Bursa
•
13 August 2026
•
11:18
IRI Travel lansează pachete speciale pentru Eurovision 2027 în Burgas - Bulgaria
IRI Travel, principalul touroperator specializat pe destinaţia Bulgaria din România, anunţă pregătirea unor programe turistice speciale dedicate concursului Eurovision Song Contest 2027, care va avea loc în Bulgaria, la Burgas, pe Litoralul Bulgariei, după victoria istorică obţinută de artista DARA la ediţia din 2026. Semifinalele şi finala Eurovision 2027 vor avea loc în perioada 11-15 mai 2027, la Burgas, potrivit unui comunicat de presă emis redacţiei.
Bursa
•
13 August 2026
•
11:13
MMAP: România a finalizat 12 fabrici de reciclare după ce a depăşit ţinta iniţială a PNRR
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a îndeplinit jalonul din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) în ceea ce priveşte dezvoltarea capacităţilor de reciclare a deşeurilor, după ce în România au fost finalizate 12 instalaţii de reciclare, faţă de ţinta actuală de minimum 9 instalaţii, potrivit unui comunicat de presă.
Bursa
•
13 August 2026
•
11:09
Mugur Isărescu: Deciziile agenţiilor de rating au fost corecte
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, declară că deciziile agenţiilor Moody's şi Fitch de confirmare a ratingului suveran al României la nivelul Baa3 sunt corecte, informează agenţia de presă News.ro.
Bursa
•
13 August 2026
•
10:47
Grindeanu: Cifrele nu mint şi nu pot fi cosmetizate de propagandă, iar acestea arată un eşec epic al acestui guvern ilegal
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, joi, că „cifrele nu mint şi nu pot cosmetizate de propagandă” şi a adăugat că acestea arată un „eşec epic al acestui guvern ilegal şi lipsit de orice legitimitate democratică”, informează news.ro.
Bursa
•
13 August 2026
•
10:36
NEPI Rockcastle achiziţionează centrul comercial MegaPark Barakaldo din Bilbao
NEPI Rockcastle a achiziţionat MegaPark Barakaldo pentru 252 de milioane de euro net (254 de milioane de euro, preţul de achiziţie brut), potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. Suma va fi plătită integral, în numerar, la finalizarea tranzacţiei.
Bursa
•
13 August 2026
•
10:27
AFP: UE şi 32 de ţări condamnă execuţiile manifestanţilor în Iran
Uniunea Europeană şi peste 30 de ţări, printre care Franţa, Regatul Unit şi Canada, au condamnat miercuri execuţiile judiciare de manifestanţi în Iran, care în ultima perioadă s-au multiplicat, informează AFP.
Bursa
•
13 August 2026
•
10:08
AFP: Ajutorul militar pentru Ucraina ajunge la 7,2 miliarde de euro în iunie
Ajutorul militar acordat Ucrainei a ajuns în iunie la 7,2 miliarde de euro, cel mai ridicat nivel de la încetarea finanţării americane, însă tendinţa pe termen lung continuă să stagneze, potrivit Institutului de Cercetare din Kiel, relatează AFP.
Bursa
•
13 August 2026
•
10:04
Reuters: Economia britanică a crescut cu 0,4% în trimestrul doi din 2026
Creşterea economiei britanice a încetinit la 0,4% în trimestrul doi din 2026, de la un avans de 0,6% în precedentele trei luni, în urma efectelor războiului din Iran, dar în linie cu previziunile analiştilor, a anunţat joi Oficiul Naţional de Statistică (ONS), transmite Reuters.
Bursa
•
13 August 2026
•
09:55
AFP: Portavionul Lincoln nu a mai acostat de peste 200 de zile, iar senatorii americani cer explicaţii şefului Pentagonului
Democraţii din Congres au cerut miercuri explicaţii cu privire la condiţiile de trai de la bordul portavionului Abraham Lincoln, aflat pe mare de peste 200 de zile, o durată record, în urma unor semnalări îngrijorătoare privind alimentaţia sau sănătatea mintală, relatează AFP.
Bursa
•
13 August 2026
•
09:43
Petrişor Peiu (AUR): De şapte luni, Ministerul Energiei nu este capabil să evalueze singura ofertă depusă la licitaţia pentru construcţia centralei de la Turceni
Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, face, joi, o radiografie a modului în care „arată un stat nefuncţional în plină criză energetică”, potrivit unei postări de pe pagina sa de Facebook.
Bursa
•
13 August 2026
•
09:35
Pentagon: Strategia nucleară a SUA are ca scop descurajarea utilizării armelor nucleare
Sursa: X / Under Secretary of War Elbridge Colby
Bursa
•
13 August 2026
•
09:07
Bolojan anunţă că 4.500 de proiecte PNRR sunt încă nerecepţionate
Premierul interimar Ilie Bolojan a discutat, joi, cu miniştrii de resort, prefecţii şi reprezentanţii serviciilor guvernamentale din ţară responsabili de recepţia proiectelor de investiţii derulate prin PNRR, se arată într-o postare pe pagina sa de socializare. Finalizarea acestora în următparele două săptămâni este importantă, pentru ca România să nu piardă fonduri. Premierul interimar anunţă că aproximativ 4.500 de proiecte sunt nerecepţionate şi a făcut apel la recepţionarea tuturor celor care sunt finalizate, potrivit unei postări publicate joi de Ilie Bolojan pe Facebook.
Bursa
•
13 August 2026
•
08:55
The Guardian: Administraţia Trump îşi retrage sprijinul pentru raportul anual referitor la mediul în Arctica
Administraţia Trump şi-a retras sprijinul pentru un raport anual referitor la schimbările de mediu din Arctica, o regiune care se încălzeşte deja de patru ori mai repede decât media globală din cauza crizei climatice, transmite The Guardian.
Bursa
•
13 August 2026
•
08:39
Colliers: Chiriile pentru birourile din centrul Bucureştiului au crescut cu aproape 12% într-un an
Peste 100.000 de metri pătraţi de birouri au fost închiriaţi în Bucureşti în prima jumătate din 2026, nivel uşor sub cel înregistrat în aceeaşi perioadă din 2025, în timp ce oferta limitată de spaţii moderne şi bine amplasate continuă să pună presiune pe chirii, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. În Piaţa Victoriei şi în alte zone centrale ale Bucureştiului, chiriile cerute pentru spaţiile existente au crescut cu aproape 12% în iunie 2026 faţă de aceeaşi lună a anului trecut, de la 16 la 18 euro pe metrul pătrat, arată raportul Colliers privind evoluţia pieţei imobiliare la jumătate de an. La nivelul întregii pieţe, avansul mediu al chiriilor a fost de aproximativ 3%, iar proiectele noi aflate în dezvoltare vin cu chirii cu 10-15% mai ridicate faţă de nivelurile practicate în mod obişnuit în zonele respective. Evoluţia arată că, deşi cererea rămâne sub mediile istorice, oferta redusă de spaţii competitive consolidează treptat poziţia proprietarilor care au în portofoliul lor clădiri amplasate în zonele de mare interes, potrivit comunicatului.
Bursa
•
13 August 2026
•
08:32
BVB şi-a majorat puternic profitul în primul semestru
Andrei Iacomi Piaţa de Capital / 13 august, 10:32
Bursa
•
13 August 2026
•
08:26
Acţiunile companiilor listate la BVB sunt disponibile pentru tranzacţionare pe platforma globală Interactive Brokers
Z.B. Piaţa de Capital / 13 august, 10:26
Bursa
•
13 August 2026
•
08:25
O dronă a fost observată în apropierea stabilopozilor din Costineşti
Autorităţile din judeţul Constanţa sunt în alertă după ce o dronă ar fi fost observată în apropierea stabilopozilor din staţiunea Costineşti, a transmis, joi, prefectul Adrian Picoiu, relatează AGERPRES.
Bursa
•
13 August 2026
•
08:23
INS: Producţia industrială a scăzut cu 3,3% în primele şase luni din 2026
Producţia industrială a crescut în iunie 2026 faţă de luna mai cu 1,3% ca serie brută, dar a scăzut cu 0,7% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).
Bursa
•
13 August 2026
•
08:19
Reţele Electrice România a investit peste 12 milioane de lei pentru modernizarea staţiei de transformare Azur
Reţele Electrice România, parte a grupului PPC în România, a investit peste 12 milioane de lei în lucrările de modernizare ale staţiei de transformare 110 kV Azur, care deserveşte peste 3.400 de clienţi din zona de est a municipiului Timişoara, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
Bursa
•
13 August 2026
•
08:14
CEC Bank şi Exim Banca Românească finanţează dezvoltarea proiectului strategic CET Titan
CEC Bank şi Exim Banca Românească au semnat contractul de finanţare destinat dezvoltării proiectului Centralei Electrice de Termoficare CET Titan, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
Bursa
•
13 August 2026
•
08:07
AFP: Cutremur cu magnitudine de 5,5 în El Salvador, Honduras şi Nicaragua
Un cutremur cu magnitudinea de 5,5 a zguduit miercuri, la sfârşitul după-amiezii (ora locală), El Salvador, Honduras şi Nicaragua, fără a provoca victime sau pagube, au anunţat Institutul de Studii Geologice al Statelor Unite (USGS) şi observatoarele seismologice locale, relatează AFP.
Bursa
•
13 August 2026
•
08:06
MDLPA: Codul Urbanismului introduce un termen limitat pentru intrarea în legalitate a construcţiilor realizate fără autorizaţie
Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului şi Construcţiilor (CATUC) introduce un mecanism clar pentru soluţionarea situaţiei construcţiilor realizate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea autorizaţiei emise, dar stabileşte, în acelaşi timp, reguli mai stricte pentru combaterea construirii ilegale, a anunţat ministrul dezvoltării, Cseke Attila, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) remis redacţiei.
Bursa
•
13 August 2026
•
08:04
Buşoi: Energia eoliană reduce presiunea pe importuri
Energia eoliană contează şi este importantă pentru că pune o presiune mai mică pe importuri, iar prognozele sunt bune şi pentru zilele următoare, a declarat, joi, secretarul de stat din Ministerul Energiei, Cristian Buşoi, potrivit Digi24.
Bursa
•
13 August 2026
•
07:50
LaLiga trece la tehnologia "connected ball"
Capabilă să detecteze un contact imperceptibil pentru ochiul uman, mingea conectată îşi face treptat apariţia în peisajul fotbalistic. Intervenţia sa în meciul Portugalia-Croaţia din cadrul Cupei Mondiale din 2026 a oferit deja o demonstraţie spectaculoasă a potenţialului său, înainte de introducerea sa pe scară largă în LaLiga.