Miercuri, 09 Septembrie 2026

24 articole

Accident grav în Iași. Un camion s-a răsturnat peste o mașină: o persoană a murit, alta este inconștientă

Un accident grav a avut loc miercuri în localitatea Lețcani, din județul Iași, unde un camion s-a răsturnat peste un autoturism. Două persoane aflate în mașină au fost surprinse în urma impactului. Una dintre victime a murit, iar cealaltă este inconștientă, potrivit ISU Iași.

Evadare incredibilă în Columbia. Cu mâinile legate, un soldat și-a dezarmat paznicul, s-a aruncat în râu și a fugit 4 zile prin munți

Un soldat columbian din Legiunea Străină franceză, răpit de gherile în timp ce se afla în vacanță în țara sa, a reușit să evadeze după aproape o lună de captivitate. Deși avea mâinile legate, bărbatul și-a imobilizat paznicul, i-a luat arma și s-a aruncat într-un râu, apoi a mers timp de patru zile printr-o regiune muntoasă controlată de grupări implicate în traficul de droguri, până când a ajuns la o secție de poliție, relatează News.ro.

„Lumea e în pericol”. Un cercetător părăsește industria IA, îngrijorat de evoluția tehnologiei: „Aceste sisteme devin supraomenești”

Jacob Coxon, un expert britanic în vârstă de 27 de ani, şi-a anunţat marţi pe X plecarea de la Anthropic şi din industria inteligenţei artificiale . El consideră că nicio companie nu mai poate dezvolta aceste sisteme în mod responsabil fără intervenţia statelor, relatează Politico .

Părerea românilor despre testarea antidrog în școli și monitorizarea audio-video a sălilor de clasă (sondaj INSCOP)

Românii au fost chestionați în cadrul unui sondaj INSCOP cu privire la introducerea testării antidrog în școli, dar și despre monitorizarea audio-video a sălilor de clasă. Potrivit datelor, majoritatea covârșitoare dorește ca acest lucru să se întâmple.

Ce cred românii despre introducerea uniformei obligatorii în școli (sondaj INSCOP)

INSCOP Research a publicat datele unei cercetări socilologice privind percepția românilor despre necesitatea introducerii uniformei școlare și despre nivelul de pregătire a unităților la începutul anului de învățământ. Potrivit datelor publicate, 77% dintre români consideră că introducerea unei ținute standardizate ar reduce din gradul de discriminare.

Franța și Marea Britanie interzic importurile din așezările israeliene ale Cisiordaniei. Alte 10 țări se alătură demersului

Franța și Marea Britanie au anunțat măsuri comerciale împotriva produselor provenite din așezările israeliene din Cisiordania ocupată, pe fondul intensificării violențelor împotriva palestinienilor și al extinderii coloniilor. Alte state europene și din afara Uniunii Europene susțin demersul sau pregătesc măsuri similare, în timp ce decizia britanică a provocat reacții dure din partea oficialilor israelieni, anunță France24 .

Peste 300 de oameni şi 240 de utilaje lucrează pe primul lot al Autostrăzii Unirii A8 montan

Horaţiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), anunţă, miercuri, că peste 300 de oameni şi 240 de utilaje şi echipamente lucrează, în prezent, pe primul lot al Autostrăzii Unirii A8 montan, la mai puţin de o lună de la startul efectiv al lucrărilor, ceea ce înseamnă un început foarte bun al şantierului.

Diana Buzoianu atacă direcțiile silvice „putred de corupte” din Romsilva: exemplul Pădurii Băneasa care trebuia protejată de DS Ilfov

Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, denunţă „ilegalităţile” comise de direcţii silvice „putred de corupte” din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, dând exemplul Direcţiei Silvice Ilfov, şi afirmă că procesele „în care e clar că o ilegalitate a avut loc” se pierd „cu complicitatea autorităţilor”. Buzoianu arată că, în cazul drumului de acces prin Pădurea Băneasa, deschis prin decizie a Curţii de Apel Bucureşti până la judecata pe fond, Romsilva „a mimat că apără pădurile în instanţe, dar a făcut fix pe dos în procese”. „Am descoperit zilele acestea cum domnul Răduţă (Cezar Mihail Răduţă, directorul DS Ilfov, n.r.) a acţionat în instanţă împotriva intereselor Romsilva, reprezentând fix Direcţia Silvică Ilfov. (...) Niciodată această instituţie nu se va face bine tot cu aceiaşi oameni la conducere, ţinuţi în braţe politic de decenii”, mai spune ministrul Mediului.

Acuzații de hărțuire sexuală la Universitatea Transilvania din Brașov. Organizațiile studențești cer măsuri mai dure pentru profesori

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) cere Parlamentului completarea listei de sancțiuni pentru abaterile de la normele de etică universitară, în contextul unor noi acuzații de abuz și hărțuire sexuală la adresa unui cadru didactic al Universității Transilvania din Brașov.

Răpirea din Constanţa: Femeie luată cu forța de rude pentru că nu erau de acord cu partenerul acesteia. Printre răpitori: fostul iubit

O femeie în vârstă de 32 de ani a fost răpită de rude dintr-un local din municipiul Constanţa şi urcată într-o maşină, deoarece nu erau de acord cu partenerul ei. Autoturismul a fost oprit de politişti pe DN 22. Anchetatorii au stabilit că printre răpitori se aflau sora şi cumnatul femeii, dar şi fostul ei iubit. Cinci persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.

Trend periculos pe rețelele sociale: tinerii se urcă pe clădiri abandonate pentru like-uri. Avertismentul Poliției

Un trend extrem de periculos de pe rețelele sociale îi determină pe tineri să urce pe clădiri abandonate sau pe construcții foarte înalte pentru a realiza imagini spectaculoase și a obține cât mai multe aprecieri și vizualizări. Poliția avertizează că riscul producerii unor accidente în astfel de locuri este foarte mare.

„Nu putem prevedea când se va încheia acest război tragic”. SUA cred că Rusia ar mai putea bombarda Ucraina ani de zile

Țările occidentale și Ucraina însăși s-au pregătit deja fără echivoc pentru faptul că războiul va continua cel puțin până în primăvara viitoare: Vladimir Putin nu dă semne că ar fi dispus să-l încheie și a trecut deja la o escaladare a conflictului, intensificând bombardamentele asupra orașelor ucrainene. Însă acțiunile militare ar putea dura și mai mult, a avertizat viceministrul apărării al SUA, Elbridge Colby, care răspunde în cadrul Pentagonului de elaborarea politicilor, inclusiv de prioritățile forțelor armate americane și de dislocarea trupelor.

SUA impun o interdicție de import pentru mai multe produse canadiene. Alcoolul și motocicletele se numără printre bunurile vizate

SUA interzic o serie de produse canadiene, printre care băuturi alcoolice, produse lactate şi motociclete, pe măsură ce intră în vigoare tarifele de retorsiune impuse de vecinul său asupra produselor americane , transmite BBC .

Cum încearcă Rusia să paralizeze Kievul fără să-l ocupe. Strategia lui Putin ține capitala sub alertă zi și noapte

După ce a eșuat să cucerească Kievul în 2022, Rusia încearcă acum să paralizeze capitala Ucrainei prin atacuri cu drone lansate aproape neîntrerupt, ziua și noaptea. Noua strategie urmărește să epuizeze apărarea antiaeriană, să perturbe transportul și activitatea economică și să mențină populația sub o presiune psihologică permanentă, scrie Kyiv Post .

Ucraina a atacat cel mai mare port din Rusia. Patru persoane și-au pierdut viața

În noaptea de 8 spre 9 septembrie, drone ucrainene au atacat Novorossisk, unde se află cel mai mare port maritim al Rusiei. „Se știe că resturi de drone au căzut pe teritoriul unor întreprinderi și în apropierea unui bloc de locuințe. Conform informațiilor preliminare, nu există victime”, a scris primarul orașului, Andrei Kravchenko, pe canalul său de Telegram.

Fără precedent: Trump a dăruit 135.000 de dolari către trei tinere consiliere de la Casa Albă. Printre ele, controversata Natalie Harp

Preşedintele american Donald Trump a oferit cadouri în numerar în valoare totală de 135.000 de dolari către trei dintre cei mai apropiaţi consilieri ai săi de la Casa Albă, conform declaraţiilor financiare ale oficialilor, situaţie care a ridicat semne de întrebare în rândul experţilor în etică cu privire la legalitatea acestor plăţi, informează miercuri EFE.

Peste 20 de incursiuni nord-coreene la graniță într-o singură lună. Coreea de Sud își menține trupele în stare de alertă

Armata Coreei de Sud a anunţat, miercuri, că monitorizează îndeaproape activitatea Coreei de Nord , inclusiv incursiunile peste linia de demarcaţie militară care separă cele două Corei, şi că îşi menţine o stare fermă de pregătire militară, transmite Reuters .

„O să ajute la victorie”. Rusia trimite pe frontul din Ucraina moaștele unui cneaz din secolul al XIV-lea

O fărâmă din moaștele marelui cneaz al Moscovei, Dmitri Donski, a fost trimisă pe frontul din Ucraina pentru „întărirea spirituală a soldaților”, după ce Biserica Ortodoxă Rusă a anunțat oficial în luna august descoperirea acestora.

Noi alerte de caniculă: ANM a emis cod galben în mai multe județe. Temperaturile ajung la 35 de grade. Cum va fi în București HARTĂ

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, noi alerte de caniculă. Meteorologii anunţă temperaturi ridicate în următoarele două zile, în mai multe regiuni ale ţării, fiind emise avertizări cod galben.

Leziunea care destabilizează genunchiul la mișcările de pivotare

Schimbările bruște de direcție, opririle rapide sau aterizările incorecte pot afecta unul dintre principalii stabilizatori ai genunchiului. După accidentare, durerea și umflarea se pot reduce, dar senzația că genunchiul cedează poate persista și poate limita revenirea la sport. Despre ruptura de ligament încrucișat anterior aflăm mai mult de la Dr. Theodor Wagner , medic specialist ortopedie și traumatologie.

Care este profilul spionului „de unică folosință” la care apelează Moscova. Tiparul descoperit de specialiști

Rusul de 40 de ani acuzat de spionaj în România era în atenția SRI încă din februarie, timp în care s-a conturat în profilul unui așa-zis agent de unică folosință al Federației Ruse, așa cum arată o analiză publicată de The Independent recent. Aceasta arată cine sunt sabotorii de ocazie pe care serviciile de la Moscova îi folosesc cu precădere în operațiunile desfășurate în Europa.

Human Rights Watch denunţă utilizarea armelor cu fosfor alb de armata israeliană în Liban. Consecințele acestor muniții „devastatoare”

Organizaţia Human Rights Watch (HRW) a documentat din nou miercuri utilizarea în continuare a fosforului alb de către armata israeliană în Liban, subliniind necesitatea unei noi legislaţii internaţionale care să reglementeze aceste „arme devastatoare”, informează EFE.

Gondola din Sinaia, nefuncțională pe un tronson după deplasarea unui pilon. Turiștii pot urca la munte cu telecabina

Scoaterea din funcţiune a primului tronson al telegondolei Sinaia , după ce un pilon de susţinere a instalaţiei s-a deplasat din cauza unui şantier deschis în apropiere, nu blochează accesul turiştilor pe munte. Cei care vor să urce din staţiunea Sinaia la cota 1400 din Bucegi pot folosi telecabina, iar de acolo al doilea tronson al telegondolei, care urcă până la cota 2000, este funcţional.

OpenAI afirmă că a rezolvat una dintre cele șapte „probleme ale mileniului” din matematică. De ce unii matematicieni critică reușita

OpenAI a declarat marți că cea mai nouă tehnologie de inteligență artificială a sa a rezolvat una dintre „problemele mileniului”, o colecție de întrebări matematice importante fără răspuns până în prezent. Anunțul este un alt semn clar că inteligența artificială schimbă fundamental nivelurile superioare ale matematicii, care au fost mult timp considerate apogeul realizărilor umane. Schimbarea i-a entuziasmat pe unii matematicieni, în timp ce a stârnit îngrijorare în rândul altora, scrie The New York Times.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont