Marți, 01 Septembrie 2026

24 articole

Raiffeisen Bank România şi Mezanin Market lansează Galeria Antreprenorilor

S.C. Bănci-Asigurări / 1 septembrie, 12:05

Cseke Attila: ”Ministerul Dezvoltării a îndeplinit toate ţintele şi jaloanele asumate prin PNRR, nu vom pierde niciun euro”

Conform primelor evaluări, toate ţintele şi jaloanele PNRR aflate în responsabilitatea Ministerului Dezvoltării au fost îndeplinite, atât în ceea ce priveşte reformele, cât şi investiţiile, a anunţat ministrul Cseke Attila într-un comunicat de presă remis redacţiei de către Ministerul Dezvoltării.

Vladimir Putin îşi îndeamnă aliaţii din OCS să prevină instigarea conflictelor armate la nivel mondial

S.B. Internaţional / 1 septembrie, 11:49

KÉSZ Group: Jumătate din ansamblul rezidenţial Corallis Apartments a fost deja contractat

Corallis Apartments, ansamblul rezidenţial dezvoltat de KÉSZ Group în nordul Bucureştiului, pe malul Lacului Griviţa, avansează şi marchează două repere importante: vânzarea a peste 110 de apartamente şi intră în etapa de finisaje, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

Naomi Osaka trece de primul tur al US Open

Allen Iverson a fost sursa de inspiraţie pentru cea mai recentă ţinută a lui Naomi Osaka, în momentul în care dubla campioană la US Open a sosit la Stadionul Arthur Ashe pentru meciul său de deschidere din sesiunea de seară împotriva Anastasiei Zakharova, informează news.ro.

Eli Lilly cumpără Merida Biosciences

Eli Lilly va cumpăra compania privată Merida Biosciences pentru până la 2,88 miliarde de dolari în numerar, într-o tranzacţie prin care gigantul farmaceutic îşi consolidează portofoliul de tratamente pentru boli autoimune şi îşi accelerează diversificarea dincolo de medicamentele pentru obezitate şi diabet, informează news.ro.

Javier Milei solicită FIA să readucă un Grand Prix de Formula 1 în Argentina

S.B. Internaţional / 1 septembrie, 11:37

Euronews: 11 ţări membre ale Uniunii Europene cer încetarea vetourilor obstructive asupra politicii externe

S.C. Internaţional / 1 septembrie, 11:35

EFE: Rusia a avariat intenţionat un punct de trecere a frontierei dintre Ucraina şi România, acuză Zelenski

T.B. Internaţional / 1 septembrie, 11:35

Curtea Supremă a SUA îi permite lui Trump să continue construcţia sălii de bal de la Casa Albă

S.B. Internaţional / 1 septembrie, 11:35

Reuters: Polonia îşi consolidează industria de apărare şi face armata mai puţin dependentă de furnizorii externi

T.B. Internaţional / 1 septembrie, 11:21

Tavex: Noi lichidităţi în SUA au împins preţul aurului la pragul de peste 4.650 de dolari/uncie

S.C. Piaţa de Capital / 1 septembrie, 11:17

Scăderi uşoare la BVB în prima oră de tranzacţionare

A.I. Piaţa de Capital / 1 septembrie, 11:14

Karim Benzema s-a despărţit de clubul Al-Hilal

Atacantul francez Karim Benzema pleacă de la Al-Hilal la şase luni de la sosirea sa şi cu aproape un an înainte de expirarea contractului, valabil până în iunie 2027, a anunţat luni clubul saudit de fotbal, citat de AFP.

Bloomberg: Energia solară a depăşit cărbunele în China ca principală sursă de energie

T.B. Internaţional / 1 septembrie, 10:50

Acarom: Înmatriculări de autoturisme noi în România - august 2026

Înmatriculările de autoturisme noi în România au scăzut cu 36,85% în august 2026 faţă de august 2025, la 9.552 de unităţi, conform unui comunicat de presă emis de Acarom.

Parteneriat strategic româno-german în domeniul apărării: OVES Enterprise integrează Nemesis AI în sistemele autonome dezvoltate de STARK

OVES Enterprise, companie românească de tehnologie specializată în sisteme autonome şi aplicaţii bazate pe inteligenţă artificială, cu experienţă în dezvoltarea şi producţia de drone, şi STARK, companie germană de tehnologie pentru apărare care dezvoltă sisteme fără echipaj pentru domeniile aerian, terestru şi naval, anunţă un parteneriat strategic, potrivit unui comunicat de presă emis de Oves Enterprise.

HomeRun: Preţurile medii pentru renovări au scăzut, dar investiţiile în proiecte de eficienţă energetică au crescut cu aproape 45%

Renovările generează o cerere importantă pe piaţa serviciilor într-o ţară care conduce clasamentul european Eurostat în ceea ce priveşte ponderea proprietarilor de locuinţe, conform unui comunicat de presă remis redacţiei. Potrivit celor mai recente date HomeRun.ro, una dintre principalele platforme online de servicii locale din România, printre cele mai căutate servicii de renovare în 2026 se numără zugrăvelile interioare, renovarea apartamentelor, montajul centralelor pe gaz, renovarea băilor şi montajul panourilor fotovoltaice. Pentru lucrările de renovare, preţurile medii ale proiectelor au scăzut cu până la 19% în ultimele 12 luni, în timp ce românii au investit cu aproape 45% mai mult în proiecte de eficienta energetica, conform comunicatului de presă.

Kyiv Independent: Modi i-a cerut lui Putin să încheie războiul din Ucraina

L.B. Internaţional / 1 septembrie, 10:42

Trend: Putin: SCO a devenit un centru influent al lumii multipolare în 25 de ani

L.B. Internaţional / 1 septembrie, 10:39

India Today: Premierul Modi, la SCO: Războaiele trebuie rezolvate prin dialog, nu pe câmpul de luptă

L.B. Internaţional / 1 septembrie, 10:35

TTS revine pe profit în prima jumătate a anului

A.I. Piaţa de Capital / 1 septembrie, 10:34

AFP: Iranul promite să îşi reia angajamentele dacă SUA revin la acordul încheiat în iunie

S.C. Internaţional / 1 septembrie, 10:32

Azernews: Iranul propune înfiinţarea unei Adunări Parlamentare în cadrul SCO, la summitul de la Bişkek

L.B. Internaţional / 1 septembrie, 10:30

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont