restanțele totale fiind de ordinul miliardelor de lei. Ministrul Dezvoltării spune că vrea să deblocheze o parte din plăți până la rectificarea bugetară viitoare și estimează că, în 2027, bugetul programului ar putea ajunge la 11-12 miliarde de lei. Lipsa banilor și decontările cu întârziere au încetinit șantierele, iar unele proiecte sunt nefinalizate de aproximativ trei ani, susține Alexandru Stoica.

Trei copii de 11, 12 și 13 ani, dispăruți în Sălaj. Zeci de persoane îi caută de peste 24 de ore. A fost emis RO-Alert

Trei copii, cu vârste cuprinse între 11 și 13 ani, sunt căutați de peste 24 de ore, după ce au dispărut din localitatea Borla, județul Sălaj. Zeci de persoane din județele Sălaj și Cluj participă la operațiunile de căutare, iar autoritățile au transmis mesaje RO-Alert în ambele județe. Polițiștii fac apel la populație să ofere orice informație care ar putea ajuta la găsirea minorilor, relatează News.ro.

„Regimul Nicuşor Dan a patronat atingerea pragului de jos a perioadei post revoluţionare din ţară”, afirmă Petrișor Peiu

Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, afirmă, vineri după-amiază, după ce Eurostat a anunţat că România are cea mai mare creştere a preţurilor la energie electrică şi gaze, că „regimul care a patronat atingerea pragului de jos a perioadei post revoluţionare din ţară are un nume: regimul Nicuşor Dan”.

Ministrul Dezvoltării exclude majorarea taxelor locale din 2027: „Eu nu voi semna”

Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, exclude noi creșteri ale taxelor și impozitelor locale în 2027. Prezent la Interviurile Digi24.ro, acesta a afirmat că nu va semna nicio măsură în acest sens.

Guvernul a eliberat din funcție mai mulți prefecți și subprefecți. Lista cu noile numiri

Guvernul condus de Luca Niculescu a aprobat vineri mai multe hotărâri prin care au fost eliberați din funcție și numiți mai mulți prefecți și subprefecți. Mulţi dintre prefecţii şi subprefecţii pe care i-au avut PNL şi USR şi-au anunţat demisiile în ultimele săptămâni, după ce formațiunile politice au decis că nu vor intra la guvernare.

Cum vrea Guvernul să comaseze 400 de primării până în 2028: edilii au timp 4 luni să facă referendum. Din martie, reforma e obligatorie

Patru luni au la dispoziție primarii comunelor mici pentru a decide dacă își unesc localitățile cu cele învecinate. Până în martie, comasarea ar putea fi făcută voluntar, cu acordul cetățenilor la referendum, pentru a beneficia de scutiri de taxe și prioritate la investiții. După acest termen, unele localități ar urma să fie comasate obligatoriu, fără un vot în plan local. Momentan, autoritățile nu au decis dacă obligația va viza tot comunele cu mai puțin de 1.500 de locuitori sau pragul va fi modificat.

Christa Pike, primele declarații la o lună de la eșecul execuției: „Nu știu de ce am supraviețuit în acea noapte”

Christa Pike a marcat o lună de la eșecul execuției sale de către statul Tennessee și a dat publicității o declarație în care deplânge „incompetența” care a dus la această situație, adăugând că, în ciuda procesului de recuperare în curs, continuă să sufere de dureri fizice constante și de suferință psihică, relatează The Guardian .

Nicușor Dan cere Parlamentului reexaminarea Legii privind creşterea performanţei energetice a blocurilor

Preşedintele Nicuşor Dan a trimis Parlamentului vineri, spre reexaminare, Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului pentru transpunerea art. 17 din Directiva (UE) a Parlamentului European şi a Consiliului privind performanţa energetică a clădirilor şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe.

Amenzile pot fi plătite cu o simplă fotografie, direct pe Ghișeul.ro. Ce poate face noul asistent AI lansat de stat

Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) a anunțat vineri lansarea GIA, un asistent bazat pe inteligență artificială generativă, integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro. Utilizatorii autentificați pot plăti taxe și amenzi, pot descărca un cazier judiciar și pot obține informații despre serviciile publice printr-o conversație în limbaj natural, potrivit instituției. Una dintre funcții permite preluarea automată a datelor necesare plății unei amenzi dintr-o fotografie a procesului-verbal.

Diana Buzoianu, despre șeful Apelor Române, „însănătoșit miraculos”: „A dat o decizie cu trafic de influență pentru PSD”

Fosta ministră a Mediului, Diana Buzoianu, îl acuză pe Doru Cazan, „însănătoșit miraculos”, șeful Apelor Române demis de ea și repus în funcție de actuala ministră a Mediului, Natalia Intotero, că a dat deja o decizie „cu puțin trafic de influență pentru PSD”. Potrivit Dianei Buzoianu, decizia vizează numirea din nou a lui Daniel Naicu, consilier județean PSD, la conducerea Administrației Bazinale de Apă Jiu.

Cinci suspecți în cazul unuia dintre cele mai spectaculoase jafuri din Europa, identificați. Recompense pentru prinderea lor

Patru bărbați și o femeie sunt căutați de poliția olandeză pentru o lovitură de aproximativ 40 de milioane de euro. Cetățeni sârbi toți, sunt acuzați de unul dintre cele mai spectaculoase jafuri de bijuterii din Europa, iar acum au ajuns pe lista celor mai căutați fugari. Anchetatorii cred că se ascund în Serbia.

Nave atacate și incendii în Strâmtoarea Ormuz. Omanul a salvat 25 de marinari, Iranul anunță trei petroliere imobilizate

Omanul a anunțat vineri că a salvat 25 de membri ai echipajului unei nave comerciale atacate în apropierea coastelor sale, în timp ce Gardienii Revoluției din Iran au susținut că trei petroliere au fost imobilizate în urma unor incidente în Strâmtoarea Ormuz. Incidentele au loc în timp ce mediatorii din Qatar încearcă să obțină un acord între Washington și Teheran, pe fondul amenințărilor cu reluarea unor atacuri americane de amploare.

România conduce topul scumpirilor din UE la electricitate și gaze în primul semestru din 2026. Cum au evoluat prețurile

România a înregistrat, în primele șase luni din 2026, cele mai mari creșteri din Uniunea Europeană ale prețurilor la electricitate și gaze naturale pentru gospodării, comparativ cu perioada similară din 2025. Energia electrică s-a scumpit cu 51,6%, iar gazele cu 9,3%, potrivit datelor publicate vineri de Eurostat.

Nazare spune că are o relație „foarte bună” cu PSD. Ce răspunde ministrul despre presupusele „găuri” din buget

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat vineri că are o relație „foarte bună” cu PSD și că solicitarea social-democraților privind prezentarea situației finanțelor publice este legitimă. Întrebat despre presupusele „găuri” din buget, el a spus că nu dorește să intre în disputa politică și a avertizat că modul în care sunt prezentate cifrele provizorii poate influența credibilitatea și costurile de finanțare ale României.

Scutiri de taxe 5 ani pentru localitățile care acceptă comasarea voluntară. Ministrul Dezvoltării spune cum vrea să convingă primarii

Localitățile care acceptă comasarea voluntară ar urma să beneficieze de facilități fiscale și să aibă prioritate la finanțările de la centru. Ministrul Dezvoltării a explicat, la „Interviurile Digi24.ro”, că Guvernul ar putea acoperi, timp de 3-5 ani, taxele locale plătite de cetățenii acestor localități. Alexandru Stoica mizează pe „plecări naturale din sistem”, inclusiv în privința edililor care vor trebui convinși să renunțe la scaunul de primar.

Șeful diplomației ucrainene, despre o întâlnire Zelenski - Putin: „Este pregătit să discute cele mai dificile și sensibile probleme”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski este pregătit să se întâlnească cu omologul rus Vladimir Putin și să discute chestiuni teritoriale, în cadrul eforturilor de a pune capăt războiului, a declarat ministrul ucrainean al Afacerilor Externe, Andrii Sîbiha, relatează Kyiv Post .

MAE, avertizare de călătorie: proteste anunțate sâmbătă în mai multe orașe din Franța, posibile blocaje în transporturi

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Franţa că sâmbătă, 31 octombrie, sunt anunţate numeroase manifestaţii şi acţiuni de protest în mai multe oraşe de pe teritoriul francez. Mobilizările ar urma să includă manifestaţii în centrele urbane, precum şi posibile blocaje sau acţiuni punctuale în intersecţii rutiere, sensuri giratorii, staţii de alimentare cu carburanţi, noduri feroviare şi depozite petroliere.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont