Digi24
•
11 Octombrie 2026
•
11:25
Directoarea ANM reclamă o „campanie” împotriva sa „cu scopul schimbării politice din funcţie”, după dezvăluirile Dianei Buzoianu
Elena Mateescu, d irectoarea Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), susţine că nu are „nicio implicare directă î n aspectele aruncate în spaţiul public”, legate de cheltuielile nejustificate făcute cu cardul instituţiei. Ea reclamă că este „pusă o anatemă incorectă şi nedreaptă asupra instituţiei şi colegilor care lucrează în ANM” şi anunţă că, la rândul său, a dispus măsuri de audit pe care funcţia i le-a permis şi a sesizat Poliţia cu privire la „eventuale fapte în afara legii”. Mateescu susține că există o „campanie” împotriva sa „cu scopul schimbării politice din funcţie”.
Digi24
•
11 Octombrie 2026
•
11:20
Cum îl descrie Theresa May pe Vladimir Putin. Fostul premier britanic compară întâlnirile lui Trump din Biroul Oval cu „o emisiune TV”
Fostul prim-ministru al Regatului Unit Theresa May a vorbit săptămâna aceasta despre întâlnirile sale cu președintele rus Vladimir Putin și cu președintele american Donald Trump, despre schimbările survenite în mediul media de la Casa Albă și despre ceea ce consideră ea că au însemnat aceste schimbări pentru schimbul de replici aprins dintre președintele Volodimir Zelenski și Trump , care a avut loc în Biroul Oval în februarie 2024, relatează Kyiv Post .
Digi24
•
11 Octombrie 2026
•
10:48
Alertă la vârful guvernului Poloniei: premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, ținte ale unui posibil atac
Poliția poloneză a primit informații despre un posibil atac asupra premierului Donald Tusk și a ministrului Apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a declarat duminică un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne pe rețeaua X, potrivit Reuters .
Digi24
•
11 Octombrie 2026
•
10:45
Noi dezvăluiri despre achizițiile ANM: contracte de milioane de lei pentru tonere, laptopuri și mobilier. „Legea a fost opțională”
După dezvăluirile privind cheltuieli pe haine și produse de lux, Diana Buzoianu a prezentat noi rezultate ale verificărilor realizate de Corpul de Control la ANM. Conform ministrei Mediului, în ultimii patru ani ar fi fost atribuite direct contracte în valoare de milioane de lei pentru tonere, laptopuri, calculatoare și mobilier.
Digi24
•
11 Octombrie 2026
•
10:05
O pasăre spectaculoasă din Himalaya își schimbă cântecul din cauza oamenilor. Studiile care trag un semnal de alarmă
Două studii realizate de cercetători indieni arată că activitatea umană modifică atât habitatul, cât și modul de comunicare al monalului himalayan, o pasăre-simbol pentru regiune. Zgomotul produs de trafic și turiști determină păsările să-și ajusteze strigătele, în timp ce dezvoltarea infrastructurii și schimbările climatice le împing spre altitudini mai mari, potrivit BBC .
Digi24
•
11 Octombrie 2026
•
10:03
Viitoarele mame ar putea fi însoțite, la cerere, în timpul travaliului și nașterii. Proiectul ajunge la votul decisiv în Parlament
Proiectul de lege care dă femeilor însărcinate dreptul de a fi însoțite în timpul travaliului și al nașterii de o persoană aleasă de ele a fost avizat de Comisia de sănătate din Camera Deputaţilor și urmează să fie dezbătut și adoptat în plen. Este ultimul pas înainte de promulgare, Camera Deputaţilor fiind for decizional.
Digi24
•
11 Octombrie 2026
•
10:00
OMS nu ştie ce a provocat pneumonia care a dus la moartea unei angajate a unui laborator de cercetare a ciumei din Rusia
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat, sâmbătă, că încă nu ştie ce a cauzat pneumonia care a dus, în această lună, la decesul unei angajate a unui laborator rus la un centru de cercetare a ciumei din Siberia şi că deocamdată nu a fost înregistrat niciun caz de ciumă, relatează Reuters .
Digi24
•
11 Octombrie 2026
•
09:56
Agențiile de informații occidentale avertizează: Rusia își intensifică eforturile de a-i asasina pe șefii apărării din Europa
Agențiile de informații occidentale au avertizat șefii din domeniul apărării din Europa că Rusia își intensifică eforturile de a-i asasina, ceea ce a determinat companiile să întărească măsurile de securitate personală în jurul directorilor lor de vârf, relatează Financial Times .
Digi24
•
11 Octombrie 2026
•
08:55
Se strică vremea: ploi, lapoviță și ninsoare și intensificări ale vântului. Județele vizate de o atenționare cod galben HARTĂ
O informare meteo de ploi moderate cantitativ, precipitații mixte la altitudini mai mari de 1.500 m și intensificări ale vântului a intrat în vigoare astăzi, la ora 10.00, anunță ANM. Meteorologii au emis și un cod galben de ploi însemnate cantitativ în cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură.
Digi24
•
11 Octombrie 2026
•
08:43
Rogobete aseamănă România cu un pacient „internat la Terapie Intensivă” și îl critică pe Bolojan: „Preferă să închidă uşa dialogului”
Fostul ministru PSD al Sănătăţii Alexandru Rogobete critică refuzul premierului demis Ilie Bolojan de a dialoga cu PSD, el comparând situaţia României cu cea a unui pacient critic, internat la Terapie Intensivă, care se luptă să respire. El consideră că reacţiile din ultimele două zile ale liderului PNL, premierul Ilie Bolojan, arată cât de periculoase pot deveni orgoliile, refuzul dialogului şi convingerea că un singur om poate salva ţara.
Digi24
•
11 Octombrie 2026
•
08:40
Rectorul Univ. București: Executivul Niculescu are „șanse puțin mai mari”. Motivele pentru care ideea de tehnocrat a fost „fetișizată”
Prof. univ. dr. Marian Preda consideră nominalizarea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier drept tardivă, însă este de părere că, pentru prima dată după cinci luni, acesta ar avea „șanse puțin mai mari decât ceilalți” de a întruni o majoritate. Totodată, rectorul Universității din București a declarat că fragmentarea spectrului politic în acest moment este foarte mare. „Puterea e foarte fragmentată. În România nu mai există unitate de comandă”. Interviul integral poate fi urmărit în cadrul emisiunii „În fața ta”, difuzată duminică, de la ora 14:00, la Digi24.
Digi24
•
11 Octombrie 2026
•
08:10
Războiul nuclear și utilizarea rău intenționată a AI, printre pericolele care ar putea duce la dispariția umanității până în 2100
Conform unei noi evaluări a riscurilor la nivel global, specia umană ar putea dispărea până în anul 2100 din cauza utilizării rău intenționate a inteligenței artificiale sau a unui conflict nuclear. Acestea ocupă primul loc într-un top al celor 17 amenințări majore la adresa sănătății umane în următorii 75 de ani, care include, de asemenea, reducerile cheltuielilor pentru ajutorul acordat de țările bogate, criza climatică și malnutriția infantilă, relatează The Guardian .
Digi24
•
11 Octombrie 2026
•
07:37
O nouă țară europeană pregătește restricții pentru rețelele sociale. Copiii sub 15 ani, în centrul proiectului
Grecia vrea să limiteze accesul copiilor sub 15 ani la rețelele sociale, printr-un proiect de lege care urmează să fie examinat marți de o comisie parlamentară. Măsura face parte din eforturile autorităților de a consolida protecția minorilor în mediul online, potrivit News.ro, care citează ekathimerini.com.
Digi24
•
11 Octombrie 2026
•
07:32
Alexandru Muraru: De 24 de ore, pesediştii şi puciştii din PNL îşi trimit bezele. Primul a dat tonul Grindeanu
Vicepreşedintele PNL Alexandru Muraru acuză că, de 24 de ore, PSD-iştii şi puciştii din PNL „ îşi trimit bezele”, afirmând că primul care a dat tonul a fost liderul PSD Sorin Grindeanu, despre care afirmă că „ ar intra la guvernare dar are nevoie de un paravan, de un partid-breloc care să deconteze furăciunile”, mesajul acestuia nefiind pentru conducerea legitimă a Partidului Naţional Liberal ci „ o invitaţie la trezire a grupării roşii din interior”.
Digi24
•
11 Octombrie 2026
•
06:28
Siegfried Mureșan vorbește despre alegerile din 2028 și spune care este obiectivul: „Doar așa vom putea moderniza cu adevărat România”
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a spus duminică dimineața, 11 octombrie, care este obiectivul după alegerile din 2028 și a explicat că doar așa România va putea fi modernizată cu adevărat.
Digi24
•
11 Octombrie 2026
•
06:17
Un robot umanoid și un „câine-robot” au fost asigurați pentru prima dată în România. Valoarea lor depășește 140.000 de euro
Un robot umanoid și un robot patruped, cunoscut drept „câine-robot”, au fost incluși într-o poliță de asigurare în România. Cele două echipamente valorează împreună peste 140.000 de euro și pot fi folosite pentru inspecții, transportul unor obiecte sau activități desfășurate în zone dificile și periculoase. Potrivit informațiilor disponibile companiilor care au emis și intermediat polița, este prima asigurare de acest tip de pe piața românească.
Digi24
•
11 Octombrie 2026
•
06:00
Când se șterg punctele de penalizare și ce prag duce la suspendarea permisului. Cum verifici online câte ai acumulat
Punctele de penalizare acumulate de șoferi se anulează, de regulă, după șase luni de la constatarea fiecărei contravenții. Codul rutier prevede însă, în anumite condiții, o excepție în cazul contestării unui proces-verbal, precum și un prag care, odată atins, atrage suspendarea dreptului de a conduce.
Digi24
•
11 Octombrie 2026
•
05:42
Satul din Sardinia care ar putea deveni o nouă „zonă albastră” a centenarilor: „Nu s-a observat absolut niciun semn de declin cognitiv”
Secretul longevității constă în a fi femeie – mai exact, o femeie dintr-o anumită zonă a Sardiniei. Cel puțin, aceasta este concluzia unui studiu privind centenarii dintr-un mic sat de munte de pe insula italiană, relatează The Guardian .
Digi24
•
11 Octombrie 2026
•
05:39
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
În anii de boom ai erei reformelor, din 1978 până la începutul anilor 2000, China a fost o țară cu muncitori productivi. Populația activă (cei cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani) a crescut de la 57% în 1978 la un vârf de aproape 75% în 2010. Aceștia au construit drumuri, fabrici, complexe de apartamente și firme care au alimentat trei decenii de creștere anuală de aproape zece procente. Însă, în ultimul deceniu, acest val s-a schimbat. Politica unui singur copil de la Beijing, plus aceleași forțe sociale care au tras fertilitatea din Asia de Est la minime istorice, au produs rate ale natalității sub nivelul de înlocuire timp de trei decenii în China - epuizând combustibilul care a alimentat ascensiunea Chinei, se arată într-o analiză Foreign Affairs .
Digi24
•
11 Octombrie 2026
•
05:38
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Violențele etnice și religioase, care au izbucnit după ce Statele Unite au invadat Irakul și au atins apogeul odată cu ascensiunea Statului Islamic (ISIS), în urmă cu mai bine de un deceniu, aproape că au fost date uitării la Washington, însă ele continuă să fie o amintire vie pentru popoarele din Orientul Mijlociu. Promovând ideea ca forțele conduse de președintele Siriei, fostul comandant al-Qaeda, Ahmed al-Sharaa, să „se ocupe de Hezbollah” și insistând totodată asupra dezarmării grupărilor șiite care au participat la ofensiva împotriva Statului Islamic în Irak, administrația Trump joacă periculos cu forțe pe care nu le înțelege, iar consecințele acestui pariu ar putea fi catastrofale, se arată într-o analiză Foreign Policy .
Digi24
•
11 Octombrie 2026
•
05:00
El Nino ar putea schimba vremea în Europa. Ce legătură există între încălzirea Pacificului și riscul de ger la iarnă
Fenomenul El Nino ar putea deveni unul dintre cele mai puternice înregistrate , cu efecte asupra temperaturilor globale și a tiparelor meteorologice din mai multe regiuni ale lumii. Specialiștii avertizează că încălzirea Oceanului Pacific ar putea favoriza slăbirea vortexului polar și crește riscul unor episoade de frig în Europa în iarna 2026-2027. Totuși, o iarnă extrem de geroasă nu este un scenariu garantat: vremea europeană depinde de numeroși factori, iar evoluția vortexului polar poate fi anticipată cu mai multă încredere doar cu puțin timp înainte, anunță Euronews .
Digi24
•
11 Octombrie 2026
•
05:00
Cearta miliardarilor. Motivul pentru care Elon Musk îl atacă pe cel mai bogat om din Asia
Fondatorul Tesla și SpaceX, Elon Musk, a lansat un atac la adresa miliardarului Mukesh Ambani, întrebând dacă acesta este „adevăratul șef al Indiei”. Musk este supărat că nu a reușit să-și lanseze compania de internet prin satelit Starlink în această țară, relatează BBC .
Digi24
•
11 Octombrie 2026
•
05:00
„Zarurile au fost aruncate”: Un sondaj POLITICO arată că nici sfârșitul războiului sau ieftinirea benzinei nu-i va salva pe republicani
Cei mai mulți americani nu văd o cale prin care Partidul Republican ar putea să reintre în avantaj, având în vedere că mai sunt câteva săptămâni de campanie electorală, arată un sondaj POLITICO . Chiar și alegătorii republicani sunt sceptici că președintele Donald Trump ar putea să găsească o soluție pentru a schimba dinamica campaniei. De asemenea, majoritatea alegătorilor afirmă că nu ar vota cu republicanii chiar dacă Trump ar reuși o performanță politică majoră înainte de luna noiembrie — cum ar fi încheierea războiului din Iran, reducerea prețului la benzină cu 1 dolar sau crearea a 100.000 de noi locuri de muncă.
Digi24
•
11 Octombrie 2026
•
05:00
De la sabotaje feroviare la drone cu explozibili: Vladimir Putin intensifică presiunea asupra Europei. Ce răspuns pregătește NATO
Rusia își intensifică operațiunile de sabotaj și alte acțiuni ostile în statele NATO, într-o campanie despre care oficialii și analiștii occidentali spun că urmărește să slăbească sprijinul pentru Ucraina și să divizeze alianța. De la incursiuni ale dronelor și atacuri asupra infrastructurii feroviare până la tentative de sabotaj și amenințări, Europa încearcă să găsească o strategie de răspuns care să descurajeze Moscova fără să provoace o escaladare militară. Experții avertizează că simpla protejare a infrastructurii nu este suficientă și cer măsuri concrete împotriva rețelelor care organizează aceste operațiuni, arată The New York Times într-o analiză.