Joi, 22 Octombrie 2026

24 articole

„Un râu și-a recâștigat libertatea”. Primul baraj demolat pentru refacerea unui râu din România, între entuziasm și controverse

Peste 600 de baraje și stăvilare amplasate pe râurile din Europa au fost demolate în ultimii ani, fiind considerate obstacole pentru cursurile de apă. În România, primul astfel de baraj a fost demolat recent în județul Argeș, iar acțiunea a stârnit controverse.

Restanțele salariale ale magistraților ajung la CEDO. O decizie care ar putea costa România

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) urmează să se pronunțe joi, 22 octombrie, într-un dosar care vizează plata drepturilor salariale restante câștigate în instanță de mii de magistrați din România. Judecătorii europeni trebuie să analizeze dacă statul poate continua să achite aceste sume în tranșe sau dacă amânările repetate încalcă drepturile celor care au obținut hotărâri judecătorești definitive.

Poate administratorul să vândă un imobil fără acordul asociaților?

Vânzarea unui apartament de către un dezvoltator imobiliar și vânzarea sediului unei fabrici pot părea operațiuni asemănătoare. Din punct de vedere juridic, însă, situațiile sunt diferite. Când poate administratorul să semneze contractul fără aprobarea asociaților?

Kievul, strâns cu ușa. Putin, pe covorul roșu

Putin câștigă timp, Ucraina plătește. România, în umbra unei păci negociate peste capul ei

Problema nu este lipsa datelor. Problema este lipsa încrederii

De ce sunt respinse uneori dovezile științifice înainte de a fi analizate? În dezbaterea privind reducerea riscurilor asociate fumatului, răspunsul nu ține doar de date, ci și de neîncrederea acumulată față de industria tutunului. Pentru ca argumentele științifice să fie evaluate pe fond, această neîncredere trebuie mai întâi recunoscută și abordată prin transparență și control extern.

Petrecere cu alcool în timpul programului la Camera de Conturi Bihor. Auditorii au invocat o „pregătire profesională”, în timp ce jucau remi și cărți

Angajații Camerei de Conturi Bihor au participat miercuri la o reuniune organizată la o cabană silvică din Băile Felix, cu ocazia aniversării directorului adjunct al instituției. Deși evenimentul a avut loc în timpul programului de lucru, conducerea a susținut că întâlnirea a inclus și o sesiune de pregătire profesională, care ar urma să fie contabilizată în orele anuale obligatorii de formare.

Ce s-a ales de mașinile pe care David Popovici le-a primit de la Ion Țiriac după JO de la Paris! Campionul nu le conduce

După Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, David Popovici a primit două mașini din partea lui Ion Țiriac, câte una pentru fiecare medalie câștigată. Înotătorul român a obținut aurul la 200 de metri liber și bronzul la 100 de metri liber.

Elevii din Bistrița s-au întors la școală după atacul cu cuțitul. Polițiștii supraveghează intrările și ieșirile: „A băgat o spaimă în copii, de nedescris”

Elevii unei școli din Bistrița au revenit la cursuri după atacul în care un băiat de 13 ani a rănit o profesoară și doi copii. Pentru a preveni alte incidente și a le oferi un sentiment de siguranță elevilor, polițiștii au fost trimiși în unitatea de învățământ, unde supraveghează zona în special la începutul și la finalul programului școlar.

Meta, obligată să plătească 25 de miliarde de dolari în dosarul Cambridge Analytica. Ce au decis judecătorii

Meta, compania care deține Facebook, a fost obligată de un tribunal din statul american New Mexico să plătească penalități de 25 de miliarde de dolari, într-un dosar legat de scandalul Cambridge Analytica. Instanța a stabilit sancțiunea după ce compania a fost găsită vinovată că a indus în eroare utilizatorii cu privire la modul în care le erau folosite datele personale.

Inter a obținut în 10 oameni prima victorie din Liga Campionilor! Cristi Chivu, dur criticat de italieni: „Nu pare să fie echipa lui!”

Inter s-a impus la limită, scor 1-0, în duelul cu Șahtior Donețk, disputat în cadrul etapei a treia din UEFA Champions League.

Polonia amenință platformele de social media cu amenzi pentru răspândirea propagandei ruse: „Există un aliat tăcut al boților ruși”

Polonia acuză platformele de social media că nu iau suficiente măsuri pentru combaterea dezinformării și permit răspândirea propagandei ruse. Ministrul polonez al Afacerilor Digitale, Krzysztof Gawkowski, a cerut companiilor să elimine mai rapid conturile false și rețelele de boți și să își consolideze echipele de moderare, avertizând că nerespectarea solicitărilor autorităților poate atrage sancțiuni financiare.

Adolescentă de 14 ani, ademenită prin metoda „Loverboy” și exploatată sexual în Oradea. Un tânăr de 26 de ani a fost arestat

Un tânăr de 26 de ani a ajuns în arest preventiv, după ce anchetatorii au stabilit că ar fi exploatat sexual o fată care avea 14 ani la începutul perioadei investigate. Bărbatul este acuzat că ar fi atras-o într-o relație sentimentală, apoi ar fi determinat-o să întrețină raporturi sexuale contra cost, în apartamente închiriate în Oradea. El ar fi găsit clienții și ar fi păstrat banii obținuți.

„Dacă nu facem asta, suntem terminați”. Avertismentul unui laureatul Nobel privind dezvoltarea inteligenței artificiale

Geoffrey Hinton, laureatul Premiului Nobel pentru Fizică din 2024 și unul dintre pionierii inteligenței artificiale, avertizează că oamenii trebuie să învețe să conviețuiască cu sistemele de inteligență artificială și să se asigure că acestea sunt dezvoltate astfel încât să nu se întoarcă împotriva umanității. Cercetătorul susține că IA ar putea manifesta forme de conștiință și avertizează asupra riscurilor asociate dezvoltării rapide a acestei tehnologii.

CCR rediscută joi sesizarea lui Grindeanu privind Programul SAFE. Liderul PSD acuză Guvernul Bolojan că a încălcat Constituția după demitere

Curtea Constituțională a României (CCR) ar urma să se pronunțe joi, 22 octombrie, asupra sesizării depuse de președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament. Disputa vizează ordonanța de urgență referitoare la programul SAFE , adoptată de Cabinetul Bolojan după ce Executivul a fost demis prin moțiune de cenzură.

Jocurile zilei de la „Adevărul”. Integrama de joi, 22 octombrie, are 77 de definiții interesante cu tema „Joc de iunie”

Cititorii „Adevărul” au la dispoziție, pe telefon, tabletă sau computer, rubrica „Jocurile zilei”, care reunește provocări menite să le testeze atenția, memoria, cultura generală și spiritul de observație. Platforma oferă zilnic jocuri interactive, potrivite pentru o pauză de relaxare sau pentru cei care vor să-și pună mintea la încercare.

Te abonezi ușor, dar ca să renunți începe calvarul. Practicile online care au atras atenția UE

Te abonezi în câteva secunde, dar poți ajunge să plătești luni întregi pentru un serviciu pe care nu îl mai folosești. Iar când încerci să renunți, descoperi că anularea abonamentului poate fi mult mai complicată decât activarea lui. Problema a ajuns în atenția Parlamentului European: 69% dintre participanții la o consultare publică au declarat că au întâmpinat dificultăți la anularea contractelor online. De ce continuăm să plătim chiar și atunci când nu mai avem nevoie de un serviciu și cât de mult profită companiile de faptul că amânăm să renunțăm?

Elon Musk îi amenință pe democrați înaintea alegerilor din SUA: „Îi voi ataca, nu doar pe marionetele lor”

Elon Musk a lansat miercuri amenințări la adresa democraților din Statele Unite, după apariția unor informații potrivit cărora aceștia ar pregăti intensificarea anchetelor parlamentare care îl vizează pe miliardar și companiile sale, în cazul unei victorii la alegerile legislative din 3 noiembrie 2026.

România dă pe dobânzi de peste două ori mai mult decât economisește din salariile bugetarilor

România a plătit 50,6 miliarde de lei doar pentru dobânzile la împrumuturile statului în primele nouă luni din 2026, cu aproape 11 miliarde de lei mai mult decât anul trecut. Asta înseamnă circa 185 de milioane de lei pe zi, bani care nu mai pot fi folosiți pentru investiții, spitale sau școli. Analistul Adrian Negrescu avertizează că scumpirea datoriei a anulat de peste două ori economiile făcute de stat prin reducerea cheltuielilor cu personalul.

Avertizare de călătorie pentru românii care merg în Franța. Protestele de sâmbătă pot afecta transportul rutier, feroviar și aerian

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru Franța, unde sâmbătă, 24 octombrie, sunt anunțate manifestații și acțiuni de blocare în mai multe orașe. Protestele ar putea provoca perturbări ale transportului în comun, rutier, feroviar și aerian, în special în marile aglomerări urbane.

Povestea pictoriței care a adus arta din Germania în satul oltenesc din care a plecat acum patru decenii

Picturile sale ajung în expoziții și la târguri de artă din Germania, dar în primăvara 2026 au putut să-i admire lucrările și localnicii dintr-o comună olteană. Zoica Niculescu a stabilit în timp o legătură specială cu comunitatea din care a plecat cu 40 de ani în urmă.

Anunțuri pentru cazări care nu există și mesaje-capcană. UE investighează platforma Booking.com

Platforma Booking.com a intrat în vizorul Comisiei Europene, care a deschis o investigație pentru a verifica dacă platforma face suficient pentru a preveni fraudele și pentru a proteja persoanele care își rezervă cazări online. Ancheta vizează anunțuri false, tentativele de phishing prin care escrocii încearcă să obțină bani de la turiști și ofertele promovate contra cost, care nu ar fi identificate drept reclame.

A cumpărat un bilet de avion de 20 de dolari și a dormit în aeroport ca să economisească banii de cazare. Reacțiile stârnite pe internet

O tânără a devenit virală pe TikTok după ce a povestit că a ales să doarmă pe podeaua unui aeroport, deși nu avea niciun zbor anulat sau întârziat. Decizia a fost una planificată, pentru a evita cheltuielile cu un hotel, după ce cumpărase un bilet de avion de numai 20 de dolari. Experiența a împărțit utilizatorii rețelelor sociale între cei care o consideră o soluție ingenioasă pentru călătoriile cu buget redus și cei care spun că nu ar renunța la confortul unei camere.

Mușchi obosiți, mâini solicitate sau picioare grele? Aparate de masaj, de la gadgeturi compacte la modele multifuncționale pentru confortul de zi cu zi

Există zile în care corpul îți spune, înaintea ta, că a fost suficient. După ore epuizante la serviciu, un antrenament solicitant, drumuri lungi sau pur și simplu o zi în care ai alergat dintr-un loc în altul, tânjești după doar câteva minute în care să nu mai faci nimic. Doar să te oprești. Să respiri. Să lași tensiunea zilei să se estompeze. Aici intră în scenă aparatele pentru masaj, concepute pentru relaxare și confort, acasă sau în deplasare.

Angajatorii vor fi obligați să se înscrie într-un nou SPV. Cum vor comunica firmele cu Inspecția Muncii

Angajatorii vor fi obligați să se înroleze în viitorul Spațiu Privat Virtual (SPV) al Inspecției Muncii, care va deveni canalul oficial de comunicare cu inspectoratele teritoriale de muncă. Noua platformă va centraliza corespondența dintre companii și instituție și va permite transmiterea documentelor în format electronic. Obligația de înrolare va fi introdusă printr-un act normativ aflat în pregătire, care va stabili și termenul până la care angajatorii trebuie să se înregistreze. Implementarea sistemului se va face etapizat, iar până la expirarea perioadei stabilite prin lege, canalele de comunicare existente vor funcționa în paralel cu noua platformă.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont