România, exemplu de „așa nu” pentru premierul Ungariei. Péter Magyar acuză risipa, corupția și furtul
Premierul Ungariei, Péter Magyar, a invocat România și Franța drept exemple ale efectelor pe care le poate avea lipsa controlului asupra cheltuielilor publice și a corupției. Declarația a fost făcută luni, în Parlamentul de la Budapesta, în timp ce liderul ungar prezenta proiectul bugetului pentru 2027 și planurile de reducere a deficitului, relatează Reuters.
Grindeanu o parafrazează pe Țoiu: „Le urez condoleanțe celor de la USR care își pierd funcțiile”. Ce mesaj a avut pentru PNL
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a lansat marți, 20 octombrie, atacuri dure la adresa USR și PNL, în discursul susținut în plenul reunit al Parlamentului. Social-democratul a anunțat că PSD va vota Guvernul condus de premierul desemnat Luca Niculescu, dar a avertizat că partidul său nu va prelua responsabilitatea pentru politicile fostului Executiv condus de Ilie Bolojan.
Trump șochează din nou: Rusia s-a comportat „destul de bine” în războiul din Ucraina
Președintele american Donald Trump a stârnit noi controverse după ce a declarat că Rusia s-a comportat „destul de bine” în privința Ucrainei și că nu ar fi făcut prea multe în conflict. Liderul de la Casa Albă l-a criticat, totodată, pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski și a sugerat că acesta ar trebui să desemneze o altă persoană pentru negocierile privind încheierea războiului.
DIICOT pune din nou sechestru pe bunurile Nordis, după ce instanța îl ridicase. 198 de proprietăți vizate
Dosarul Nordis se extinde după înregistrarea a 363 de plângeri penale noi, în care persoanele vătămate reclamă un prejudiciu cumulat de peste 58 de milioane de euro. În acest context, procurorii DIICOT au pus sechestru pe 184 de imobile și 14 terenuri.
Becali a câștigat procesul cu Realitatea Plus, dar contestă despăgubirile: „Trebuie să-i doară sufletul”
Gigi Becali a cerut despăgubiri de un milion de euro de la compania care operează Realitatea Plus, însă Tribunalul București i-a acordat 10.000 de euro. Nemulțumit de decizia judecătorilor, omul de afaceri a anunțat că va face apel și a explicat de ce consideră suma insuficientă.
Wiz Khalifa, mai aproape de anularea condamnării la 9 luni de închisoare. Decizia instanței din România
Rapperul american Wiz Khalifa a trecut de prima etapă a demersului prin care încearcă să scape de condamnarea definitivă la nouă luni de închisoare cu executare, primită în România pentru deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu. Curtea de Apel București a admis marți, 20 octombrie, în principiu, o parte din contestația în anulare formulată de artist și a stabilit următorul termen pentru 29 octombrie, la ora 13:00.
Statul trebuie să plătească aproape 5 miliarde de lei magistraților. Radu Marinescu caută o soluție
Ministrul propus la Justiție, Radu Marinescu, a declarat marți că Guvernul trebuie să achite restanțele salariale ale magistraților, în condițiile în care există hotărâri judecătorești definitive în acest sens. El a precizat că autoritățile vor discuta cu Ministerul Finanțelor și cu cei care solicită plata sumelor pentru a identifica o soluție care să nu afecteze echilibrul bugetar.
Legea avocaturii, între tehnologie și drepturile celor care au nevoie de un avocat
Proiectul de modificare a legii profesiei de avocat a provocat reacții care depășesc discuția despre prevederile sale. Dar unde se termină critica legitimă a unei propuneri legislative și unde începe discreditarea unei întregi profesii?
Cum îți pregătești consumul de energie pentru iarnă și ce aparate îți pot crește cel mai mult factura
În sezonul rece, consumul de energie electrică poate crește semnificativ, mai ales în locuințele în care sunt folosite aparate pentru încălzire sau pentru prepararea apei calde. O parte dintre aceste dispozitive au un consum ridicat, iar utilizarea lor timp de mai multe ore pe zi poate duce la facturi considerabil mai mari.
Oana Țoiu admite, la final de mandat, că unele măsuri ale Guvernului puteau fi pregătite mai bine
Ministrul interimar de Externe, Oana Țoiu, a afirmat luni, 19 octombrie, în ultima zi de mandat, că unele măsuri adoptate de Guvernul condus de Ilie Bolojan ar fi putut fi mai bine pregătite, dar au fost necesare în contextul deficitului bugetar.
Zimbrul găsit decapitat în Bistrița-Năsăud ar fi putut avea rabie. Avertisment pentru braconieri
Cazul zimbrului găsit mort și decapitat în județul Bistrița-Năsăud, la începutul lunii octombrie, ridică și o posibilă problemă de sănătate publică. Autoritățile sanitar-veterinare nu exclud ca animalul să fi avut rabie, iar persoanele care au comis fapta ar putea avea nevoie de vaccinare preventivă.
Percheziții la lăutari în Gorj și Dolj. Ar fi ascuns de Fisc banii câștigați din spectacole
Polițiștii au făcut marți 15 percheziții domiciliare în județele Gorj și Dolj, în cadrul a patru dosare penale de evaziune fiscală. Printre persoanele vizate se află mai mulți artiști care ar fi omis să declare veniturile obținute din activități muzicale, pentru a evita plata taxelor și impozitelor.
Născut în Ungaria, Peter Sidi a cucerit un titlu mondial pentru România la tir sportiv
Sportiv român de origine maghiară, Peter Sidi (CSA Steaua București) a cucerit medalia de aur în proba de puşcă standard open 300 m, la Campionatul Mondial de tir sportiv de la Cairo (Egipt). Acesta este căsătorit cu Roxana Tudose Sidi, una dintre cele mai valoroase trăgătoare din țara noastră.
Șeful CNAS a demisionat. Rogobete: „Mă bucur că un om lipsit de viziune ca dânsul a plecat”
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horațiu Moldovan, și-a dat demisia din funcție, în contextul retragerii liberalilor din Guvern. Alexandru Rogobete, propus pentru funcția de ministru al Sănătății, a criticat activitatea fostului șef al instituției, pe care îl consideră responsabil pentru criza din programele naționale de sănătate.
Un suspect asociat extremei stângi, arestat după incendiul care a distrus primăria din Limoges, Franța
Un bărbat de 40 de ani, asociat unei mișcări de extremă stânga și cunoscut pentru acte de violență împotriva funcționarilor publici, a fost arestat în Franța, după protestele violente din weekend. Bărbatul este suspectat că a distrus o parte a primăriei din Limoges, relatează presa franceză.
Un mare retailer dă startul Black Friday peste două zile. Reduceri de până la 54%
Un mare retailer de electronice și electrocasnice dă startul campaniei Black Friday pe 22 octombrie, cu reduceri de până la 54% și posibilitatea plății în 24 de rate fără dobândă. Campania se va desfășura până pe 30 noiembrie, atât online, cât și în peste 150 de magazine din România.
Elevul de 13 ani care a înjunghiat o profesoară și un coleg la Bistrița, internat la Psihiatrie
Elevul de 13 ani care a înjunghiat ieri o profesoară de matematică și un coleg mai mic, într-o școală din Bistrița, a fost internat azi la Clinica de Psihiatrie Infantilă din Cluj-Napoca. Evaluarea specialiștilor va contribui la stabilirea măsurilor care vor fi luate în cazul minorului, care nu răspunde penal pentru fapta sa, având în vedere vârsta.
Pensiile și alocațiile copiilor ar putea crește în 2027. Florin Manole: „Trebuie să facem rost de bani”
Ministrul desemnat al Muncii, Florin Manole, a declarat marți, 20 octombrie, după audierile din comisiile de specialitate, că pensiile ar trebui indexate, iar alocațiile pentru copii ar putea fi majorate, deși Guvernul nu a discutat încă această posibilitate.
În România există un loc unde bebelușii pot fi operați înainte să se nască. Cum sunt gestionate cele mai dificile complicații apărute în sarcină
Sarcina este o perioadă plină de emoții și așteptări, însă există și situații în care lucrurile nu decurg conform planului, iar complicațiile apărute pot pune în pericol sănătatea mamei sau a copilului. Uneori, aceste cazuri necesită intervenții medicale complexe, inclusiv operații realizate asupra bebelușului înainte ca acesta să vină pe lume. Gestionarea unor astfel de situații presupune nu doar expertiză medicală și tehnologie avansată, ci și colaborarea strânsă a unor echipe multidisciplinare, capabile să intervină în fiecare etapă a sarcinii, la naștere și după naștere.
Zelenski, la negocieri cu emisarul lui Trump, după noi tensiuni cu Washingtonul. Miza reuniunii de la Oslo
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va merge marți, 20 octombrie, la Oslo, unde va discuta cu emisarul special al președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, și cu mai mulți lideri europeni despre o inițiativă diplomatică pentru încheierea războiului din Ucraina. Reuniunea este organizată de Norvegia și Finlanda, într-un moment în care tensiunile dintre Zelenski și Trump s-au intensificat, relatează Reuters și EFE.
Ce este Dermapen și de ce a devenit unul dintre cele mai recomandate tratamente pentru regenerarea celulară
Dermapen este numele pe care mulți pacienți îl aud pentru prima dată chiar în cabinetul dermatologului, fără să știe inițial că este vorba despre un dispozitiv folosit pentru o tehnică mult mai cunoscută sub alt nume: microneedling-ul. Practic, Dermapen este instrumentul, iar microneedling-ul este procedura pe care acest instrument o realizează.
Pe urmele criptomonedelor: ce poate și ce nu poate demonstra ancheta penală
Tranzacțiile cu criptomonede pot lăsa urme accesibile anchetatorilor. Dar de la urmărirea unui transfer până la identificarea persoanei responsabile de o infracțiune este un drum care nu poate fi parcurs doar cu ajutorul unui program informatic.
Dezastru la CM de gimnastică artistică: România, fără reprezentanți în finale!
Previziunile sumbre s-au adeverit. Țara noastră nu mai contează în sportul în care au excelat Nadia Comăneci, Dan Grecu și mulți alți campioni și campioane. Echipa feminină a României s-a clasat pe locul 19 din 24 de selecţionate, cu 151,996 puncte, la Campionatul Mondial de gimnastică artistică de la Rotterdam. Această poziționare indică fără îndoială regresul înregistrat de acest sport în țara noastră.
Fată de 14 ani, exploatată sexual după ce ar fi fost racolată dintr-un centru de minori. Percheziții la Iași
Polițiștii și procurorii DIICOT fac marți, 20 octombrie, 14 percheziții în județul Iași, într-un dosar de trafic de minori și trafic și deținere de droguri de risc și mare risc. Anchetatorii suspectează că mai multe fete dintr-un centru de primire a minorilor ar fi fost racolate, cu ajutorul altor fete instituționalizate, și determinate să întrețină relații sexuale contra cost în diferite locații din județ.