Marți, 01 Septembrie 2026

24 articole

„Starlink-ul rusesc” eșuează din nou. Moscova vrea o rețea de sateliți pentru a face atacurile asupra Ucrainei mai precise

Rusia încearcă să-și construiască propria versiune a sistemului Starlink pentru a susține comunicațiile și operațiunile cu drone și rachete în războiul din Ucraina, însă programul „Rassvet” se confruntă cu probleme majore. Niciunul dintre cei 16 sateliți lansați în iulie nu a ajuns pe orbita operațională prevăzută, iar experții avertizează că, chiar și funcționând parțial, rețeaua ar putea crește precizia atacurilor rusești, arată Euroews .

Noi negocieri pentru desemnarea viitorului premier. Nicușor Dan e gata să facă desemnarea fără dovada unei majorități (surse)

Nicușor Dan este gata să facă anunțul privind desemnarea viitorului premier în această săptămână, au declarat surse politice, pentru Digi24. Decizia ar fi luată cu sau fără dovada unei majorități parlamentare. Potrivit acelorași surse, președintele ar prefera un independent, dar nu exclude nici varianta Sorin Grindeanu, dacă PSD vine cu toate voturile necesare învestirii. Este o schimbare în atitudinea președintelui.

Thailanda schimbă regulile pentru turiștii europeni: șederea fără viză, redusă drastic din 15 septembrie

Thailanda va reduce, începând cu 15 septembrie, de la 60 la 30 de zile perioada în care cetățenii statelor Uniunii Europene pot rămâne în țară fără viză. Decizia autorităților de la Bangkok ar fi fost luată în urma mai multor infracțiuni intens mediatizate în care au fost implicați cetățeni străini.

Cât de periculoasă poate fi IA când învață să înșele: „În acest moment, noi suntem încă pisica. În curând am putea deveni șoarecele”

Inteligența artificială nu mai este doar o tehnologie care poate da răspunsuri greșite . Cercetătorii au observat modele capabile să-și ascundă intențiile, să mintă, să manipuleze evaluatorii și chiar să încerce să-și păstreze existența atunci când sunt amenințate cu înlocuirea. Pe măsură ce agenții IA primesc tot mai multă autonomie, experții încearcă să găsească metode prin care să împiedice aceste sisteme să învețe să-i înșele pe oameni, arată o analiză publicată de The Guardian .

Ilie Bolojan a vorbit cu șeful NATO despre incursiunile cu drone în spațiul aerian național și situația din Marea Neagră

Premierul interimar Ilie Bolojan a avut marți o convorbire cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, privind principalele provocări de securitate din regiunea noastră, cu accent pe războiul din Ucraina şi situaţia de securitate din Marea Neagră.

România începe implementarea proiectului RO AI Factory

România face un nou pas în dezvoltarea inteligenţei artificiale, în contextul în care marţi, 1 septembrie, începe oficial implementarea proiectului RO AI Factory, găzduit de ICI Bucureşti, a cărui operaţionalizare este estimată până la sfârşitul anului 2027.

Populația Kievului, îndemnată să-și facă provizii de apă și alimente. Rusia atacă depozite, supermarketuri și infrastructura logistică

Rusia a început luna septembrie cu un nou atac aerian masiv asupra Ucrainei , vizând inclusiv infrastructura logistică și energetică, depozite și obiective din apropierea porturilor. În regiunea Kiev, autoritățile le recomandă oamenilor să-și facă provizii de apă și alimente de bază pentru șapte până la zece zile, în timp ce atacurile au început să afecteze disponibilitatea unor produse în anumite supermarketuri.

Ostilitățile din Orientul Mijlociu se intensifică. Armata americană anunță lansarea unor noi atacuri împotriva Iranului

Armata SUA a declarat că a început să lanseze atacuri asupra unor ținte ale Gărzii Revoluționare Islamice din Iran, relatează Reuters .

Germania învinovățește Rusia pentru tentativa de sabotaj de la aeroportul din Leipzig: „Se încadrează în modelul cunoscut”

Germania a afirmat că Rusia este responsabilă pentru atacul cu dronă de luna trecută de la aeroportul din Leipzig . Ministrul german de interne, Alexander Dobrindt, a afirmat că „tentativa de atac se încadrează în modelul cunoscut al operațiunilor hibride rusești din Europa”, relatează The Guardian.

Mesajul lui Mark Rutte după ce Germania a dat vina pe Rusia pentru incidentul de la aeroportul din Leipzig: „Dovezile sunt clare”

După ce Germania a atribuit Rusiei tentativa de sabotaj de la aeroportul din Leipzig, secretarul general al NATO a afirmat că „dovezile sunt clare”. Șeful NATO a precizat că încercările Moscovei „de a ne intimida, de a ne submina unitatea și voința de a sprijini Ucraina sunt zadarnice și vor eșua”.

Criza citostaticelor: șeful CNAS spune că discontinuitățile de aprovizionare nu sunt imputabile Casei

Preşedintele Casei Naţionale de asigurări de Sănătate (CNAS), Horaţiu Moldvan, admite că există „anumite discontinuităţi pentru anumite medicamente”, inclusiv unele prescrise pacienţilor diagnosticaţi cu diverse forme de cancer, însă susţine că „sub nicio formă nu există astfel de discontinuităţi în România din motive imputabile Casei”.

Soția lui Netanyahu sugerează că un lider al opoziției știa de atacul Hamas din 7 octombrie. „Yair Golan era deja îmbrăcat și pregătit”

Soția premierului israelian Benjamin Netanyahu , Sara Netanyahu, a sugerat că liderul opoziției Yair Golan ar fi știut dinainte despre atacurile Hamas din 7 octombrie 2023. Declarația, făcută într-un interviu la un post de televiziune apropiat de guvern, a provocat reacții vehemente din partea opoziției și reaprinde teoriile conspirației privind una dintre cele mai grave breșe de securitate din istoria Israelului, anunță France24 .

Kaja Kallas: Atacurile hibride ale Rusiei nu vor opri sprijinul UE pentru Ucraina. Ce planuri are Europa în Liban

Atacurile hibride ale Rusiei nu vor descuraja UE să continue sprijinul pentru Ucraina, a declarat marți Kaja Kallas, avertizând că țara duce lipsă de interceptoare. Șefa diplomației europene a anunțat totodată că cel puțin zece state membre vor să contribuie cu personal și resurse la o posibilă misiune militară și civilă în Liban, relatează Agerpres.

Nicusor Dan, la întâlnirea cu noii magistrați: Încrederea în justiție e doar 25%. Un lucru bun e că am separat cercetarea penală de TV

Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, la întâlnirea cu noii magistrați definitivi absolvenți ai INM, de la Palatul Cotroceni, că așteaptă să treacă 6 luni de la numirea procuorilor șefi, impresia sa fiind că activitatea „s-a dinamizat”. „Să ne uităm pe cifre. Un lucru bun este că am separat cercetarea penală de televizor. Faptul că acte importante din dosare importante nu mai ajung pe surse în spațiul public e un pas înainte”, a mai spus șeful statului.

Criză în Parlament: USR și PNL contestă la CCR alianța PSD cu AUR și SOS pentru conducerea Camerei Deputaților

USR şi PNL anunţă că vor ataca la Curtea Constituţională a României (CCR) hotărârea adoptată marţi de Camera Deputaţilor, prin care doi reprezentanţi ai USR şi PNL au fost eliminaţi din Biroul Permanent al Camerei şi înlocuiţi cu reprezentanţi ai AUR şi SOS România.

UE schimbă strategia față de China: Bruxellesul vrea să limiteze exporturile chineze către Europa. „Trebuie să gestionăm mai bine”

Uniunea Europeană vrea să convingă China să reducă exporturile către blocul comunitar, în încercarea de a diminua deficitul comercial care a ajuns la aproximativ 1 miliard de euro pe zi. Comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, spune că Bruxellesul pregătește propuneri concrete pentru Beijing și că, în lipsa unor rezultate, UE ar putea recurge mai intens la instrumentele de apărare comercială, anunță Politico.

Semn rar de îngrijorare în cercurile Kremlinului privind economia rusă: „Nu poate exista decât pentru o perioadă foarte limitată”

Economia rusă riscă să „o ia razna” dacă va fi gestionată astfel încât să se concentreze exclusiv pe nevoile complexului militar-industrial, a declarat marți reprezentantul președintelui Vladimir Putin pentru dezvoltare internațională, relatează Reuters.

Procesul lui Lindsay Clancy, mama din SUA care și-a ucis copiii: juriul nu a putut ajunge la un verdict unanim. Ce urmează

Jurații din cel mai mediatizat proces al momentului în SUA au declarat că nu pot ajunge la un verdict unanim în ceea ce o privește pe Lindsay Clancy, o mamă acuzată că și-a ucis cei trei copii în timp ce suferea de psihoză postpartum nediagnosticată.

„e-Sănătatea Mea”, probleme încă de la lansare. Șeful CNAS: „Vă garantez că platforma funcționează”

Noua platformă „e-Sănătatea Mea” a întâmpinat probleme chiar în prima zi de funcționare. Utilizatorii au reclamat blocaje și un proces dificil de creare a contului, iar mai mulți medici au spus că nu pot utiliza noile funcționalități. Președintele CNAS, Horațiu-Remus Moldovan, a susținut marți că sistemul funcționează, dar a admis că accesul poate avea întârzieri, că validarea prin ROeID durează până la trei zile și că operaționalizarea completă va fi făcută treptat, în următoarele două-trei luni.

Scandal în Berceni: edilul a oprit repararea pasajului peste Autostrada Capitalei. CNAIR amenință cu poliția: „Nu este Vestul Sălbatic”

Un conflict a izbucnit în comuna Berceni, din județul Ilfov, după ce primarul a împiedicat constructorul să înceapă lucrările de reparație la pasajul peste Autostrada Capitalei. CNAIR îl acuză pe edil că și-a depășit atribuțiile și avertizează că, dacă intervenția va fi blocată din nou, muncitorii ar putea fi însoțiți de polițiști și jandarmi.

Un senator ales pe listele POT trece la PNL. Un alt parlamentar afiliat PSD intră în grupul Pace Întâi România

Senatorul neafiliat Liviu Fodoca, ales pe listele POT Sălaj, a anunţat marţi, în plenul Senatului, că trece la PNL. Totodată, senatorul Ionel Carp, ales pe listele S.O.S. România, va trece la grupul Pace Întâi România.

Keir Starmer se retrage din politica britanică: „Este momentul potrivit”. Ce planuri are fostul premier

Fostul premier britanic Keir Starmer a anunțat că renunță la mandatul de deputat, la doar două luni după ce a părăsit Downing Street . Starmer, care reprezintă din 2015 circumscripția londoneză Holborn și St Pancras, spune că se va concentra pe afaceri internaționale, inclusiv apărare, securitate, comerț și tehnologie, dar și pe combaterea violenței împotriva femeilor și fetelor, anunță BBC .

Scandal în fruntea Parlamentului. PNL i-a schimbat pe susținătorii guvernului Veștea. Liberalii și USR acuză un blat PSD-AUR

Patru dintre liberalii care au votat guvernul propus Adrian Veștea, alături de PSD, își vor pierde funcțiile de conducere din Parlament. Nicoleta Pauliuc, o apropiată a lui Hubert Thuma, nu se mai află la șefia Comisiei de Apărare din Senat. De asemenea, Lucian Bode, fost ministru al Transporturilor, a fost înlocuit de la conducerea comisiei din Camera Deputaților, iar în locul său a fost numit deputatul Dragoș Ciubotaru. PNL și USR acuză că au fost „furați” de AUR și PSD. Două funcții de secretar au fost luate Dreptei și date celor de la SOS și AUR.

35 de ani de Republica Moldova. Cât mai avem până la Unire?

În fiecare august se reia la București aceeași discuție: cine a ratat unirea în 1991, Iliescu sau Snegur. Cearta are un avantaj mare, acela că nu obligă pe nimeni la nimic . Are și un dezavantaj. În treizeci și cinci de ani nu a mutat un metru de cale ferată și nu a schimbat un articol de lege.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont