Marți, 22 Septembrie 2026

24 articole

Rusia își pregătește buncărele din Moscova și Sankt Petersburg fără anunțuri publice. Ce dezvăluie achizițiile autorităților

Rusia investește milioane de ruble în modernizarea adăposturilor antiaeriene din Moscova și Sankt Petersburg, fără ca lucrările să fi fost anunțate public. Investițiile, dezvăluite de datele privind achizițiile publice, vin în contextul intensificării atacurilor ucrainene pe teritoriul rus.

„Nu ar trebui să fii aici”: Trump critică un reporter CNN

Cu puțin timp înainte de discursul său la dezbaterea Adunării Generale a ONU de la New York, Donald Trump a criticat aspru o jurnalistă CNN. Kaitlan Collins îl aștepta la intrare pe președintele SUA, care a fost surprins să o vadă acolo, după boicotul presei la adresa sa. „Este o onoare să fiu aici. Sunt surprins că CNN este aici și relatează despre mine. Nu ar trebui să relateze despre mine, ați spus că nu o veți face. Nu ar trebui să relatați despre mine, dar vă spun: este o onoare să fiu la Națiunile Unite și facem progrese mari”, a spus Trump, potrivit focus.de .

Regimul din Cuba va cădea, amenință Trump la ONU: „Comunismul nu va ajunge niciodată în America, dar libertatea va ajunge acolo”

Preşedintele american Donald Trump a declarat că statul cubanez a eşuat şi că libertatea va ajunge pe insula condusă de comunişti, într-un discurs susţinut marţi la ONU, prin care a promovat o implicare sporită a SUA în regiune, informează Reuters.

Trump susține că a oprit opt ​​războaie prin „relațiile sale speciale”. Pacea în Ucraina ar putea veni „mai repede decât credeam”

Adunarea Generală a ONU, cea mai importantă reuniune a Națiunilor Unite, începe marți la New York. Președintele SUA, Donald Trump, susține un discurs de la tribuna Națiunilor Unite, abordând chestiuni fierbinți de actualitate, de la conflictul din Iran la războiul din Ucraina, acordul privind Groenlanda și succesele sale în materie de misiuni pacificatoare. Președintele american a susținut, la ONU, că a oprit opt războaie, „prin relațiile sale speciale”, promițând încheierea „în curând” a crizei petrolului, relatează focus.de .

Ultimul discurs al lui Antonio Guterres ca secretar general al ONU: A cerut restricţii privind AI şi încetarea războaielor

Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a profitat de ultimul său discurs în faţa Adunării Generale, susţinut marţi, pentru a îndemna liderii lumii să reglementeze inteligenţa artificială, să pună capăt războaielor, să se concentreze asupra schimbărilor climatice şi să reformeze instituţiile ONU, despre care a avertizat că se confruntă cu dificultăţi în a face faţă provocărilor globale tot mai mari, relatează Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

Descoperire macabră făcută de pescari: Trupul unei tinere a fost găsit într-o valiză aruncată în râul Olt

Descoperire macabră în râul Olt. O valiză în care se aflat trupul unei femei a fost scoasă de pescari din râul Olt, în zona barajului de la Ionești.

Putin și prințul moștenitor al Arabiei Saudite, mesaj comun privind strâmtorile Ormuz și Bab el-Mandeb

Preşedintele rus Vladimir Putin a avut marţi o convorbire telefonică cu prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, în cadrul căreia cei doi au subliniat necesitatea unei navigaţii sigure prin strâmtorile Ormuz şi Bab el-Mandeb, două rute maritime strategice pentru fluxurile comerciale, a anunţat Kremlinul.

A fost dezvăluită cauza morții actriței Hayden Panettiere. Ce arată raportul medicilor legiști

Cauza morții actriței Hayden Panettiere a fost dezvăluită la aproape o lună de când vedeta din serialul „Nashville” a fost găsită moartă în casa sa din Carolina de Sud .

„Ruşine, domnule Mamdani". Războiul dintre premierul israelian și primarul din New York ia amploare. Dezvăluiri promise la ONU

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat marţi că va profita de discursul său pe care urmează să îl rostească joi în faţa Adunării Generale a ONU pentru a "spune adevărul" despre primarul oraşului New York, Zohran Mamdani.

Nicușor Dan a dezvelit plăcuța „The Queen Marie of Romania Corner” și s-a întâlnit cu românii din New York

Președintele Nicușor Dan și partenera lui, Mirabela Grădinaru, s-au întâlnit marți, la New York, cu comunitatea românilor care trăiesc în metropola americană. Șeful statului a participat, de asemenea, la dezvelirea unei plăcuțe în amintirea vizitei pe care Regina Maria a făcut-o în Statele Unite în urmă cu 100 de ani.

Călin Georgescu, primele declarații după ieșirea din arest. „Lumea este mică și Dumnezeu este mare”

Călin Georgescu a făcut primele declarații după ce Tribunalul București a respins, marți, cererea procurorilor DIICOT de arestare preventivă pentru 30 de zile și a decis plasarea sa sub control judiciar. La ieșirea de la tribunal, fostul candidat la alegerile prezidențiale a transmis un mesaj scurt, în fața susținătorilor adunați în zonă.

O schemă de falsificare susținută de Kremlin a transferat 6,9 miliarde de dolari prin cele mai mari bănci ale lumii (FT)

Standard Chartered, Citigroup și alte bănci internaționale au gestionat miliarde de dolari provenind de la o companie fintech susținută de Kremlin, care a reușit să pătrundă în sistemul financiar global printr-o vastă operațiune de falsificare a documentelor. Sute de mii de fișiere obținute de Financial Times din interiorul A7, un grup înființat ca alternativă la sistemul occidental de plăți, dezvăluie modul în care acesta a folosit metode tradiționale de spălare a banilor pentru a transfera peste 6,9 miliarde de dolari prin sistemul bancar internațional, în ciuda sancțiunilor impuse Rusiei. Grupul A7 a fost înființat de oligardul fugar moldovean Ilan Șor.

STB are un administrator special. Gheorghe Pecingină urmează să propună un plan de reorganizare a companiei de transport

Adunarea Generală a Acţionarilor a STB S.A. a decis, în şedinţa de marţi, desemnarea lui Gheorghe Pecingină în funcţia de administrator special al societăţii.

Mirabela Grădinaru, apel pentru protejarea copiilor în mediul digital. Mesajul transmis la New York, în marja Adunării Generale a ONU

Partenera preşedintelui Nicuşor Dan, Mirabela Grădinaru, a participat, la New York, la o nouă etapă a dialogului internaţional privind protecţia copiilor în mediul digital, în marja Adunǎrii Generale a ONU, în cadrul evenimentului subliniind nevoia unor reguli de bază comune, care să le ofere copiilor protecţie reală, indiferent de ţara în care se află sau de platformele pe care le folosesc. „Copiii noştri trăiesc deja într-o lume digitală fără graniţe. Iar protecţia lor trebuie să poată trece aceste graniţe împreună cu ei”, a precizat aceasta.

Siegfried Mureșan se va întâlni miercuri cu parlamentarii UDMR pentru a discuta programul de guvernare

Premierul desemnat Siegfried Mureșan se va întâlni miercuri, de la ora 8:30, cu grupurile parlamentare ale UDMR pentru a discuta prioritățile programului de guvernare. Negocierile au loc în condițiile în care Kelemen Hunor susține că partidele rămase din fosta coaliție nu au, în acest moment, cele 233 de voturi necesare învestirii Guvernului.

Peiu (AUR): Dacă Grindeanu ne face o invitaţie, ne ducem să vorbim. Majorităţile se fac înainte de consultările de la Cotroceni

Reprezentanţii AUR sunt dispuşi să se întâlnească cu preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, dacă acesta lansează o invitaţie la discuţii, a spus marţi liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, care i-a transmis liderului social-democraţilor că „ majorităţile se fac înainte de consultările formale de la Cotroceni ” .

Parlamentul Lituaniei aprobă un amendament care ar permite desfășurarea armelor nucleare pe teritoriul țării

Parlamentul (Seimas) Lituaniei a votat în favoarea modificării Constituției, ceea ce ar ridica interdicția privind desfășurarea armelor de distrugere în masă, inclusiv a armelor nucleare, dar și a bazelor militare străine, pe teritoriul țării. Astfel, 99 de parlamentari au votat în favoarea amendamentului, 13 împotrivă, iar cinci s-au abținut.

Unul dintre cele mai mari centre de date din Europa a fost lansat în cea mai mică țară din Caucaz, după un acord cu Trump

Armenia speră să devină unul dintre cele mai mari centre de infrastructură pentru inteligența artificială din Europa, scrie Bloomberg . În luna august, startup-ul cu rădăcini armene Firebird a lansat un centru de date pentru IA la 45 km de Erevan. Până la sfârșitul anului 2027, capacitatea acestuia ar trebui să ajungă la 300 de megawați, iar numărul celor mai noi cipuri Nvidia ar trebui să depășească 70 000. Capacitățile principale sunt destinate companiilor străine, printre care și compania americană Perplexity AI. O cincime din capacitățile de calcul este rezervată proiectelor locale și instituțiilor de stat.

China și Japonia, într-un nou impas. Tokio încearcă să folosească relația cu Trump pentru a reduce tensiunile

Prim-ministrul Japoniei, Sanae Takaichi , se va întâlni la New York cu Donald Trump, cu o zi înainte ca președintele american să-l primească pe Xi Jinping la Washington. Pe agenda discuțiilor se află presiunile economice și de securitate exercitate de China, dar și angajamentele SUA față de Japonia și regiunea Indo-Pacifică. Tokio încearcă în paralel să mențină deschis dialogul cu Beijingul, în pofida tensiunilor provocate de declarațiile lui Takaichi privind Taiwanul, anunță The New York Times .

Hackeri chinezi au atacat sectorul maritim din cel puțin șapte țări UE. Avertismentul agenției europene de securitate cibernetică

Gruparea de hackeri chinezi Mustang Panda a desfășurat, pe parcursul anului 2025, atacuri cibernetice asupra unor organizații din sectorul maritim din cel puțin șapte state membre ale Uniunii Europene, potrivit unui raport publicat marți de Agenția UE pentru Securitate Cibernetică (ENISA). Atacurile au vizat inclusiv operațiuni de spionaj și colectarea de informații strategice, iar agenția avertizează că gruparea reprezintă o „amenințare semnificativă” pentru organizațiile europene, scrie Politico .

Premierul slovac Fico cere un summit la Bruxelles pe tema preţului carburanţilor: „Ce se întâmplă acum e dovada cinismului UE”

Premierul slovac Robert Fico a cerut marţi convocarea unui summit extraordinar al UE pentru găsirea unor soluţii în faţa creşterii preţului carburanţilor, creştere pe care a atribuit-o nu doar războaielor în desfăşurare, ci şi lipsei de acţiune la nivel european şi lăcomiei companiilor petroliere, relatează agenţiile Reuters şi TASR.

„Să nu blocheze România să aibă președintele pe care îl merită”. Presiuni asupra afaceristului care l-a denunțat pe Călin Georgescu

Călin Georgescu este catalogat de procurorii DIICOT drept „liderul” grupului care l-ar fi înșelat pe afaceristul buzoian Răzvan Leu cu 1,1 milioane de euro. Din dosarul DIICOT reiese cum a ajuns afaceristul să îl cunoască pe Călin Georgescu, dar și modul în care Leu era presat să nu depună plângere penală în momentul în care a considerat că a fost înșelat. În plus, Călin Georgescu monitoriza activitatea DIICOT în acest dosar, deși, în singura reacție publică, fosta lui echipă de campanie transmitea că nu știe nimic despre acuzații.

Un fost procuror-șef al DIICOT a fost condamnat definitiv la un an de închisoare și 80.000 de lei amendă. Care sunt faptele din dosar

Un fost procuror-şef al DIICOT Ialomiţa a fost condamnat definitiv, marţi, de Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la un an de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de doi ani şi la plata unei amnezi penale de 80.000 de lei, pentru fals intelectual, fals în declaraţii şi uz de fals. Fostul procuror şef a fost trimis în judecată pentru că ar fi determinat trei martori să scrie în declaraţiile date în faţa sa ca procuror fapte nereale privind restituirea unor sume de bani ridicate cu ocazia unor percheziţii. De asemenea, acesta a întocmit trei procese-verbale în care a consemnat lucruri neadevărate, prezentând ulterior documentele comisiei de control a structurii centrale.

Se reaprind tensiunile Ucraina - Ungaria după declarațiile „nefondat de conflictuale” ale lui Magyar: „Orban nu mai este la putere”

Prim-ministrul Ungariei, Peter Magyar, a precizat luni că ţara sa nu este membră a formatului „Carpathian Eight”, iniţiat de Ucraina, care are ca scop consolidarea cooperării între ţările din regiunea Carpaţilor, scrie Ukrainska Pravda, conform News.ro.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont